Acţiune în constatare. Sentința nr. 375/2013. Judecătoria GURA HUMORULUI
Comentarii |
|
Sentința nr. 375/2013 pronunțată de Judecătoria GURA HUMORULUI la data de 01-04-2013 în dosarul nr. 1547/237/2012
Dosar nr._ acțiune in constatare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA GURA HUMORULUI
JUDEȚUL SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 375/2013
Ședința publică de la 01 aprilie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: P. C.
GREFIER: O. RARIȚA
Pe rol, judecarea cauzei civile formulată de reclamanta T. G. M., domiciliată în Gura Humorului, .. 42, jud. Suceava, în contradictoriu cu pârâta T. P., domiciliată în Gura Humorului, .. 42A, jud. Suceava, având ca obiect „acțiune în constatare”.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta asistată de avocat C. R., pârâta personal.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta, dupa care:
Avocat C. R., pentru reclamantă depune la dosar precizare petit cererea introductivă formulată de reclamantă, și în copie sentința civilă nr. 3969/19.09.1989 a Judecătoriei Suceava, Încheierea nr. 889/1989 a notariatului de Stat Suceava, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2544/1.sept.1997 și sentința civilă nr. 362/19 ianuarie 1995 a Judecătoriei Suceava.
În temeiul art. 128 alin. 2 teza II Cod procedură civilă s-a audiat pârâta poziția acesteia fiind consemnată în proces verbal, separat, atașat la dosar.
Avocat C. R., pentru reclamantă arată că nu are de solicitat alte probe.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat instanța, constatând probatoriul epuizat și procesul în stare de judecată, acordă cuvântul la dezbateri în fond.
Avocat C. R., pentru reclamantă, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost precizată, respectiv să se constate că între reclamantă și pârâtă a intervenit un antecontract de vânzare cumpărare la data de 6.12.1991 pentru terenul de 1040 mp și ½ din construcții, fără cheltuieli de judecată.
Reclamanta este de acord cu concluziile apărătorului său.
Pârâta T. P. este de acord cu admiterea acțiunii reclamantei.
După deliberare,
JUDECĂTORIA
Asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată cu nr._ /03.08.2012 la Judecătoria Gura Humorului reclamanta T. G. M. a chemat-o în judecată pe pârâta T. P., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța: să constate că vinderea suprafeței de 1.040 mp teren curte cu grădină împreună cu cota de 1/2 dintr-o casă de locuit și din anexele gospodărești, situate în intravilanul satului Capu Codrului, ., înscrise în CF nr.535 a ., constând din parcelele nr.82 clădire cu casa și anexe, nr.444/1 grădină și nr.446 grădină a fost perfectă între părți și proprietatea a fost de drept strămutată la cumpărător, în privința vânzătorului, la data de 06.12.1991, când părțile s-au învoit asupra lucrului și asupra prețului de 100.000 lei ROL; cu cheltuieli de judecată.
În motivare reclamanta a arătat că la data de 06.12.1991 a cumpărat de la pârâtă imobilele identificate mai sus, achitând în întregime prețul de 100.000 lei. Reclamanta a încheiat cu pârâta în acest sens un act de vânzare-cumpărare sub semnătură privată. La acea dată pârâta era adevărata proprietară a imobilelor, pe care le dobândise prin moștenire, respectiv prin sentința civilă nr.3969/19.09.1989 a Judecătoriei Suceava, rămasă definitivă și irevocabilă, în baza căreia se și intabulase în cartea funciară. La data încheierii vânzării a fost predată și posesia imobilelor. Ulterior părțile au încheiat pentru aceleași imobile contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr.2544/01.09.1997 de BNP E. B. din Suceava, reclamanta intabulându-se, astfel că reclamanta nu are la îndemână acțiunea în realizarea dreptului, respectiv acțiune pronunțare hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, ci numai acțiunea de constatare a datei perfectării vânzării. Reclamanta justifică interes legitim în promovarea cererii, în prezent fiind îngrijorată de informațiile pe care le-a primit de la persoane apropiate pârâtei în sensul că aceasta, după ce s-a înțeles cu reclamanta să-i vândă imobilele, a mai încasat bani și de la alte persoane pentru aceleași imobile, reclamanta neavând nici un document valabil, respectiv act autentic sau hotărâre judecătorească prin care să se constate că la data de 06.12.1991 reclamanta a fost primul cumpărător al imobilelor în litigiu, achitate în întregime. Reclamanta a promovat acțiunea pentru motivul că nu dorește să rămână descoperită în cazul în care este chemată în judecată de alte persoane care pretind că au cumpărat bunurile de la pârâtă după data de 06.12.1991, dată la care vânzarea bunurilor era perfectă între părți.
Prin cererea depusă la 03.12.2012 (fila 36) reclamanta a precizat că acțiunea se referă la: o casă de locuit cu o vechime de peste 150 de ani construită din lemn, pe o temelie de piatră, acoperiș de azbest, având două camere și o cămară, anexele gospodărești constând din bucătărie și magazie de lemne; teren în suprafață de 1.040 mp împrejmuit și cultivabil situat în intravilanul satului Capu Codrului nr.484, identic cu . CF_ a . din cadrul căruia face parte și suprafața de 270 mp.
Prin cererea depusă la 14.01.2013 (fila 40) reclamanta a precizat că solicită instanței să constate că la data de 06.12.1991 s-a învoit cu pârâta cu privire la întinderea s. de 1.040 mp teren curte cu grădină împreună cu cota de ½ dintr-o casă de locuit și anexele gospodărești, situate în intravilanul satului Capu Codrului, înscrise în CF nr.535 a ., constând din parcelele nr.82 clădire cu casa și anexe, nr.444/1 grădină și nr.446 grădină, inclusiv proprietatea acesteia. Reclamanta a precizat că nu solicită instanței să se pronunțe cu privire la validitatea acestei vânzări.
Prin întâmpinarea depusă la 04.03.2013 (fila 46) pârâta T. P. a arătat că la data de 06.12.1991 a vândut reclamantei T. G., cu suma de 100.000 lei, suprafața de 1.040 mp teren curte și grădină și ½ din casa și anexele gospodărești, situate în satul Capu Codrului, .. Atunci a primit suma de 50.000 lei. Părțile au încheiat și un act de mână, care a rămas la pârâtă și pe care l-a pierdut.
Prin cererea depusă la 01.04.2013 (fila 50) reclamanta a precizat că solicită instanței să constate că între reclamantă în calitate de antecumpărătoare și pârâtă în calitate de antevânzătoare la data de 06.12.1991 a intervenit un antecontract de vânzare-cumpărare a suprafeței de 1.040 mp teren curte cu grădină și a cotei de 1/2 din una casă de locuit și din anexe gospodărești, situate în intravilanul satului Capu Codrului, înscrise în CF nr.535 a ., constând din parcelele nr.82 clădire cu casa și anexe, nr.444/1 grădină și nr.446 grădină, la prețul de 100.000 lei ROL. Reclamanta a precizat că nu solicită instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Au fost depuse la dosar copii după: planuri de situație, extras CF, sentințele civile nr.3969/19.09.1989 și nr.362/19.01.1995 ale Judecătoriei Suceava, contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr.2544/01.09.1997 de BNP E. B. din Suceava cu procură aferentă notarială.
A fost audiat martorul N. I., propus de reclamantă.
A fost audiată pârâta T. P. în ședința publică din 01.04.2013.
Examinând materialul probator, instanța constată:
Imobilele în litigiu constau din suprafața de 1.040 mp teren curte cu grădină și cota de 1/2 din una casă de locuit și din anexe gospodărești, situate în intravilanul satului Capu Codrului, înscrise în CF nr._ Păltinoasa (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr.535 a .), constând din parcelele nr.82 clădire de 270 mp cu casa C1 și anexa bucătărie de vară C2, nr.444/1 grădină de 360 mp și nr.446 grădină de 410 mp. Aceste imobile au fost dobândite de pârâta T. P. prin sentința civilă nr.3969/19.09.1989 a Judecătoriei Suceava (în urma admiterii acțiunii de partaj succesoral după defunctul B. P., decedat la 01.12.1972, defunctul fiind tatăl actualei pârâte – filele 50-51), iar în baza acestei sentințe pârâta T. P. și-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară nr.535 a . (Încheierea de intabulare din 25.12.1989 – fila 53).
Prin sentința civilă nr.362/19.01.1995 a Judecătoriei Suceava (fila 55) s-a adjudecat la licitație suprafața de 1.040 mp proprietatea debitoarei T. P. pe numele creditoarei B. E.. În baza acestei sentințe și-a înscris dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu de 1.040 mp B. E. în CF nr._ Păltinoasa (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr.535 a . – poziția nr.1 din extrasul CF de la fila 21). Această sentință este opozabilă actualei pârâte, care a fost parte și atunci în proces.
Cealaltă cotă de 1/2 din casa amplasată pe . CF nr._ Păltinoasa (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr.535 a .) a fost cumpărată de soții T. P. și T. D. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr.2834/07.05.1991 de Notariatul de Stat Județean Suceava (filele 29-31), drept intabulat în cartea funciară (poziția nr.2 din extrasul CF de la fila 21). Această cotă de ½ din casă nu este acum în litigiu. Conform extrasului CF de la fila 21 nu este intabulată nici o anexă gospodărească.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr.2544/01.09.1997 de BNP E. B. din Suceava (fila 47) pârâta T. P. a vândut reclamantei T. G. M. imobilele în litigiu – 1.040 mp teren cu casă și anexe gospodărești, identificate mai sus, cu prețul de 100.000 lei din care vânzătoarea a încasat 50.000 lei, iar pentru restul sumei urmează să fie întreținută pe tot timpul vieții de cumpărătoare, procurându-i cele necesare traiului, să-i dea îngrijirile necesare în caz de boală, iar la moartea sa să o înmormânteze după obiceiul locului; vânzătoarea a păstrat dreptul de uzufruct viager asupra imobilelor vândute. În baza acestui contract au fost înscrise în cartea funciară drepturile părților (poziția 3fila B și pozițiile 1 și 2 din extrasul CF de la fila 21).
Fiind audiată, pârâta T. P. a arătat că la 06.12.1991 a încheiat cu reclamanta un antecontract de vânzare-cumpărare prin care a vândut reclamantei terenul de 1.040 mp în litigiu împreună cu cota de 1/2 din casa și anexele gospodărești magazie de lemne, bucătărie de vară, un șopron de fân amplasate pe acest teren, cu prețul de 100.000 lei (în banii de atunci), din care reclamanta a plătit pe loc 50.000 lei, iar diferența a plătit-o în 1997 când părțile au perfectat vânzarea la notar. Pârâta a arătat că soțul ei T. D. a decedat în 1995, moștenitorii acestuia fiind pârâta în calitate de soție supraviețuitoare și fiii P. I. și T. V.. A mai arătat că fratele pârâtei se numește B. V., în prezent decedat, iar B. Elibabeta (care figurează în cartea funciară) a fost concubina acestuia. A mai arătat că la data încheierii convenției din 06.12.1991 a fost întocmit și un act de mână, într-un singur exemplar rămas la pârâtă, însă dânsa a pierdut acel act.
Martorul N. I. a arătat că este vecin cu imobilele în litigiu și în luna decembrie 1991 a stat de vorbă cu părțile, ambele spunându-i că pârâta a vândut reclamantei terenul de 1000 mp și cota de ½ din casă – imobile acum în litigiu, cu prețul de 100.000 lei, din care reclamanta a plătit 50.000 lei, urmând ca diferența să fie plătită când se încheie actul la notar. Martorul a arătat că pe același teren se mai află o bucătărie de vară, un șopru de fân și o magazie de lemne.
Conform art.111 cod procedură civilă partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept; cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.
Instanța constată că reclamanta nu a dovedit că are vreun interes pentru prezenta acțiune în constatare. Nu s-a dovedit prin nici un mijloc de probă că pârâta, anterior încheierii cu reclamanta a actului notarial din 1997 pentru imobilele în litigiu, a vândut/a promis să vândă imobilele în litigiu altei persoane. Părțile au dreptul și posibilitatea reconstituirii actului sub semnătură privată din 06.12.1991 (antecontractul de vânzare-cumpărare a cărui constatare se solicită în prezent), dar nu s-a dovedit că pârâta refuză o asemenea reconstituire. În consecință instanța constată că acțiunea nu este întemeiată și o va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea civilă precizată formulată de reclamanta T. G. M., domiciliată în Gura Humorului, .. 42, jud. Suceava, în contradictoriu cu pârâta T. P., domiciliată în Gura Humorului, .. 42A, jud. Suceava, având ca obiect „acțiune în constatare”.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 1 aprilie 2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
4 ex.
red. și dact. P.C. 23.04.2013
← Uzucapiune. Sentința nr. 429/2013. Judecătoria GURA HUMORULUI | Rectificare carte funciară. Sentința nr. 440/2013.... → |
---|