Plângere contravenţională. Hotărâre din 20-09-2013, Judecătoria IAŞI
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 20-09-2013 în dosarul nr. 9409/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 20 Septembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. T. S.
Grefier I. A. V.
SENTINȚA CIVILĂ Nr._
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul L. M. și pe intimatul I. IAȘI, având ca obiect plângere contravenționala.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru petentul lipsă, domnul av. Mancaș, iar pentru intimat răspunde domnul consilier juridic Z. M., fiind prezent și martorul propus de petent, O. Ș..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, prin care învederează instanței că, pentru acest termen de judecată, procedura de citare a fost legal îndeplinită, precum și faptul că s-a depus prin C. Registratură al Judecătoriei Iași, de către intimat, copie de pe procesul verbal.
Se procedează la audierea martorului O. Ș., după ce în prealabil a fost legitimat și a depus jurământul conform art. 193 Cod procedură civilă, depozițiile acestuia fiind consemnate în declarația ce a fost semnată și atașată la dosarul cauzei.
Domnul av. Mancaș depune la dosar o planșă foto.
Domnul consilier juridic Z. apreciază că planșa foto nu este datată, neavând relevanță.
Domnul av. Mancaș arată că aceeași planșă foto se regăsește în documentația depusă de intimat, numai că aceasta este color.
Apărătorii părților arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, nici probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Domnul av. Mancaș, pentru petent, solicită admiterea plângerii, anularea procesului verbal și exonerarea petentului de la plata amenzii aplicate, având în vedere toate elementele dosarului, coroborate cu probele administrate de I., respectiv cele 4 planșe foto în care este surprins autoturismul petentului. Relevă faptul că din planșele foto rezultă faptul că petentul se afla pe prima bandă lângă axul drumului, deci pe a treia bandă de mers. În partea dreaptă se afla un autoturism care îi obtura vederea petentului în preajma trecerii de pietoni. Arată faptul că petentul se deplasa cu viteză redusă, iar marcajul era nevizibil, așa cum se poate observa și din planșele foto. Mai mult, petentul se afla la o distanță de 6-7 m de pietonul care se angajase în trecerea străzii, neexistând nici un pericol pentru acesta. Arată că nu a existat o inițiativă a petentului în săvârșirea contravenției, acesta ar fi observat și autoturismul I.-ului. Față de aceste aspecte, având în vedere și contravaloarea amenzii aplicate, solicită anularea procesului verbal.
Domnul consilier juridic Z., pentru intimat, solicită respingerea plângerii și menținerea procesului verbal ca legal și temeinic. Relevă faptul că din înregistrarea video se poate observa ca petentul a încălcat dispozițiile art. 135 lit a din HG 1391/2006 care prevăd obligativitatea acordării priorității pe drumurile publice. Arată faptul că petentul a săvârșit contravenția din culpă, fapt pentru care solicită respingerea plângerii. Sancțiunile contravenționale complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege, potrivit art. 95 și art. 96 din OUG 195/2002, iar în ceea ce privește sancțiunea complementară, apreciază că aceasta subzistă.
Instanța constată cercetarea procesului încheiată și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul instanței la data de 20.03.2013 sub nr._, petentul L. M. a solicitat anularea procesului-verbal . nr._/07.03.2013, întocmit de intimatul I.P.J. Iași – Biroul Rutier Iași.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că la data de 07.03.2013 se deplasa pe bulevardul Socola, iar la un moment dat a fost oprit de un agent de poliție, care i-a adus la cunoștință că îi va fi reținut permisul de conducere, întrucât nu a acordat prioritate de trecere unui grup de pietoni. A precizat petentul că în momentul în care s-a apropiat de trecerea pietoni a redus viteza autoturismului, dar pe banda de lângă trotuar erau parcate mașini, astfel că nu a avut vizibilitate, iar pietonii nu se angajaseră în traversarea străzii. Petentul a susținut că nu există o dovadă indubitabilă a săvârșirii unei contravenții, motiv pentru care subzistă prezumția de nevinovăție, iar sarcina probei revine agentului constatator, conform dispozițiilor art.6 CEDO.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.31 și următoarele din O.G. nr.2/2001.
În dovedirea plângerii, petentul a solicitat administrarea probelor prin înscrisuri și declarațiile martorilor și a depus la dosar procesul verbal, în copie certificată.
Plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, în conformitate cu dispozițiile art.36 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și, în consecință, în temeiul dispozițiilor art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar și de plata timbrului judiciar.
Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și a precizat că sancțiunea a fost aplicată în mod legal. De asemenea, intimatul a solicitat obligarea petentului la plata de cheltuieli judiciare către stat.
În drept, au fost invocate prevederile art.148, art.205, art.315 N.C.proc.civ., OG nr.2/2001, OUG nr.195/2002 și HG 1391/2006.
Intimatul a solicitat administrarea probei prin înscrisuri (raportul agentului constatator), planșe foto și înregistrarea video.
Petentul nu a formulat răspuns la întâmpinare.
Au fost administrate proba prin declarațiile unui martor, înscrisuri,
planșe foto și înregistrarea video.
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/07.03.2013, întocmit de intimatul I.P.J. Iași – Biroul Rutier Iași, petentul a fost sancționat, în temeiul art.100 al.3 lit.b din O.U.G. nr.195/2002, cu amendă în cuantum de 300 lei (4 puncte amendă), reținându-se în sarcina acestuia că „la data de 07.03.2013, ora 12.14, a condus autoturismul Skoda cu nr. de înmatriculare_ din direcția Granit spre Cotnari, iar la trecerea de pietoni din fața liceului CFR nu a oprit pentru a acorda prioritate de trecere la un grup de trei pietoni”.
Petentul a semnat procesul verbal, iar la rubrica „Alte mențiuni” s-a consemnat că petentul se deplasa cu viteză foarte redusă, iar pe sensul său de mers erau parcate mașini care i-au blocat vizibilitatea și pietonii erau pe trotuar în momentul trecerii.
Împotriva procesului-verbal de contravenție, petentul a formulat în termen legal plângere contravențională.
Conform dispozițiilor art.100 al.3 lit.b din OUG nr.195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, neacordarea de către conducătorul de autovehicul a priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului.
Instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din cuprinsul textului art.34 al aceluiași act normativ rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, ca act administrativ, se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care este însă relativă și care poate fi răsturnată prin administrarea probei contrarii, sarcina probei revenindu-i petentului, în condițiile art.249 din N.C.proc.civ.
Aplicabilitatea acestei prezumții presupune cu necesitate existența prealabilă a unui proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor încheiat cu stricta respectare a prevederilor legale și cuprinzând toate mențiunile obligatorii prevăzute de art.16 și art.17 din O.G. nr.2/2001.
Este adevărat că prin prisma jurisprudenței CEDO (cauza Ozturk contra Germaniei, cauza A. contra României), domeniul contravențional aparține noțiunii de „acuzație în materie penală”, astfel cum aceasta este definită conform propriilor criterii, potrivit art. 6 paragraful 1 din Convenție și, în consecință, este aplicabilă prezumția de nevinovăție a contravenientului. Dar, conform aceleiași jurisprudențe CEDO (cauza Salabiaku contra Franței) prezumția de nevinovăție are un caracter relativ, nefiind una absolută, întrucât poate suferi limitări prin instituirea în sistemele de drept naționale a unor prezumții de drept (prezumția de legalitate a procesului verbal de constatare a contravenției) sau de fapt (prezumția de temeinicie a procesului verbal de constatare a contravenției). Prezumțiile în discuție nu sunt prin ele însele contrare Convenției Europene a Drepturilor Omului, cât timp există un raport rezonabil de proporționalitate între scopul legitim urmărit și mijloacele utilizate (cauza Janosevic contra Suediei).
Împrejurarea că sarcina probei revine petentului sancționat contravențional, nu încalcă dreptul la un proces echitabil și nici prezumția de nevinovăție asimilabilă dreptului penal, întrucât plângerea contravențională presupune o judecată contradictorie, în cadrul căreia sunt respectate garanțiile procesuale și este asigurată execitarea efectivă a dreptului la apărare de către petent.
Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța constată că acesta nu este afectat de nicio cauză de nulitate absolută prevăzută de art.17 din OG nr.2/2001.
Astfel cum rezultă din declarația martorului, la data constatării contravenției se afla împreună cu petentul în autoturismul acestuia și se deplasau spre zona P. R., pe bulevardul Socola, pe banda a treia de circulație. După ce au trecut de clădirea Granit, înainte de trecerea de pietoni, autoturismul care se deplasa pe banda a doua de circulație a accelerat, iar petentul nu a observat că pe trecerea de pietoni se angajaseră în traversare mai multe persoane. A mai arătat martorul că înainte de trecerea de pietoni, erau parcate autoturisme pe partea dreaptă a sensului de mers al petentului.
Conform înregistrării video, planșelor foto și raportului agentului constatator, petentul avea vizibilitate deplină atât asupra trecerii de pietoni, cât și asupra trotuarului din zona acesteia. Cu toate acestea, și-a continuat parcursul prin fața pietonilor respectivi care se angajase regulamentar în traversarea străzii, pe sensul de mers al autoturismului.
Prin urmare, sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține, că sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 100 al.3 lit.b din O.U.G. nr.195/2002, care obligă conducătorii auto să acorde prioritate de trecere pietonilor angajați regulamentar în traversarea străzii, pe sensul lor de mers.
Potrivit dispozițiilor art.98 al.4 lit.b din OUG nr.195/2002, clasa a II-a de sancțiuni reprezintă 4 sau 5 puncte-amendă.
Astfel, instanța constată că amenda a fost aplicată în cuantumul prevăzut de lege, la limita minimă și este proporțională cu gradul de pericol social al faptei, astfel cum prevede art. 21 al.3 din OG nr.2/2001.
Având în vedere considerentele expuse, instanța reține că procesul-verbal a fost legal și temeinic întocmit, urmând a respinge plângerea contravențională ca neîntemeiată.
În temeiul art.36 al.2 din OG nr.2/2001, instanța îl va obliga pe petent să plătească statului suma de 80 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul L. M., cu domiciliul ales la Cabinet Avocat Mancaș-I. I., cu sediul în V., .. 82, ., jud. V., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Iași, ca neîntemeiată.
Menține procesul-verbal de contravenție ., nr._ din data de 07.03.2013, întocmit de I.P.J. Iași, Biroul Rutier.
Obligă petentul să plătească statului suma de 80 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.09.2013.
Președinte, Grefier,
A.T.S. I.A.V.
Red./Tehnored.A.T.S./A.T.S.
4 ex./12.11.2013
← Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 2013/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI → |
---|