Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 05-11-2013 în dosarul nr. 23766/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr._/2013
Ședința publică de la 05 Noiembrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: I. T.
GREFIER: M. P. - H.
Pe rol fiind pronunțarea cauzei civile privind pe petentul B. G. în contradictoriu cu intimat DIRECȚIA REGIONALĂ PT. ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE IAȘI-BIROUL VALAM IAȘI,PUNCT VAMAL UNGHENI, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședință publică din data de 29.10.2013, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru azi 05.11.2013, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 26.06.2013, sub dosar nr._, petentul B. G. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI, anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ._ nr. 375/18.07.2013, prin care a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 5000 lei, ca netemeinic și nelegal, precum și restituirea bunurilor confiscate.
În motivarea plângerii, petentul a învederat instanței faptul că la data de 18.07.2013, în timp ce se afla în trenul Chișinău-București, în cadrul operațiunii de verificare a bagajului de mână, inspectorii vamali au găsit și confiscat șase pachete de țigări marca Winston (120 țigarete) pe care acesta le deținea pentru uz personal. Petentul a mai menționat că fapta reținută în sarcina sa nu există, invocând în acest sens dispozițiile anexei 6 la Regulamentul de aplicare al Codului vamal, aprobat prin HG nr. 707/2006.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 31 și urm. din OG nr. 2/2001, dispozițiile HG nr. 707/2006.
În susținerea plângerii, petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, fiind anexate la dosar, în copie certificată, chitanță taxă judiciară de timbru, proces-verbal ._ nr. 375/18.07.2013, adeverință de reținere a bunurilor, informare cu privire la controlul in linia a doua de control, adresă de comunicare.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în valoare de 20 lei (f. 13), în conformitate cu prevederile art. 19 din OUG nr. 80/2013, act normativ aplicabil în considerarea datei formulării plângerii.
Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare la data de 28.10.2013, solicitând respingerea plângerii contravenționale formulate ca nefondată și menținerea procesului-verbal de constatare a contravențiilor ca legal și temeinic.
În motivarea întâmpinării, a învederat instanței că petentul a fost sancționat prin procesul-verbal ._ nr. 375/18.07.2013, întrucât la data de 18.07.2013, cu ocazia controlului vamal la trenul 401 Chișinău-București, vagon 1, cușeta 3, au fost găsite în bagajul personal al acestuia șase pachete de țigări marca Winston sustrase de la control, fiind astfel încălcată obligația prevăzută de art. 66 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal.
Întâmpinarea nu a fost motivată în drept și nici nu au fost propuse probe de către intimată.
Instanța a încuviințat și administrat, pentru petent, proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ._ nr. 375 încheiat la data de 18.07.2013, petentul B. G. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 5000 lei și sancțiunea complementară a confiscării bunurilor, reținându-se că la data de 18.07.2013, în timp ce se deplasa în trenul 401 Chișinău-București, au fost găsite în bagajul personal șase pachete de țigări marca Winston nedeclarate, în vederea sustragerii de la control, fapta constituind contravenție potrivit dispozițiilor art. 66 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal.
Potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Verificând legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând niciunul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001 și care pot fi reținute de instanță de judecată din oficiu. Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, fiind un act autentic, până la dovada contrară, se bucură de o prezumție de veridicitate în sensul că cele arătate în cuprinsul acestuia sunt considerate ca fiind elemente de fapt ce reprezintă adevărul. Această prezumție nu este una absolută, ci doar una relativă în sensul că i se permite presupusului contravenient ca, în cursul judecării plângerii sale, să depună la dosarul cauzei înscrisuri ori să administreze orice alte probe din care să rezulte faptul că cele arătate în conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției sunt netemeinice.
Cu toate acestea, Convenția Europeană a Drepturilor Omului stabilește că materia contravențională poate fi asimilată celei penale, prin utilizarea de criterii alternative ce au fost determinate în jurisprudența sa, respectiv criteriul calificării interne, natura faptei incriminate, precum și scopul și severitatea sancțiunii aplicate. Având în vedere faptul că, prin raportare la primul criteriu enunțat, materia contravențională nu este subscrisă celei penale, instanța va proceda la analiza concretă a cauzei cu prin raportare la celelalte două condiții. Astfel, un prim aspect analizat îl constituie natura faptei incriminate. În ipoteza în care textul normativ se adresează tuturor cetățenilor, iar nu unui grup de persoane având un statut special, atunci aceasta este de aplicabilitate generala, atrăgând incidența art. 6 CEDO sub aspect penal (Bendenoun împotriva Franței).
Un al doilea element analizat de către Curtea Europeana a Drepturilor Omului îl constituie caracterul represiv (punitiv) si disuasiv, iar nu reparator al măsurii luate. În cauză, sancțiunea aplicată are acest caracter, întrucât nu prezintă ca finalitate acoperirea un prejudiciu material produs, ci are rolul de a sancționa o anumită conduită apreciată în abstract ca prezentând pericol social.
În ceea ce privește criteriul gravității sancțiunii, se are în vedere maximul pedepsei prevăzut de lege pentru fapta incriminată, deci sancțiunea la care făptuitorul s-ar fi putut expune, iar nu cea efectiv aplicată (cauzele Campbell și Fell împotriva Marii Britanii sau Demicoli împotriva Maltei).
În considerarea acestor ultime două criterii, instanța apreciază că fapta prevăzută de art. 66 din Legea nr. 86/2006 îndeplinește criteriile statuate de Curte în vederea reținerii unei acuzații în materie penală.
Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal ._ nr. 375 întocmit la data de 18.07.2013 de către intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale agentului aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
În conformitate cu dispozițiile art. 66 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, mărfurile care intră pe teritoriul vamal al României se prezintă la biroul vamal de persoana care le-a introdus sau, după caz, de persoana care își asumă răspunderea pentru transportul mărfurilor după ce au fost introduse, cu excepția mărfurilor transportate cu mijloace de transport care tranzitează fără întrerupere, apele teritoriale sau spațiul aerian al teritoriului vamal. Din analiza celor susținute de către petent în cuprinsul cererii introductive de instanță, se reține că acesta a admis faptul că nu a prezentat cele șase pachete de țigări identificate în bagajul personal, justificând această conduită prin aceea că ele urmau a forma obiectul uzului personal.
Contravenția reținută în sarcina petentului constă în nedeclararea mărfurilor introduse pe teritoriul vamal al României, în vederea sustragerii acestora de la controlul vamal, conduită recunoscută de către acesta, pentru rațiunile anterior redate.
Dispozițiile normative invocate de către petent, respectiv cele ale anexei 6 la Regulamentul pentru aplicarea Codului vamal, ce stabilesc un număr minim de 200 țigarete, vizează obligativitatea achitării taxelor vamale aferente, neavând vreo influență asupra obligației legale de a declara mărfurile introduse pe teritoriul vamal al României.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că sancțiunea constând în amendă contravențională în cuantum de 5000 nu este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, de modul de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului. Petentul a introdus pe teritoriul vamal al României un număr de șase pachete de țigări marca Winston, această cantitate conducând la concluzia că, în mod real, acestea erau destinate uzului personal iar petentul, necunoscând faptul că, inclusiv într-o atare ipoteză, i-ar fi revenit obligația declarării bunurilor, a omis să procedeze în consecință. Sancțiunea constând în amenda contravențională în cuantum de 5000 lei apare ca fiind excesivă prin raportare la numărul de 120 de țigarete ce au fost găsite în posesia petentului, precum și la calitatea de pensionar a petentului.
În considerarea celor anterior expuse, instanța va anula în parte procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ._ nr. 375/18.07.2013, va înlocui sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 5000 lei cu sancțiunea avertismentului și va menține restul dispozițiilor procesului-verbal contestat.
În baza art. 453 NCPC, instanța va lua act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul B. G., cu domiciliul în Iași, ., ., ., având CNP_, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI, cu sediul Iași, .. 26, județul Iași, împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 375/19.07.2013 (seria_).
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 5000 lei, aplicate prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 375/19.07.2013 (seria_), pentru contravenția prevăzută de art. 66 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, cu sancțiunea avertismentului.
Menține restul dispozițiilor procesului-verbal contestat.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.11.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
T. I. P. - H. M.
Red./Tehnored./T.I.
4 ex./13.01.2014
← Contestaţie la executare. Hotărâre din 18-12-2013,... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 22/2013. Judecătoria IAŞI → |
---|