Dizolvare persoana juridică. Sentința nr. 27/2013. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 27/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 01-11-2013 în dosarul nr. 31756/245/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ - ASOCIAȚII ȘI FUNDAȚII

Dosar nr._

Ședința publică de la 1 noiembrie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE T. G.

Grefier M.-M. S.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 27/2013

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petenta FUNDAȚIA „GH.Z.”, având ca obiect dizolvare persoana juridică.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns d-na avocat S. D., pentru FUNDAȚIA „GH.Z.”, cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei (fila 5 dosar).

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că prezenta cauză care ca obiect dizolvare persoana juridică, este la al treilea termen de judecată și procedura de citare este legal îndeplinită.

D-na avocat S. depune la dosarul cauzei declarație pe proprie răspundere a celor două persoane care mai dețin în prezent calitatea de membru fondator al Fundației „Gh. Z.” privind fuzionarea cu U. „P. A.”, autentificată (exemplar original).

Nemaifiind cereri de formulat și înscrisuri de depus, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de dizolvare a Fundației Gh. Z. în cadrul căreia a funcționat U. Gh. Z..

D-na avocat S. solicită admiterea cererii, dizolvarea fără lichidare a Fundației „Gh. Z.”, ca urmare a fuziunii, prin absorbție, cu U. „P. A.”, urmată de radierea fundației din registrul special.

INSTANȚA

Deliberând asupra cererii de dizolvare, reține următoarele aspecte:

Prin cererea înregistrată la data de 02.10.2013, înregistrată sub numărul_, astfel cum a fost precizată verbal în ședință, FUNDAȚIA ’’GH. Z.” a solicitat instanței să constate că a intervenit dizolvarea fără dizolvare a fundației și să dispună radierea fundației din Registrul Asociațiilor și fundațiilor.

În motivare, Fundația petentă a arătat că, în urma încheierii Convenției de Fuziune prin Absorbție autentificată sub nr. 301/10.09.2013 la BNP L., s-a dispus de către părțile semnatare, în temeiul dispozițiilor art. 194 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011 și ale art. 34 ind. 1 din OG nr. 26/2000 fuziunea prin absorbție de către U. „P. A.” a Fundației „Gh. Z.”.

În drept au fost invocate prevederile art. 234 – 245 C. civ., ale OG nr. 26/2000 și ale Legii nr. 1/2011.

La dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri: Convenția de Fuziune prin Absorbție autentificat sub nr. 301/10.09.2013 la BNP L. (f. 6), declarația autentificată sub nr. 3584/28.10.2103 la BNP Asociați P. T. & F..

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele aspecte:

Prin Convenția de Fuziune prin Absorbție autentificată sub nr. 301/10.09.2013 la BNP L., părțile U. ’’P. A.” și FUNDAȚIA ’’GH. Z.” au convenit, în temeiul dispozițiilor art. 194 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011 și ale art. 34 ind. 1 din OG nr. 26/2000, fuziunea prin absorbție de către U. „P. A.” a Fundației „Gh. Z.”.

Potrivit art. 234 C. civ., fuziunea se face prin absorbție unei persoane juridice de către o altă persoană juridică (..).

Art. 235 C. civ. prevede că, în cazul absorbției, drepturile și obligațiile persoanei juridice absorbite se transferă în patrimoniul persoanei juridice care o absoarbe.

Conform art. 248 alin. (3) C. civ., dacă încetare persoanei juridice are loc prin fuziune, nu se declanșează procedura lichidării.

Rezultă din coroborarea textelor de lege mai sus-menționate că una dintre consecințele fuziunii prin absorbție este dizolvarea fără lichidare a persoanei juridice absorbite.

În raport de această concluzie, vâzând Convenția de Fuziune prin Absorbție autentificat sub nr. 301/10.09.2013 la BNP L. (f. 6) și declarația autentificată sub nr. 3584/28.10.2103 la BNP Asociați P. T. & F. instanța va constata că a intervenit dizolvarea fără lichidare a FUNDAȚIEI ’’GH. Z.” ca urmare a fuziunii prin absobție de către U. ’’P. A.”.

Față de această situație, instanța va încuviința și cererea de radiere a FUNDAȚIEI ’’GH. Z.” din Registrul asociațiilor și fundațiilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de petenta FUNDAȚIA ’’GH. Z.”, cu sediul în Iași, . – 190, Corp B al Colegiului Tehnic „D. L.”.

Constată că a intervenit dizolvarea fără lichidare a FUNDAȚIEI ’’GH. Z.” ca urmare a fuziunii prin absobție de către U. ’’P. A.”.

Dispune radierea FUNDAȚIEI ’’GH. Z.” din Registrul asociațiilor și fundațiilor.

Cu apel în 5 zile de la comunicare.

Pronunțata în ședință publică, azi, 01.11.2013.

Președinte, Grefier,

G.T. M.M.S.

Red. si tehnored. G.T.

6 ex/04.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Dizolvare persoana juridică. Sentința nr. 27/2013. Judecătoria IAŞI