Plângere contravenţională. Sentința nr. 1479/2013. Judecătoria HÂRLĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 1479/2013 pronunțată de Judecătoria HÂRLĂU la data de 11-12-2013 în dosarul nr. 178/239/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA H.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1479/2013
Ședința publică de la 11 Decembrie 2013
Instanța constituită din:
Președinte O. M.
Grefier M. D.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul B. C. și pe intimatul I.P.J. IAȘI, având ca obiect plângere contraventională.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică din data de 04.12.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta sentință, când în aceeași componență instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța reține următoarele:
Prin cererea formulată de petentul B. C. împotriva intimatului I.P.J. Iași și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30.01.2012, s-a solicitat anularea procesului verbal de contravenție ., nr._ din data de_ .
În motivare s-a arătat că, la data de_ se deplasa din directia Cotnari către Tg F. după ce a iesit din loc. Cotnari circuland pe un carosabil acoperit partial cu zapadă iar in fata sa se deplasa un autoturism marca Wolswagen Golf care la un memont dat a calcat frana și a semnalizat dreapta. D. fiind conditiile de drum si avand vizibilitate a semnalizat și a depăsit considerand că este mai sigur decat să franeze în spatele lui.
Analizând lucrările dosarului prin prisma excepției invocate, instanța reține că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 29 Octombrie 2012, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 243 alin. 1, pct. 1 Cod procedură civilă.
Or, în conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.p.civ perimarea se poate constata și din oficiu.
Reținând, în acest context, că de la data încheierii de suspendare din 29.Octombrie 2012, prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, în baza art. 248 și urm C. Pr. Civ., instanța va admite excepția invocată din oficiu și va constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARĂȘTE :
Admite excepția de perimare a cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu.
Constată perimată acțiunea civilă formulată de petentul B. C. domiciliat în ., în contradictoriu cu intimatul I. Iași cu sediul în Iași, .. 2, jud. Iași .
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.12.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. O. M.
Tehn. M. D.
4 ex./17.12.2012
← Cereri. Sentința nr. 37/2013. Judecătoria HÂRLĂU | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1335/2013.... → |
---|