Plângere contravenţională. Hotărâre din 28-06-2013, Judecătoria IAŞI

Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 28-06-2013 în dosarul nr. 7265/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la data de 28 iunie 2013

Instanta constituită din:

PREȘEDINTE – I. Z.

GREFIER - M. A.-S.

SENTINTA CIVILĂ NR._

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul C. G. în contradictoriu cu intimata I. IAȘI – POST POLIȚIE Comunala A., având ca obiect plângere contraventională.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constata lipsa părtilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care relevă instanței faptul că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 17.06. 2013, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru 25 iunie 2013 si pentru astăzi, când,

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin plângerea împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/26.02.2013, petentul C. G. a solicitat în contradictoriu cu intimata I. IAȘI – POST POLIȚIE Comunala A. anularea acestuia.

În motivare, petentul a precizat că el solicită constatarea nulității acestuia având in vedere ca acesta este ilizibil neputându-se verifica respectarea prevederilor din OG nr. 2/2001, precizându-se si ca nu are cunostinta pentru ce s-a intocmit procesul verbal de contraventie si nici motivul pentru care a fost oprit.

Cererea a fost motivată în drept pe prev. OG nr. 2/2001.

Cererea este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar în temeiul art. 36 din OG nr. 2/2001 și a timbrului judiciar, potrivit art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995.

La plângere a anexat procesul verbal de contravenție atacat, in original.

Intimata I.P.J. IASI , legal citată, a formulat întâmpinare .

În motivarea ei, a arătat că petentul C. G. a fost sancționat în mod legal, anexând documentația care a stat la baza încheierii procesului verbal de contraventie, respectiv declaratia petentului si procesul verbal din 26 februarie 2013 .

Intâmpinarea a fost motivată în drept pe prev OG nr 2/2001 raportat la prev OUG nr 195/2002 si la prev HG nr 1391/2006..

Intimata a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.

Petentul a depus răspuns la intâmpinare in cadrul căruia a mentionat ca el nu stie să scrie astfel incât nu a citit vreo declaratie pentru a o semna.

Instanta a incuviintat intimatei proba cu inscrisuri și a luat act cu privire la faptul că petentul nu are probe de propus.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că petentul C. G. a fost sancționat contravențional pentru faptul că, la data de 26.02.2013, a condus pe DJ 282G, in localitatea A., jud Iași, un vehicul cu tractiune animală, fara a avea montate plăcute cu numărul de inmatrciulare.

Verificând, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/_, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenție . nr._/26.02.2013, instanța constată că procesul verbal de contravenție cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 17 din O.G. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute. Cu privire la motivul mentionat de petent in sensul ca procesul verbal este ilizibil, instanta arata ca la fila 11 ds s-a depus de către intimata procesul verbal de contraventie in forma lizibilă, acesta respectând, din punct de vedere al formei, prevederile legale din OG . nr 2/2001.

Și sub aspectul temeiniciei procesului verbal de contravenție, instanța constată că este temeinic întocmit pentru următoarele motive:

Astfel, instanța reține că materia contravențională este asimilată în interpretarea Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului, materiei penale, în ce privește respectarea dreptului la apărare al contravenientului. În consecință, contravenientul beneficiază de o prezumție de nevinovăție. Este adevărat deci că prezumția de legalitate și netemeinicie a procesului verbal de contravenție poate veni în flagrantă contradicție cu prezumția nevinovăție a contravenientului, dacă înfrânge în mod nerezonabil posibilitatea acestuia de a se apăra. O astfel de prezumție nu este însă în dezacord cu prezumția de nevinovăție dacă, raportat la gravitatea mizei, ea nu depășește o limită rezonabilă.

Instanța constată că procesul verbal de contravenție constituie un act administrativ, care, în privința constatărilor personale (prin propriile simțuri) ale agentului constatator se bucură de o prezumție relativă de adevăr, agentul constatator fiind împuternicit de stat a constata faptele antisociale.

În cauză, fapta a fost constatată în mod direct și nemijlocit de către agentul constatator prin propriile simțuri (așa cum rezultă din cuprinsul procesului verbal) .În plus, intimata a anexat documentația care a stat la baza încheierii procesului verbal de contravenție, instanța constatând și că in cadrul procesului verbal de contravenție s-a arătat din partea petentului că nu sunt de formulat obiecțiuni, petentul neprezentându-se in fata instanței si nepropunându-si probe in apărare. In acest context, instanța arata ca simpla precizare din partea petentului in sensul că el nu a semnat declarația atașata de intimata documentației nu are nici o valoare atâta timp cât petentul nu a administrat probe in susținerea acestei poziții de fapt.

Instanta arată ca cel ce emite o pretentie trebuie să dovedească, în conformitate cu prevederile art 1169 Cod civil, ceea ce în prezenta cauza nu s-a intâmplat. Or, se constata ca petentul nu a administrat probe prin care să facă dovada contrara a situatiei de fapt expuse in procesul verbal de contraventie.

În consecință, deși nu se pot reține motive de nelegalitate sau netemeinicie în privința procesului – verbal . nr._/26.02.2013, instanța are însă posibilitatea să aprecieze asupra întinderii sancțiunii ce se impune a fi aplicată contravenientului, din acest punct de vedere constatând, potrivit art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001, că amenda în cuantum de 675 lei nu este justificată în raport cu gradul de pericol social redus al faptei săvârșite. Astfel, având în vedere criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, ținând seama de împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta, scopul urmărit, faptul că nu s-au produs urmări grave, apreciază că scopul sancțiunii contravenționale poate fi atins și prin aplicarea sancțiunii avertismentului, potrivit dispozițiilor art. 7 din OG nr. 2/2001, considerând că această atenționare a petentului asupra faptei contravenționale săvârșite este îndeajuns pentru îndreptarea sa pe viitor și pentru reconsiderarea atitudinii sale față de respectarea normelor legale.

Față de considerentele arătate, instanța, în temeiul art. 34 al 1 din O.G.2/2001, va admite în parte plângerea și va înlocui sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 675 lei, aplicate petentului prin procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/26.02.2013 cu avertisment, menținând celelalte măsuri aplicate prin procesul verbal de contravenție.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite in parte plângerea formulata de către petentul C. G., domiciliat in IAȘI, ., nr. 22 în contradictoriu cu intimata I. IAȘI-POST POLIȚIE COMUNALĂ A..

Înlocuiește măsura amenzii contraventionale in cuantum de 675 de lei aplicata prin procesul verbal de contravenție . nr._/26.02.2013 cu avertisment.

Mentine celelalte măsuri dispuse prin procesul verbal de contraventie.

Respinge cererea intimatei având ca obiect obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 28.06.2013.

PREȘEDINTE Pentru GREFIER, aflat in C.O.

Z. I. semneaza grefier- șef,

RED ZI/TEHN ZI/10.07.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Hotărâre din 28-06-2013, Judecătoria IAŞI