Plângere contravenţională. Hotărâre din 23-07-2013, Judecătoria IAŞI
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 23-07-2013 în dosarul nr. 36956/245/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din 23 Iulie 2013
Instanța constituită din:
Președinte: O. C. H.
Grefier: P. T.
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul H. P., în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. S.A. – C., având ca obiect plângere contravențională – sesizare perimare.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, răspunde petentul, lipsă fiind reprezentantul intimatei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, învederându-se instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită.
Instanța procedează la legitimarea petentului, datele de identificare ale acestuia regăsindu-se în notele din caietul grefierului de ședință.
Instanța pune în dezbatere excepția perimării acțiunii, excepție invocată, din oficiu, de către instanță.
Arată petentul că nu cunoaște terminologia folosită și că nu-și poate exprima punctul de vedere.
La interpelarea instanței, precizează petentul că probabil s-a formulat recurs împotriva încheierii de suspendare.
În ceea ce privește excepția perimării, petentul arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea acesteia.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției perimării cererii de chemare în judecată.
INSTANȚA
În fapt, la data de 15.11.2011 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași acțiunea civilă formulată de petentul H. P., în contradictoriu cu intimata C.N.AD.N.R. S.A., având ca obiect plangere contravenționala.
La termenul din 12.06.2012, în temeiul art. 155 ind. 1 C.pr.civ., instanța a dispus suspendarea judecării cauzei intrucat petentul nu și-a îndeplinit obligatiile stabilite in sarcina sa, impiedicand astfel desfășurarea normala a procesului.
În drept, potrivit art.248 C.pr.civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare, din vina părții, timp de cel puțin 1 an.
În speța dedusă judecății a trecut mai mult de 1 an de când dosarul a rămas în nelucrare din vina petentului, care s-a dezinteresat de soluționarea cauzei și nu a efectuat niciun demers pentru efectuarea vreunui act de procedura.
În consecință, în temeiul art.248 și următoarele C.pr.civ. și întrucât nu exista nicio cauză de suspendare sau de întrerupere a perimării, instanța va admite excepția invocată din oficiu și va constata perimată acțiunea civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția perimării, invocată din oficiu de instanța de judecată.
Constata perimata cererea formulata de H. P., domiciliat in ., în contradictoriu cu intimata C.N.AD.N.R. S.A., cu sediu in Bucuresti, sect. 6, .. 401 A, având ca obiect plangere contravenționala Cu recurs in 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.07.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
4EX./24.07.2013
Red./Tehnored. O.C.H.
← Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI | Cerere de valoare redusă. Hotărâre din 13-09-2013,... → |
---|