Contestaţie la executare. Hotărâre din 26-06-2013, Judecătoria IAŞI
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 26-06-2013 în dosarul nr. 6232/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 26 Iunie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE O. P.
Grefier G. S.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9849
Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe contestator C. L. și pe intimat B.- S. GENERALE -G. IAȘI, intervenient în nume propriu C. (CRAVEȚCHI) T. R., având ca obiect contestație la executare .
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 19.06.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
INSTANȚA,
Deliberând, constată că:
Prin contestatia la executare inregistrata pe rolul acestei instante sub nr._, contestatoarea C. L. a solicitat, in contradictoriu cu intimata B. S. Generale –G. Iasi, anularea publicatiei de vânzare imobiliara nr.421/2010 din data de 11.02.2013 si a inscrisurilor intocmite de executorul judecătoresc după data de 11.02.2013 in cadrul dosarului de executare nr.421/2010 al BJ D. A.; cu cheltuieli de judecata.
In motivare,a arătat ca in data de 11.06.2012, executorul judecătoresc a emis o somatie de plata, impotriva careia a formulat contestatie la executare in dosarul nr._/245/2012. In data de 22.11.2012, creditoarea nefiind prezentă, a inaintat executorului judecătoresc un inscris prin care indica valoarea imobilului, respectiv 80.000 euro. După aceasta instiintare, executorul judecătoresc nu a mai comunicat nici un inscris pana la data de 14.02.2013 cand fiica sa, C. T. a primit, de la o vecina din . care i se comunica publicatia de vânzare imobiliara din data de 11.02.2013. In publicatia de vânzare este indicat: „ pretul de incepere a licitatiei este de 43.778 euro, pret la care imobilul a fost evaluat conform raportului de evaluare intocmit in prezentul dosar de expert judiciar – ing.L. L.”.
Contestatoarea a precizat ca nu i s-a comunicat raportul de epxertiza de care se face vorbire in publicatia de vânzare imobiliara. De la data de 13.12.2012 si pana in prezent nu a mai primit nici o instiintare sau vreun alt act de la executorul judecătoresc sau de la expert, cu toate ca este in permanentă acasă.
In drept, a invocat disp.art.399 -401 si urm.C.pr.civ.
Atasat cererii, a depus in copie certificata inscrisuri (f.5-10).
Contestatia a fost legal timbrata.
Legal citata, intimata a depus intâmpinare (f.24), prin care a invocat neregularitatea citatiei si stabilirea termenului pentru data de 03.04.2013. A invocat o . aspecte străine de contestatia de față. Raportat la prezenta contestatie, a invocat exceptia litispendentei cu dosarul nr._/245/2012, a solicitat suspendarea prezentei cauze, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea contestatiei. A arătat ca, in conditiile art. 500 alin.2 si 411 C.pr.civ., daca nu exista un consens al părtilor cu privire la pretul imobilului ce se executa, executorul va numi un expert care sa-l evalueze. D. indicarea de catre debitoare a valorii bunului, daca aceasta nu este insusită expres de catre creditor, nu poate fi luata in consideratie de catre executor, acesta fiind obligat sa numească un expert. Ca urmare, este legal si temeinic procesul – verbal al B. D. A. din 22.11.2012 prin care se constata lipsa acordului părtilor cu privire la pret si a numit un expert evaluator. Cu scrisoare recomandata, expertul a convocat contestatoarea la efectuarea expertizei pentru data de 17.12.2012, insă la 13.12.2012, contestatoarea a solicitat, in scris, amânarea pentru o altă dată, urmând să lipsească din localitate pana la 07.01.2013. Ca urmare, expertul a facut o noua convocare, pentru data de 09.01.2013, contestatoarea semnând personal confirmarea de primire. La data de 24.01.2013, executorul, prin . comunicat contestatoarei raportul de expertiza. Acesta a fost afisat pe usa locuintei contestatoarei, nefiind gasita acasa, asa cum rezultă din dovada de comunicare.
Atasat intâmpinării, a depus copie de pe sent.civ.nr._/21.12.2012 pronuntata de Judecătoria Iasi.
La solicitarea instantei, s-a depus in copie certificata dosarul de executare (f.34-93).
La data de 24.04.2013, s-a depus cerere de interventie in interes propriu de către C. ( C.) T. R. (f.99), solicitându-se incuviintarea in principiu a cererii de interventie, admiterea acesteia in sensul anulării actelor de executare silită efectuate, ca urmare a faptului ca au incetat efectele contractului de garantie imobiliară. In motivare, a aratat ca, impreună cu contestatoarea C. L., in calitate de garanti ipotecari, au incheiat contractul de ipotecă nr.5112/21.12.2006 prin care s-au obligat sa garanteze obligatia de restituire a creditului descoperit de cont in valoare de 160.000 lei, acordat de bacă ., precum si a dobânzii produsă de acesta si a tuturor celorlalte obligatii care derivă si care pot deriva din contractul de credit nr.2987/21.12.2006. Ipoteca sus – amintită si-a produs efectele până la finalizarea perioadei de creditare inscrise in contractul de credit, garantia imobiliară neextinzându-se si asupra perioadei pentru care a fost incheiat Actul aditional nr.2 la contractul de credit ( 27.12.2007 – 27.12.2008). Pentru ca garantia imobiliara instituită prin contractul de ipotecă nr.5112/21.12.2006 să-si prelungească efectele si asupra perioadei pentru care creditul a fost reinnoit prin Actul Aditional nr.2, era necesar ca părtile să fi incheiat in formă autentică un act aditional la contractul de ipotecă ( sau un nou contract de ipotecă) prin care să se prevadă ca perioada de garantare se exitinde si asupra intervelului de 12 luni prevăzut in Actul aditional nr.2.
Intervenienta a solicitat sa se constate ca durata contractului de ipoteca nr.5112/21.12.2006 nu a fost prelungită prin intermediul unui act incheiat in formă autentică, situatie in care garantia imobiliară constituită prin aceasta conventie si-a incetat efectele la data finalizării perioadei initiale de rambursare a creditului, situatie care conduce implicit la anularea actelor de executare efectuate in baza contractului de ipotecă.
In drept, intervenienta a invocat disp.art.399 si urm.C.pr.civ.
La termenul din 24.04.2013, a fost respinsă exceptia litspendentei, invocata de intimata, iar prin incheierea din 30.04.2013, s-a respins cererea de suspendare a cauzei in temeiul art. 244 alin.1 pct.1 C.pr.civ., cerere formulata de aceeasi parte.
Intimata a formulat intâmpinare la cererea de interventie in interes propriu (f.112), prin care a invocat exceptia tardivității contestatiei la executare formulate impotriva actelor de executare de catre intervenienta, cât si exceptia inadmisibilității contestarii titlului executoriu potrivit art. 399 al.3 C.pr.civ. In ce priveste sustinerile intervenientei cu privire la nelegalitatea ipotecii determinat de incheierea unor acte aditionale, a solicitat respingerea lor, intrucât instanta s-a pronuntat cu autoritate de lucru judecat cu privire la acest aspect – prin decizia 38/10.05.2010 pronuntata in dosar nr._ .
La termenul din 29.05.2013, a fost admisă in principiu cererea de interventie in interes propriu formulata de intervenienta C. T. R..
La termenul din 19.06.2013, a fost admisa exceptia tardivității contestatiei la executare formulate pe calea interventiei in interes propriu, exceptie invocata de intimată. Au fost respinse exceptia inadmisibilității contestatiei la titlu si a autorității de lucru judecat, invocate de intimată.
In probatiune, la termenul din 19.06.2013, instanta a incuviintat tuturor părtilor proba cu inscrisurile deja depune la dosar, respingând proba cu interogatoriul intimatei, solicitata de intervenienta in interes propriu.
La solicitarea instantei, s-a depus in copie certificata dosarul de executare.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanta retine următoarele:
La data de 21.12.2006 intre B. GSG si ., in calitate de imprumutat, precum si C. Liliaca si C. T. – R. in calitate de garanti ipotecari, a intervenit contractul de credit bancar nr.2987, prin care banca a acordat imprumutatului un credit in sumă de 160.000 RON, pe o perioada de 12 luni. In capitolul V al contractului, s-a stipulat garantarea creditului primit si al dobânzilor aferente si a celorlalte obligatii care derivă sau care pot deriva din acest contract cu următoarele:Ipoteca asupra imobilului apartament situat in ., ., . ipotecari C. L. ( cota 5/8) si C. T. – R. ( cota 3/8), evaluat la o valoare de circulatie de 204.000 lei; gaj asupra disponibilităților prezente si viitoare din conturile curente in RON si valuta, deschise la B..
La aceeasi data, 21.12.2006, s-a incheiat contractul de ipoteca nr.5112 intre C. L. si C. T. – R., in calitate de garanti ipotecari si B. – GSG, in calitate de creditor ipotecar. Contractul de ipoteca a fost autentificat sub nr.3828/22.12.2006 de BNP B. A. L..
La data de 27.12.2007 s-a incheiat actul aditional la contractul de credit nr.2987/21.12.2006, intre aceleasi părti, prevăzându-se ca se modifică valoarea, obiectul si perioada de creditare. S-a convenit reînnoirea creditului descoperit de cont in suma de 1.010.000 RON, pe o perioada de 12 luni de la data incheierii actului aditional. S-a dispus modificarea obligatiei de rambursare a creditului, precum si a garantiilor instituite, pe lângă imobilul apartament situat in ..36, ., . ipotecari C. L. ( cota 5/8) si C. T. – R. ( cota 3/8), fiind adus ca si garantie terenul in suprafata totala de 7899,94 mp, arabil, situat in intravilan ., evaluat la 3.175.130 RON, proprietatea garantului ipotecar I. V., instituindu-se ipotecă asupra acestuia.
Cererea de executare silita a fost inregistrata pe rolul B. D. A. la data de 21.07.2010, de catre creditoarea B. - GSG. Prin incheierea pronuntata la 24.08.2010 de Judecătoria Iasi, a fost incuviintata executarea silită impotriva debitoarelor . ( fostă .), C. L., C. T. – R. si I. V., formându-se dosarul de executare nr.421/2010 al B. D. A..
La data de 15.09.2010 a fost emisa de catre executorul judecătoresc somatia de plata prin care i s-a pus in vedere contestatoarei C. L. ca are obligatia achitării sumei de 827.831,62 lei, debit restant conform contractului de credit.
In privinta dispozitiilor procedurale aplicabile, instanta retine incidenta celor ale Codului de procedura civilă de la 1865, raportat la prevederile art. 3 din Legea 76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii 134/2010 privind Codul de procedura civilă („ dispozitiile Codului de procedura civilă se aplică numai proceselor si excutarilor silite incepute după .”).
Potrivit disp. art. 399 C.pr.civ. de la 1865, impotriva executarii silite, precum si impotriva oricarui act de executare se poate face contestatie de catre cei interesati sau vatamati prin executare.
In cuprinsul contestatiei, contestatoarea a invocat faptul că nu i s-a comunicat copie după expertiza evaluatorie intocmita in dosarul de executare de catre expert LazărLiliana.
Apelul executorului judecătoresc la un expert evaluator s-a facut in conformitate cu disp.art.500 C.pr.civ., dat fiind ca nici una din debitoare nu a achitat datoria urmărită.
Potrivit art.411 alin.3 C.pr.civ. ( text la care face trimitere art.500 alin.2 C.pr.civ.), „executorul judecătoresc este obligat sa identifice si să evalueze cu acordul părtilor bunurile sechestrate, iar in caz contrar va solicita efectuarea unei expertize. Bunurile vor fi evaluate la valoarea lor de circulatie. O copie de pe raportul de expertiza se comunica si debitorului”.
Conform mentionilor procesului – verbal incheiat la 22.11.2012, in data de 22.11.2012 s-au prezentat la sediul Biroului executoriului judecătoresc garantele ipotecare, care au comunicat ca si pret al imobilului urmărit, situat in Iasi, ..36, ., . 80.000 euro. Constatându-se ca părtile nu au ajuns la un acord comun privind stabilirea pretului imobilului urmărit, s-a dispus efectuarea unei expertize pentru stabilirea valorii de circulatie a imobilului sus – amintit.
După cum rezultă din dovada de comunicare depusa la f.77, acest raport de expertiza a fost comunicat contestatoarei, prin afisare pe usa principală a locuintei destinatarului, modalitate legală de comunicare, in conditiile art. 92 C.pr.civ.
După stabilirea pretului imobilului prin expertiza dispusă, executorul a intocmit si afisat publicatia de vânzare a imobilului proprietatea debitoarelor C. L. si C. ( C.) T. – R., respectând disp.art.504 C.pr.civ., publicatie comunicata celor doua debitoare la data de 13.02.2013, prin afisare pe usa principala a locuintei (f.88 față – verso).
Instanta constată astfel că executorul judecătoresc a respectat dispozitiile legale incidente in această fază a executării, nefiind nici un motiv de anulare a actelor de executare contestate.
In baza acestor considerente de fapt si de drept expuse, instanta va respinge contestatia formulata, ca nefondata.
In ce priveste cererea de interventie in interes propriu, formulata de intervenienta C. ( C.) T. R., instanta constată că, prin intermediul acesteia, a contestat actele de executare din cadrul dosarului nr. 421/2010 al B. D. A., dar a formulat si o contestatie la titlu, solicitând constatarea (lămurirea ) intinderii si aplicării titlului executoriu contract de credit, garantat imobiliar prin contractul de ipoteca nr.5112/21.12.2006.
In privinta contestatiei la executare formulate pe calea interventiei in interes propriu, instanta retine că, față de admiterea exceptiei tardivității depunerii acesteia, se impune respingerea acestei cereri ca tardiv formulata. De altfel, parte din actele de executare anterioare celor ce fac obiectul prezentei contestatii, au fost atacate anterior de catre intervenienta, in cadrul dosarului nr._/245/2012 al Judecătoriei Iasi, contestatia fiindu-i respinsă.
In privinta contestatiei la titlu, s-a aratat ca durata contractului de ipoteca nr.5112/21.12.2006 nu a mai fost prelungită prin intermediul unui act incheiat in formă autentică, astfel garantia imobiliară constituită prin aceasta conventie si-ar fi incetat efectele la data finalizării perioadei initiale de rambursare a creditului.
Aspectele sus – mentionate au fost tranșate in mod irevocabil in cadrul dosarului nr._ al Tribunalului Iasi, impunându-se ca o chestiune prejudicială deja dezlegată si in cadrul acestui dosar. Aplicabil in cauză este efectul pozitiv al lucrului judecat ( sub forma prezumtiei prevăzute de art. 1200 pct.4, 1202 C.civ. de la 1864 – diferită de prezumtia autorității de lucru judecat), ce vine să asigure, din nevoia de ordine si securitate juridică, evitarea contrazicerilor intre considerentele hotărârilor judecătoresti, fiind interzisă readucerea in fața instantelor a chestiunii litigioase deja rezolvate ( ÎCCJ, Sectia civilă si de proprietate intelectuală, dec.civ.nr.995/04.02.2009; ICCJ, Sectia I Civilă, dec.nr.270/20.01.2012).
Prin dec.nr.38/10.05.2010 pronuntata de Curtea de Apel Iasi in dosarul sus –mentionat, decizie ramasa irevocabilă prin constatarea nulității recursului, s-a stabilit că inlocuirea modalitatii de rambursare a creditului ( dintr-un credit descoperit de cont . rambursare esalonata lunara ), nu presupune existenta a două inscrisuri diferite, a doua manifestări de voință separate, care să atragă incheierea unui nou contract de ipotecă in formă autentică.
Este fără putință de tagadă că restituirea sumei imprumutate, de 1.010.000 lei, este garantata cu ipoteca instituită asupra apartamentului proprietatea contestatoarelor pe intreaga perioada de acordare a creditului.
Față de aceste considerente, instanta urmează a respinge ca nefondata contestatia la titlu formulata pe cale de interventie in interes propriu.
In temeiul principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, instanta va lua act ca intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondata contestatia la executare formulata de contestatoarea C. L., domiciliata in Iasi, ..36, ., ., in contradictoriu cu intimata B. S. General – G. Iasi, cu sediul in Iasi, ..1B -3 A, jud.Iasi.
Respinge ca tardiv formulata cererea de interventie in interes propriu introdusă de intervenienta C. ( C.) T. R., domiciliata in Iasi, ..26, ., ., in ce priveste contestarea actelor de executare si ca nefondata in ce priveste contestatia la titlu.
Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata de catre intimata.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronunțata in ședința publica astăzi, 26.06.2013.
Președinte, Grefier,
P.O. S.G.
Red./Tehnored. P.O.
5 ex./23.09.2013
← Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI | Pretenţii. Hotărâre din 11-10-2013, Judecătoria IAŞI → |
---|