Dizolvare persoana juridică. Sentința nr. 29/2013. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 29/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 20-11-2013 în dosarul nr. 33861/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ - ASOCIAȚII ȘI FUNDAȚII

Ședința publică de la 20 noiembrie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE R. M. F.

Grefier M.-M. S.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 29/2013

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petenta C. ., având ca obiect dizolvare persoana juridică.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa reprezentantului legal al petentei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele aspecte:

- prezenta cauză are ca obiect dizolvare persoana juridică, este la primul termen de judecată și procedura de citare este legal îndeplinită;

- cererea este timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 lei;

- s-au atașat, la dosarul cauzei două extrase de pe site-ul oficial al Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România, respectiv unul din Subsecțiunea a II-a – Societăți profesionale cu personalitate juridică din județul Iași și unul din Subsecțiunea 1B – Practicieni definitivi organizați în cabinete.

- s-au atașat, la dosarul cauzei, dosarul nr. 182/PJ/2000 al Judecătoriei Iași și dosarul nr. 7951/2000 al Tribunalului Iași.

Instanța solicită grefierului de ședință să precizeze un număr cuprins în intervalul 361 și 384, aceasta menționând numărul 375.

În raport de această precizare, instanța desemnează ca lichidator pe L. C. 2003 SPRL și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA,

Prin cererea înregistrată sub nr. _ , petentul C. T. SA IAȘI a solicitat să se constate prin hotărâre judecătorească dizolvarea de drept asociației, înscrierea hotărârii de dizolvare în Registrul asociațiilor și fundațiilor.

În motivarea cererii a arătat că în septembrie 2013 organele de specialitate din UJCARS Iași au efectuat verificarea financiar contabila a C. T. SA IAȘI și au constatat că activitatea CAR a încetat la data de 30.04.2013, nemaifiind membri activi, iar fondurile asociației sunt nule.

În cursul lunii aprilie 2013 au fost efectuate ultimele operațiuni de casierie și înregistrări contabile, fiind întocmită balanța de verificare la data de 30.04.3013.

Numărul membrilor s-a redus sub cel prevăzut de lege – 3, fiind imposibilă constituirea Adunării generale sau a Consiliului director, această situație durând mai multe de un an.

În dovedirea cererii a depus înscrisuri.

În drept a invocat dispozițiile art. 55 din OG nr. 26/2000.

Cererea a fost legal timbrată.

Potrivit art. 55 alin. (1) din OG nr. 26/2000 „asociația se dizolva de drept prin:

c) imposibilitatea constituirii adunării generale sau a consiliului director în conformitate cu statutul asociației, dacă această situație durează mai mult de un an de la data la care, potrivit statutului, adunarea generală sau, după caz, consiliul director trebuia să se constituie;

d) reducerea numărului de asociați sub limita fixată de lege, dacă acesta nu a fost complinit timp de 3 luni.

Din procesul-verbal din 09.09.2013 rezultă că ultimul imprumut acordat de casa de ajutor reciproc a fost efectuat in august 2008 și că activitatea financiară a C. TOMIRIS IFN s-a desfășurat exclusiv pentru recuperarea debitelor din împrumuturi și dobânzi și plata fondului social al membrilor în baza cererilor de retragere ale acestora.

De asemenea, rezultă că în luna aprilie 2013 au fost efectuate ultimele operațiuni contabile fiind lichidat patrimoniul casei de ajutor reciproc.

Din tabelul cu membrii retrași la data de 30.04.2013 (f. 21) rezultă că în asociația nu mai are încă din data de 31.03.2013 membri activi.

Cum numărul membrilor a fost redus sub limita fixată de lege iar această situație durează din luna aprilie 2013, deci de mai mult de 3 luni, instanța apreciază că este incident în cauză motivul de dizolvare de drept prevăzut de art. 55 alin. (1) lit. d) din OG nr. 26/2000.

Cererea formulată este întemeiată și urmează a fi admisă, potrivit art. 55 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000, instanța numind ca lichidator de pe lista SOCIETĂȚILOR PROFESIONALE a Tribunalului Iași pe L. C. 2003 SPRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de C. .,, CU SEDIUL PROC. ALES ÎN .. 2 LA SEDIUL U.J.T.C.A.R.S. IASI.

Constată că a intervenit dizolvarea de drept a C. . și numește ca lichidator pe L. C. 2003 SPRL.

Dispune încetarea mandatului consiliului director al C. ..

Dispune comunicarea unui exemplar de pe hotărâre lichidatorului și emiterea unei adrese prin care i se va aduce la cunoștința faptul că a fost desemnat lichidator în prezenta cauză și îi pune în vedere să îndeplinească operațiunile prevăzute de art. 62 – 68 din OG nr. 26/2000.

Onorariul lichidatorului va fi stabilit în condițiile și limitele prevăzute de dispozițiile art. 89 alin. (1) lit. b) din HG nr. 3/2007, decontul de cheltuieli urmând a fi depus la instanță odată cu documentele prevăzute de art. 68 din OG nr. 26/2000.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 Noiembrie 2013.

Președinte,

R. M. F.

Grefier,

M.-M. S.

Red./tehnored./judecător R.M.F./grefier M.M.S.

5 ex./21 Noiembrie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Dizolvare persoana juridică. Sentința nr. 29/2013. Judecătoria IAŞI