Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 28-11-2013 în dosarul nr. 19387/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 28 Noiembrie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE C. C.

Grefier V. A.

Sentința civilă Nr._/2013

Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant . -PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAȘI SPRL și pe pârât ASOCIAȚIA DE proprietari PRIMĂVERII 11,. 3 SOCOLA .,, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședință publică din data de 14.11.2013 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi 28.111.2013, când în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la 17.06.2013 sub nr._, reclamanta ., societate in insolvență, prin lichidator judiciar MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAȘI S.P.R.L, prin reprezentant legal, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța sa dispună obligarea paratei ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI PRIMAVERII 11BL P1 pentru PT3 SOCOLA . B, prin reprezentant legal la plata sumei 781,99 lei reprezentând contravaloare energie termică furnizată și facturată în perioada iunie 2011 – oct. 2011 și 271,73 lei reprezentând penalități de întârziere în perioada iulie 2008 – feb. 2013 urmând să curgă până la achitarea integrală a prețului.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, S.C. "C.E.T. IAȘI" S.A. în calitate de furnizor de energie termică a încheiat cu ASOCIAȚIA P. PRIMĂVERII 11- PI -PT 3 SOCOLA - .. B, cod client_, în calitate de consumatoare. "Contractul de furnizare a energiei termice nr. 1363/ 05.12.2007 si nr. 765 din data de 05.05.2010, în baza căruia a furnizat pârâtei diferite cantități de energie termică, pentru care a emis facturile enumerate în actul anexă "Componentă sold clienți" la data de 16.04.2013, consumatorul având obligația de plată a facturilor emise de societatea noastră la termenele de scadență stipulate în contract. Această obligație nu a fost respectată, de către consumator.

Pentru neachitarea la termen a facturilor pentru consumul de energie termică s-au calculat penalități de întârziere pentru fiecare zi de întârziere conform clauzei penale prevăzute din contract ( art. 21 al. 3 lit. b ).

Întrucât prin sentința civilă nr. 697/2012 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._ s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței pentru .., în speță nu este obligatorie parcurgerea procedurii prealabile a informării privind medierea în litigiile civile reglementate de art.60 ind 1 alin 1 lit a)-f) din Legea 192/2006 cu modificările ulterioare. A încercat stingerea diferendului pe cale amiabilă invitând pârâta la conciliere, însă aceasta nu a dat curs invitației noastre.

Prin urmare, față de dispozițiile art. 1270 alin. 1. Cod civil, potrivit cărora " contractul valabil încheiat are putere de lese între variile contractante", și pârâta nu și-a respectat obligația contractuală, fiind în culpă față de societatea reclamantă, astfel că pretențiile S.C. "C.E.T. IAȘI" S.A. sunt întemeiate în fapt și în drept.

Conform prevederilor art.77 din Legea 85/2006 cererea este scutită de plata taxei de timbru si a timbrului judiciar.

În dovedire reclamantei i-a fost incuviintata proba cu înscrisuri.

Legal citata parata nu a depus la dosar întâmpinare.

In cauza a fost încuviințata pentru reclamanta proba cu înscrisuri.

Analizând actele si lucrările dosarului de fata, instanța reține următoarele:

În fapt, între reclamanta . și parata s-au stabilit raporturi contractuale, prin încheierea Contractului de furnizare a energiei termice nr. 1363/12 05 2007 depus la fila 13 dosar din vizualizarea căruia nu rezultă că a fost încheiat cu pârâta Asociația de” în contract s-a menționat doar Asociația de” PRIMAVERII 11BL P1 .

Potrivit art.16 din convenție, parata avea obligația de a achita integral și la termen facturile emise de furnizor reprezentând contravaloarea serviciilor prestate. În ceea ce privește răspunderea contractuală s-a prevăzut, în art.21, că neachitarea contravalorii facturii în termen de 5 zile lucrătoare de la scadență atrage perceperea de penalități de întârziere. În executarea contractului, reclamanta a emis facturile fiscale depuse la dosar, facturi neînsușite prin semnătura

Parata nu a achitat la termen facturile emise de către reclamanta, în condițiile in care nu s-a facut dovada comunicarii lor si acceptarii la plata iar reclamanta, in mod nelegal a calculat penalități, de altfel prin acțiune nici nu a înțeles să precizeze, separat cuantumul contravalorii energiei termice furnizate si cel al penalităților de întârziere, pentru a fi verificate si dispozitiile art.4 alin.2 din Legea 469/2002 si nici nu a indicat perioada pentru care au fost solicitate, in vederea verificării incidentei dispozițiilor Decretului nr.167/1958 iar calcului penalităților de întârziere in temeiul art.21 din contractul încheiat intre parti nu se mai poate reține că este legal.

Mai reține instanța ca parata nu a recunoscut debitele datorate către reclamanta, inclusiv penalitățile de întârziere în cuantum de 34 173,66 lei, care prin prisma dispozițiilor art.4 alin.3 din Legea nr.469/2002, depășesc cuantumul debitului de 8525,01 lei, asupra căruia s-au calculat,

Conform art. 969 C. civ. convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar potrivit art. 1073 C. civ, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exacta a obligației, in caz contrar având dreptul la dezdăunare.

Mai retine instanța ca din convenția părților reiese acordul parților în privința aplicării penalităților de întârziere în caz de neplată la termen a facturilor (art.21 din contract), acord valabil în condițiile art.1066 și urm. C.civ., ca modalitate de evaluare anticipată a prejudiciului părții în caz de neexecutare sau executare cu întârziere sau necorespunzătoare a obligațiilor de către cealaltă parte dar parata nu a achitat la termen contravaloarea facturilor,deoarece nu au fost emise de către reclamanta in perioada iulie 2008 –sept 2009 și nici însușite, instanța apreciază ca neîntemeiate pretențiile reclamantei, inclusiv cu privire la penalitățile de întârziere pretinse care de altfel nici nu au fost individualizate, separat de debitul vizând c/val energiei termice, fiind indicat un debit total inclusiv pentru perioade prescrise.

F. de aceste considerente, instanța urmează a respinge acțiunea astfel cum a fost formulată ,privind obligarea paratei la plata sumei reprezentând contravaloare energie termica si penalitati.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge reclamanta ., societate in insolvență, prin lichidator judiciar MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAȘI S.P.R.L, prin reprezentant legal a formulata în contradictoriu cu parata ASOCIAȚIA P. PRIMAVERII 11BL P1 pentru PT 3 SOCOLA . B, prin reprezentant legal.

Cu apel in 30 de zile de la comunicare,calea de atac urmând a fi depusa a Judecatoria Iasi .

Pronunțată azi, 28 Noiembrie 2013, în ședință publică.

Președinte, Grefier,

Redactat C.C.

Teh. 4ex. I.L. – 11.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI