Pretenţii. Sentința nr. 1639/2013. Judecătoria HUNEDOARA

Sentința nr. 1639/2013 pronunțată de Judecătoria HUNEDOARA la data de 22-10-2013 în dosarul nr. 4003/243/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA HUNEDOARA

CIVIL

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1639/2013

Ședința publică din data de 22.10.2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Ö. E.

Grefier: B. D.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari "EROILOR" 26 și pe pârâtul P. I., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reprezentantul reclamantei, dl. L. I. – administratorul asociației de proprietari, lipsind pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prin serviciul registratură al instanței, Birou de Mediator S. I. a depus acordul de mediere al părților și procesul-verbal de mediere.

Instanța, având în vedere că este primul termen de judecată, procedând potrivit dispozițiilor art. 131 al. 1 C. pr. civ., față de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, constată că este competentă general, litigiul fiind de competența instanțelor judecătorești, este competentă material conform art. 94 pct. 1 lit. c) C. pr. civ. și teritorial conform art. 107 al. 1 C. pr. civ.

Instanța verifică identitatea reprezentantului reclamantei, care se legitimează cu buletinul de identitate, atributele de identificare ale acestuia fiind menționate în caietul de note al grefierului de ședință.

În probațiune, reprezentantul reclamantei solicită proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Instanța încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, în conformitate cu art. 237 alin.2 pct. 7 Codul de procedură civilă, considerând-o legală, pertinentă si concludentă soluționării cauzei.

Reprezentantul reclamantei solicită instanței să ia act de tranzacția încheiată între părți, consfințind învoiala acestora prin înscrisul denumit „ACORDUL PĂRȚILOR”.

Instanța, în baza disp. art. 394 al. 1 C. pr. civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.08.2013, sub nr._, reclamanta Asociația de Proprietari Eroilor 26 a chemat în judecată pe pârâtul P. I., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 1523.15 lei, reprezentând contravaloarea taxelor comune neachitate pe perioada aprilie 2012 – iulie 2013 și a sumei de 292.02 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente.

În motivarea acțiunii se arată că pârâtul, deși a beneficiat de servicii de gospodărie comunală, respectiv de serviciile de furnizare a apei rece, evacuare canal, gunoi menajer, furnizare energie electrică, nu a achitat contravaloarea acestora până în prezent, figurând astfel cu debitul restant și penalitățile arătate mai sus, de 0.1 % pe fiecare zi de întârziere.

Reclamanta a arătat, că deși pârâtul a fost notificat prin adresa nr. 108/13.08.2013 să achite contravaloarea serviciilor de care a beneficiat, nu a făcut nicio plată până la data introducerii acțiunii.

În drept acțiunea a fost întemeiată pe prevederile art. 31 alin. (1) din Lg. 114/1996 și art. 109 C.pr.civ.

Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru în baza art. 50 alin. (2) din Legea 230/2007.

În probațiune, reclamanta a depus la dosar în copii certificate pentru conformitate cu originalul înscrisuri, respectiv: încheierea de admitere a cererii de înființare a asociației nr. 11/03.08.2006 (f. 3), somație de plată nr. 108/13.08.2013 (f. 4), fișă de cont (f. 6), centralizator penalități de întârziere (f. 7), procesul-verbal din 06.07.2010 al Adunării Generale a Proprietarilor (f. 8), proces-verbal de informare a medierii nr. 96/11.10.2013 și acord de mediere nr. 98/11.10.2013(f. 15-18).

Pârâtul nu a depus întâmpinare la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 15.10.2013, Biroul de Mediator S. I. a transmis instanței în condițiile art. 61 alin. (2) din Lg. 192/2006, Procesul-verbal de informare asupra avantajelor medierii nr. 96/11.10.2013 și Acordul de mediere nr. 98/11.10.2013 încheiat între părți.

La termenul prezent, reprezentantul reclamantei a solicitat instanței să consfințească acordul de mediere intervenit între părți.

Instanța constată că acordul de mediere nr. 98/11.10.2013 (f. 16-17) cuprinde toate clauzele obligatorii, prevăzute sub sancțiunea anulării, din art. 45 din Lg. 192/2006 privind medierea.

Pentru aceste motive, în baza art. 63 alin. (1) din aceeași act normativ, raportat la art. 438 alin. (1) și la art. 441 din C.pr.civ, urmează să consfințească Acordul de mediere nr. 98/11.10.2013 încheiat dintre părți.

Se va lua act că nu s-au cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Ia act de tranzacția încheiată între reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI „ EROILOR 26”, cu sediul în Hunedoara, ., . și pârâtul P. I., domiciliat în Hunedoara, . ., jud. Hunedoara, și consfințește învoiala lor, după cum urmează:

«ACORDUL PĂRȚILOR.

Subsemnații:

A ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI ERILOR NR. 26, cu sediul în Hunedoara, ., ., .. Hunedoara, identificată prin CUI_, reprezentată de dl. L. I., BI ., nr._, CNP_, în calitate de Președinte

Și

B. P. I., identificat prin CI . nr._ cnp_, domiciliat în Hunedoara, . . .,

Având calitatea de părți în procesul de mediere care s-a desfășurat în biroul mediatorului S. I., am decis următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 56 al.1 și 63 din Legea 192/2006 noi părțile am solicitat și ne-am supus procedurii medierii, am consimțit la încheierea prezentului acord de mediere și suntem de acord ca prezentul acord de mediere să facă parte din hotărârea Judecătorească conform art. 271, 272 din Codul de procedură civilă. Declarăm căînțelegerea ne aparține, fiind rezultatul liber consimțit al negocierii dintre noi, fiind întru-total de acord cu cele cuvenite mai jos:

- subsemnatul dnul P. I. declar că-mi iau următorul angajament de plată: 1. lunar voi achita c/v taxelor comune aferente lunii curente conform afișajului de la ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI EROILOR NR. 26; pe lângă achita c/v taxelor comune prevăzută la punctul 1, mă oblig să achit și suma de 100 lei( una sută lei) ron, reprezentând plata parțială din valoarea debitului restant, pe care o datorez ASOCIAȚIEI DE PROPRIETA RI ERILOR NR. 26, conform evidențelor contabile până la stingerea totală a debitului. În condițiile în care disponibilitățile bănești imi permit, voi achita o sumă mai mare decât cea arătată mai sus. Prin urmare, subsemnatul P. I., mă oblig să achit lunar suma curentă și plata parțială aferentă debitului restant, EȘALONAT.

NU MAI AVEM NICI O PRETENȚIE UNUL FAȚĂ DE CELĂLALT. PREZENTUL ACORD DE MEDIERE reprezintă voința noastră liber consimțită în felul acesta stingându-se definitiv litigiul dintre noi. Prezentul acord are valoarea unui înscris sub semnătură privată și nu conține clauze care să aducă atingere legii și ordinii publice, putând fi supus verificării și autentificării de către notarul public ori după caz încuviințării instanței de judecată. Ne asumăm întreaga răspundere pentru cele declarateîn prezentul acord de mediere”.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. În cazul exercitării căii de atac, cererea de recurs se depune la Judecătoria Hunedoara.

Pronunțată în ședință publică, azi, 22.10.2013.

PreședinteGrefier,

Ö. ErikaBoldurean D.

ÖE/. (4 ex.)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 1639/2013. Judecătoria HUNEDOARA