Contestaţie la executare. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 12-11-2013 în dosarul nr. 11181/245/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr._/2013
Ședința publică de la 12 Noiembrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - C. D. B.
Grefier - D. V.
Pe rol se află judecarea cauzei civil privind pe contestatorii: T. IAȘI, C. DE A. IAȘI în contradictoriu cu intimații: Z. N., E. J. T. B., A. F. PUBLICE IASI, C.-C. I. A., C. M., C. E., C. L. T., C. C. A., C. M., C. D., B. E., B. V., B. S., B. D., B. Z., A. C., A. M., A. G., A. C.-I., A.-S. M., A. F., A. C., I. D., B. M., A. L., I. C. L., H. M., G. Z., C. D., H. G. L., G. C., I. C., H. E., F. M., E. A., D. (F. I.) O., F. G. A., D. N., D. G., D.-G. R., D. A., D. G., D. E., D. M., C. F., C. A., C. D., C. D., C. D., R. G., P. S., P. E., P. M., P. M., N. E., M. L., M. G., M. S. M., M. A., M. E., M. R., L. M., L. L., intimat L. P. F., L. L., J. G. V., T. M., T. L., U. M., U. E., V. A., V. E., Z. R., I. L., I. D., T. P., T. ANIȘOARA, T. S., T. (F. P.) C., Ș. M., S. M., S. V., S. C., S. C., S. C., R. M., E. N., D. C., C. L., C. A. C., C. E., C. G., B. E., B. M., B. I., B. (F. P.) C., B. M., B. V., A. G., A. M., A. E., A. L., A. L., A. G., S. G., A. L., M. C., MOMIȚĂ L., M. V., M. (F. T.) GETUȚA, M. M., M. A., M. N., L. V., intimat I. A., I. G., I. (F. I.) G. S., I. A. M., C. (F.) H. A., H. C., F. C., V. C., V. I., U. C., S. F., S. A. N., Ș. M. C., S. C., S. L., R. M. V., R. C. L., R. R., R. S., D. (F. R.) M., R. E., R. C., intimat P. S., P. I., P. M., P. E., O. L., N. M. C., F. F., având ca obiect contestație la executare suspendare executare silită - rejudecare.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc părțile, lipsesc reprezentanții legali ai părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Instanța încuviințează pentru contestatori și intimați proba cu înscrisurile de la dosar, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA,
Prin acțiunea promovată, T. IAȘI, reprezentată legal prin președinte, judecător N. – V. S., precum și prin vicepreședinte F. – A. A. ( acesta din urmă delegat să întocmească cereri de chemare în numele Tribunalului Iași, în cazurile și condițiile prevăzute de lege, precum și să apere în instanță interesele Tribunalului Iași ), a formulat contestație la executare, suspendarea executării silite declanșate de pârâtul – creditor, prin intermediul executorului judecătoresc B. T., până la soluționarea irevocabilă a contestației la executare și anularea executării silite înseși, a încheierii de încuviințarea executării silite, precum și a adresei de înființare a popririi, respectiv procesul – verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, în contradictoriu cu intimata Z. N..
Motivele de fapt invocate vizează, esențialmente, următoarele:
A) suspendarea executării silite declanșate de pârâții-credltori, prin intermediul executorului judecătoresc B. T., până la soluționarea irevocabilă a prezentei contestații la executare:
1.- Sumele de bani ce se doresc a fi urmărite silit nu pot face obiectul executării sjlite deoarece prin OUG nr.71/2009, art.1 alin.2, legiuitorul a prevăzut suspendarea oricărei executări silite, prin același articol, la aliniatul 1, prevăzându-se graficele de eșalonarea plătii.
În consecință, cel mult după faza încuviințării executării silite executorul judecătoresc parat nu mai poate îndeplini, în virtutea legii, nici un act de executare.
Pe cale de consecință, emiterea adreselor de înființare a popririi și a proceselor verbale de stabilire a cheltuielilor de executare s-au făcut cu nerespectarea prevederilor art.1 alin.2 din OUG nr.7M2009, aspect de natură a justifica suspendarea executării silite declanșate de fiecare creditor în parte.
2.- Executarea silită declanșată de părâtii – creditori nu respectă procedura de executarereglementată de „OG nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plata ale instituțieipublice, stabilite prin titluri executorii" (cu modificările și completările ulterioare), întrucât executorul judecătoresc, după Încuviințarea executării silite, avea obligația de a comunica instituției publice debitoare declanșarea executării silite și cuantumul creanței urmărite în vederea determinării existenței sumelor de bani necesare plății titlurilor executorii.
Or, T. lași fiind ordonator terțiar de credite, nu dispune de sumele de bani necesare executării astfel încât, raportat la prevederile art.2 și 3 din OG nr.22/200 continuarea executării silite se putea face doar după termenul de 6 luni calculat de data comunicării încuviințării executării silite și a sumelor de bani datorate de Tribunal lași.
Din analiza dosarelor de executare solicită a se constata că executorul judecătoresc T. B. nu a respectat procedura de executare reglementată OG nr.22/2002, fiind nule actele de executare silită efectuate după declanșarea execut silite, aspect ce justifică suspendarea executării silite.
3.- Adresa(ele) de înființare a popririi, ca act(e) de executare silită, sunt lovite nulității absolută deoarece:
- în conținutul acestora nu se face referire la sumele de bani ce nu pot fi urmărite silit (poprite), conform art.1 alin.2 din OG nr.22/2002, prin adresele de înființare a popririi solicitându-se, în mod nelegal, poprirea tuturor sumelor de bani aflate la dispoziția Tribunalului lași, această Instituție, după poprire, fiind practic în imposibilitatea de a funcționa]
- nu se explicitează modul de calcul a sumelor de bani ce se doresc a fi popri condițiile în care nici unul din titlurile executorii invocate nu prevede sume de bani ce lichide în favoarea creditorilor. Prin urmare, sumele de bani menționate în fiecare a de înființare a popririi nu au caracter cert, lichid și exigibil, context în care ac executare este nul;
- la emiterea adreselor de înființare a popririi nu s-a ținut cont de plata tranșei de 5% aferentă anului 2012, la data de 03.04.2012 Guvernul României alocând prin două hotărâri de guvern sumele de bani necesare plății tranșei (htto://www.auv.ro/fonduri-pentru-Dlata-Drimei~transe-din-procentul-de-5-d^
2009 Haii6586.html). sumele de bani urmărite silit neavând deci caracter cert și lichid, atâta timp cât nu a fost scăzut și cuantumul tranșei de 5%;
4. - Există posibilitatea dublei executări silite, precum și posibilitatea plății anterioare a drepturilor salariate restante, iar în lipsa precizării modalității de calcul a sumei de bani de către executorul judecătoresc se ajunge la situația abuzivă de a se executa de două ori aceiași sumă, ce se regăsesc în titluri executorii diferite, sau la executare de două ori a aceleiași sume de bani.
5. - Cheltuielile de executare stabilite de executorul judecătoresc sunt disproporționate în raport de modalitatea de executare aleasă de creditorii-pârâți, precum și de faptul că nu s-a dovedit modalitatea prin care a stabilit sumele de bani ce sunt datorate fiecărui creditor în parte, mai ales că titlurile executorii nu prevăd sumele de bani datorate fiecărui creditor în parte.
De asemenea, onorariul solicitat de executorul judecătoresc nu este justificat în raport de complexitatea lucrărilor întocmite de executor prin metoda „copy paste".
6.- Afectarea semnificativă a normalei funcționări atât a activității Tribunalului lași, cât și a judecătoriilor arondate (pentru care T. lași este ordonator terțiar de credite) în cazul continuării executării, întrucât acesta nu deține fonduri proprii pentru asigurarea plății cheltuielilor curente, atât materiale, cât și de personal. O asemenea situație ar putea avea grave repercusiuni asupra interesului public de înfăptuire a justiției, în condițiile în care nu vor mai exista resursele bugetare - deja alocate o dată – pentru achiziționarea bunurilor esențiale funcționării normale (de pildă: hârtie, toner etc.) ori pentru plata serviciilor ce asigura buna desfășurare a activității instanțelor. Cu alte cuvinte, în cazul continuării executării, există riscul paralizării - în perioada imediat următoare - a activității de judecată.
Față de aspectele de nelegalitate/nulitate invocate contestatoarea solicită în temeiul art.403 alin.1 C.pr.civ., să se dispună suspendarea executării silite declanșate de creditorul-pârât până la soluționarea irevocabilă a prezentei contestații la executare.
B) - anularea executării silite înseși, precum și a adresei de înființare a popririi, respectiv procesele-verbale de stabilire a cheltuielilor de executare pentru fiecare creditor-pârât în parte.
Raportat la prevederile art.1 alin.2 din OUG nr.71/2009 susține contestatoarea că, în cazul creditorului-pârât, executarea silită nu putea fi declanșată/dispozițiile legale anterior invocate fiind în sensul imposibilității declanșării executării silite. în acest context, atât încheierea de încuviințare a executării silite, cât și executarea silită înseși sunt nule, urmând a fi admisă contestația la executare și anulate încheierea de încuviințare a executării silite și executarea silită înseși.
Dacă se va trece peste această apărare, se solicită a se avea în vedere faptul că, după încuviințarea executării silite, orice procedură execuțională se suspendă de drept în baza art.1 alin.2 din OUG nr.71/2009 coroborat și cu Decizia nr.1/16.01.2012 a ÎCCJ, pronunțată în procedura recursului în interesul legii.
De asemenea, se solicită a se avea în vedere faptul că înființarea popririi de către executorul judecătoresc pârât nu respectă procedura de executare reglementată de Oft nr.22/2002, fiind arătate mai sus, cu ocazia motivării capătului de cerere vizând suspendare executării silite, neregularitățile săvârșite de executor cu ocazia emiterii și comunicării adresei de înființare a popririi.
Adresa de înființare a popririi nu face referire la sumele de bani ce nu pot fi urmărite silit, conform art.1 alin.2 din OG nr.22/2002, iar T. lași nu deține sume de bani alocate special în scopul plății drepturilor salariale solicitate de creditorul-pârât, context în care executorul judecătoresc avea obligația de a amâna/suspenda executarea silită pe un termen de 6 luni, conform art.2 și 3 din OG nr.22/2002. Or, obligația legală de amânare/suspendare a executării silite pe termenul de 6 luni nu a fost respectată de executorul judecătoresc cu ocazia emiterii adreselor de înființare a popririi, context în care actele de executare sunt lovite de nulitate absolută c urmare a nerespectării dispozițiilor procedurale de ordine publică prevăzute de lege.
De asemenea, astfel cum s-a susținut argumentat mai sus, adresele de înființare a popririi sunt lovite de nulitate deoarece:
- în conținutul acestora nu se face referire la sumele de bani ce nu pot fi urmăriți silit (poprite), conform art.1 alin.2 din OG nr.22/2002, prin adresele de înființare a popririi solicitându-se în mod nelegal poprirea tuturor sumelor de bani aflate la dispoziția Tribunalului lași, această instituție, după poprire, fiind practic în imposibilitate de funcționa;
- nu se explicitează modul de calcul a sumelor de bani ce se doresc a fi poprite] condițiile în care nici unul din titlurile executorii invocate nu prevăd sume de bani certe lichide în favoarea creditorilor; prin urmare sumele de bani menționate în fiecare adresă de înființare a popririi nu are caracter cert, lichid și exigibil, context în care actul de executare este nul;
- la emiterea adreselor de înființare a popririi nu s-a ținut cont de plata tranșei 5% aferentă anului 2012, la data de 03.04.2012 Guvernul României alocând prin hotărâri de guvern sumele de bani necesare plății tranșei, sumele de bani urmărite silit neavând caracter cert și lichid ai timp cât nu a fost scăzut și cuantumul tranșei de 5%
De asemenea, există posibilitatea dublei executări silite, precum și posibilitatea; plății anterioare a drepturilor salariale restante, iar în lipsa precizării modalității de calc sumei de bani de către executorul judecătoresc se ajunge la situația abuzivă de ; executa de două ori aceiași sumă, ce se regăsesc în titluri executorii diferite, ss executare de două ori a aceleiași sume de bani.
În ceea ce privește cheltuielile de executare stabilite de executorul judecătoriei solicită a se constata că acestea sunt disproporționate în raport de modalitatea de executare aleasă de creditorii-pârâți, precum și de faptul că nu s-a dovedit modalitatea prin care a stabilit sumele de bani ce sunt datorate fiecărui creditor în parte, mai al titlurile executorii nu prevăd sumele de bani datorate fiecărui creditor în parte.
De asemenea, se solicită a se constata că onorariul solicitat de executorul judecătoresc nu este justificat în raport de complexitatea lucrărilor întocmite de executor prin metoda „copy paste".
În drept: s-au invocat dispozițiile art. 399, 400, 403 C.pr.civ., OG nr.22/2002, OUG nr.71/2009, s-a solicitat în dovedire proba cu înscrisuri și s-a solicitat judecata potrivit art.242 Cod procedură civilă..
Intimații, legal citați, au fost reprezentanți de avocat cu delegație la dosar.
- Potrivit încheierii de ședință din 25.04.2012 prezenta instanță văzând conținutul dispozițiilor art.164 al.1 Cod de procedură civilă și referatul grefierului care arată că există 117 dosare cu același obiect, privind același titlu executoriu, având același contestator, iar potrivit încheierii de ședință din data de 14.05.2012 – 144 dosare, situație care a impus conexarea dosarelor înregistrate sub numerele indicate în încheieri la prezentul dosar .
- Potrivit dispozițiilor art.129 Cod procedură civilă, părțile și-au exercitat dreptul procesual în condițiile și în termenul statornicit, B. T. B. depunând copii certificate ale dosarelor de executare silită.
Prin decizia civila 854/05.04.2013 a Tribunalului Iasi, cauza a fost trimisa spre rejudecare, fiind reinregistrata pe rolul Judecatoriei Iasi sub nr. de dosar_ .
Instanta a incuviintat si s-a administrat proba cu inscrisuri
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor generale și speciale ce guvernează materia dedusă judecății precum și a probelor solicitate și încuviințate, prezenta instanță apreciază:
După analizarea cererilor conexate, a întimpinării și a înscrisurilor depuse la dosar, instanța a reținut ca intimatii sunt creditorii contestatorilor în baza unor hotărâri judecătorești și că, întrucât debitorii nu au înțeles să își execute de bună-voie obligația, creditorii-intimati au pus în executare silită titlurile executorii.
Creanțele constatate prin titlurile executorii, hotărâri judecătorești, reprezintă “drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului bugetar”, în sensul OUG 71/2009 si OUG 45/2010, astfel că în acest sens aceste norme sunt aplicabile formal raportului juridic dedus judecății.
Contestatorii nu critică titlurile executorii de care se prevalează intimatii-creditori în cadrul procesului de executare silită.
Sentințele în temeiul cărora se realizează executarea silită sunt executorii de drept, în acord cu dispozițiile articolului 278 punctul 1 Cod de procedură civilă.
Instanța reține dispozițiile art. 372 Cod de procedură civilă potrivit cărora executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești sau a unui alt înscris care, potrivit legii constituie titlu executoriu. În ceea ce privește hotărârile judecătorești, aceasta se execută numai dacă sunt învestite cu formulă executorie, afară de hotărârile executorii provizoriu și alte hotărâri prevăzute de lege. Or, în cea de-a doua categorie de hotărâri se pot include și sentințele pe baza cărora s-a solicitat încuviințarea executării silite și ulterior, în raport de refuzul executorului judecătoresc s-a formulat prezenta contestație la executare.
În acord cu prevederile art. 399 Cod procedură civilă „ împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.”
Legiuitorul prevede de asemenea, în alineatul 2 al aceluiași articol faptul că nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau efectuarea unui act atrage sancțiunea anulării.
În cazul în care executarea este îndreptată împotriva unui act de executare ce nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede o altă cale de atac.
Cu privire la criticile formulate de T. Iasi, se poate observa că acestea fac referire la absența caracterului exigibil al creanței cu privire la care a fost demarată procedura executării silite.
Potrivit art. 379 (1) Cod procedură civilă nici o urmărire asupra bunurilor mobile sau imobile nu poate avea loc decât pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă ( caracterele prevăzute de lege fiind stabilite în mod cumulativ și obligatoriu). De asemenea, în acord cu art. 381 C.pr.civ, când printr-o hotărâre s-a dat un termen de plată, executarea silită nu va putea fi efectuată înainte de împlinirea acelui termen ( cu excepția cazurilor prevăzute de art. 382 ). În acord cu dispozițiile codului civil, ceea ce se datorează cu termen nu se poate cere înainte de împlinirea termenului (art. 1414 Cod civil). Termenul este suspensiv, atunci când prin efectele sale amână data scadenței (art. 1412 Cod civil).Când termenul suspensiv este stipulat în favoarea debitorului, acesta este singurul care poate renunța la beneficiul său ( art. 1413 cod civil).
Cu privire la fixarea unui atare termen și condiționarea obligației de plată a drepturilor salariale de un atare impediment, instanța notează faptul că stabilirea termenului de eșalonare a plăților s-a efectuat de către legiuitor, prin OUG 71/2009, cu modificările ulterioare. Astfel, se poate observa că una dintre particularitățile fundamentale ale prezentei contestații rezidă în faptul că acordarea unui termen a fost efectuată chiar de legislativ, pentru rațiuni ce urmează a fi interpretate și analizate în paragrafele subsecvente.
Astfel, cercetând prevederile OUG 71/2009, instanța constată că acestea au suferit numeroase modificări de la data intrării în vigoare până la data introducerii acțiunii în analiză. Prin intermediul acestui act normativ, legiuitorul a urmărit să acorde un termen rezonabil în ceea ce privește acțiunea de plată a datoriilor de către stat, în contextul unor dificultăți economice ce reprezintă o realitate obiectivă pentru țara noastră.
Prin urmare, plata acestor creanțe a fost inițial eșalonată până în 2012, stabilindu-se anual un cuantum procentual din acestea ce urma să fie plătit, respectiv în anul 2010 se plătește 34% din valoarea titlului executoriu; în anul 2011 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu; în anul 2012 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu. Această eșalonare a plăților se referea la drepturi de natură salarială devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009.
Ulterior, în anul 2011, textul ordonanței de urgență a fost din nou modificat termenul fiind prelungit până în 2014, motivat de dificultățile întâmpinate până în prezent în ceea ce privește executarea hotărârilor judecătorești având ca obiect drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, având în vedere influența substanțială asupra bugetului de stat pe anul 2009 pe care o are executarea, în condițiile dreptului comun, a titlurilor executorii emise anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
În prezent, textul ordonanței prevede faptul că: „Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu. În cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept.”
Se poate observa ca atare, că aceste modificări legislative operate au prelungit termenul de acordare a drepturilor salariale, recunoscute creditorilor prin hotărâri executorii, de la 3 ani, la aproximativ 6 ani.
Instanța are în vedere și dispozițiile deciziei nr. 190/2010 a Curții Constituționale prin care aceasta a statuat că prevederile OUG 71/2009 nu sunt în dezacord cu dispozițiile constituționale.
Cu toate acestea, instanța nu poate să nu observe că la data pronunțării Curții, astfel cum rezultă din motivare au fost avute în vedere doar situațiile de eșalonare până în 2012 a drepturilor salariale. Arată C. că ordonanța stabilește o perioada de 3 ani, ca termen maxim in care va fi realizata executarea totală a titlurilor, și precizează nivelul și termenele de efectuare a plăților intermediare. Așadar, adoptarea actului normativ supus controlului de constituționalitate a fost determinată de circumstanțele excepționale, care au impus instituirea unor măsuri, prin care să fie limitată temporar exercitarea drepturilor decurgând din hotărârile judecătorești irevocabile, pronunțate în materia respectivă, fără ca prin aceasta sa se aducă atingere substanței acestor drepturi.
Pentru a evita devalorizarea sumelor ce fac obiectul titlurilor executorii, ordonanța de urgență prevede că acestea se actualizează cu indicele preturilor de consum, ceea ce garantează o executare în totalitate a creanței. Acest mecanism asigură executarea integrală a titlului, acordând totodată statului posibilitatea sa identifice resursele financiare necesare achitării acestor sume.
Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 71/2009 are in vedere, în opinia Curții, rezolvarea unei situații extraordinare, prin reglementarea unor măsuri cu caracter temporar și derogatorii de la dreptul comun în materia executării hotărârilor judecătorești. Măsurile instituite urmăresc un scop legitim - asigurarea stabilității economice a țării - și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite si obiectivul avut in vedere - executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești în cauza. Totodată, măsurile reglementate au un caracter pozitiv, în sensul ca Guvernul recunoaște obligația de plată a autorității statale și se obliga la plata eșalonată a titlurilor executorii, modalitate de executare impusa de situația de excepție pe care o reprezintă, pe de o parte, proporția deosebit de semnificativa a creanțelor astfel acumulate împotriva statului, și, pe de alta parte, stabilitatea economica a statului roman în actualul context de acuta criză economică națională si internațională.
În 2011, prin decizia nr. 1533/2011, C. Constituțională a revenit sub anumite aspecte asupra practicii sale inițiale și s-a pronunțat și asupra formei actualizate a OUG 71/2009 ( care dispune eșalonarea plăților până în 2016), apreciind că se mențin aceleași considerente referitoare la termenul rezonabil, dar că acesta este un concept variabil, care trebuie interpretat prin prisma importanței drepturilor pentru societate. Astfel, C. a observat că „miza litigiului este una foarte mare pentru stat, reprezentantul intereselor generale ale societății, întrucât se pune în discuție chiar stabilitatea sa economica, în timp ce pentru creditorii statului, respectiv personalul bugetar plătit din fonduri publice, miza consta în recuperarea unor suplimente la salariul/indemnizația/solda de baza, care, deci, nu afectează dreptul constituțional la salariu”.
Instanța reține că potrivit art. 11 alineatul 2 din Constituție, raportat la art. 20 din Legea fundamentală, tratatele ratificate de Parlament potrivit legii ( astfel cum este și cazul Convenției Europene ) fac parte din dreptul intern și, de asemenea, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în acord cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte. Dacă există neconcordanțe între acestea și legea internă, au prioritate reglementările internaționale, cu o singură excepție și anume cea a cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Mai mult, în acord cu prevederile art. 146 litera d din Constituția României, una dintre atribuțiile fundamentale ale Curții Constituționale constă în verificarea excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial. Această verificare implică analiza conformității legii interne cu dispozițiile din Constituție.
Pe cale de consecință, revine instanțelor naționale atribuția de a interpreta și aplica dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, în mod direct, în litigiul dedus judecății, cu respectarea legii fundamentale, dar și a dispozițiilor anterior amintite referitoare la eventualul conflict între dispozițiile interne și dispozițiile internaționale la care România este parte, în privința drepturilor omului.
Instanța reține și decizia 59/2007 a Curții Constituționale, în care însăși curtea a reținut că „întrucât iregularitatea constatată nu vizează neconstituționalitatea legii ci o absență de corelație între legile interne și dreptul comunitar pertinent, o majoritate de 7 judecători ai Curții Constituționale a decis că legea criticată este constituțională ” ( pronunțându-se pe cale de consecință în limitele verificării compatibilității Constituție – drept intern). Cu toate că decizia invocată se referă la prevederile din dreptul comunitar, instanța reține că pentru identitate de rațiune ea trebuie aplicată și raportat la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. C. a refuzat constant să controleze constituționalitatea transpunerii directivelor în dreptul național sau să verifice conformitatea legii interne cu dreptul comunitar originar. În toate aceste cazuri a procedat la o interpretare a legii interne în lumina dreptului comunitar aplicabil, pentru a extrage sensul real al actului normativ verificat, dar ea s-a menținut în limitele unui autentic control de constituționalitate, comparând conținutul normativ astfel degajat din legea națională cu Constituția, fără a aduce atingere dreptului comunitar.
Pe cale de consecință, instanța învestită cu soluționarea prezentei cauze, apreciază că se impune verificarea conformității OUG 71/2009 cu prevederile relevante din CEDO, finalitatea fiind stabilirea existenței proporționalității între măsura adoptată de legislativ și interesul creditorului care se bucură de o hotărâre judecătorească definitivă.
Se notează cu prioritate faptul că procesul civil parcurge două faze: judecata și executarea silita, aceasta din urma intervenind în cazul hotărârilor susceptibile de a fi puse in executare cu ajutorul forței de constrângere a statului sau a altor titluri executorii, în măsura în care debitorul nu își executa de bunăvoie obligația.
În analiza acestui examen, instanța notează cu prioritate faptul că începând cu decizia curții din cauza Hornsby contra Greciei, s-a decis că dreptul de acces la justiție protejează și punerea în executare a hotărârilor definitive, care într-un stat care respectă preeminența dreptului nu pot rămâne fără efect în defavoarea unei părți, în caz contrar, accesul la justiție fiind iluzoriu. Pe cale de consecință, s-a statuat că, executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi împiedicată, anulată sau amânată pe o perioadă lungă de timp. Mai mult, în ce privește creanțele stabilite împotriva statului ori a autorităților publice, s-a reținut că administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al bunei administrări a justiției. În cauza Ș. împotriva României, C. a subliniat că executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunță, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din "proces", în sensul art. 6 alin. 1 din Convenție, și că dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți. A mai arătat C. că dacă statul, debitor în baza unei hotărâri judecătorești, refuză sau omite să o execute ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art. 6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi. Totodată, s-a subliniat că nu este oportun să-i ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție.
Luând în analiză și natura drepturilor invocate, instanța nu poate să nu observe Hotarârea Curtii Europene a Drepturilor Omului din 29 iulie 2008, în Cauza T. impotriva Romaniei, publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 386 din 9 iunie 2009, C. Europeană a reținut că a fost încălcat dreptul reclamantului la un proces echitabil, prin neexecutarea unei hotărâri judecatorești. C. a reamintit jurisprudența sa anterioara (Cauza S. impotriva Romaniei nr. 9.555/03, paragr. 20-21, 11 octombrie 2007, Vilho Eskelinen si altii impotriva Finlandei, nr. 63.235/00, paragr. 62, CEDO 2007), potrivit careia pentru a constata neaplicarea art. 6, dreptul intern trebuie in primul rand sa fi exclus in mod expres accesul la o instanta in ceea ce priveste postul sau categoria de salariati in discutie; conflictele obisnuite de munca nu pot fi excluse din garantiile art. 6, in masura in care obiectul litigiului nu este legat de exercitarea autoritatii de stat.
Față de totalitatea considerentelor anterioare instanța subliniază faptul că intimatii din prezenta cauză, în calitate de creditori beneficiază de o creanță certă, recunoscută printr-o hotărâre irevocabilă și susceptibilă de a fi pusă în executare, având pe cale de consecință un „bun” în sensul Protocolului nr.1 CEDO. În condițiile art.1 protocolul 1 la Convenție, orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și principiile fundamentale de drept internațional.
Cu privire la intervenția legislativă, instanța va nota faptul că OUG 71/2009 constituie ceea ce jurisprudența europeană cataloghează a fi o „ingerință” în dreptul creditorului de a-și vedea materializat dreptul de creanță, după derularea unei etape de judecată, finalizate prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești.
Desigur, ca orice ingerință asupra unui drept, intervenția legislativă va trebui să verifice condițiile stabilite de conveție în sensul acceptării acesteia: să fie prevăzută de lege, să fie justificată și să fie proporțională cu scopul urmărit.
Referitor la prima condiție ce necesită luarea în analiză, se va nota faptul că ingerința este prevăzută de o lege în vigoare, ce a suferit modificări succesive, în sensul reeșalonării sumelor ce urmează a fi plătite de către statul romând persoanelor îndreptățite. Merită amintit și faptul că legea de adoptare a ordonanței de urmgență și ordonanța în sine au fost verificate sub aspectul constituționalității, C. Constituțională constatând respectarea dispozițiilor și principiilor din legea fundamentală.
Cu privire la scopul urmărit de legiuitor, acesta vizează protecția stării de stabilitate a țării, prin amânarea plăților ce trebuie efectuate în virtutea unor drepturi recunoscute retroactiv. Desigur, instanța este de acord cu interpretarea dată de C. Constituțională în sensul că situația econimică a României impune luarea unor măsuri specifice situațiilor de criză și că evitarea unui colaps financiar nu poate fi realizată decât prin adoptarea unor măsuri restrictive.
De asemenea, practica recentă a Curții Europene a Drepturilor omului a relevat o soluție contrară prin Hotărârea dată cu privire la cererea nr._/08 introdusă de D. D. D. și alții împotriva României, hotărâre publicată în Monitorul oficial al României nr. 709/17.10.2012.
C. a reamintit prin această hotărâre faptul că executarea unei hotărâri judecătorești face parte integrantă din noțiunea de „proces” în sensul art. 6 (Hornsby contra G., 19.03.1997) și că neexecutarea de către un stat contractant a unei hotărâri judecătorești împotriva acestuia poate constitui o încălcare a dreptului oricărei persoane de acces la instanță, neexecutarea putând aduce atingere dreptului persoanei la respectarea bunurilor ei în condițiile în care hotărârea judecătorească în favoarea sa poate da naștere unei creanțe care poate fi considerată un „bun” în sensul art. 1 din Protocolul 1. De asemenea, o autoritate publică nu poate invoca lipsa de resurse pentru neplata unei datorii întemeiate pe o hotărâre judecătorească, o întârziere în executare neputând fi de așa natură încât să afecteze însăși substanța dreptului protejat de art. 6 alin 1 CEDO (Hornsby, citată anterior, Jasiuniene împ. Lituaniei, nr._/98).
Totodată, pentru a se pronunța asupra respectării cerinței executării în termen rezonabil, C. ia în considerare complexitatea procedurii, comportamentul părților și obiectul hotărârilor de executat, C. trebuind să ia în considerare comportamentul tuturor autorităților naționale implicate, inclusiv pe cel al legiuitorului național (Young, James și Webster împ. Regatului Unit, 1981).
Învestită să se pronunțe cu privire la respectarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției, C. a considerat că legiuitorul ar trebui să beneficieze, atunci când pune în aplicare politicile sale, mai ales cele sociale și economice, de o mai mare flexibilitate pentru a se pronunța atât asupra existenței unei probleme de interes public care necesită o reglementare, cât și asupra alegerii modalităților de aplicare a acesteia din urmă. C. respectă modul în care legiuitorul stabilește cerințele interesului public, în afara situației în care raționamentul său se dovedește în mod vădit lipsit de un fundament rezonabil (Mellacher și alții c. Austriei, 19 decembrie 1989, § 45, . nr. 169).
În plus, C. a considerat incompatibilă cu exigențele articolului 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției o planificare a plății datoriilor stabilite pe cale judecătorească, atunci când actul de planificare nu era « lege » în sensul jurisprudenței Curții (SARL Amat-G și Mébaghichvili c. Georgiei, nr. 2507/03, § 61, CEDO 2005-VIII) sau când mecanismul planificării, chiar dacă răspunde noțiunii de « lege », fusese aplicat de manieră defectuoasă (Suljagić c. Bosniei-Hețegovina, nr._/02, §§ 56-57, 3 noiembrie 2009).
În speță, C. a observat că nu i se reproșează Guvernului pârât că ar fi refuzat să execute hotărârile judecătorești recunoscând reclamanților drepturi de natură patrimonială. De asemenea, părțile interesate nu pretind că dispozițiile legale adoptate în materie vizau să lipsească de efecte aceste hotărâri judecătorești. Reclamanții se plângeau în principal de eșalonarea executării creanțelor care le sunt datorate în virtutea hotărârilor judecătorești, hotărâtă pe cale legislativă. C. este învestită să examineze dacă această eșalonare, astfel cum a fost aplicată de către reclamanți, este compatibilă cu Convenția.
C. constată că între 2008 și 2011, statul român a adoptat mai multe acte normative care suspendau de jure executarea forțată a creanțelor funcționarilor în temeiul hotărârilor judecătorești și introducea un sistem de executare a acestor creanțe ce consta în plăți anuale, în tranșe. Prima ordonanță din 11 iunie 2008 (declarată neconstituțională la 12 mai 2009), a fost urmată de OUG nr. 71/2009, care stabilea plata creanțelor în tranșe anuale, din 2010 până în 2012. În 2010, OUG nr. 45/2010 stabilea că plata sumelor datorate s-ar face tot în trei tranșe anuale, dar între 2012 și 2014. În sfârșit, în decembrie 2011, Legea nr. 230/2011 a extins aceste plăți pe cinci ani, din 2012 până în 2016, cu rate progresive, începând cu 5% în primul an și 35% în ultimul an.
Guvernul a justificat aceste măsuri prin faptul că în 2008 țara se confrunta cu o situație de dezechilibru bugetar important, susceptibil să pună în pericol integritatea financiară a țării. În opinia sa, acest dezechilibru rezulta, printre altele, dintr-un număr mare de hotărâri judecătorești care acordau anumitor categorii de funcționari, pe cale de interpretare a dispozițiilor legale destinate altor categorii, drepturi cu caracter patrimonial. În plus, degradarea situației financiare a țării a continuat și după anul 2008, într-un context de criză financiară foarte severă care afecta numeroase țări, astfel încât Guvernul a trebuit să adapteze mecanismul eșalonării la realitățile economice.
C. a amintit că deja s-a pronunțat că măsurile luate pentru a salva echilibrul bugetar între veniturile și cheltuielile publice pot fi considerate că urmăresc un scop de utilitate publică (M. și S. c. României (decizie), nr._/11 et_/11, 6 decembrie 2011, Šulcs c. Lettonia decizia nr._/10, § 24, 6 decembrie 2011, și Panfile c. României (decizia nr._/11, § 21, 20 martie 2012).
În speță, C. a notat că, începând cu 2009, România a trebuit să facă față unei grave crize economice și financiare. Autoritățile naționale sunt mai în măsură, spre deosebire de judecătorul internațional, să determine ceea ce este de « utilitate publică », C. fiind gata să admită că, astfel cum susține și Guvernul, măsurile contestate urmăreau un scop de utilitate publică.
Pentru a determina dacă respectivele măsuri erau proporționale scopului urmărit - stabilirea unui echilibru bugetar evitând înrăutățirea situației sociale -, C. apreciază că trebuie verificat dacă, în speță, felul în care au fost tratați reclamanții a permis menținerea unui echilibru între interesele în cauză.
C. notează că reclamanții aveau drepturi ferme și intangibile în temeiul hotărârilor judecătorești definitive pronunțate între februarie și aprilie 2008. C. constată că, chiar dacă mecanismul eșalonării stabilit a suferit modificări, autoritățile statului l-au respectat, dovedind diligență în executarea hotărârilor judecătorești susmenționate.
Astfel, conform legislației în vigoare, reclamanții au primit începând cu octombrie 2008 o primă tranșă reprezentând 30 % din suma totală a creanțelor datorate. În septembrie 2010, le-a fost plătită o sumă suplimentară, echivalentul a 25 % din a doua tranșă de 34 % din cuantumul total, chiar dacă potrivit OUG nr. 45/2010 din 19 mai 2010, a doua tranșă trebuia achitată în 2012. Astfel cum legea o impunea, cuantumul sumelor plătite era de fiecare dată indexat cu indicele prețurilor din data plății. În prezent, reclamanții au primit mai mult de o treime din suma totală datorată, restul acesteia trebuind să fie plătit, conform legislației în vigoare, în mod eșalonat, până în 2016. Niciun act din dosar nu arată că Guvernul nu ar avea intenția să respecte calendarul de plăți. Ținând cont că o parte semnificativă a creanțelor datorate reclamanților deja le-a fost plătită acestora, C. nu poate considera că însăși substanța dreptului reclamanților a fost afectată. În orice caz, văzând ansamblul tuturor elementelor de mai sus și a contextului particular al prezentei cauze, C. consideră că eșalonarea plății creanțelor datorate reclamanților nu poate fi considerat nerezonabilă. În consecință, C. consideră că cererea este în mod vădit nefondată și că trebuie respinsă, făcând aplicarea articolului 35 §§ 3 a) și 4 al Convenției.
Concluziile Curții Europene a Drepturilor Omului sunt aplicabile și speței de față, în cauză fiind respectate graficele de plată prevăzute de lege până la acest moment, câtă vreme intimata nu a invocat în apărare o situație contrară, intervenția legiuitorului în sensul eșalonării plății drepturilor câștigate prin hotărâri judecătorești neputând fi apreciată ca fiind contrară Convenției câtă vreme măsurile luate pentru a salva echilibrul bugetar între veniturile și cheltuielile publice sunt considerate că urmăresc un scop de utilitate publică, autoritățile statului respectând mecanismul eșalonării, dovedind diligență în executarea hotărârilor judecătorești susmenționate.
Față de soluția la care a ajuns instanța urmare analizării primului motiv de recurs, instanta apreciază că nu se mai impune a fi analizate celelalte motive de critică, executarea silită urmând a fi anulată în întregime.
Pentru aceste considerente instanta va admite contestația la executare formulată de contestatorii C. de A. Iași si T. Iasi în contradictoriu cu intimatii creditori și terțul poprit ANAF – Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași și va anula executarea silita însăși și toate actele de executare din dosarele de executare declansate la cererea fiecaruia dintre intimati si aflate pe rolul B.E.J. T. V. B., respingand in consecinta si cererea de suspendare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererile conexate privind contestația la executare formulata de contestatorii C. de A. Iași, reprezentată legal prin președinte judecător dr. C. P. V. și de T. Iași, reprezentat legal prin președinte, judecător N. – V. S., precum și prin vicepreședinte F. A. A., în contradictoriu cu terțul poprit administrația finanțelor publice a municipiului Iași și cu intimații: executor judecătoresc T. B., cu sediul în Huși, .. 1, jud. V., C.-C. I. A., C. M., C. E., C. L. T., C. C. A., C. M., C. D., B. E., B. V., B. S., B. D., B. Z., A. C., A. M., A. G., A. C.-I., A.-S. M., A. F., A. C., I. D., B. M., A. L., I. C. L., H. M., G. Z., C. D., H. G. L., G. C., I. C., H. E., F. M., E. A., D. (F. I.) O., F. G. A., D. N., D. G., D.-G. R., D. A., D. G., D. E., D. M., C. F., C. A., C. D., C. D., C. D., R. G., P. S., P. E., P. M., P. M., N. E., M. L., M. G., M. S. M., M. A., M. E., M. R., L. M., L. L., L. P. F., L. L., J. G. V., T. M., T. L., U. M., U. E., V. A., V. E., Z. N., Z. R., I. L., I. D., T. P., T. Anișoara, T. S., T. (fostă P.) C., Ș. M., S. M., S. V., S. C., S. C., S. C., R. M., E. N., D. C., C. L., C. A. C., C. E., C. G., B. E., B. M., B. I., B. (fostă P.) C., B. M., B. V., A. G., A. M., A. E., A. L., A. L., A. G., S. G., A. L., M. C., Momiță L., M. V., M. (F. T.) Getuța, M. M., M. A., M. N., L. V., I. A., I. G., I. (fostă I.) G. S., I. A. M., C. (F.) H. A., H. C., F. C., V. C., V. I., U. C., S. F., S. A. N., Ș. M. C., S. C., S. L., R. M. V., R. C. L., R. R., R. S., D. (fostă R.) M., R. E., R. C., P. S., P. I., P. M., P. E., O. L., N. M. C., F. F., cu domiciliul procedural ales la cabinet avocat I. I., cu sediul în mun. Iași, .. 13, .. A, parter, având ca obiect contestație la executare – suspendare executare silită.
Dispune anularea executărilor silite înseși, a încheierilor de încuviințare a executării silite, a adreselor de înființare a popririi și a proceselor verbale de stabilire a cheltuielilor de executare din dosarele de executare declansate la cererea fiecaruia dintre intimati si aflate pe rolul B.E.J. T. V. B..
Respinge capătul de cerere privind suspendarea executării silite declanșate de intimații – creditori, prin executorul judecătoresc T. B..
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12.11.2013.
Președinte, Grefier,
C.D.B. D.V.
Red./teh. CDB
23.03.2014 - 4 ex.
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 26/2013. Judecătoria IAŞI | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria... → |
|---|
