Actiune in raspundere delictuala. Hotărâre din 14-10-2013, Judecătoria IAŞI
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 14-10-2013 în dosarul nr. 14245/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 14 Octombrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE E. C. B.
Grefier C. P.
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta DIRECȚIA R. PT. ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE IAȘI, A. NAȚIONALĂ A VĂMILOR și pe pârâții D. A. și P. I., având ca obiect acțiune în răspundere delictuala.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este completă, fără citarea părților.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 07 Octombrie 2013 cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 30.04.2013, sub nr._, reclamanta Direcția R. pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași, în nume propriu și în numele Autorității Naționale a Vămilor, a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu pârâții D. A. și P. I. să dispună obligarea acestora la plata, în solidar, a sumei de 79 lei reprezentând accesorii aferente diferențelor de obligații vamale stabilite prin decizii de regularizare necomunicate și neîncasate în termenul de prescripție.
În motivare, reclamanta a arătat, în esență, că, în urma unor verificări efectuate de către inspectorii din cadrul DRV Iași s-a constatat că echipele de control care au întocmit titlurile executorii sunt responsabile de neactualizarea și netransmiterea pentru recuperarea diferențelor de accesorii aferente drepturilor vamale de import de la data emiterii titlului de creanță până la data plății acestora, conform fișelor posturilor pentru anii 2004 și 2005.
A mai arătat reclamanta că pârâții au fost notificați pentru a lua cunoștință de cuantumul prejudiciului constatat ca fiind produs la bugetul de stat ca urmare a neîndepliniri atribuțiilor înscrise în fișa postului în ceea ce privește executarea silită.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe prevederile art. 1394 și următoarele, art. 1357 cod civil coroborate cu cele ale art. 84 din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
În susținerea cererii, reclamanta a depus, în copie, notificarea adresată pârâților, decizia nr. 10/2011 a Camerei de Conturi Iași, dispoziția nr. 73/18.11.2011, dispoziția nr. 23/08.05.2012, dispoziția nr.32/24.07.2012, fișa postului fiecărui pârât, dosarul privind S.C. V.&F. S.R.L., raportul final al comisiei organizate la nivelul DRAOV Iași.
Potrivit art. 411 Cod procedură civilă, reclamanta a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.
Pârâții D. A. și P. I. au formulat întâmpinare (fila 70) prin care au invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Iași, excepția inadmisibilității acțiunii, excepția prescripției dreptului de a mai constata și emite titlul executoriu în conformitate cu dispozițiile art. 85 alin.3 din Legea nr. 188/1999, iar pe fondul cauzei au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, pârâții au susținut, în esență, că, raportat la natura acțiunii și la calitatea părților din prezenta cauză, în condițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013, competența legală materială aparține secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, fiind o cauză care are ca obiect raportul de serviciu al funcționarilor publici.
Au mai arătat pârâții că reclamanta nu are un drept de opțiune între prevederile Legii nr. 188/1999, care reglementează răspunderea civilă a funcționarilor publici și normele cu caracter general care privesc angajarea răspunderii civile delictuale.
Pe fondul cauzei, pârâții au arătat că acțiunea este neîntemeiată întrucât din întregul control efectuat nu reiese nominalizarea Compartimentului Control Ulterior (actual Politică Agricolă Comună și Resurse Proprii tradiționale) în ceea ce privește defectuozitatea modului de lucru sau faptul că s-ar fi creat prejudicii bugetului de stat. La nivelul unității reclamantei nu s-a efectuat nicio anchetă administrativă conform prevederilor art. 79 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarului public care să stabilească dacă există persoane din cadrul compartimentului Politică Agricolă Comună și Resurse Proprii Tradiționale care nu și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu care să fi săvârșit abateri disciplinare și care să atragă răspunderea civilă.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 205 Cod procedură civilă.
În susținerea apărărilor formulate prin întâmpinare, pârâții au depus înscrisuri.
Reclamanta a precizat în scris că este de acord cu excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Iași invocată de către pârâți prin întâmpinare (fila 129).
În conformitate cu prevederile art. 248 alin.1 Cod procedură civilă, instanța va analiza cu prioritate excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Iași în soluționarea prezentei cauze.
Astfel, potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.
Instanța reține incidența dispozițiilor legale menționate având în vedere calitatea pârâților de angajați ai reclamantei Direcția R. pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași, precum și obiectul cauzei, ce constă în pretenții derivând din raporturile de serviciu ale acestora cu instituția publică ai cărei angajați sunt.
Așadar, constatând inexistența vreunei excepții de la regula de competență materială stabilită prin art. 109 din Legea nr. 188/1999, instanța va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Iași, invocată de către pârâți, și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, Secția a 2-a Civilă.
În aceste condiții, instanța nu se va pronunța asupra excepției inadmisibilității acțiunii și excepției prescripției dreptului de a mai constata și emite titlul executoriu, acestea urmând a fi analizate de către instanța competentă material.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Iași, invocată de către pârâți prin întâmpinare, și, pe cale de consecință,
Declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect acțiune în răspundere delictuală și părți pe reclamanta Direcția R. pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași, cu sediul în Iași, .. 10C, Iași, cod fiscal_, în nume propriu și în numele Autorității Naționale a Vămilor, cu sediul în București, ..13, sector 1, cod fiscal_, și pârâții D. A. și P. I., ambii cu domiciliul procedural ales la Societatea Civilă „I. & Asociații” din Iași, ., ., județul Iași, în favoarea Tribunalului Iași – Secția a II-a Civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14.10.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. E. C. P. C.
Red. B.E.C./ Tehnored. B.E.C./ P.C./10.12.2013, 4 ex.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI → |
---|