Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 26/2013. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 26/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 26-08-2013 în dosarul nr. 11761/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința din Camera de Consiliu din 26 August 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: M. G. C.

GREFIER: J. V. G.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. C. ROMÂNIA S.R.L., în contradictoriu cu pârâta .., având ca obiect cerere de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în Camera de Consiliu lipsesc reprezentanții legali ai părților.

Procedură legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că, pentru acest termen de judecată:

- fără citarea părților;

- reclamanta a solicitat și judecata în lipsă;

- prin compartimentul Registratură, reclamanta a depus la 10.06.2013 cerere de renunțare la judecată;

- prin compartimentul Registratură, pârâta a depus la 02.07.2013 formular de răspuns.

Instanța constată că prezentul termen de judecată este prima zi de înfățișare și, verificând, din oficiu, competența în temeiul art. 1027 rap. la art. 131 din Noul C. pr. civ., constată că este competentă general, material și teritorial a soluționa prezenta cauza.

Instanța declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberind asupra cauzei de fata, constata urmatoarele :

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 08.04.2013 sub nr._ , reclamanta . a chemat in judecata paratul ., solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta, sa dispuna obligarea acestuia la plata sumei de3650,40 lei, reprezentand contravaloare facturi fiscale si la plata dobanzii legale aferente, precum si obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de formularea prezentei actiuni.

În motivarea cererii, reclamanta a aratat că parata a beneficiat de piese de schimb si service auto si s-au emis in acest sens trei factri fiscale cu nr._ din 01.11.2012, nr._ din 14.01.2013 si nr._ din 14.01.2013, insa aceasta din urma nu si-a indeplinit obligatiile de plata .

În drept, cererea a fost intemeiata pe dispoz. art. 1025 C.pr.civ. .

Prezenta cerere este scutita de taxa judiciară de timbru.

La data de 11.06.2013, la dosarul cauzei, reclamanta a depus prin serviciul Registratura o cerere de renuntare la judecata, cerere ce a fost formulata dupa comunicarea cereri de chemare in judecata catre parata .

In consecinta, vazand dispozitiile art. 406 Noul C.pr.civ., instanta va lua act de renuntarea la judecata cererii formulată de catre reclamanta ..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă formulată de către reclamanta .>, cu sediul in Iași, ., jud. Iași, prin reprezentant legal, RO14816433, în contradictoriu cu pârâta ., CUI_, cu sediul în Iași, .. 59, .. B, ., jud Iasi si punct de lucru in Iasi, .. 128, ., parter .

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 569,47 lei reprezentând facturi salubritate pentru perioada decembrie 2011, martie –noiembrie2012 si suma de 45,16 lei reprezentând penalități de întârziere aferente acelorași perioade.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma 86,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Executorie de drept.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea depunându-se la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică azi, 26.08.2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

M. G. C. J. V. G.

Red./tehnored.jud.MGC/JVG

4ex./18.09.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 26/2013. Judecătoria IAŞI