Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 19-12-2013 în dosarul nr. 26840/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 19 Decembrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. O.
Grefier A. M.
SENTINȚA Nr._/2013
Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe petent B. F., petent B. S. și pe intimat O. DE C. ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ IAȘI, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996) .
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 12.12.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Constată că prin plângerea înregistrată la această instanță sub nr._, precizată ulterior, petenții B. F. și B. S., în contradictoriu cu intimatul O. de C. și Publicitate Imobiliară Iași, au solicitat anularea încheierilor de respingere nr._/25.04.2013 și nr._/05.06.2013 și intabularea dreptului imobilului compus din teren în suprafață de 1049 mp și două construcții, imobil situat în orașul P.-Iloaiei, ., jud. Iași, în favoarea lor, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
Plângerea a fost legal timbrată.
În motivarea plângerii se arată că cele două încheieri, a cărei anulare se solicită, sunt nelegale și netemeinice, deoarece petenții au un drept de proprietate, dobândit printr-o hotărâre judecătorească, atât pentru construcții cât și pentru teren – prin constituirea dreptului de proprietate.
A fost conexat la acest dosar cel cu nr._/245/2013 al Judecătoriei Iași, dosar care are ca obiect o plângere identică.
Legal citat, intimatul, prin reprezentantul legal, a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în plângerea de față, având în vedere disp. art. 32 din Lg. nr. 7/1996 rep., iar pe fond a solicitat a se constata că s-au respectat prevederile Legii nr. 7/1996 rep. și ale Ordinului nr. 633/2006 la emiterea celor două încheieri, a căror anulare se solicită prin plângerea de față, deoarece lipsește numărul cadastral alocat imobilului.
La data de 12.09.2013, la solicitarea instanței, petenții au precizat că înțeleg să se judece cu O. de C. și Publicitate Imobiliară Iași.
Instanța a dispus unirea cu fondul plângerii a excepției invocate de către intimat, după punerea ei în discuția părților.
În probațiune au fost depuse la dosar acte și înscrisuri.
Examinând actele și lucrările dosarului, văzând și disp. art. 32 din Legea nr. 7/1996 rep., instanța constată că excepția invocată de către intimat este întemeiată, deoarece soluționarea plângerii împotriva încheierii de carte funciară se face fără citarea oficiului teritorial potrivit respectivelor prevederi legale.
Instanța constată că prin sentința civilă nr._/21.09.1998 a Judecătoriei Iași s-a constatat că petenții din prezenta cauză au devenit proprietarii apartamentului, alcătuit din două camere și dependințe, situat în localitatea P. Iloaiei, jud. Iași, fiind respinse atât apelul, cât și recursul formulate împotriva hotărârii respective de către Regia Națională a Pădurilor, Direcția Silvică Piatra N..
Prin încheierea nr._/15.01.2003 s-a înscris în Cartea Funciară Specială a localității P. Iloaiei, jud. Iași, dreptul de administrare al Regiei Naționale a Pădurilor – Direcția Silvică Iași asupra aceluiași imobil și a terenului aferent.
În aceste condiții, instanța constată că hotărârea din cauza de față ar putea aduce prejudicii R.N.P. – Direcția Silvică Iași, în cazul în care nu a fost chemată în judecată, pentru a-i fi opozabilă hotărârea și pentru a-și preciza punctul de vedere cu privire la plângerea de față.
Potrivit disp. art. 78 alin. 2 C.pr.civ., dacă niciuna dintre părți nu solicită introducerea în cauză a terțului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea terțului, instanța va respinge cererea, fără a se pronunța pe fond.
Față de aceste considerente, instanța va admite excepția invocată de către intimat, cu consecința respingerii plângerii de față, așa cum a fost precizată ulterior.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului și în consecință:
Respinge plângerea formulată și precizată ulterior de petenții B. F. și B. S. , ambii domiciliați în localitatea P. Iloaiei, ., jud. Iași în contradictoriu cu intimatul O. de C. și Publicitate Imobiliară Iași, cu sediul în Iași, .. 48, jud. Iași.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19 Decembrie 2013.
Președinte, Grefier,
M.O. A.M.
Redactat M.O.
Tehn. 5ex. I.L. – 07.05.2014
← Plângere contravenţională. Hotărâre din 25-11-2013,... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... → |
---|