Acţiune în constatare. Sentința nr. 25/2013. Judecătoria HUNEDOARA

Sentința nr. 25/2013 pronunțată de Judecătoria HUNEDOARA la data de 09-01-2013 în dosarul nr. 4056/243/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA HUNEDOARA

CIVIL

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 25/2013

Ședința publică de la 09.01.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: P. N.

GREFIER: C. S.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta P. M. F. în contradictoriu cu pârâtele ., și . - SUCURSALA HUNEDOARA, având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta asistată de av. L. T. și av.U. A. A., în substituirea mandatarului pârâtelor av.O. C. F..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Potrivit disp. art. .1591 C.proc.civ., instanța din oficiu a verificat competența și s-a declarat competentă general, material și teritorial pentru soluționarea cauzei, întrucât: cauza este de competența instanțelor judecătorești; judecătoria este competentă atat material cat si teritorial, potrivit art. 1 pct.1 C.proc.civ. si prevederilor Legii nr.193/2000.

Instanța procedează la administrarea interogatoriului reclamantei, cu respectarea disp. art. 221 C. proc.civ., cele consemnate fiind atașate separat la dosarul cauzei.

Mandatara reclamantei depune la dosar certificatul de căsătorie al reclamantei (f. 53) și învederează instanței că reclamanta la data încheierii convenției de credit se numea F. M. – F.; arată că nu mai formulează alte cereri, nu mai are alte probe de propus și solicita cuvântul pe fond.

Av. U. A. A. arată, de asemenea, că nu mai formulează alte cereri, nu mai are alte probe de propus și solicita cuvântul pe fond .

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constata cauza în stare de judecată și acorda cuvântul atât pe excepția prescripției dreptului la acțiune, cât și asupra fondului cauzei.

Av. U. A. A. solicită admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune, pentru motivele arătate pe larg în întâmpinare.

Av.L. T., pentru reclamantă, solicită respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune, motivând că prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, iar în cazul nulității unui act juridic termenul de prescripție începe să curgă de la data desființării actului juridic.

Pe fondul cauzei, mandatara reclamantei solicita admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și precizată, respectiv să se constate nulitatea absolută a clauzelor abuzive din convenția de credit nr._/14.02.2008 așa cum au fost enumerate în acțiune; să fie obligate pârâtele să modifice convenția de credit nr._/14.02.2008 și actul adițional nr. 1/17.11.2010 la convenția de credit nr._/14.02.2008 în sensul înlăturării clauzelor constate abuzive; să fie obligate pârâtele la restituirea comisionului de risc încasat în perioada martie 2008-octombrie 2012 ; să fie obligate pârâtele la restituirea sumelor achitate începând cu noiembrie 2012 până la stoparea comisionului încasat necuvenit și recalculării planului de rambursare; obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale calculate la suma pe care trebuie să o restituie de la data plății și până la achitarea integrală a sumei datorate. Solicita cheltuieli de judecată; depune chitanța reprezentând onorariu avocat (f. 58).

Av. U. A. A. solicita, pe fondul cauzei, respingerea acțiunii, pentru motivele invocate în întâmpinare. Nu solicita cheltuieli de judecată.

În temeiul art.150 C.proc.civ., instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Hunedoara sub nr._, ulterior precizată, reclamanta P. (fosta F.) M. F., în contradictoriu cu pârâtele . București și . - Sucursala Hunedoara, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța:

- sa se constate existenta clauzelor abuzive cuprinse in conventia de credit nr._/14.02.2008 incheiata intre reclamantă si parate, dupa cum urmeaza: clauze mentionate in “conditii speciale”: pct.3 lit. d (data ajustarii dobanzii); pct.3 lit. e (dobândă anuală efectivă ); pct.5 lit.a (comisioane); pct.5 lit.b (comision de rambursare in avans); pct.5 lit.e (comision de rezervă); clauze mentionate in “conditii generale”; pct.3.5 (comision de risc redenumit comision de administrare credit in actul adițional); pct.6 lit. b alin. 2 și 3 din „Suma principală și dobândă” din Condiții speciale; pct.8.1 lit.a liniuță a2-a și a 3- a din Condiții Generale, Secțiunea 8 ( scadența anticipată); pct.8.1 lit.b din Condiții Generale, Secțiunea 8 (scadența anticipată); pct. 8.1 lit.c din Condiții Generale, Secțiunea 8 (scadenta anticipata); pct.8.1 lit.d din Condiții Generale, Secțiunea 8 (scadenta anticipata); pct.8.3 din Condiții Generale, Secțiunea 8 ( scadența anticipată); pct.10.1 din Condiții Generale, Secțiunea 10 (costuri suplimentare); pct.10.2 din Condiții Generale, Secțiunea 10(costuri suplimentare); clauze mentionate in actul aditional nr. 1/17.11.2010 la conventia de credit nr._/13.03.2008: pct. 3 lit. a ( rata variabilă a dobânzii curente); pct. 3 lit. d ( data ajustării ratei dobânzii curente); pct.5 lit. a ( comision de administrare credit);

- sa fie obligate paratele sa modifice convenția de credit nr._/13.03.2008 si actul aditional nr. 1/17.11.2010 la conventia de credit nr._/13.03.2008, in sensul inlaturarii clauzelor constatate abuzive;

- sa fie obligate paratele sa restituie reclamantei suma de 8.963 CHF, achitata in perioada martie 2008 - octombrie 2012, cu titlu de comision de risc (redenumit comision de administrare in actul aditional nr. 1/17.11.2010, precum si sumele achitate incepand cu luna noiembrie 2012, cu titlu de comision de administrare pana la eliminarea comisionului de administrare si întocmirea unui nou plan de rambursare, in conformitate cu prevederile convenției si actelor adiționale anterior menționate, asa cum au fost modificate prin prezenta hotărâre;

- sa fie obligate paratele sa plătească reclamantei dobânda legala calculata la sumele menționate anterior, începând cu data efectuării plaților si pana la restituirea efectiva si integrala a sumelor menționate.

S-au solicitat cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 14.02.2008, a încheiat cu pârâta . - Sucursala Hunedoara convenția de credit nr._, refinanțată prin convenția nr. 1/17.11.2010, prin care a contractat un împrumut în sumă de 80.750 CHF pentru o perioadă de 287 de luni.

S-a aratat că, potrivit pct.3 lit. „d” din condițiile speciale ale convenției de credit, privind „Data ajustării dobânzii’’ se prevede că „ Banca își rezervă dreptul de a revizui structura ratei dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutantului noua structura a ratei dobânzii; rata dobânzii astfel modificata se va aplica de la data comunicării’’, iar la pct.3 lit.”a” din conditii speciale, s-a stipulat ca s-a negociat intre parti, la data semnarii conventiei de credit, o rata a dobanzii fixe curente de 3,99 puncte procentuale pe an.

In ce priveste comisionul de administrare prevazut in actul aditional, are aceeasi valoare ca si comisionul de risc practicat, inlocuind comisionul de risc eliminat, astfel ca reprezinta un comision nou, astfel ca introducerea comisionului de administrare este nelegala, mai ales ca prin OG 50 se stipuleaza in mod expres ca nu pot fi introduse alte comisioane, creandu-se astfel un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, in sensul ca banca, in mod unilateral, introduce comision de administrare aplicat la soldul creditului, platibil la scadenta, intrucat D. reprezinta costurile totale ale creditului, criterii care raman la latitudinea bancii.

Reclamanta susține că riscul se referă la un eveniment a cărui producere are caracter virtual, potențial în viitor, nu actual, iar acoperirea lui în bani este o datorie cu exigibilitate sau valoare incertă. Din acest motiv, garantarea unei obligații de plată se face prin constituirea unor mijloace de garanție, nu prin perceperea unor comisioane, iar riscurile se evaluează în mod individual, în funcție de situația fiecărui debitor în parte.

Reclamanta arata că a garantat împrumutul acordat de bancă cu garanții reale imobiliare care depășesc valoarea creditului, iar perceperea unui comision de risc este ilicită și necuvenită. Mai arată că deprecierea garanției afectează atât patrimoniul împrumutatului cât și urmașilor săi.

Clauzele privind scadența anticipată, prevăzuta la secțiunea 8, au menirea să intimideze clientul prin amenințarea cu scadența anticipată, fiindcă altfel pârâta nu are nici un interes să le aplice în mod arbitrar.

Reclamanta susține că sunt abuzive și clauzele privind costurile suplimentare prevăzute la secțiunea 10, împrumutatul fiind nevoit în baza notificării băncii să plătească sume suplimentare, astfel încât să compenseze banca pentru creșterea costurilor.

Se mai arată că, termenele ,,comision de risc,, apare numai in convențiile de credit, în timp ce în evidențele contabile ale pârâtelor dispare ca identitate, fiind diluat in rata efectivă a dobânzii, amânat si recunoscut ca o ajustare a veniturilor din dobânzi, fiind o dobândă mascată.

Totodată, se arata ca sunt incidente in cauza prevederile legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive si anexa la lege.

În probațiune, reclamanta a depus în xerocopie următoarele înscrisuri: convenția de credit (f.7-17), act adițional (f.18-23), plan de rambursare (f. 24-39), certificat de căsătorie reclamantă.

Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, în temeiul art. 15 lit. j) din Legea nr. 146/1997 si art. 1 alin 2 din OG 32/1995.

La termenul din data de 09.01.2013 mandatara reclamantei a aratat că reclamanta, la data încheierii convenției de credit, se numea F. M. – F..

Parata ..A. a depus întâmpinare (f.45-49), prin care a invocat, in privinta sumelor a caror restituire o solicita reclamanta, exceptia prescriptiei dreptului la actiune, pentru perioada pentru care au trecut mai mult de 3 ani de la data la care aceste sume puteau fi solicitate.

Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât toate clauzele contractuale au fost negociate, iar conținutul lor a fost stabilit de comun acord de către părți.

În ceea ce privește susținerea reclamantei cu privire la contractul de credit, ca fiind unul de adeziune si a faptului că clauzele acestuia nu puteau fi negociate, susține pârâta că aceasta a dat dovada de bună - credința și a transmis reclamanților un act adițional de implementare a dispozițiilor OUG 50/2010. De asemenea, parata a introdus în contractul de credit art. 13.1, care prevede faptul că „la cererea împrumutatului, banca poate aproba modificarea clauzelor convenției”, deci in cazul în care împrumutata ar fi dorit modificarea anumitor clauze contractuale, ar fi putut solicita băncii acest lucru, caz in care s-ar fi încheiat un act adițional. Reclamanta nu a făcut aceasta dovada, dar a solicitat instanței de judecată nu modificarea clauzelor contractuale, ci eliminarea acestora in totalitate.

Pârâta arată că într-adevăr contractele de credit sunt contracte preformulate la toate instituțiile bancare, însă sunt încheiate ca urmare a voinței exprimate de clienți și clauzele menționate în contracte nu au fost impuse reclamantei, așa cum susțin, în condițiile în care banca, nu deține un monopol pe piață la acordarea creditelor, clientul putându-se adresa oricărei bănci pentru a alege o variantă mai avantajoasă. Prin urmare, apreciază pârâta că în cauză în lipsa dovedirii unei eventuale vicieri a consimțământului reclamantei, la data încheierii Convenției, trebuie aplicat principiul prev. de art. 969 C. civil, potrivit căruia convențiile legal făcute, au putere de lege între părțile contractante și trebuie executate cu bună- credință.

Pârâta arată că nu este clauză abuzivă cea prevăzută de pct. 3 lit. d din condițiile speciale ce prevede ca rata dobânzii curente poate fi ajustata de banca in cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetara, cu obligația băncii de a comunica împrumutatului noua rata a dobânzii, care se va aplica de la data comunicării, motiv care poate fi unul întemeiat in modificarea dobânzii.

In ceea ce privește clauzele prev. la art. 3.5 din condițiile generale, sustine parata ca nici acestea nu sunt abuzive, reclamanta cunoscându-le si acceptându-le la încheierea contractului. Mai arată că acest comision de risc este parte integrantă a D., iar atâta timp cat aceasta a fost de acord cu dobânda anuala efectiva, lucru care rezulta inclusiv din faptul ca nici nu a solicitat sa se constate nulitatea clauzei prevăzute in contract la art. 3 lit. e din condiții speciale, este evident ca a fost de acord si cu acest comision de risc, care este un cost al creditului.

Referitor la art. 8.1 lit. a) liniuța a doua și a treia, art. 8.1 lit. b), art. 8.1 lit. c), art. 8.1 lit. d), art. 10.1 și art. 10.2 din condițiile generale, nu pot fi considerate clauze abuzive, reclamanta trebuind să fie solvabila nu numai la data acordării creditului, ci în orice moment pe întreaga durată a contractului, iar societatea bancară are dreptul de a se informa, verifica și de a se asigura că în orice moment reclamanta au capacitatea de a rambursa creditul, precum și că garanțiile aduse de împrumutata sunt suficiente pentru a asigura îndestularea băncii și recuperarea în întregime a creditului acordat, iar pe cale de consecință, dacă sunt îndeplinite condițiile de insolvabilitate să declare creditul scadent anticipat. Simpla existenta în contract a clauzelor prevăzute la secțiunea 8 acceptate prin semnătură de către reclamanta nu poate conduce la reținerea ca abuzivă a acestora, ci eventual acestea ar putea fi analizate din aceasta perspectiva numai in ipoteza activării si invocării pe parcursul executării a clauzelor menționate. Arata parata ca, pentru aceleași considerente, apreciază că nu sunt abuzive nici clauzele prevăzute la art. 10.1 și 10. 2 din Condițiile Generale. Astfel, numai interpretarea abuzivă în interpretarea contractului de către bancă ar putea conduce la analiza clauzelor abuzive și la sancționarea băncii pentru o conduită abuzivă.

Introducerea clauzelor referitoare la costurile suplimentare prev. de art. 10.1, 10.2 din condițiile generale se justifică, având în vedere întinderea în timp a contractelor de credit.

Debitorul trebuie să suporte costurile suplimentare intervenite în perioada de creditare, pentru că este beneficiarul sumei de bani în toată această perioadă.

Referitor la art. 3.1.2 lit. c din condiții generale, parata considera ca nu poate fi o clauza abuziva atâta timp cat aceasta arata doar ca felul dobânzii este indicat in condiții speciale. De asemenea, precizează parata ca, referitor la comisioanele prevăzute de art. 3.4, 3.8, 3.9 din condiții generale si art. 5 lit. c, art. 5 lit. e si art. 5 lit. f din condiții speciale, considera ca acestea nu sunt abuzive, fiind comisioane normale, generate de costurile produce de acest credit, costuri care in mod firesc trebuie suportate de beneficiarul creditului.

Referitor la completarea acțiunii cu privire la obligarea pârâtelor plata daunelor morale se solicită respingerea acestui capăt de cerere ca netemeinic și nefondat, arătându-se că, în cauză, nu sunt îndeplinite elementele necesare și obligatorii raportului juridic delictual, respectiv: nu există o faptă ilicită, întrucât inserarea unor clauze contractuale asumate de reclamanți prin semnarea contactului nu poate fi considerată o faptă culpabilă sau ilicită; nu există un prejudiciu moral actual care să poată fi determinat, practic se solicită repararea unui prejudiciu patrimonial izvorât dintr-un contract; nu se poate dovedi vinovăția pârâtei, întrucât contractul a fost semnat de părți, neexistând nici un motiv de a considera că pârâta a avut vreun moment intenția de a induce în eroare pe consumator în privința clauzelor contractuale; nu există legătura de cauzalitate între așa zisa faptă ilicită comisă cu vinovăție de autor și prejudiciul moral produs ca urmare a comiterii faptei.

În drept au fost invocate art. 111 C. proc. civ., art. 1341 -1344 C. civ., Legea nr. 193/2000.

Instanța a încuviințat parților proba cu înscrisurile depuse și proba cu interogatoriul reclamantei(f.54-57).

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Pe excepția prescriptiei dreptului la actiune:

Potrivit art. 137 alin.1 C.pr.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Exceptia prescriptiei dreptului la actiune este neintemeiata, pentru urmatoarele considerente:

Potrivit art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.

Potrivit disp. art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, termenul prescripției este de 3 ani.

Actiunea in restituirea prestatiilor executate in temeiul unui act juridic nul sau anulabil este o actiune personala si patrimoniala, intemeiata pe imbogatirea fata justa cauza, actiune care, . prescriptiei extinctive.

Conform art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită, iar conform art. 12 din același decret, în cazul când un debitor este obligat la prestații succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită.

Insa, in cazul nulitatii unui act juridic, termenul de prescriptie a actiunii in restituirea prestatiilor efectuate in temeiul unui astfel de act incepe sa curga de la data desfiintarii actului juridic.

Prin urmare, exceptia analizata urmeaza a fi respinsa.

Pe fond:

Reclamanta a încheiat cu . - Sucursala Hunedoara, convenția de credit nr._/14.02.2008, prin care a contractat un împrumut in valoare 80.750 CHF, care urma a fi rambursat în 287 luni, de la data încheierii convenției.

La pct. 3 lit. „d” din conditii speciale se prevede ca „banca își rezerva dreptul de a revizui rata dobânzii curente, in cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetara, comunicând împrumutatului noua rata a dobânzii, care se va aplica de la data comunicării”.

Pe de alta parte, la art. 3 lit. „a” din contract se stipulează ca rata dobânzii curente este de 3,99 % pe an, fără a se menționa ca aceasta este variabila, iar la art.3.1.2 lit.c se prevede ca rata dobanzii curente este fixa sau variabila, exprimata in forma procentuala, valoarea sa fiind mentionata in conditii speciale.

Totodată, la pct. 3.11 din condiții generale se arata ca D. poate fi modificata in condițiile modificării ratei dobânzii, precum si in condițiile prevăzute de Secțiunea 10 „costuri suplimentare” ori prin acordul parților.

La pct. 5 lit. „a” din secțiunea condiții speciale si la pct. 3.5 din condițiile generale a fost stabilit un comision de risc de 0,26 % aplicabil la soldul creditului, plătibil lunar in zilele de scadența, pe toata perioada de derulare a convenției de credit.

In convenția încheiată între părți s-a prevăzut la pct.5 lit.b din condiții speciale un comision de rambursare in avans, in cuantum de 2 %, calculat la valoarea sumei rambursate in avans pe parcursul primilor 5 ani din durata creditului, plătibil integral la data efectuării rambursării, si in cuantum de 1 %, calculat la valoarea sumei rambursate in avans ulterior primilor 5 ani din durata creditului, plătibil integral la data efectuării rambursării.

De asemenea, in conditiile speciale ale conventiei, la pct. 5 lit. e este prevazut un comision de rezerva minima obligatorie, de 0 % p.a aplicat la soldul creditului, pana la data de 31.12.2008, platibil lunar o data cu dobanda, dar a carui valoare se va modifica in mod corespunzator, in conditiile art. 3.12 din conditii generale, in cazul rambursarii in avans sau al modificarii scadentei finale; banca isi rezerva dreptul de a modifica in mod corespunzator valoarea sau perioada de aplicare a acestui comision, in cazul in care obligatiile sau conditiile impuse de BNR cresc/se diminueaza/se elimina, aducand acest lucru la cunostinta imprumutatului.

La pct.6 alin.2 si 3 din condiții speciale ale convenției, s-a stipulat că valoarea anuității se va modifica in mod corespunzător in condițiile pct.3 lit.d, în cazul rambursării în avans sau al modificării scadenței finale, iar la scadența finală, împrumutatul va achita și eventualele sume datorate ca urmare a ajustării dobânzii în condițiile pct.3 lit.d; graficul de rambursare se va modifica periodic, automat, corespunzător ajustării ratei dobânzii, tragerilor succesive, rambursării în avans si/sau modificării scadenței finale.

In condițiile generale ale convenției, secțiunea 8 - scadența anticipată, s-a prevăzut la pct.1 si 3 ca, in orice moment, banca va avea dreptul, pe baza notificării transmise împrumutatului și codebitorului, să declare soldul ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată și cu toate celelalte costuri datorate potrivit convenției, dacă se ivește vreuna din următoarele situații: împrumutatul nu își îndeplinește obligația de plata a sumei principale, a dobânzilor sau a oricăror alte costuri datorate, conform altor convenții încheiate de împrumutat cu banca sau conform altor convenții de credit încheiate de împrumutat cu alte societăți financiare sau de credit; în cazul apariției unei situații neprevăzute, care, în opinia băncii, face să devină improbabil ca împrumutatul să-și poată îndeplini obligațiile asumate conform convenției; în cazul apariției unei situații neprevăzute conform căreia, în opinia băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător.

Relativ la același aspect, la pct.8.3 s-a prevăzut ca, în cazul declarării scadenței anticipate a creditului, banca este exonerata de orice răspundere pentru consecințele pe care aceasta procedura, precum si cea subsecventa executării silite, în scopul recuperării sumelor datorate în baza convenției, le au asupra împrumutatului sau codebitorului.

S-a prevăzut în convenție, la secțiunea 10.1, intitulată costuri suplimentare, că, referitor la convenție pot apărea, la data semnării sau ulterior, modificări (inclusiv de interpretare) ale oricăror acte normative aplicabile, care supun banca la orice impozit, taxa cu privire la creditele acordate sau la obligațiile sale de a acorda credite, sau care schimba baza de impozitare, pentru suma principală și dobânzi la creditele acordate, sau care se refera la orice alte sume datorate rezultând din convenție, cu privire la creditele acordate sau la obligația sa de acorda credite, in conformitate cu prevederile legale în baza cărora funcționează și este organizată banca; impun, modifica sau considera aplicabile orice rezerve, depozit special sau orice cerința similară, afectează activele băncii, depozitele constituite cu sau pentru conturile băncii sau care impun băncii orice alta condiție care afectează creditele acordate sau obligația sa de a acorda credite, al căror rezultat este: creșterea costurilor băncii legate de acordarea sau de punerea la dispoziție a oricărui credit; reducerea cuantumului oricărei sume primite sau oricărei creanțe a băncii, in baza convenției.

La pct.10.2 s-a stipulat ca, in oricare din cazurile mai sus mentionate, in termen de 15 zile lucratoare bancare de la data la care a fost notificat de catre banca, imprumutatul va plati acestuia sumele suplimentare, astfel incat sa compenseze banca pentru cresterile costurilor, sau altor rambursari.

Prin actul aditional nr. 1/17.11.2010, s-au modificat clauzele convenției principale, astfel:

La pct.3 lit.a –rata variabila a dobanzii curente - LIBOR la 3 luni + marja de 3,39 puncte procentuale pe an, daca moneda creditului este CHF, iar la pct.3 lit.d D. a fost stabilita la 6,81 % pe an.

Comisionul de risc prevazut in conventia initiala a primit o noua denumire - comision de administrare credit (art. 5.1 lit.a din actul aditional) si s-a prevazut un cuantum de 0,26 % pe luna, aplicabil la soldul creditului, datorat si platibil lunar, pe toata durata creditului, pentru administrarea de catre banca a creditului, din perspectiva riscurilor asumate de catre aceasta prin punerea sumei la dispozitia imprumutatului.

Prevederile legale instituite de către codul civil in cuprinsul art. 969 conferă putere de lege contractelor legal făcute, ceea ce înseamnă ca legea recunoaște forța deplina doar in cazul contractelor care au fost legal întocmite si semnate.

Potrivit art. 948 cod civ, condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt capacitatea de a contracta, consimțământul valabil si liber exprimat al parții care se obliga, un obiect determinat si o cauza licita. Conform art. 968 cod civ, cauza este nelicita, atunci când este prohibita de legi si atunci când este contrara bunelor moravuri si ordinii publice.

In speta, cauza contractului sinalagmatic încheiat intre parți cuprinde doua componente si este diferita pentru fiecare contractant.

Pentru bancă, scopul proxim, imediat este reprezentat de restituirea creditului, iar scopul mediat, motivul determinant al încheierii contractului este obținerea de profit.

Pentru împrumutați, scopul imediat îl constituie obținerea unei sume de bani, iar scopul mediat este folosirea acestora in interes personal.

Una din condițiile de valabilitate a cauzei este aceea de a fi licita si morala. Conform art. 966 cod civ, obligația nelicita nu poate avea nici un efect, iar art. 968 cod civ. stabilește: „cauza este nelicita când este prohibita de legi, când este contrara bunelor moravuri si ordinii publice.”

Potrivit art. 14 din legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate intre comercianți si consumatori, consumatorii prejudiciați prin contracte care au fost încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi, au dreptul de a se adresa organelor judecătorești in conformitate cu prevederile Codului civil si ale codului de procedura civila. In concluzie, încheierea unui contract cu încălcarea prevederilor Legii 193/2000, face ca acel contract sa aibă o cauză ilicită, ceea ce atrage nulitatea absoluta a clauzelor neconforme cu legea..

Analizând clauzele contractuale invocate de către reclamantă, raportat la considerentele de drept dezvoltate anterior, instanța constata ca scopul mediat al încheierii contractului din punctul de vedere al băncii îl reprezintă obținerea de profit, banca urmărind aceasta finalitate chiar cu riscul nerespectării legii. Astfel, contractul de credit in cauza a fost transformat in mod tacit de banca . adeziune, deoarece a constat ., ale cărui clauze nu au putut fi negociate de către reclamanta, întregul contract fiind impus in forma respectiva de banca. Același efect îl are conduita băncii și asupra actelor adiționale care au modificat ulterior convenția.

Conform prevederilor art. 4 din legea 193/2000, prin care a fost transpusa Directiva 84/450/CE, o clauza contractuala care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Împrejurarea ca anumite aspecte ale contractului sau numai una dintre clauze a fost negociata direct cu consumatorul nu exclude aplicare legii pentru restul contractului, in cazul in care o evaluare globala a acestuia evidențiază ca a fost prestabilit unilateral de către comerciant, iar daca acesta pretinde ca o clauza a fost negociata este sarcina sa să prezinte probe in acest sens. In cauza dedusa judecații nu s-a făcut dovada ca respectivele clauze invocate in acțiune ar fi fost negociate de către banca împreuna cu clienții, iar faptul ca ambele parți au cunoscut la data semnării întinderea obligațiilor cuprinse in contract, nu înseamnă ca respectivul contract a fost negociat, din moment ce clientul nu a avut posibilitatea de a modifica prin negociere anumite clauze.

In ceea ce privește dobânda, de vreme ce se menționează la pct. 3 lit.”a” ca aceasta este in cuantum de 3,99 % pe an, instanța apreciază că este vorba despre o rată fixă a dobânzii, în lipsa altor mențiuni contrare, interpretarea fiind realizată în favoarea debitorului, conform art. 983 cod civil si art. 1 alin 2 din Legea 193/2000. Pe de alta parte, din conținutul art. 3 lit. d) se deduce ca dobânda este variabila in funcție de apariția unor schimbări semnificative pe piața monetara.

Examinând clauza de la pct. 3 lit. „d”, se constata, in primul rând, ca banca își rezerva dreptul de a modifica unilateral o clauza, aspect care nu poate fi primit in cazul derulării unui contract bilateral care ia naștere prin acordul ambelor parți, modificarea unilaterala fiind in contradicție cu principiul forței obligatorii prevazute de art. 969 cod civ.

De asemenea, nu se prevede nici un criteriu in conformitate cu care se poate opera modificarea dobânzii, aspectul fiind lăsat in totalitate la aprecierea băncii, iar debitorul nu are astfel nici o posibilitate de verificare sau combatere a unei eventuale masuri dispuse de către banca in temeiul acestei prevederi contractuale. Singura referire care se face in articol este cu privire la apariția unor schimbări semnificative pe piața monetara, insa nu se arata in ce consta schimbarea semnificativa, care este modul de apreciere a acesteia si cum va fi afectata dobânda in cazul unei asemenea schimbări.

Motivul precizat in contract ar trebui sa descrie o situație clara, previzibila, care sa dea posibilitatea consumatorului sa anticipeze situația respectiva si in consecința sa adopte o conduita corespunzătoare, eventual sa preîntâmpine o situație care îl poate prejudicia.

Clauza trebuie sa fie astfel formulata încât consumatorul sa poată anticipa daca o anumita situație intervine, o anumita consecință se produce, necesitatea fiind evidentă si in cazul apariției unui litigiu.

Este evident ca un motiv întemeiat poate fi considerat doar unul care sa fie apreciat la fel, in mod obiectiv de către orice persoana, condiții care nu sunt îndeplinite nici măcar formal de către banca in ceea ce privește definirea sintagmei „schimbări semnificative pe piața monetara”.

In ceea ce privește comisionul de risc prevăzut in contract si redenumit comision de administrare in actele aditionale la care s-a facut anterior referire, prin raportare la prevederile Legii 193/2000, aceste clauze au caracter abuziv.

Astfel, comisionul de risc este incomplet si insuficient definit, banca limitându-se la a stabili ca reprezintă o suma care se percepe lunar, procentual la soldul creditului, pentru punerea la dispoziție a creditului. Nici in condițiile generale la pct. 3.5 nu se realizează o definire mai clara a acestui comision. Nu se prevede astfel criteriul in funcție de care se stabilește valoarea procentuala a comisionului, care este necesitatea practica a perceperii acestei sume lunar, având in vedere ca suma reprezentând credit a fost pusa la dispoziție, integral, o singura data. In plus, nu sunt identificate riscurile pe care banca și le asumă si care in consecința ar trebui sa le suporte, daca aceste riscuri sunt continue, daca au caracter de permanență sau pot aparea numai in anumite situații, care sunt aceste situații si criteriile de evaluare a lor.

Pe de alta parte, creditele sunt prevăzute cu garanție reala imobiliara, dublata de o polița de asigurare cesionata in favoarea băncii, astfel ca din punct de vedere al riscului de neplata banca este garantata mai mult decât satisfăcător, având in vedere ca imobilele aduse in garanție au fost evaluate la o valoare peste suma primita de debitori.

Totodată, pentru punerea la dispoziție a sumei de bani si utilizarea acesteia de către debitori banca percepe dobânda, lunar, pana la rambursare, alături de dobânda curenta fiind prevăzute si o . dobânzi penalizatoare si alte comisioane, menționate în condițiile generale ale convenției.

Prin urmare, se constata ca riscurile pe care banca si le asumă pe perioada derulării contractului sunt de fapt asigurate încă de la început, in aceste condiții putându-se chiar aprecia ca nu exista riscuri in sarcina băncii, astfel ca nu se justifica nici perceperea unui comision in acest sens.

Susținerea paratelor ca art. 4 al directivei 93/13/CEE a exclus prețul contractului de la controlul caracterului abuziv nu este fondata, întrucât comisionul de risc nu face parte din prețul contractului. Banca avea obligația de a-si constitui provizioane de risc de credit conf. art. 11 din Regulamentul BNR nr. 5/2002, care se va realiza prin includerea pe cheltuieli a sumei reprezentând nivelul necesarului de provizioane specifice de risc de credit. Având in vedere ca aceste provizioane sunt incluse pe cheltuieli, ele cad in sarcina băncii, ele nu constituie venituri si nu pot fi percepute de la împrumutat. Din punct de vedere fiscal provizioanele sunt deductibile la calculul profitului impozabil, iar unitățile financiare au posibilitatea sa suporte astfel de provizioane si implicit eventualele pierderi, pentru care s-a realizat constituirea lor, nefiind justificata încasare de sume cu aceeași destinație de la împrumutați (art. 22 pct. 1 lit. d din Legea 571/2003). In plus, parata avea si posibilitatea de a încheia un contract de asigurare a creditului, dar in pofida acestor posibilități, parata a preferat sa transfere toate riscurile in sarcina clientului, cu toate ca din punctul de vedere al acestuia riscurile erau acoperite încă de la semnare, prin garanție imobiliara si contract de asigurare cesionat băncii. Chiar si in situația in care s-ar considera ca acest comision este parte componenta a prețului, el nu este supus excepției prev de art. 4 din directivă din moment ce nu este prevăzut clar si inteligibil in cuprinsul contractului.

In privinta comisionului de rambursare in avans, instanta retine ca, de vreme ce la sectiunea 6 din conditii generale ale conventiei se prevede dreptul imprumutatului de a rambursa, inainte de scadenta finala, creditul acordat de banca, perceperea unui comision este, de asemenea abuziva, intrucat banca reintra in posesia sumei acordate clientului, nefiind in nici un fel dezavantajata, fapt ce insa ingreuneaza situatia imprumutatului si creeaza un dezechilibru intre drepturile si oblihgatiile partilor contractante.

Avand in vedere ca pentru folosinta sumei puse de banca la dispozitia clientului se percep dobanzi, iar scopul principal al unui astfel de contract, in privinta imprumutatorului, este tocmai obtinerea de dobanzi ca echivalent al folosintei de catre imprumutat, perceperea de costuri suplimentare, care avantajeaza banca fara echivoc, este nelegala.

Eventualele costuri pe care banca le suporta pentru procurarea sumelor si punerea la dispoziție a acestora către clienți, sunt elemente exterioare contractului si au legătura cu obiectul de activitate al societății, iar nu cu derularea contractului de împrumut.

Instanta apreciaza ca sunt abuzive prin ele insesi clauzele referitoare la comisionul de rezerva, in sensul art. 1 din Anexa la Legea nr.193/2000, republicata, deoarece se rezerva dreptul comerciantul de a modifica unilateral valoarea sau perioada de aplicare a a acestui comision, valoarea acestui comision fiind calculata in functie de valoarea obligatiei bancii fata de BNR, fara a se da posibilitatea clientului de a rezilia imediat contractul, si este de natura a crea un dezechilibnru major intre partile contractante.

Pe de alta parte, aceste clauze nu au fost negociate direct cu clientul, avand in vedere ca fac parte dintr-un contract standard, preformulat.

. un cost financiar al finantarii lor, care afecteaza marja de profit a bancii, insa isi adapteaza dobanzile active astfel incat sa includa si costul pe care il au prin mentinerea rezervei minime si nu evidentiaza separat acest cost.

In privinta prevederilor art. 8.1 si art. 8.3 din conditii generale, instanța va constata caracterul abuziv al acestor clauze, deoarece oferă băncii in mod discreționar dreptul exclusiv de a declara scadent anticipat creditul și de a-l obliga pe client să suporte costuri suplimentare.

Conform principiului bunei-credințe, care trebuie să cârmuiască convențiile legal făcute între părți, un risc în derularea unei convenții trebuie asumat de fiecare dintre participanții la raportul juridic si trebuie sa fie suportat in același mod de ambele parți, ori in situația de fata se constata ca toate riscurile sunt suportate de către debitori. A nu se pierde din vedere aspectul ca si debitorii își asuma o . riscuri pe perioada derulării contractului, care nu sunt suportate de banca, acestea fiind tot in sarcina lor. Echitatea si echilibrul contractual al parților nu sunt astfel corect reprezentate in cadrul acestor contracte de credit, fiind reținute in sarcina debitorilor o . costuri, intre care si comisionul de risc, pentru care nu exista o definiție clara si o justificare legitima si corecta, creându-se astfel un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, sub aspectul expres al riscurilor potențiale asumate de acesta în acordarea creditului.

Chiar și directiva europeană în această materie nr. 48/2008 din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori, prevede că băncile trebuie să respecte legislația europeană și națională în domeniul protecției consumatorilor, care conține norme imperative, obligând băncile la o anumită conduită prudentă, diligentă și oarecum prietenoasă, evident, în limitele legii, față de consumatori, evitându-se orice fel de diferende și litigii potențiale.

Persoana fizică, in calitatea sa de consumator, are drepturi legale și contractuale de-sine-stătătoare, inclusiv, între altele, dreptul de a negocia clauzele contractului de credit bancar, ținându-se cont de prevederile legale imperative, care apără interesele consumatorilor.

Art. 6 din legea 193/2000 prevede următoarele: clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua. Acest articol nu reprezintă altceva decât transpunerea efectelor nulității absolute in legea 193/2000, deoarece nulitatea reprezintă o sancțiune care lipsește actul juridic de efectele contrare normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabila.

In privinta prevederilor mentionate la pct. 3 lit.e – dobanda anuala efectiva instanta retine ca este obligatorie mentionarea in contractele de credit a dobanzii anuale efective si a modului de calcul al acesteia, eliminarea acestor clauze lipsind contractul de insasi esenta sa, asa incat cererea de constatare ca abuziva a acestor clauze este nefondata.

Instanța apreciază ca in cauza cererea reclamantei este întemeiata in parte, existând un caz de nulitate absoluta parțială, care este dat de caracterul abuziv al unor clauze contractuale, care se sancționează cu desființarea acelor clauze si restituirea prestațiilor efectuate, având în vedere că o clauză contractuală abuzivă nu creează obligații pentru consumator si nu este necesar ca respectivul consumator sa fi contestat in prealabil cu succes o astfel de clauza.

Nulitatea lipsește de cauza juridica in mod retroactiv obligația de achitare a sumei reprezentând comisionul de risc, pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză, si are drept efect repunerea părții în situația anterioară, așa încât se impune ca pârâtele să restituie reclamanților suma de 8.963 CHF, achitata in perioada martie 2008- octombrie 2012, cu titlu de comision de risc (redenumit comision de administrare în actul aditional), precum si sumele achitate incepand cu luna noiembrie 2012, cu titlu de comision de administrare pana la eliminarea comisionului de administrare si intocmirea unui nou plan de rambursare, in conformitate cu prevederile conventiei si actului aditional anterior mentionat, asa cum au fost modificate prin prezenta hotarare, precum si dobanda legala calculata la sumele mentionate anterior, incepand cu data încasării comisioanelor si pana la restituirea efectiva si integrala a sumelor mentionate.

In concluzie, instanța va admite în parte acțiunea formulata si precizata de reclamantă si, in consecință:

-va constata nulitatea absoluta a clauzelor abuzive cuprinse in conventia de credit nr._/14.02.2008 incheiata intre reclamanta si parate, si in actul aditional nr. 1/17.11.2010, dupa cum urmeaza:

1. CLAUZE MENTIONATE IN “CONDITII SPECIALE” ale conventiei de credit nr._/14.02.2008:

- pct.3 lit. d (data ajustarii dobanzii curente);

- pct.5.1 lit.a (comision de risc, redenumit comision de administrare credit in actul aditional);

- pct.5 lit.b (comision de rambursare in avans);

- pct.5 lit.e (comision de rezerva).

2. CLAUZE MENTIONATE IN “CONDITII GENERALE” ale conventiei de credit nr._/14.02.2008:

- pct.3.5 (comision de risc );

- pct.8.1 lit.a liniuta 2 si 3 (scadenta anticipata);

- pct.8.1 lit.b (scadenta anticipata);

- pct.8.1 lit.c (scadenta anticipata);

- pct.8.1 lit.d (scadenta anticipata);

- pct.8.3 (scadenta anticipata);

- pct.10.1 (costuri suplimentare);

- pct.10.2 (costuri suplimentare).

3. CLAUZE MENTIONATE IN ACTUL ADITIONAL NR. 1/17.11.2010 LA CONVENTIA DE CREDIT NR._/14.02.2008:

- art. 3 lit.d (data ajustarii dobanzii curente);

- art.5 lit.a (comision de administrare credit).

-va obliga paratele sa modifice conventia de credit nr._/14.02.2008 si actul aditional nr. 1/17.11.2010 la conventia de credit nr._/14.02.2008, in sensul inlaturarii clauzelor constatate abuzive;

-va obliga paratele sa restituie reclamantei suma de 8.963 CHF, achitata in perioada martie 2008 – octombrie 2012, cu titlu de comision de risc (redenumit comision de administrare in actul aditional), precum si sumele achitate incepand cu luna noeimbrie 2012, cu titlu de comision de administrare, pana la eliminarea comisionului de administrare si intocmirea unui nou plan de rambursare, in conformitate cu prevederile conventiei si actului aditional anterior mentionat, asa cum au fost modificate prin prezenta hotarare;

-va obliga paratele sa plătească reclamantei dobanda legala calculata la sumele mentionate anterior, incepand cu data incasarii comisioanelor si pana la restituirea efectiva si integrala a sumelor mentionate;

-va respinge în rest axcțiunea.

In temeiul art. 274 C.proc.civ, vor fi obligate paratele sa plateasca reclamantei suma de 1.000 lei cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocata de parata ..

Admite in parte acțiunea formulată si precizata de reclamanta P. M. F. (fosta F.), cu domiciliul in Hunedoara, ., nr.7, județul Hunedoara, în contradictoriu cu pârâtele ., cu sediul în București sector 2, Șoseaua P., nr. 42, . 10, și . - Sucursala Hunedoara, cu sediul in Hunedoara, ., . Hunedoara, și în consecință:

Constata nulitatea absoluta a clauzelor abuzive cuprinse in conventia de credit nr._/14.02.2008 incheiata intre reclamanta si parate, si in actul aditional nr. 1/17.11.2010, dupa cum urmeaza:

1. CLAUZE MENTIONATE IN “CONDITII SPECIALE” ale conventiei de credit nr._/14.02.2008:

- pct.3 lit. d (data ajustarii dobanzii curente);

- pct.5.1 lit.a (comision de risc, redenumit comision de administrare credit in actul aditional);

- pct.5 lit.b (comision de rambursare in avans);

- pct.5 lit.e (comision de rezerva).

2. CLAUZE MENTIONATE IN “CONDITII GENERALE” ale conventiei de credit nr._/14.02.2008:

- pct.3.5 (comision de risc );

- pct.8.1 lit.a liniuta 2 si 3 (scadenta anticipata);

- pct.8.1 lit.b (scadenta anticipata);

- pct.8.1 lit.c (scadenta anticipata);

- pct.8.1 lit.d (scadenta anticipata);

- pct.8.3 (scadenta anticipata);

- pct.10.1 (costuri suplimentare);

- pct.10.2 (costuri suplimentare).

3. CLAUZE MENTIONATE IN ACTUL ADITIONAL NR. 1/17.11.2010 LA CONVENTIA DE CREDIT NR._/14.02.2008:

- art. 3 lit.d (data ajustarii dobanzii curente);

- art.5 lit.a (comision de administrare credit).

Obliga paratele sa modifice conventia de credit nr._/14.02.2008 si actul aditional nr. 1/17.11.2010 la conventia de credit nr._/14.02.2008, in sensul inlaturarii clauzelor constatate abuzive.

Obliga paratele sa restituie reclamantei suma de 8.963 CHF, achitata in perioada martie 2008 – octombrie 2012, cu titlu de comision de risc (redenumit comision de administrare in actul aditional), precum si sumele achitate incepand cu luna noeimbrie 2012, cu titlu de comision de administrare, pana la eliminarea comisionului de administrare si intocmirea unui nou plan de rambursare, in conformitate cu prevederile conventiei si actului aditional anterior mentionat, asa cum au fost modificate prin prezenta hotarare.

Obliga paratele sa plateasca reclamantei dobanda legala calculata la sumele mentionate anterior, incepand cu data incasarii comisioanelor si pana la restituirea efectiva si integrala a sumelor mentionate.

Respinge in rest actiunea.

Obliga paratele sa plateasca reclamantei suma de 1.000 lei cheltuieli de judecata.

Cu recurs, in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica din 09.01.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

N. P. C. S.

Red.N.P./Dact.C.S. / 6 ex/ 31.01.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 25/2013. Judecătoria HUNEDOARA