Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 9690/2013. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 9690/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 25-06-2013 în dosarul nr. 1922/245/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9690/2013

Ședința publică de la 25 Iunie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE B. Ș.

Grefier O. B.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamant P. ORAȘULUI BEREȘTI și pe pârât A. Ș., având ca obiect reexaminarea sanctiunii contraventionale.

La apelul nominal făcut în ședința publică sunt lipsă părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța a rămas în pronunțare asupra excepției perimării în ședința publică din 17.06.2013, încheierea de ședință din acea zi care făcând parte integrantă din prezenta sentință civilă, când, din lipsă de timp pentru a delibera s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, când,

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 19.01.2012 sub nr._, reclamanta P. ORAȘULUI BEREȘTI a chemat în judecată pe pârâtul A. Ș..

Analizând actele și lucrările dosarului, sub aspectul excepției invocate, constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art.248 alin.1 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Conform prevederilor art.252 Cod procedură civilă, perimarea se constată și din oficiu.

În cauză, nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură de la termenul din 19.03.2012, când s-a dispus suspendarea judecății, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, deci având în vedere lipsa părților.

De la data dispunerii suspendării a început să curgă termenul de perimare de 1 an, care este deja împlinit la 17.06.2013, când instanța a invocat din oficiu excepția perimării, fără a se putea reține vreo cauză de întrerupere sau suspendare a acestuia.

Văzând așadar că, din vina părților cererea de chemare în judecată a rămas în nelucrare timp de un an, instanța va admite excepția perimării, invocată din oficiu și va constata perimată cererea de chemare în judecată formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării cererii de chemare în judecată invocată din oficiu de către instanța de judecată.

În baza art. 248 Cod procedură civilă și art. 252 Cod procedură civilă:

Constată perimată acțiunea civilă introdusă de P. Orașului Berești în contradictoriu cu A. Ș..

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 Iunie 2013.

Președinte, Grefier,

Red.ȘB../ tehnored. B.O.

4 EX/10.07.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 9690/2013. Judecătoria IAŞI