Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 18-12-2013 în dosarul nr. 29944/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr._/2013

Ședința publică de la 18 Decembrie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE D. M. F.

Grefier L. M. T.

Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe petent H. A. și pe intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI IAȘI- BIROUL RUTIER, având ca obiect plângere contraventionala .

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 11.12.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:

INSTANȚA

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 17.09.2013, petentul H. A., a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata IPJ IAȘI - B.R., anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 3.09.3013.

În motivare, petentul arată că la 3.09.2013 se deplasa cu autovehiculul cu nr._ din direcția Gării spre Moara 1 Mai, fiind amendat pentru că la trecerea de pietoni din dreptul locului numit „Țigarete” nu ar fi acordat prioritate unui pieton. Arată că în acel loc sunt două treceri de pietoni la distanță mică una de cealaltă, neindicându-se exact locul unde a fost săvârșită contravenția, acolo se desfășoară lucrări de construcție, iar carosabilul este blocat pe primele două benzi, circulația pe sensul său de mers desfășurându-se pe a treia bandă de pe sensul pe care se deplasa și pe a treia bandă de pe contrasens, el se deplasa în coloană cu viteză redusă, a observat un pieton, dar acesta se afla pe benzile închise circulației. De asemenea, în procesul verbal nu s-au consemnat mijloacele tehnice utilizate, nici dacă sunt certificate sau verificate metrologic.

În drept, petentul invocă prev. art.100 la.3 coroborat cu art.16 al.4, art.109 al.2 din OUG nr.195/2002, art.16 din OG nr.2/2001.

S-a anexat plângerii planșe foto, procesul verbal contestat, copie a dovezii de circulație, copie CI.

La data de 8.10.2013, prin serviciul registratură al instanței, s-a depus la dosar întâmpinare din partea intimatei, prin care se solicită respingerea plângerii contravenționale și menținerea valabilității actului de sancționare.

La solicitarea instanței intimata a depus la dosar documentația care a stat la baza încheierii procesului verbal: raport agent constatator, planșe foto, înregistrare video pe suport CD.

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, la data de 3.09.2013 IPJ Iași a încheiat procesul-verbal . nr._ prin care petentul H. A. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 320 lei, pentru încălcarea dispozițiilor sancționate de art.100 al.3 lit.b din OUG nr.195/2002 și cu avertisment pentru încălcarea dispozițiilor sancționate de art.101 al.1 pct.18 din OUG nr.195/2002.

Pentru a fi aplicată sancțiunea, s-a reținut în sarcina petentului faptul că la 3.09.2013 ora 17.49 a condus auto VW Transporter cu nr._ pe . dinspre Gară spre C., iar la trecerea de pietoni din dreptul Țigarete nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat regulamentar în traversare pe marcaj pietonal din dreapta către stânga șoferului pe sensul său de mers, fapta filmată cu caseta 1477 de agent H.. De asemenea, nu avea asupra sa certificatul de înmatriculare.

Procesul-verbal a fost încheiat în prezența contravenientului, care a semnat actul, fiind consemnate obiecțiunile „am văzut pietonul, dar am crezut că am timp suficient pentru a trece”.

În drept, analizând din oficiu procesul-verbal contestat, sub aspectul îndeplinirii condițiilor de formă, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea prevederilor art.17 din OG nr.2/2001, prevăzute sub sancțiunea nulității procesului-verbal.

De asemenea, instanța apreciază că locul săvârșirii faptei de neacordare a priorității de trecere unui pieton este corect și suficient individualizat prin indicarea locului aflat pe . la trecerea de pietoni din dreptul Țigarete, mențunea permițând instanței analiza elementelor faptei contravenționale.

În plus, agentul a menționat împrejurarea filmării faptei, sens în care s-a și depus la dosar înregistrarea video pe suport CD, lipsa mențiunii exprese a faptului că filmarea s-a efectuat cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic neafectând valabilitatea formală a actului constatator al contravenției.

În ceea ce privește împrejurările de fapt reținute în sarcina petentului, din probele administrate în cauză, respectiv planșele foto de la fila 4-5 și 26, raportul agentului constatator (f.24), înregistrare video pe suport CD (f.25), reiese că în data de 3.09.2013 ora 17.49 conducătorul auto VW Transporter cu nr._ circulând . dinspre Gară spre C. pe banda 3 a sensului său de mers, nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați regulamentar în traversare înainte ca autovehiculul să ajungă în dreptul trecerii de pietoni, acesta fiind legitimat ulterior ca fiind H. A., iar la controlul agentului s-a constatat că acesta nu avea asupra sa certificatul de înmatriculare.

Instanța nu poate reține apărarea petentului privitoare la faptul că pietonul s-ar fi aflat pe o bandă închisă circulației, fiind exclusă astfel obligația de acordare a priorității, întrucât chiar din planșele foto depuse de petent se observă că zona în care circulația era deviată de pe benzile 1 și 2 ale sensului său de mers este anterioră trecerii de pietoni în cauză, în locul săvârșirii faptei circulația fiind deschisă pe toate benzile. Faptul că petentul se încadrase inițial pe banda 3 și a menținut deplasarea pe această bandă nu îl exonera de obligația de a acorda prioritate pietonilor care se deplasau pe benzile 1 și 2, în condițiile în care art.135 din HG nr.1391/2006 prevede obligația conducătorului auto de a acorda prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului: Textul legal impune această obligație în mod automat dacă pietonul se află pe sensul de mers al conducătorului auto, indiferent de banda pe care circulă autovehiculul și fără a condiționa existența faptei de stânjenirea deplasării pietonului sau de punerea în primejdie a integrității fizice a acestuia, fapta având un grad de pericol intrinsec ca urmare a poziției de vulnerabilitate a pietonilor față de autovehiculele angrenate în traficul rutier. Obligația de a acorda prioritate oricărui pieton aflat pe sensul de mers la conducătorului auto are în vedere tocmai evitarea situațiilor de pericol concret în privința vieții și integrității fizice a acestora. Astfel, lipsa unei urmări grave invocate de petent nu este sinonimă cu lipsa unei urmări, în speță urmarea fiind o stare reală și imediată de pericol la adresa pietonilor participanți la traficul rutier.

Cu privire la lipsa certificatului de înmatriculare de la bordul autovehiculului, petentul nu a făcut nici o apărare, instanța apreciind corectă constatarea personală a agentului cu privire la această faptă, pentru care s-a aplicat sancțiuna avertismentului.

Prin urmare, întrucât din probele administrate în cauză reiese că în mod corect s-a reținut în sarcina petentului încălcarea dispozițiilor legale referitoare la acordarea priorității de trecere pietonilor și deținerea la bord a documentelor prevăzute de lege, fapte sancționate de art.100 al.3 lit.b din OUG nr.195/2002 și art.101 al.1 pct.18 din OUG nr.195/2002, acestuia fiindu-i aplicată amenda minimă pentru prima faptă și avertisment pentru cea de-a doua faptă, în acord cu criteriile de individualizare prevăzute de art.21 al.3 din OG nr.2/2001 și ținând cont de gradul sporit de pericol social al faptei, având în vedere poziția de vulnerabilitate a pietonilor față de autovehiculele angrenate în traficul rutier, instanța apreciază procesul verbal ca legal și temeinic întocmit, în baza art.34 din OG nr.2/2001 urmând a respinge plângerea și a menține procesul verbal contestat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de petent H. A., domiciliat în Iași, ., ., . în contradictoriu cu intimat IPJ Iași, cu sediul în Iași, jud. Iași.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședința publică azi, 18.12.2013

Președinte, Grefier,

F. D. M. T. L. M.

FDM/TLM/24.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI