Plângere contravenţională. Sentința nr. 9479/2013. Judecătoria IAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 9479/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 20-06-2013 în dosarul nr. 8686/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 9479
Ședința publică de la 20 Iunie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. A.
Grefier S. M. M.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petent M. R.-LA CABINETUL DE AVOCATURĂ C. și pe intimat I. IAȘI, având ca obiect plângere contraventionala.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită..
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 13 iunie 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când, din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru data de 20 iunie 2013, când,
INSTANȚA,
Deliberand asupra cauzei de fata:
Constata ca la data de 14.03.2013 a fost înregistrata pe rolul Judecatoriei Iasi, sub nr. de dosar_ plangerea promovata de petentul R. M. împotriva procesului verbal de contraventie . nr._/2013, solicitand anularea acestuia.
Plangerea a fost însotita de copii dupa cartea de identitate a petentului, dupa dovada . nr._/2013, dupa procesul verbal de contraventie contestat si planse foto.
Intimatul a formulat întampinare, prin care invoca exceptia de necompetenta teritoriala a Judecatoriei Iasi, motivat de faptul ca fapta contraventionala a fost savarsita de DE 583, la Km. 39+800, sector de drum care, potrivit prevederilor HG 337/1993, este arondat Judecatoriei P..
Deliberand cu precadere asupra exceptiei invocate, instanta retine:
Potrivit art. 32 din OG 2/2001, judecarea plângerii contravenționale este de competența judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
Avand în vedere ca potrivit mentiunilor din procesul verbal de contraventie presupusa contraventie a fost savarsita pe DE 583, la Km. 39+800, instanta apreciaza ca exceptia invocata este întemeiata, urmand a fi admisa, cu consecinta declinarii competentei în favoarea Judecătoriei P..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Declină în favoarea Judecatoriei P. competența de soluționare a plângerii formulate de petentul R. M., domiciliat în Iași, .. 8E, jud. Iași, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/2013întocmit de I. Iași.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.06.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
Pt. grefier aflat în CO semnează grefierul șef de
secție civilă, P. L.
Red/tehnored..A.M.
4 ex/29.07.2013.
← Pretenţii. Hotărâre din 21-10-2013, Judecătoria IAŞI | Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI → |
---|