Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 17-10-2013 în dosarul nr. 19888/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 17 Octombrie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M. O.

Grefier A. M.

SENTINȚA Nr._/2013

Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant DIRECȚIA R. PT. ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE IAȘI, reclamant A. NAȚIONALĂ A VĂMILOR și pe pârât B. G. D., pârât B. D., având ca obiect actiune in raspundere delictuala.

La apelul nominal făcut în ședința publică răspund: Av. F. pentru pârâtul B. și Av. B. pentru pârâtul B., după care:

Instanța din oficiu invocă excepția necompetenței materiale a instanței de a soluționa cauza.

Av. F. solicită admiterea excepției precizând că instanța competentă este Tribunalul Iași conform atr. 109 din Lg. 188/1999.

Av. B. precizează că cererea se soluționează pe cale administrativă la Tribunalul Iași potrivit art. 109.

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale a instanței de a soluționa cauza.

INSTANȚA,

Constată că prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ reclamantele DIRECȚIA R. PT. ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE IAȘI și A. NAȚIONALĂ A VĂMILOR București au chemat în judecată pe pârâții B. G. D. și B. D., solicitând obligarea pârâților la plata, în solidar, a sumei de_ lei reprezentând prejudiciu produs ANV cauzat prin prescrierea dosarelor de executare nr. 1847/2003, nr. 1887/2003 și nr. 1892/2003.

În motivarea acțiunii se arată că pârâții și-au încălcat, cu vinovăție, atribuțiile corespunzătoare funcțiilor publice pe care le-au deținut.

Prin întâmpinările depuse la dosar de către pârâți și, din oficiu, de către instanță, s-a invocat excepția necompetenței materiale a instanței de a soluționa cauza, excepție pusă în discuția părților, la primul termen de judecată, cu rămânerea în pronunțare a instanței asupra excepției respective.

Instanța constată că art. 109 din Legea nr. 188/1999 rep., prevede că sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public.

Constatând că în cauză sunt incidente aceste dispoziții legale, instanța va admite excepția și va declina în favoarea Tribunalului Iași, jud. Iași, competența de soluționare a cauzei de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței materiale a instanței de a soluționa cauza și în consecință:

Declină în favoarea Tribunalului Iași, jud. Iași, competența de soluționare a acțiunii civile formulate de reclamantele Direcția R. pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași, cu sediul în Iași, .. 10 C și A. Națională a Vămilor, cu sediul în București, .. 13, sector 1, împotriva pârâților B. G. D., din Iași, .. 43și B. D., din Iași, ., ., ..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17.10.2013.

Președinte, Grefier,

Redactat M.O.

Tehnored. 4ex. I.L. – 23.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI