Partaj judiciar. Hotărâre din 12-09-2013, Judecătoria HAŢEG

Hotărâre pronunțată de Judecătoria HAŢEG la data de 12-09-2013 în dosarul nr. 353/240/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA HAȚEG, JUDETUL HUNEDOARA

Hateg, .. 9

Tel/ Fax :_­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­

­­­­­-----------------------------------------------------------------------------------------------------------

operator de date cu caracter personal nr. 9221

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ nr. 515 /2013

Ședința publică din 12 septembrie 2013

PREȘEDINTE: E. Z.

Grefier: M.- D. R.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de revizuienta B. A. în contradictoriu cu intimatul D. Ș. privind revizuirea Sentinței nr. 944/2010 pronunțată de Judecătoria Hațeg în dosar_ .

La apelul nominal făcut în ședința publică s-au prezentat: revizuienta B. A. asistată de avocat Ș. N. și intimatul D. Ș. asistat de avocat B. L..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța a pus în discuție excepția de tardivitate invocată de intimat.

Reprezentantul intimatului a solicitat admiterea excepției întrucât sentința a cărei revizuire se cere a fost pronunțată la 6.X.2010 iar cererea de revizuire a fost introdusă la 27.03.2012, termenul fiind de o lună, conform motivului de revizuire invocat iar revizuienta a atacat hotărârea atât cu recurs cât și cu contestație în anulare.

Reprezentanta revizuientei a solicitat respingerea excepției întrucât cererea a fost introdusă în termenul procedural de 1 lună, momentul de calcul fiind data rămânerii definitive a sentinței – respectiv 23.02.2012, data pronunțării deciziei Tribunalului Hunedoara.

În replică, reprezentantul intimatului a învederat instanței că, potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă de la 1865, sentința atacată a fost definitivă de la data pronunțării.

Instanța a reținut cauza în pronunțare pe excepție.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.03.2012 sub nr._, revizuienta B. A. în contradictoriu cu intimatul D. Ș. a solicitat revizuirea Sentinței civile nr. 944/ 06.10.2010 pronunțată de Judecătoria Hațeg în dosarul nr._ .

În fapt, revizuienta motivează că la pronunțarea sentinței civile nr. 944/2010 a Judecătoriei Hațeg nu au fost avute în vedere toate cererile cu caracter reconvențional formulate în cauză de pârâtul D. Ș., prin care acesta solicita ieșirea din indiviziune și cu privire la terenurile înscrise în titlul de proprietate nr. 20/2006 și nr._/137 și atribuirea casei vechi în lotul său; de asemenea, arată revizuienta în continuare că instanța nu a stabilit nicio taxă de timbru și a omis să observe că beneficiar al contractului de donație si al contractului de întreținere nu a fost numai pârâtul ci și soția acestuia care este parte în aceste contracte și, prin urmare, se impune introducerea în cauză și a acesteia pentru ca hotărârea de partaj să - i fie opozabilă. A depus în copie Sentința civilă nr. 944/2010. A solicitat cheltuieli de judecată.

Cererea nu a fost motivată în drept.

S-a timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 10 lei, potrivit art. 3 lit. h din Legea nr.146/1997 și cu timbru judiciar de 0,3 lei, conform art. 3 alin.1 din OG nr.32/1995.

Intimatul nu a depus întâmpinare dar la primul termen cu procedura completă, la data de 20 decembrie 2012, prin reprezentant ales, a invocat excepția tardivității introducerii cererii de revizuire. A motivat că cererea de revizuire a fost depusă după aproape doi ani de la data pronunțării sentinței - 6.X.2010, față de termenul de o lună de la data comunicării.

Revizuienta a depus la termenul din 28 martie 2012 note scrise în care arată că a introdus cererea de revizuire în termenul legal de o lună prevăzut de codul de procedură civilă, calculat de la data de 23.02.2012 - data rămânerii definitive si irevocabile a Sentinței nr. 944/2010; a anexat copie după tichetele recomandate nr. 20 si 26 din 23.03.2012 potrivit cu care cererea a fost depusă la poștă la data de 23.03.2012 atât către Tribunalul Hunedoara cât si către Judecătoria Hațeg.

La prezenta cauză a fost conexat dosarul nr._ al Tribunalului Hunedoara în care revizuienta a formulat aceeași cerere de revizuire împotriva Deciziei civile nr. 210/R/2012 prin care a fost respins recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 944/2010; Tribunalul Hunedoara observând ca prin decizia atacată nu s-a evocat fondul cauzei, situația de fapt stabilită prin sentința nr. 944/2010 rămânând nemodificată, a declinat cererea, spre soluționare, Judecătoriei Hațeg.

În vederea soluționării cererii de revizuire, a fost atașat dosarul civil nr._ al Judecătoriei Hațeg în care s-a pronunțat sentința atacată.

Analizând înscrisurile existente la dosar prin prisma excepției invocate, instanța retine că, prin Sentința civilă nr. 944/06.10.2010, pronunțată de Judecătoria Hațeg au fost admise atât cererea principală de chemare în judecata formulată de reclamanta – pârâtă reconvențională B. A. în contradictoriu cu pârâtul-reclamant reconvențional D. Ș. cât și cererea reconvențională introdusă de pârât, dispunându-se partajarea bunurilor imobile situate în . pe urma autorului comun al părților în litigiu, D. C..

Comunicarea acestei hotărâri judecătorești s-a făcut către reclamantă la data de 25.01.2011, conform dovezii aflate la fila 306 din dosarul de fond_ .

Împotriva sentinței civile nr. 944/06.10.2010 reclamanta a formulat recurs la Tribunalul Hunedoara. Recursul a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 210/R/ 23.02. 2012.

În raport de cele arătate, față de obiectul cererii și față de motivele de revizuire invocate, instanța consideră că excepția tardivității introducerii cererii în revizuire este întemeiată și se impune admiterea acesteia.

Astfel, față de motivele de fond invocate de revizuentă, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 322 pct. 2 C.pr.civ. potrivit cu care, revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cerere dacă instanța nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut.

Calea de atac împotriva sentinței a fost recursul iar potrivit art. 377 alin. (1) Cod procedură civilă, hotărârile date în primă instanță, potrivit legii, fără drept de apel sunt definitive de la pronunțare.

Prin Decizia nr. 2010/R/2012 recursul a fost respins ca nefondat, hotărârea care a evocat fondul cauzei - sentința nr. 944/2010 a Judecătoriei Hațeg rămânând nemodificată. Aceasta, nefiind supusă apelului a rămas definitivă la data pronunțării - 06.10. 2010 .

Conform art.324 alin.(1) pct.1 Cod procedură civilă, termenul de revizuire este de o lună și se va socoti de la comunicarea hotărârii definitive, nefiind condiționat de introducerea recursului.

În speță, termenul de o lună pentru introducerea revizuirii se calculează de la data comunicării hotărârii definitive, adică de la data de 25.01.2011.

Prin urmare, cererea de revizuire formulată de revizuenta B. A. în contradictoriu cu intimatul D. S. împotriva sentinței civile nr.944/2010 a fost tardiv introdusă la data de 23.03.2012, prin raportare la momentul comunicării ei. În consecință, în temeiul art.322 pct.2 coroborat cu art.324 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, instanța va admite excepția tardivității invocată de intimat și va respinge cererea de revizuire ca tardiv formulată.

Totodată, în temeiul art.274 C.pr.civ., instanța va respinge cererea privind cheltuielile de judecată solicitate de revizuentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția de tardivitate invocată de intimatul D. Ș. cu domiciliul în comuna Baru, ., județul Hunedoara.

Respinge cererea de revizuire ca tardiv formulată de revizuenta B. A. domiciliată în comuna Baru, ., județul Hunedoara.

Respinge cererea privind cheltuielile de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare .

Pronunțată în ședința publică, azi 12.09.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

E. Z. M.-D. R.

Red/tehnored jud.EZ /practica MDR

4 ex. 30.IX.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Hotărâre din 12-09-2013, Judecătoria HAŢEG