Pretenţii. Sentința nr. 366/2015. Judecătoria HÂRŞOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 366/2015 pronunțată de Judecătoria HÂRŞOVA la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 366/2015
DOSAR NR._
ROMANIA
JUDECATORIA HARSOVA
JUDEȚUL C.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 366
SEDINȚA PUBLICĂ DIN: 21.05.2015
PREȘEDINTE: P. M.
GREFIER: Ș. D.
Pe rol, perimarea din oficiu a acțiunii civile având ca obiect pretenții formulată de reclamanta ZAGANEANU G., cu domiciliul ., jud.Constanta în contradictoriu cu pârâtul I. V., domiciliat in ., jud.Constanta.
La apelul nominal făcut în ședința publică potrivit art. 219 C.pr.civ. se constata lipsa partilor.
Procedura este legal indeplinita conf. disp.art.155 și urm. C.pr.civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiuni privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.
Instanta in baza art. 394 C.pr.civ. constata cauza in stare de judecata si ramane in pronuntare.
I N S T A N T A
Asupra perimarii din oficiu de fata constata:
Prin cererea inregistrata la Judecatoria Harsova, sub nr._ din data de 28.02.2014, reclamanta ZAGANEANU G., cu domiciliul ., jud.Constanta în contradictoriu în contradictoriu cu pârâtul I. V., domiciliat in ., jud.Constanta, a formulat acțiune în pretenții.
Prin incheierea din data de 11.09.2014, instanta, în temeiul art. 242 C.pr.civ. a dispus suspendarea judecării cauzei întrucât reclamanta nu a precizat cuantumul pretențiilor civile.
Potrivit art. 416 C.pr.civ., orice cerere de chemare in judecata, contestatie, apel, recurs, revizuire si orice alta cerere de reformare sau de redactare se perima de drept, chiar si impotriva incapabililor, daca a ramas in nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.
Din referatul arhivei rezulta ca din 14.10.2014, de cand s-a suspendat judecarea cauzei, nu s-a mai indeplinit pana in prezent, din vina partii nici un act de procedura timp de mai mult de 6 luni, conditii in care urmeaza a se constata perimata actiunea civila de fata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
In baza art.416 C.proc.civ
Constata ca cererea de chemare in judecata având ca obiect pretenții formulată de reclamanta ZAGANEANU G., cu domiciliul ., jud.Constanta în contradictoriu cu pârâtul I. V., domiciliat in ., jud.Constanta, s-a perimat.
Cu recurs in termen de 5 zile de la pronuntare.
Pronunțată în ședință publică, azi 21.05.2015
P., GREFIER,
P. M. S. D.
Red.jud. P.M. –15.06.2015
Dact. gref. S.D. – 15.06.2015
Ex.- 4-
| ← Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 361/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 368/2015.... → |
|---|








