Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 24-09-2013 în dosarul nr. 14033/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2013

Ședința publică de la 24 Septembrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE L. H.

Grefier M. G. P.

Pe rol se află judecarea acțiunii civile formulate de petentul O. B. în contradictoriu cu intimatul I. Iași-S.R., având ca obiect plângere contraventionala.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită.

Instanța reține cauza pentru a se pronunța cu privire la excepția necompetenței teritoriale a instanței.

INSTANȚA,

Prin plângerea contravențională înregistrată sub nr._ din 29.04.2013 pe rolul Judecătoriei Iași, petentul O. B. a contestat procesul verbal cu . nr._ din 23.04.2013 întocmit de intimatul I. Iași.

Intimatul a invocat excepția de necompetență teritorială exclusivă a Judecătoriei Iași.

Potrivit art.32 al. 2 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001, competența în soluționarea plângerii contravenționale revine judecătoriei în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția.

Analizând conținutul procesului verbal contestat, instanța constată că agentul constatator a retinut în sarcina petentului săvârșirea unei contravenții la regimul rutier, locul săvârșirii menționat în procesul verbal fiind situat in loc. S. jud. Iași.

Potrivit art.32 alin.(2) din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

În materie contravențională, competența teritorială stabilită prin O.G. nr.2/2001 are un caracter exclusiv.

În consecință, avand in vedere locul savarsirii pretinsei contraventii, exceptia de necompetență teritorială urmează a fi admisă, cauza fiind declinată Judecătoriei P..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția de necompetenta teritoriala exclusivă a Judecătoriei Iași invocata din oficiu.

Declină competența de soluționare a plângerii formulate de petentul O. B., cu domiciliul ales în Iași, ..6, ., ., jud. Iasi, în contradictoriu cu intimatul I. Iasi, referitor la procesul verbal CP nr._ din 23.04.2013, in favoarea Judecătoriei P..

Fără cale de atac.

Pronunțata in ședința publica, azi, 24.09.2013.

Președinte, Grefier,

HL PM

RED/TEHN: HL

2 EX/ 2.10.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI