Validare poprire. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 09-09-2013 în dosarul nr. 14187/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 09 septembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - C. C.
GREFIER - E. A.
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2013
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe creditoarea S.C. E. A. S.A. BUCUREȘTI, în contradictoriu cu debitoarea G. C., terț poprit Î. I. DISCA R. IAȘI, având ca obiect ,,validare poprire˝.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă domnul avocat B., pentru debitoarea G. C., lipsă fiind reprezentantul societății creditoare și reprezentantul terțului poprit.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, pentru acest termen de judecată, procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Instanța acordă cuvântul asupra excepției tardivității.
Domnul avocat B., pentru debitoarea G. C., solicită admiterea excepției tardivității și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată că:
Sub nr._ /30.04.2013 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe cererea de chemare în judecată formulată de creditoarea . București, în contradictoriu cu debitoarea G. C. și terțul poprit Intreprinderea I. Dîscă R., prin care a solicitat validarea în mainile celui din urmă a popririi, înființate de B. B. G. și L. Nicolaița G.-C. - Iași în baza titlului executoriu dat de sentința civilă nr. 8214/29.04.2011, până la concurența sumei de 7013,33 lei .
Cererea a fost legal timbrată.
În motivare a arătat creditoarea că, la cererea sa, pe rolul B. B. G. și L. Nicolaița G.-C. – Iași a fost deschis dosarul de executare silită nr. 162/2012, iar prin încheierea pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Iași a fost încuviințată executarea silită a titlului executoriu dat de sentința civilă nr. 8214/29.04.2011, pronunțată în dosar nr. 8687/_ al Judecătoriei Iași .
Conform susținerilor creditoarei, la 22.11.2012 executorul judecătoresc a solicitat în scris Casei Județene de Pensii Iași informații cu privire la veniturile realizate de debitoar,e rezultand din răspuns că aceasta este salariată a Î.I. Dîscă R., astfel că a fost ulterior înființată poprirea asupra veniturilor pe care terțul i le datorează în această calitate, cu mențiunea că a fost respinsă de instanță contestația la executare formulată de G. C. în dosarul nr._/245/2012, iar acțiunea de față se impune a fi admisă cat timp terțul poprit nu a răspuns adresei executorului, iar debitoarea nu s-a liberat de obligație de bună voie.
În drept au fost invocate prev. 453 și urm. C.p.c.
În dovedirea susținerilor sale creditoarea a depus la dosar înscrisuri(f.3-17).
Legal citați terțul poprit și debitoarea nu au formulat întâmpinare în cauză.
În vederea soluționării cauzei, la solicitarea instanței a fost depus de B. B. G. și L.-Nicolaita G.-C.-Iași dosarul de executare silită nr.162/2012, în copie certificată, cu adresa înregistrată sub nr._/27.05.2013 (f.23-67) .
La termenul din 17.06.2013 instanța, din oficiu, a invocat pe cale de excepție tardivitatea introducerii cererii, excepție cu privire la care creditoarea a formulat și depus răspuns, înregistrat sub nr._/03.07.2013(f.73-74).
La termenul din 09.09.2013 instanța a pus în discuție cu prioritate, raportat la disp. art.137 C.p.c incident în speță, excepția tardivității, pe care, analizand-o, o consideră întemeiată, din următoarele considerente:
Conform prev. art. 460 alin.1 C.p.c: ” Dacă tertul poprit nu-si mai indeplineste obligatiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv in cazul in care, in loc sa consemneze suma urmaribila a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, in termen de 3 luni de la data cand tertul poprit trebuia sa consemneze sau sa plateasca suma urmaribila, poate sesiza instanta de executare, in vederea validarii popririi”.
Totodată, potrivit art. 456 alin.1 C.p.c:” In termen de 15 zile de la comunicarea popririi, iar in cazul sumelor de bani datorate in viitor, de la scadenta acestora, tertul poprit este obligat: a) sa consemneze suma de bani sau, dupa caz, sa indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite si sa trimita dovada executorului, in cazul popririi prevazute la art. 453 alin. 1;
b) sa plateasca direct creditorului suma retinuta si cuvenita acestuia, in cazul popririlor prevazute de art. 453 alin. 2. La cererea creditorului suma ii va fi trimisa la domiciliul indicat sau, daca este cazul, la resedinta indicata, cheltuielile de trimitere fiind in sarcina debitorului.”
În ce privește termenul de 3 luni prevăzut de art.460 alin. 1 C.p.c. prin Decizia nr.7/15.04.2013 a ÎCCJ pronunțată într-un recurs în interesul legii s-a statuat faptul că :” In interpretarea si aplicarea art. 460 alin. 1 din Codul de procedura civila stabileste ca termenul de 3 luni de la data cand tertul poprit trebuia sa consemneze sau sa plateasca suma urmaribila, in care creditorul, debitorul sau organul de executare poate sesiza instanta de executare in vederea validarii popririi, este un termen imperativ (peremptoriu), legal, fix si absolut, a carui nerespectare atrage sanctiunea decaderii. „
În condițiile în care decizia pronunțată de ÎCCJ are autoritate de lucru judecat cu privire la interpretarea pe care o instanță o poate conferi unei norme de drept, în speță reiese faptul că în dosarul de executare silită nr.162/2012 B. B. G. și L.-Nicolaita G.-C.-Iași a emis adresă de înființare a popririi la data de 10.12.2012 (f.59) comunicată prin afișare terțului poprit conform dovezii aflată în dosarul de executare (f.61), la data de 13.12.2012 astfel că termenul de 3 luni în care creditorul putea formula prezenta acțiune începe să curgă de la data de 29.12.2012, luand sfarșit la 29.03.2013.
Cum cererea de validare poprire a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 30.04.2013, cu depășirea termenului de 3 luni prevăzut de art. 460 alin. 1 C.p.c, creditoarea este decăzută din dreptul de a o formula, fiind sancționată astfel atitudinea sa de pasivitate în legătură cu exercitarea drepturilor procedurale, astfel încât instanța apreciază că excepția tardivității este întemeiată și o va respinge, ca urmare a admiterii acesteia .
Având în vedere disp. art. 274 C.p.c și lipsa înscrisurilor care să facă dovada efectuării unor cheltuieli în legătură cu procesul de către debitoare, instanța va respinge, ca neântemeiată, cererea acesteia de obligare a creditoarei la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția tardivității.
Respinge ca tardiv introdusă cererea de validare poprire formulată de creditoarea S.C. E. A. SA, cu sediul în București, .-29, sector 3, in contradictoriu cu debitoarea Întreprindere I. Dîsca R., cu sediul în Iași, ., ., ., jud. Iași și terțul poprit G. C., cu domiciliul în Iași, ., nr.1, ., ..
Respinge cererea debitoarei de obligare a creditoarei la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.09.2013.
Președinte, Grefier,
C.C. E.A.
Red. Pr.C.C.
4 ex./28.10.2013
← Obligaţie de a face. Hotărâre din 12-11-2013, Judecătoria IAŞI | Contestaţie la executare. Sentința nr. 11/2013. Judecătoria IAŞI → |
---|