Uzucapiune. Sentința nr. 643/2013. Judecătoria GURA HUMORULUI

Sentința nr. 643/2013 pronunțată de Judecătoria GURA HUMORULUI la data de 07-06-2013 în dosarul nr. 372/237/2013

Dosar nr._ uzucapiune

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G. HUMORULUI

SENTINȚA CIVILĂ Nr.643

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 7 iunie 2013

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE - E. S.

GREFIER - P. R.

Pe rol, pronunțarea asupra cauzei civile privind pe reclamantul P. N. și pe pârât ORAȘUL G. HUMORULUI PRIN PRIMAR, pârât P. O., pârât F. L. A L. WENZEL, pârât F. L. A L. WENZEL, pârât K. I., pârât K. I., pârât K. F. A L. F., pârât K. F. A L. F., pârât K. A., pârât K. A., pârât S. V. A L. I. A L. I., pârât S. V. A L. I. A L. I., pârât S. F. A L. I. A L. I., pârât S. F. A L. I. A L. I., având ca obiect uzucapiune.

Dezbaterea cauzei în fond a avut loc în ședința publică de la 31 mai 2013, concluziile părților fiind consemnate în încheierea ședinței de judecată de la acea dată, redactată separat și care face parte integrantă din prezenta, când având nevoie de mai mult timp pentru deliberări, instanța a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 7 iunie 2013.

După deliberări,

JUDECATORIA

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă promovată la această instanță și înregistrată sub nr._ din 14 februarie 2013, reclamantul P. N., în contradictoriu cu pârâtul ORAȘUL G. HUMORULUI PRIN PRIMAR, a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că reclamantul a dobândit prin efectul prescripției achizitive (sub forma joncțiunii posesiei) dreptul de proprietate pentru suprafața de 2225 m.p teren fânaț, identic cu p.f n.f nr.1064/25 în suprafață de 1070 m.p din CF_ G. Humorului și p.f. n.f. nr.1064/26 în suprafață de 1155 m.p din C.F nr._ a ., având număr cadastral_; să se dispună înscrierea în CF a dreptului de proprietate pentru suprafața de 2225 m.p teren fânaț, astfel dobândite pe numele reclamantului.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că terenul în suprafață de 2225 m.p fânaț, se află situat în intravilanul orașului G. Humorului, . învecinează cu I. Rosalia, L. C. și . cu p.f n.f. nr.1064/25 în suprafață de 1070 m.p din CF nr._ G. Humorului și p.f. n..f. nr.1064/26 în suprafață de 1155 m.p din CF nr._ a ., având număr cadastral_, că proprietari tabulari sunt: CF_ G. Humorului – S. V. a lui I. a lui I. și CF_ G. Humorului – S. F. a lui I. a lui I..

A mai arătat că, potrivit adeverinței eliberată de Primăria G. Humorului, provine înscris în registrul agricol, din anul 1981 și până în prezent, plătind impozitele, exercitând asupra terenului o posesie utilă, publică, pașnică, netulburată de nimeni, sub nume de adevărat proprietar.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.111 C.civ., art.1847-1848, 26-28 din Legea nr.15/1938, modificată prin Lg.nr.7/1996.

S-au depus la dosar, în copie sau în original, următoarele acte: împuternicire avocațială, plan de amplasament și delimitare a imobilului, dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, adeverință de la registrul agricol, acte de stare civilă privind părțile din proces, certificat de moștenitor, adresele emise de Primăria orașului G. Humorului – SPCLEP Suceava nr._ din 2 aprilie 2013, și nr. 3009 din 9.05.2013, proces verbal de afișare al somației, Extrase de Carte funciară, precizări formulate de către reclamant, prin apărător, adresa emisă de Primăria orașului G. Humorului – SPCLEP Suceava nr._ din 10 mai 2013, declarație notarială dată de pârâta P. O.,, adresa emisă de Primăria orașului G. Humorului – nr.4338 din 6 iunie 2013, în completarea adresei nr.3009 din 10.05.2013.

Ulterior, reclamantul a depus precizări la acțiune, arătând că a solicitat dobândirea dreptului de proprietate prin efectul prescripției achizitive – sub forma joncțiunii posesiilor – prin unirea posesiei sale cu cea a autorului său P. V. cu a pârâtei P. O., că este în posesia reclamantului din anul 1990.

Prin adresele nr.3009 din 9 mai 2013 și 4338 din 6 iunie 2013, pârâtul Orașul G. Humorului a comunicat instanței că nu are obiecțiuni față de acțiunea reclamantului, că terenul face parte din domeniul privat al statului și nu a făcut obiectul legilor de fond funciar.

Prin declarația extrajudiciară autentificată dată, pârâta P. O. a arătat că este de acord cu acțiunea reclamantului, că terenul face parte din domeniul privat al statului și nu a făcut obiectul legilor de fond funciar.

Prin declarația extrajudiciară autentificată dată, pârâta P. O. a arătat că este de acord cu acțiunea reclamantului, fiind da, împreună cu soțul său, fiului lor – reclamantul, în urmă cu 10 ani, că nu are nici un fel de pretenții asupra acesatui teren.

În cauză, la solicitarea reclamantului s-a dispus introducerea și citarea în calitate de pârâți, a proprietarilor tabulari Fuchs L. a Wenzel, Kubekc Iosife, K. F. a F., K. A., S. V. a I. și S. F. a I. a I., care au fost citați conform prev.art 95 C.pr.pen., prin afișare la ușa instanței și a Primăriei Orașului GUras Humorului.

La propunerea reclamantului, în cauză, s-au administrat probe, respectiv, s-au depus acte, s-au solicitat relații și s-au audiat martorii A. Adriean și M. P..

Din actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

Terenul în suprafață de 2225 m.p este situat în intravilanul orașului G. Humorului, . cu L. C., I. Rusalia, . cu p.f. nr.1064/25 – f – 1070 m.p și nr.1064/26 – f – 1155 m.p., din Cărțile funciare nr._ și_ ale comunei cadastrale G. Humorului (plan de situație de la f.11-13 dosar).

În Cartea funciară nr._ a comunei cadastrale G. Humorului (provenită din conversia de pe hârtie a C.F nr.1236 a .) apare înscris proprietarul tabular S. Felixa A I., cu o cotă de 1/1, în baza procesului verbal nr.1469/1932.

În Cartea Funciară nr._ a . (provenită din conversia Cărții Funciare Funciare nr.541 a comunei cadastrale G. Humorului) apare înscris proprietarul tabular S. V. a I. a I., cu o cotă de 1/1, în baza procesului verbal nr.542/1932.

În urma verificărilor în Registrul Local de Evidențe a Persoanelor G. Humorului efectuate la data înființării Evidenței Populației (1949) și până la zi, a rezultat că nu provine înregistrat decesul proprietarilor tabulari mai sus arătați.

Conform adeverinței de la registrul agricol, autorii reclamantului – P. O. și V. (Valean) – provin înscriși cu terenul în perioada 1981-2007, după care provin însuși reclamantul și autoarea sa, în cote de ½, pentru acest teren fiind plătite taxele și impozitele aferente.

Acest teren nu a făcut obiectul legilor de fond funciar.

Martorii audiați au confirmat susținerile reclamantului în sensul că terenul provine de la autorii săi, că tatăl este decedat, reclamantul fiind singurul copil au autorilor săi și folosește terenul de peste 30 de ani fără a fi tulburat sau stingherit, sub nume de proprietar și nu au fost discuții între reclamant și autorii săi, cu privire la împărțeala averii după decesul tatălui.

Au menționat că proprietarii tabulari sunt etnici germani, fie repatriați, fie decedați.

Uzucapiunea de lungă durată – de 30 de ani – reglementată de art.1890 Cod civil, pentru a putea fi invocată cere întrunirea mai multor condiții, respectiv să existe o posesie de 30 de ani, utilă, neviciată .

În toată această perioadă de timp, pârâții proprietari tabulari sau eventuali moștenitori ai acestora nu au făcut nici un fel de mențiuni în cartea funciară, nu au refuzat înscrierea autorilor vânzătorilor sau reclamanților în registrul agricol cu aceste terenuri sau plata impozitului corespunzător, nu au solicitat predarea terenurilor, iar după promovarea acțiunii, nu a formulat opoziții la cererea reclamanților, fiind părți în proces și înaintându-se procesul verbal de afișare a somației privind acest teren, la sediul Primăriei orașului G. Humorului.

Zona în care este amplasat acest teren este în regim de carte funciară și situația prescripției achizitive, în acest caz, a început sub imperiul Decretului – Lege nr.115/1938 și s-a împlinit după . Legii nr.7/1996, fiind aplicate dispozițiile din Decretul – Lege nr.115/1938, cu privire la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, așa cum s-a stabilit prin Decizia nr.LXXXVI (86) din 10 decembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite .

Art.28 din Decretul-Lege nr.115/1938 cu privire la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, prevede că:

,, Cel ce a posedat un bun nemișcător în condițiunile legii, timp de 20 de ani, după moartea proprietarului înscris în cartea funciară, va putea cere înscrierea dreptului uzucapat .

De asemenea, va putea cere înscrierea dreptului său, cel ce a posedat un bun nemișcător în condițiunile legii, timp de 20 de ani, socotiți de la înscrierea în cartea funciară a declarațiunii de renunțare la proprietate.,,.

Art. 29 din același decret prevede că:

,,Regulile privitoare la prescripțiune se vor aplica prin asemănare la socotirea termenelor de uzucapiune, precum și la întreruperea și suspendarea ei ,,.

În speță, termenul privitor la uzucapiunea de 30 de ani a fost împlinit, așa cum rezultă din probatoriul administrat .

În condițiile în care proprietar tabular figurează ca fiind o persoană fizică, se poate pune în discuție intervenirea decesului proprietarului tabular, chiar dacă acesta nu este înregistrat,având în vedere și durata de viață normală a unei persoane.

Prescripția achizitivă are caracterul unei sancțiuni civile, ce constă în pierderea proprietății de către titularul dreptului de proprietate, a cărui culpă constă în pasivitatea sa în timp îndelungat, cum este și cazul acestui proprietar tabular, instanța apreciind că această sancțiune se aplică oricărui proprietar tabular, mai ales că nu ne aflăm în situația unui teren preluat abuziv de către autorități, astfel încât să opereze suspendarea curgerii termenului prescripției achizitive și să devină aplicabile prevederile art.13 lit. a din Decretul –Lege nr.167/1958 .

Instanța a avut în vedere și prevederile art.1845 Cod civil, potrivit cărora ,, statul, stabilimentele publice și comunale, în ceea ce privește domeniul lor privat, sunt supuse la aceleași prescripții ca particularii și,ca aceștia,le pot opune „că acesta a fost legal citat, a comunicat instanței că nu are de formulat obiecții asupra acțiunii reclamantei.

De asemenea, s-au mai avut în vedere prevederile articolului 44 din Constituția României care stipulează că dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului sunt garantate, iar conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege, că proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular, că nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire.

În temeiul prevederilor legale mai sus arătate, precum și cele ale art. 20, 23, 24, 26, 27 din Lg.nr.7/1996, cu modificările și completările ulterioare, până la . Noului Cod Civil, instanța urmează a dispune intabularea, conform modului de dobândire, a dreptului de proprietate asupra terenului descris mai sus, suprafața și configurația parcelelor corespunzând planului de situație depus la dosar (f.11-13).

Acțiunea a fost legal timbrată și în temeiul art.274 C.p.c., al principiului disponibilității, instanța urmează a lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea civilă, completată și precizată, privind pe reclamantul P. N. și pe pârâții ORAȘUL G. HUMORULUI PRIN PRIMAR, P. O., domiciliată în orașul G. Humorului, ..31, județul Suceava, F. L. A L. WENZEL, F. L. A L. WENZEL, K. I., K. I., K. F. A L. F., K. F. A L. F., K. A., K. A., S. V. A L. I. A L. I., S. V. A L. I. A L. I., S. F. A L. I. A L. I., S. F. A L. I. A L. I., toți cu domiciliul necunoscut, având ca obiect uzucapiune, și în consecință:

1. Constată că reclamantul a dobândit, prin uzucapiunea de 30 de ani, sub forma joncțiunii posesiilor, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 2225 m.p., situat în intravilanul orașului G. Humorului, . L. C., I. Rusalia și . p.f nr.1064/15 - f - 1070 m.p și nr.1064/26 - f- -1155 mp., din CF nr._ și_ ale . - plan de situație de la f.11 - 13.

2. Dispune intabularea, conform modului de dobândire, a dreptului de proprietate asupra imobilelor descrise la pct.1.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 7 iunie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.SE .3.07.2013

Tehnored.PR.5.07.2013

Ex. 17

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Uzucapiune. Sentința nr. 643/2013. Judecătoria GURA HUMORULUI