Obligaţie de a face. Sentința nr. 9820/2013. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9820/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 25-06-2013 în dosarul nr. 5456/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 2506.2013
Instanța constituită din:
Președinte: Z. L. F. M.
Grefier: R. M.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9820/2013
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta STAȚIUNEA DE C. DEZVOLTARE PENTRU VITICULTURĂ ȘI VINIFICAȚIE IAȘI și pe pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI IAȘI, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsă părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier,
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 11.06.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 18.06.2013 și apoi pentru data de astăzi, când,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 14.02.2013, sub nr. mai sus menționat (în antet), reclamanta Stațiunea de C. Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Iași a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași, prin care să o oblige pe aceasta să răspundă reclamantei la contestația înregistrată sub nr._/14.12.2010, în forma prevăzută de lege. Totodată, a solicitat obligarea acestuia la plata de daune cominatorii de 100 lei pe zi de întârziere.
În motivare, a arătat următoarele:
Reclamanta este beneficiara prevederilor OUG 103/2010 privind rectificarea bugetului de stat, calitate în care a solicitat pârâtei emiterea certificatelor de atestare fiscală pentru toate obligațiile de plată restante la data de 31.10.2010, respectiv 06.12.2010, prin două adrese cu nr._/06.12.2010 și_/09.12.2010. Pârâta a întocmit și le-a înaintat certificatul de atestare fiscală pentru persoanele juridice nr._/06.12.2010, precizând că la acea dată datorează în total_ lei și certificatul de atestare fiscală pentru persoanele juridice nr._/09.12.2010, în care a înscris datoria de_ lei.
Aceste certificate au fost urmate de emiterea a câte două decizii privind obligații de plată accesorii, care formează obiectul prezentei acțiuni și care cuprind sume neevidențiate în certificatele de atestare fiscală.
Pentru remedierea acestei situații și în vederea respectării procedurii înscrise în actele normative privind rezolvarea cazurilor de contencios administrativ, a întocmit contestația nr.2166/14.12.2010, înregistrată sub nr._/14.12.2010 la pârâtă.
Răspunsul primit la 21.12.2010 este derutant, el atestând că certificatele sunt corecte, incluzând toate obligațiile fiscale exigibile la data de 31.10.2010, respectiv 06.12.2010, când obligațiile privind accesoriile nu erau exigibile.
A fost introdusă o acțiune în contencios administrativ împotriva răspunsului acesta, care a făcut obiectul dosarului nr._, soluționat de Tribunalul Iași în sensul admiterii acțiunii. Împotriva sentinței respective, pârâta a făcut recurs, care a fost admis, cu motivarea că nu a fost corect îndeplinită procedura prealabilă, de vreme ce nu există un răspuns conform al pârâtei față de contestația inițială.
În acest sens, a solicitat încă o dată pârâtei, la data de 20.03.2012, un răspuns la contestația inițială, conform cu C.pr.fisc., adică prin emiterea unei decizii de soluționare, însă răspunsul primit a fost în afara regulilor prevăzute de lege.
A încercat soluționarea și pe cale amiabilă, prin numeroase înfățișări la sediul pârâtei, însă a primit tot un răspuns neconform.
În aceste condiții, prezenta acțiune este singura modalitate de a obține un răspuns legal de la pârâtă, pe care să-l poată ataca în contencios administrativ.
În drept, a invocat prevederile OUG 103/2010, C.pr.fisc..
În dovedirea celor afirmate, a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri și a anexat copii de pe înscrisurile la care a făcut referire (f.5 și urm.).
A mai depus înscrisuri la termenul din 16.04.2013 (f.31 și urm.) și la cel din 28.05.2013 (f.142).
Pârâtul a depus întâmpinare, înregistrată la 15.04.2013 (f.28), prin care a solicitat respingerea cererii ca netemeinică, arătând următoarele aspecte suplimentare față de descrierea făcută de reclamantă și față de explicațiile pe fondul problemei dintre părți:
După finalizarea litigiului în contencios administrativ, reclamanta a solicitat din nou un răspuns, iar ea i-a comunicat că adresa inițială nu poate fi considerată contestație, conform C.pr.fisc., date fiind dispozițiile art.206 alin.2 al OG 92/2003, potrivit cărora “obiectul contestației îl constituie numai sumele și măsurile stabilite și înscrise de organul fiscal în titlul de creanță sau în actul administrativ fiscal atacat [...]”. Or, certificatul de atestare fiscal nu constituie act administrativ, chiar dacă este eliberat de AFPM Iași, el fiind doar o atestare a datelor cu privire la creanțele fiscale existente.
Prin adresa inițială, reclamanta a înțeles să conteste deciziile referitoare la obligațiile de plată accesorii și certificatul de atestare fiscală pentru persoanele juridice nr._/09.12.2010, solicitând includerea dobânzilor și penalităților de întârziere în totalul obligațiilor fiscal menționate în certificat. Reclamanta nu a contestat cuantumul obligațiilor fiscal accesorii și modul de calcul al acestora, ci doar faptul că au fost considerate exigibile și nu au fost incluse în certificatul de atestare fiscală.
Acesta a fost însă emisă în mod corect, conform dispozițiilor legale (Ordinul MFP nr.752/11.05.2006), obligațiile fiscale respective având scadență ulterioară emiterii lui.
La 26.10.2012, reclamanta a depus o cerere de eșalonare la plată pe 60 de luni a obligațiilor fiscale pe care le datora bugetului consolidat al statului, fiindu-i aprobată cererea. Facilitatea fiscală este în desfășurare, iar sumele indicate în prezenta acțiune sunt cuprinse în grafice.
Pe cale de consecință, acțiunea este lipsită de obiect.
Nu a invocat alte temeiuri de drept.
Acțiunea este scutită de la plata taxei de timbru.
Prin încheierea de la ultimul termen, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
Reclamanta a solicitat pârâtei emiterea certificatelor de atestare fiscală pentru toate obligațiile de plată restante la data de 31.10.2010, respectiv 06.12.2010, prin două adrese cu nr._/06.12.2010 și_/09.12.2010.
Pârâta a întocmit și i-a înaintat certificatul de atestare fiscală pentru persoanele juridice nr._/06.12.2010, precizând că la acea dată datorează în total_ lei și certificatul de atestare fiscală pentru persoanele juridice nr._/09.12.2010, în care a înscris datoria de_ lei.
Aceste certificate au fost emise de emiterea a câte două decizii privind obligații de plată accesorii, care cuprind sume neevidențiate în certificatele de atestare fiscală.
În replică, reclamanta a întocmit contestația nr.2166/14.12.2010, înregistrată sub nr._/14.12.2010 la pârâtă. Răspunsul primit la 21.12.2010 a atestat că certificatele sunt corecte, incluzând toate obligațiile fiscale exigibile la data de 31.10.2010, respectiv 06.12.2010, când obligațiile privind accesoriile nu erau exigibile.
A fost introdusă atunci o acțiune în contencios administrativ împotriva răspunsului acesta, care a făcut obiectul dosarului nr._, soluționat de Tribunalul Iași în sensul admiterii acțiunii, prin sentința civilă nr.1331/CA/2011.
Împotriva sentinței respective, pârâta a făcut recurs, care a fost admis prin decizia nr.530/16.03.2012 a Curții de Apel Iași (f.9-13), cu motivarea că nu a fost corect îndeplinită procedura prealabilă, de vreme ce nu există un răspuns conform al pârâtei față de contestația inițială, în forma unei decizii de soluționare a contestației.
În acest sens, a solicitat încă o dată pârâtei, la data de 20.03.2012, un răspuns la contestația inițială, conform cu C.pr.fisc., adică prin emiterea unei decizii de soluționare, însă răspunsul primit a fost considerat în afara regulilor prevăzute de lege.
Analizând fondul cererii, reține următoarele:
1. Inadmisibilitatea este o sancțiune procesuală care intervine în raport de acțiunile pe care legea nu le permite sau pentru care există o altă cale de realizare sau protejare a dreptului sau interesului dedus judecății.
Conform art.1 din legea 554/2004 privind contenciosului administrativ, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Aceasta este calea prevăzută de lege pentru protejarea drepturilor încălcate de o autoritate publică, prin respingerea unei cereri, acțiunea în contencios administrativ fiind de competența materială a Tribunalului, dată fiind importanța supravegherii judiciare a modalității acestor autorități de a-și îndeplini obligațiile legale.
Formulând o acțiune în „obligație de a face”, un justițiabil eludează practic o modalitate legală obligatorie de soluționare a unei probleme juridice ce ține de modul în care o autoritate publică înțelege să-și exercite atribuțiile.
Având în vedere existența mecanismului legal al contenciosului administrativ, pus la dispoziția justițibililor de legiutor pentru rezolvarea problemelor ce țin de vătămarea „într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri”, instanța consideră că, în general, acțiunea privind o „obligație de a face” este inadmisibilă, în lipsa unei dispoziții legale derogatorii care să o permită în mod expres.
Cu toate acestea, situația din speță este circumstanțiată de împrejurarea că reclamanta a urmat calea prevăzută de lege, dar acțiunea în contencios administrativ a fost respinsă ca inadmisibilă, însă nu din culpa sa, ci a pârâtei. Instanța de recurs a reținut clar că reclamanta a formulat o contestație împotriva deciziei referitoare la obligația de plată accesorie, dar că pârâta nu a răspuns printr-o decizie de impunere. Astfel, ea nu a menționat că respectiva contestație nu trebuia soluționată printr-o astfel de decizie, date fiind dispozițiile art.206 alin.2 al OG 92/2003, așa cum a sugerat pârâta, ci doar că nu s-a emis o decizie în conformitate cu dispozițiile art.205, 206, 207, 218 alin.2 ale OG 92/2003 privind C.pr.fisc..
În aceste condiții, nu poate fi respectat dreptul reclamantei de acces la o instanță independentă și imparțială, în lipsa unei decizii emise de pârâtă în forma prevăzută de art.210-211 din Codul de procedură fiscală, cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.212-218 din Codul de procedură fiscală, mai ales că procedura precedentă nu a fost considerată ca o contestație a lipsei unui răspuns din partea autorității.
Aspectele privind fondul obligațiilor fiscale ale reclamantei nu pot fi avute în vedere în prezenta acțiune, care privește exclusiv obligațiile de ordin procedural ale pârâtei. Astfel, soluția ce va fi dată contestației reclamantei rămâne la latitudinea pârâtei.
Totodată, presupusa lipsă de obiect a cererii (cu o motivare circumscrisă unei excepții privind lipsa de interes) privește tot argumente ce țin de fondul obligațiilor fiscale.
Pentru aceste considerente, va fi admisă acțiunea reclamantei în privința obligației de a face.
2. În ceea ce privește daunele cominatorii, este adevărat că art.5803 alin.2 C.pr.civ. prevede că un creditor poate cere obligarea debitorului la daune-interese, la 6 luni după aplicarea unei amenzi civile, însă numai în condițiile textului respectiv, pe care reclamantul și intervenienții nu au dovedit că le îndeplinesc.
În lipsa desfășurării unei proceduri de executare silită, este incident art.5803 alin.5 C.pr.civ, potrivit căruia „pentru neexecutarea obligatiilor prevazute în prezentul articol nu se pot acorda daune cominatorii”.
D. în condițiile în care pârâta ar refuza să pună în executare sentința aceasta s-ar pune problema aplicării dispozițiilor respective.
În consecință, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea privind obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamanta Stațiunea de C. Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Iași în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași.
Obligă pârâta să răspundă reclamantei la contestația înregistrată sub nr._/14.12.2010, în forma prevăzută de art.210-211 din Codul de procedură fiscală, cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.212-218 din Codul de procedură fiscală.
Respinge ca neîntemeiată cererea privind obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii.
Cu apel, în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.06.2013.
Pentru judecător aflat în C.O. Grefier
Judecător F.D.M. delegat cu atribuțiile M.R.
Președintelui Secției Civile
Red/ Tehnored Z.L.F.M.
4 ex./23.08.2013
| ← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2013/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 20/2013. Judecătoria IAŞI → |
|---|
