Investire cu formulă executorie. Încheierea nr. 38/2013. Judecătoria HAŢEG
Comentarii |
|
Încheierea nr. 38/2013 pronunțată de Judecătoria HAŢEG la data de 22-01-2013 în dosarul nr. 11730/221/2012
ROMÂNIA
JUDECATORIA HATEG, JUDETUL HUNEDOARA
Hațeg, .. 9
Tel/ Fax :_
…………………………………………………………………………………………………
Dosar nr._
ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 38/2013
ȘEDINȚA PUBLICĂ de la 22 ianuarie 2013
Completul C3 – minori și familie, constituit din:
PREȘEDINTE: C.-N. M. - Judecător
GREFIER: L. R.
Compunerea completului de judecată a fost stabilită conform procesului-verbal din data de 22 ianuarie 2012 și art. 98 alin.(6) din regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de creditoarea B. T. – Sucursala D., având ca obiect învestire cu formulă executorie a biletului la ordin . nr._ emis de debitoarea S.C. MIO PRESTCONST S.R.L. la data de 17.09.2010, scadent la data de 20.12.2012.
Cererea se soluționează în ședință publică, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, din oficiu, potrivit disp. art. 1591 Cod procedură civilă, a verificat competența și s-a declarat competentă general, material și teritorial pentru soluționarea cauzei, la stabilirea căreia a avut în vedere disp. art. 374/1 Cod procedură civilă rap. la art. 61 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin și art. 10 alin.1 pct.3 Cod procedură civilă.
Constatând cererea în stare de judecată, instanța o reține spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cererii de față :
Prin încheierea civilă nr. 104/10.01.2013, pronunțată de Judecătoria D., în dosar nr._ s-a admis excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei D. și s-a declinat competența de soluționare a prezentei cereri în favoarea Judecătoriei Hațeg, fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data 18.01.2013, sub nr. de dosar_, prin care creditoarea B. T. – Sucursala D. a solicitat instanței să învestească cu formulă executorie biletul la ordin . nr._ emis de debitoarea S.C. MIO PRESTCONST S.R.L., la data de 17.09.2010, scadent la data de 20.12.2012.
Cererea a fost legal timbrată cu 4 lei – taxă judiciară de timbru, potrivit disp. art. 3 alin.1 lit. l) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru cu modificările și completările ulterioare și 0,5 lei – timbru judiciar, potrivit disp. art. 3 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, cu modificările și completările ulterioare.
În fapt, s-a arătat că debitoarea . a contractat creditul în sumă inițială de 35.000 lei, în baza contractului de credit nr.343/28.06.2007, încheiat cu . în calitate de debitor, d-nul Szekely Ș. C. și d-na Szekely M. în calitate de garanți avaliști și B. T. – Sucursala D. în calitate de creditor.
Întrucât debitorul nu și-a respectat obligațiile contractuale, B. T. – Sucursala D. a introdus Biletul la Ordin la plată pe contul societății debitoare, acesta fiind refuzat pentru insolvența plătitorului.
În drept, s-au invocat prevederile art. 374 indice 1 și 376 Cod procedură civilă, rap. la art. 61 din Legea nr.58/1934 și decizia nr.4/19.01.2009 a ICCJ.
În susținerea cererii, creditoarea a depus la dosarul cauzei copia certificată pentru conformitate cu originalul a: Act adițional nr.4 la contractul de credit nr.343/28.06.2007 (f.3-5), formular justificare refuz și copia bilet la ordin (f.6), borderou de cecuri și bilete la ordin (f.7), extras de cont din 19.12.2012 (f.8), cont fără tranzacții de la extrasul precedent (f.9).
Analizând actele dosarului, instanța constată că cererea este întemeiată, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 376 alin.1 Cod procedură civilă se învestesc cu formulă executorie prevăzută de art. 269 alin. 1 Cod procedură civilă orice alte hotărâri sau înscrisuri, pentru ca acestea să devină executorii, în cazurile anume prevăzute de lege.
Prin Decizia nr. IV din 19.01.2009 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, admițându-se recursul în interesul legii, s-a stabilit că dispozițiile art. 3741 Cod procedură civilă rap. la art. 61 din Legea nr. 58/1934 și respectiv art. 53 din Legea nr. 59/1934, se interpretează în sensul că biletul la ordin, cambia și cecul se învestesc cu formulă executorie pentru a fi puse în executare.
Instanța reține că în cazul în care biletul la ordin este refuzat la plată de către emitent, beneficiarul poate recurge la executarea silită, având în vedere faptul că potrivit art. 61 alin. 1 coroborat cu art. 106 din Legea nr. 58/1934, biletul la ordin are valoare de titlu executoriu pentru capital și accesorii.
Constatând că biletul la ordin cuprinde toate elementele obligatorii prevăzute de art. 104 din Legea nr. 58/1934, fiind astfel îndeplinite cerințele legale, instanța va admite cererea formulată de creditoare și în temeiul disp. art. 376 Cod procedură civilă, va dispune învestirea cu formulă executorie a biletului la ordin . nr._ emis de debitoarea S.C. MIO PRESTCONST S.R.L. la data de 17.09.2010, scadent la data de 20.12.2012, pentru suma de 17.609,32 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE:
Admite cererea formulată de creditoarea B. T. – Sucursala D., cu sediul în D., ..42, județul Hunedoara, și în consecință:
Dispune învestirea cu formulă executorie a BILETULUI LA ORDIN . nr._ emis de debitoarea S.C. MIO PRESTCONST S.R.L., cu sediul în Hațeg, ..16, județul Hunedoara, înregistrată la ORC sub nr. J_, CUI_ și avalizat de Szekely Ș. C. și Szekely M., la data de 17.09.2010, scadent la data de 20.12.2012, pentru suma de 17.609,32 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C.-N. M. L. R.
← Somaţie de plată. Hotărâre din 17-07-2013, Judecătoria HAŢEG | Partaj judiciar. Hotărâre din 12-09-2013, Judecătoria HAŢEG → |
---|