Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 05-11-2013 în dosarul nr. 14540/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința din Camera de Consiliu de la 05.11.2013

Instanța constituită din:

Președinte: Z. L. F. M.

Grefier: R. M. G.

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2013

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamant E.ON E. ROMÂNIA SA și pe pârât ., pârât . PRIN ADMINISTRATOR P. CLAUDINA, pârât . PRIN ADMINISTRATOR C. C., având ca obiect cerere de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în ședința din Camera de Consiliu a răspuns pârâta prin curator avocat C., lipsind reclamanta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că reclamanta a depus dovada achitării remunerației provizorii și precizări privind sediul pârâtei și sediul ales al reclamantei.

Instanța constată că s-a achitat remunerația provizorie pentru curatorul desemnat. Pune în discuție competența instanței.

Avocat C. arată că instanța este competentă in soluționarea cauzei.

Instanța, in temeiul art. 94 pct. 1 lit. j Noul Cod Procedură Civilă, constată că este competentă material și teritorial să judece cauza de față.

Instanța acordă cuvântul asupra probelor.

Avocat C. solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar. Având în vedere că reclamanta a depus la dosar anumite documente conform cărora pârâta figurează cu sediul în ..4A precum și înscrisuri conform cărora contractul de prestări servicii a fost încheiat cu societatea pârâtă la acel sediu, solicită citarea și la acest sediu, având in vedere că nici notificarea nu a fost făcută la acel sediu, deși contractul a fost încheiat la acel sediu.

Instanța constată că pârâta a fost citată la sediul principal și apreciază că nu se justifică acordarea unui nou termen de judecată în acest sens.

În temeiul dispozițiilor art. 258 Noul Cod Procedură Civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, după care acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Avocat C. solicită respingerea cererii având în vedere că nu s-a făcut dovada aducerii la cunoștința debitului către debitor, nu știu dacă facturile au fost acceptate la plată, apreciind că nu este certă, lichidă și exigibilă creanța. Solicită respingerea cererii având în vedere și calitatea sa de curator special.

Instanța declară dezbaterile închise și reține cauza in pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 07.05.2013, sub nr. mai sus menționat, în antet, reclamanta S.C. E.ON E. România S.A. a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care să oblige pârâta S.C. R. A. S.R.L. la plata sumei de 3217,42 lei, reprezentând contravaloarea facturilor emise în perioada 30.04.2010 – 28.02.2011, a sumei de 733,99 lei, reprezentând contravaloarea penalităților de întârziere calculate în raport de aceleași facturi, precum și la plata cheltuielilor de judecată de 200 lei.

În acest scop, a depus formularul la care face referire art.1028 alin.1 și 2 C.pr.civ., pentru declaranșarea procedurii privind cererile de valoare redusă.

În motivare, reclamanta a arătat, în esență, următoarele:

Între reclamantă și pârâtă s-a încheiat contractul de furnizare energie electrică în baza căreia prima furnizează produsul necesar desfășurării activității, iar al doilea trebuia să plătească valoarea acestora, la termenele precizate în facturi.

Pârâta nu a plătit facturile indicate, acumulând debitul și penalitățile indicate, la nivelul celor datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare.

S-a încercat și rezolvarea amiabilă, însă pârâta nu s-a prezentat la convocare.

În drept, cererea a mai fost întemeiată pe dispozițiile art.1270, 1350, 1480 C.Civ., art.1025 – 1032 C.pr.civ., Ordinul 77/2009.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, anexând situația centralizată a facturilor (f.8-9), calcul penalități (f.10), contractul nr._ 8 din 02.04.2009 (f.15-23), facturi (f.24 și urm.).

Pârâta nu a depus întâmpinare, deși i s-a comunicat cererea de chemare în judecată, iar instanța i-a desemnat un curator special (f.64), care s-a prezentat în instanță și a formulat apărări la primul și ultimul termen.

Cererea a fost legal timbrată.

La ultimul termen, instanța, a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Între reclamantă și pârâtă s-au desfășurat relații comerciale, constând în furnizarea de energie electrică pe baza contractului nr._ 8 din 02.04.2009 (f.15-23), fiind emise mai multe facturi în perioada 30.04.2010 – 28.02.2011, în cuantumul indicat de reclamantă (conform situației de la fila 9).

Conform contractului, au fost corect calculate penalitățile indicate, la nivelul celor datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, în raport de facturile emise în aceeași perioadă (conform situației de la fila 10).

Potrivit art.969 C.Civ. aplicabil la data încheierii contractului, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Conform art.1073 C.Civ., creditorul are dreptul de a obține îndeplinirea exactă a obligației, ceea ce înseamnă în speță că pârâta este obligată să-i achite reclamantei datoria, pe baza facturilor depuse la dosar, pe care aceasta nu le-a contestat, deși a fost citată inclusiv cu mențiunea „personal la interogatoriu”.

În baza art.152 din Hotărârea de Guvern 1007/2004 pentru aprobarea Regulamentului de furnizare a energiei electrice la consumatori, pentru întârzieri ale consumatorului la plata facturii aferente activității de furnizare a energiei electrice, furnizorul este îndreptățit sa ia, succesiv, următoarele măsuri:a) aplicarea de penalități.

Având în vedere procedura utilizată de reclamantă, instanța constată și faptul că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.1025 din Noul C.pr.civ..

În consecință, instanța va admite acțiunea reclamantei și va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumelor solicitate.

În temeiul art.1031 din Noul C.pr.civ., instanța va obliga pârâta și la plata cheltuielilor de judecată, constând în contravaloarea taxelor judiciare și a remunerației provizorii pentru curator achitate de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta S.C. E.ON E. România S.A. (cu sediul în Târgu M., ., J_, jud.M., cu sediul ales pentru corespondență în Iași, ..4 Bis, jud.Iași) în contradictoriu cu pârâta S.C. R. A. S.R.L. (cu sediul în Iași, ..30, ., etaj 3, .).

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3217,42 lei, reprezentând contravaloarea neachitată a facturilor emise în perioada 30.04.2010 – 28.02.2011, precum și a sumei de 733,99 lei, reprezentând contravaloarea penalităților de întârziere calculate în raport de aceleași facturi.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 303 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (contravaloarea taxelor judiciare și a remunerației provizorii pentru curator).

Cu apel, în 30 zile de la comunicare.

Executorie.

Pronunțată în ședință publică, azi, 05.11.2013.

Președinte Grefier

Z.L.F.M. M.G.R.

R./ Tehnored Z.L.F.M.

4 ex./27.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI