Plângere contravenţională. Sentința nr. 19/2013. Judecătoria IAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 19/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 19-11-2013 în dosarul nr. 21543/245/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA NR._
Ședința publică din data de 19.11.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: T. I.
GREFIER: L. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe petentul L. R. F. în contradictoriu cu intimatul IPJ IAȘI-B.R., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul, personal, lipsind intimatul și martorul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței faptul că procedura de citare cu martorul nu este legal îndeplinită întrucât nu a fost restituită la dosarul cauzei dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu acesta, precum și faptul că a fost depus la dosarul cauzei procesul-verbal întocmit cu ocazia punerii în executare a mandatului de aducere emis pe numele martorului din cuprinsul căruia rezultă faptul că acesta este plecat din luna septembrie în Norvegia, după care:
Petentul solicită instanței să dispună înlocuirea martorului G. I. cu martorul R. V., persoană care se află în sala de ședință la acest termen de judecată.
Instanța, având în vedere imposibilitatea prezentării martorului G. I., dispune înlocuirea acestuia cu martorul R. V., a cărui prezență în sală a fost asigurată la termenul de azi de către petent.
Instanța procedează la audierea martorului, declarația dată fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei, după citire și semnare.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în baza dispozițiilor art. 244 Cod de procedură civilă, instanța constată terminată cercetarea procesului și în temeiul dispozițiilor art. 392 Cod de procedură civilă, acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului cauzei.
Petentul precizează faptul că, la data de 26.06.2013, în jurul orei 07:20, se deplasa cu autoturismul având numărul de înmatriculare_ spre B., împreună cu cei patru martori menționați în declarație. În intersecția Super Copou, având în vedere faptul că era plouat, dat fiind faptul că semaforul era pe culoarea galben și mai avea 5 secunde până la roșu, pentru a nu pune în pericol siguranța traficului, a traversat intersecția, context în care a fost oprit de către un echipaj de poliție. Precizează faptul că echipajul respectiv nu era în intersecție. De asemenea, precizează faptul că, în situația în care ar fi fost culoarea roșie la semafor pentru autoturisme, ar fi fost verde pentru pietoni.
În temeiul dispozițiilor art. 394 Cod de procedură penală, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 05.07.2013, sub dosar nr._, petentul L. R. F. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE IAȘI, anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/26.06.2013, prin care a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 300 lei și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, ca netemeinic și nelegal.
În motivarea plângerii, petentul a învederat instanței faptul că la data de 26.06.2013, în timp ce se deplasa cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_ în municipiul Iași, dinspre Fundație, spre Agronomie, după traversarea intersecției de la Super Copou, a fost oprit de către organele poliției rutiere, acestea reținând în sarcina sa nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului la traversarea intersecției menționate. În acest sens, petentul a menționat că la momentul la care s-a angajat în traversarea intersecției, semaforul indica culoarea galbenă, nu cea roșie, iar imposibilitatea de a opri în condiții de siguranță l-a determinat să nu oprească atunci când a văzut culoarea galbenă.
Cererea nu a fost motivată în drept.
În susținerea plângerii, petentul a solicitat încuviințarea probei testimoniale, precum și a probei cu înscrisuri, fiind anexate la dosar, în copie certificată, chitanță taxă judiciară de timbru, proces-verbal . nr._/26.06.2013, CI L. R. F., certificat de înmatriculare, dovada . nr._/26.06.2013, carte de identitate a vehiculului,
Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în valoare de 20 lei (f. 12), în conformitate cu prevederile art. 19 din OUG nr. 80/2013, act normativ aplicabil în considerarea datei formulării plângerii.
Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare la data de 12.08.2013, solicitând respingerea plângerii contravenționale formulate ca nefondată și menținerea procesului-verbal de constatare a contravențiilor ca legal și temeinic.
În motivarea întâmpinării, a învederat instanței că petentul a fost sancționat prin procesul-verbal . nr._/26.06.2013 pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100 alin. 3 lit. d din OUG nr. 195/2002, constând în aceea că, la la data de 26.06.2013 a condus auto marca VW cu nr. de înmatriculare_, pe . municipiul Iași, dinspre Fundație, spre Agronomie, iar la semaforul electric aflat în funcțiune amplasat la intersecția cu . respectat semnificației culorii roșii a semaforului.
În dovedire, intimatul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, precum și proba testimonială cu martorul asistent, fiind anexat la dosarul cauzei raportul agentului constatator.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 148, art. 205, art. 315 NCPC, OG nr. 2/2001, OUG nr. 195/2002, HG nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002.
Instanța a încuviințat, pentru ambele părți, proba cu înscrisuri, iar pentru petent proba testimonială cu martorul R. V., a cărui declarație a fost consemnată și atașată la dosarul cauzei (f. 37).
Prin răspunsul la întâmpinare formulat, petentul a menționat că nu a traversat intersecția pe culoarea roșie a semaforului, ci pe culoarea galbenă, fapt ce poate fi atestat de către persoanele ce se aflau împreună cu acesta în autoturism.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ încheiat la data de 26.06.2013, petentul L. R. F. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 300 lei și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, reținându-se că, la data menționată, a condus autoturismul marca VW cu nr. de înmatriculare_ pe . municipiul Iași, iar la semaforul electric amplasat la intersecția cu . respectat semnificația culorii roșii a semaforului, fapta constituind contravenție potrivit dispozițiilor art. 100 alin. 3 lit. d din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Verificând legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând niciunul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001 și care pot fi reținute de instanță de judecată din oficiu. Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, fiind un act autentic, până la dovada contrară, se bucură de o prezumție de veridicitate în sensul că cele arătate în cuprinsul acestuia sunt considerate ca fiind elemente de fapt ce reprezintă adevărul. Această prezumție nu este una absolută, ci doar una relativă în sensul că i se permite presupusului contravenient ca, în cursul judecării plângerii sale, să depună la dosarul cauzei înscrisuri ori să administreze orice alte probe din care să rezulte faptul că cele arătate în conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției sunt netemeinice.
Cu toate acestea, Convenția Europeană a Drepturilor Omului stabilește că materia contravențională poate fi asimilată celei penale, prin utilizarea de criterii alternative ce au fost determinate în jurisprudența sa, respectiv criteriul calificării interne, natura faptei incriminate, precum și scopul și severitatea sancțiunii aplicate. Având în vedere faptul că, prin raportare la primul criteriu enunțat, materia contravențională nu este subscrisă celei penale, instanța va proceda la analiza concretă a cauzei cu prin raportare la celelalte două condiții. Astfel, un prim aspect analizat îl constituie natura faptei incriminate. În ipoteza în care textul normativ se adresează tuturor cetățenilor, iar nu unui grup de persoane având un statut special, atunci aceasta este de aplicabilitate generala, atrăgând incidența art. 6 CEDO sub aspect penal (Bendenoun împotriva Franței).
Verificând existenta acestui element în cauză, instanța constată că OUG nr.195/2002 este un act normativ cu aplicabilitate generala, adresându-se tuturor cetățenilor, iar nu unui grup de persoane având un statut special, rațiunea urmărită de legiuitor prin incriminarea faptelor săvârșite de petent fiind constituită de protejarea siguranței pe drumurile publice, un obiectiv general, ca mecanism de represiune și protecție ce vizează fiecare individ ca parte integrantă a unei societăți.
Un al doilea element analizat de către Curtea Europeana a Drepturilor Omului îl constituie caracterul represiv (punitiv) si disuasiv, iar nu reparator al măsurii luate. În cauză, sancțiunea aplicată are acest caracter, întrucât nu prezintă ca finalitate acoperirea un prejudiciu material produs, ci are rolul de a sancționa o anumită conduită apreciată în abstract ca prezentând pericol social pentru circulația pe drumurile publice.
În ceea ce privește criteriul gravității sancțiunii, se are în vedere maximul pedepsei prevăzut de lege pentru fapta incriminată, deci sancțiunea la care făptuitorul s-ar fi putut expune, iar nu cea efectiv aplicată (cauzele Campbell și Fell împotriva Marii Britanii sau Demicoli împotriva Maltei).
În considerarea acestor ultime două criterii, instanța apreciază că fapta prevăzută de art. 100 alin. 3 lit. d din OUG nr. 195/2002 îndeplinește criteriile statuate de Curte în vederea reținerii unei acuzații în materie penală.
Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal . nr._ întocmit la data de 26.06.2013 de către intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Iași reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
Astfel, faptele constatate personal de către acesta atrag necesitatea unui probatoriu care să stabilească, dincolo de orice dubiu, veridicitatea celor reținute în sarcina contravenientului. În acest sens, instanța reține că intimatul a depus la dosarul cauzei exclusiv raportul agentului constatator ce a întocmit procesul-verbal contestat. Raportul agentului constatator reprezintă un înscris întocmit pro causa, ulterior formulării plângerii contravenționale pe rolul instanței de judecată, al cărui conținut, va reproduce, inevitabil, cele consemnate în cuprinsul actului contestat. Mai mult, acest înscris este lipsit de valoare probatorie în lipsa unui text de lege care să îi atribuie o atare calitate.
Audiat în mod nemijlocit de către instanță la termenul din data de 19.11.2013, martorul R. V., a cărui declarație a fost consemnată și atașată la dosarul cauzei (f. 37), a menționat că la data sancționării se afla în autoturism cu petentul și a văzut clar faptul că la momentul traversării intersecției semaforul indica culoarea galbenă. Instanța va reține declarațiile martorului anterior menționat, acestea coroborându-se cu susținerile petentului, constatând totodată că probatoriul administrat pentru intimată nu are aptitudinea de a susține situația de fapt consemnată în cuprinsul procesului-verbal sancționator.
În considerarea celor anterior expuse, instanța va anula procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/26.06.2013 și va exonera petentul de la plata amenzii contravenționale.
În baza art. 453 NCPC, instanța va lua act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petentul L. R. F., domiciliat în P., .. 2, ., ., județul Iași, având CNP_, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Județean de Poliție Iași – Biroul Rutier, cu sediul în Iași, .. 2, județul Iași.
Anulează procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/26.06.2013.
Exonerează petentul de la plata amenzii.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la data comunicării, ce se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.11.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
T. I. L. M.
Red./Tehnored./T.I.
4 ex./10.01.2014
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... → |
---|