Somaţie de plată. Hotărâre din 17-09-2013, Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 17-09-2013 în dosarul nr. 23389/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
ORDONANȚA NR._/2013
Ședința publică de la 17 Septembrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE I. T.
Grefier C. C.
Pentru astăzi fiind amânata pronunțarea cauzei civile privind pe privind pe creditor . SA și pe debitor P. SRL, având ca obiect somație de plată.
La apelul nominal făcut in ședința publica, sunt lipsă părțile .
Procedura este legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc in ședința publică din data de 10.09.2013, dezbaterile asupra cauzei fiind consemnate in încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când,
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei P. la data de 18.02.2013, creditoarea S.C. EOK K. ROMÂNIA S.R.L. a solicitat instanței, în contradictoriu cu debitoarea .., emiterea unei ordonanțe prin care să o someze pe aceasta din urmă la plata sumei de 6875,45 lei, din care suma de 3281,41 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate și neachitate, suma de 3282,41 lei reprezentând penalități de întârziere contractuale, suma de 310,63 lei reprezentând dobânda legală, precum și la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cauză. Prin sentința civilă nr. 1451/29.04.2013, Judecătoria P. a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași, cauza fiind înregistrată pe rolul prezentei instanțe la data de 22.07.2013, sub dosar nr._ .
În motivarea cererii, creditoarea a învederat instanței că între S.C. ORANGE ROMÂNIA S.A., societate ce a cesionat creanța ce formează obiectul cauzei în favoarea S.C. E. K. ROMÂNIA S.R.L. și debitoarea .. a intervenit contractul de servicii de telecomunicații integrate seria_/16.09.2010, în baza căruia cea din urmă s-a obligat la plata unui abonament lunar pentru serviciile de telecomunicații prestate, corespunzător facturilor emise, scadente în termen de 14 zile de la emiterea acestora. În acest sens, s-a arătat că debitoarea nu s-a conformat obligațiilor contractuale, neefectuând plățile la care s-a angajat, aspect ce a atras inclusiv calcularea de penalități în conformitate cu prevederile convenției dintre părți, până la concurența debitului principal, precum și dobânda legală pentru ceea ce depășește această sumă, în vederea unei reparații integrale a prejudiciului cauzat. S-a mai menționat că debitul pretins constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă, fiind astfel întrunite condițiile cerute de lege în vederea emiterii unei ordonanțe de plată.
În drept, au fost invocate dispozițiile OG nr. 5/2001, art. 969 și urm., art. 1073 și art. 1084 cod civil din 1864, titlul IV din Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice.
În susținerea cererii, au fost depuse la dosarul cauzei, în copie certificată, următoarele: contractul de abonament încheiat între Orange România și debitoare, facturi, modalitate de calcul a debitului, copii din Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare privind cesiunea, certificate înmatriculare debitor, delegație, extras ONRC.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 39 lei și timbru judiciar de 0,3 lei (f. 9,49).
Legal citată, debitoarea nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță pentru a-și face cunoscută poziția procesuală.
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța reține următoarele:
Între societatea S.C. ORANGE ROMÂNIA S.A. și debitoarea din prezenta cauză s-au desfășurat raporturi juridice concretizate în contractul de prestări servicii de telecomunicații seria_/16.09.2010 (f. 32-39), convenție în temeiul căreia debitoarea s-a angajat la plata unui abonament lunar pentru serviciile oferite, creanța aferentă convenției anterior menționate fiind cesionată creditoarei S.C. E. K. ROMÂNIA S.R.L. (f. 40-42). În temeiul raporturilor contractuale au fost emise facturi (f. 10-31) conținând suma corespunzătoare abonamentului lunar la care s-a angajat debitoarea, a căror plată nu s-a realizat până la data introducerii prezentei cereri pe rolul instanței, documente fiscale ce nu conțin semnătura debitoarei.
În acest ultim sens, instanța reține că existența unui contract însușit prin semnătură de către debitoare – contractul de prestări servicii de telecomunicații seria_/16.09.2010 (f. 32-39) – conduce la concluzia unei acceptări tacite a debitoarei în ceea ce privește debitul pretins, chiar și în absența acceptării facturilor fiscale emise în baza acestuia, prin semnătura debitoarei. În consecință, lipsa semnăturii din cuprinsul facturii fiscale ce conține creanța supusă analizei instanței, nu constituie o rațiune pentru aprecierea ei ca neîndeplinind condiția certitudinii, un alt argument în acest sens fiind acela că, în prezența unei convenții, facturile fiscale emise pot fi acceptare și tacit, prin simpla necontestare.
Sub aspectul procedurii aplicabile în cauză, prin raportare la natura raporturilor juridice dintre părți, instanța constată incidența în cauză a dispozițiilor OUG nr. 119/2007, calificând cererea ca fiind formulată în temeiul acestui act normativ, reținând în acest sens că prevederile OG nr. 5/2002 sunt aplicabile, de la data intrării în vigoare a OUG nr. 119/2007, exclusiv raporturilor dintre particulari, situație ce nu se regăsește în speța supusă analizei.
Împrejurarea că, deși legal citată, debitoarea nu a formulat întâmpinare în termenul prevăzut de lege, conduită ce i-ar fi permis exprimarea unui punct de vedere cu privire la cele imputate de către societatea creditoare, oferindu-i posibilitatea combaterii creanței opuse, prin administrarea probatoriului apreciat ca necesar, conduce la ideea unei acceptări tacite a debitului, aspect ce reiese din cuprinsul dispozițiilor art. 7 alin. 4 teza finală din O.U.G. nr. 119/2007.
Admisibilitatea unei cereri întemeiate pe prevederile O.U.G. nr. 119/2007 este supusă dovedirii de către creditor a următoarelor condiții cumulative: formularea unei cereri care să aibă ca obiect plata unei sume de bani, obligația care are ca obiect plata unei sume de bani să rezulte dintr-un act de natură comercială, iar, din actul în cauză, să rezulte o creanță certă, lichidă și exigibilă.
Cercetând actele dosarului sub aspectul condițiilor de admisibilitate mai sus invocate, instanța constată următoarele:
În ceea ce privește existența primei condiții, respectiv aceea ca obligația a cărei executare se solicită prin somația de plată să aibă ca obiect o sumă de bani, instanța constata că acest aspect se verifică prin analiza obiectului cererii așa cum acesta a fost formulată de creditoare. Analizând obiectul ordonanței de plată, rezultă că prima condiție este îndeplinită deoarece creditoarea a solicitat obligarea debitoarei la plata unei sume de bani, respectiv 6875,45 lei.
În ceea ce privește cea de-a doua condiție, respectiv aceea ca obligația a cărei executare se solicită prin somație să fie născută dintr-un contract comercial încheiat între două societăți, instanța constată că și aceasta este îndeplinită. Astfel, părțile au încheiat un contract de servicii de telecomunicații integrate seria_/16.09.2010, în executarea căruia creditoarea a emis o . facturi fiscale, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate. Astfel, pe de o parte, contractul din care rezultă obligația debitorului este un contract de prestări servicii încheiat între două societăți comerciale, încadrându-se în definiția stabilită de art. 1 pct. 1 din O.U.G. nr. 119/2007.
Potrivit art. 379 alin. 2 C.pr.civ., creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul. Prin urmare, ceea ce conferă caracter cert unei creanțe este constatarea acesteia într-un act scris semnat de debitor. În speța de față, instanța constată că este îndeplinită această condiție, deoarece contractul seria_/16.09.2010 a fost semnat de către debitoare.
În ceea ce privește caracterul lichid al creanței, instanța constată că art. 379 alin. 4 C.pr.civ., dispune ca o creanță este lichidă când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță.
Analizând înscrisurile de la dosar, instanța constată că suma reprezentând contravaloarea serviciilor de telecomunicații, atestată de conținutul facturilor fiscale anexate la dosarul cauzei (f. 10-31) corespunde cerințelor legale anterior menționate, concluzie ce nu este valabilă și în ceea ce privește penalitățile contractuale solicitate, întrucât modalitatea de calcul prin care s-a ajuns la suma reclamată cu acest titlu, respectiv 3282,41 lei (f. 8), nu conține elementele necesare, prin raportare la valoarea fiecărei facturi din componența debitului principal, să stabilească cuantumul exact al penalităților ce pot fi imputate debitoarei, nesupunându-se astfel condițiilor edictate de legiuitor în materia certitudinii și lichidității creanței pretinse. Mai mult, un alt argument în acest sens îl constituie prevederile pct. 5 al contractului, conform căruia ”neplata în termenul menționat poate atrage aplicarea de penalități”, în consecință neexistând o dispoziție contractuală suficient de clară și explicită în sensul aplicării necondiționate a penalităților de întârziere.
Relativ la capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale, instanța reține că stipulația contractuală cuprinsă la pct. 5 al convenției părților este de natură să înlăture eventuale pretenții sub aspectul dobânzii legale, clauza contractuală anterior menționată constituind o clauză penală prin intermediul căreia părțile au evaluat anticipat prejudiciul produs ca urmare a neexecutării obligațiilor la care s-a angajat debitoarea. Instanța nu poate reține susținerile creditoarei sub aspectul necesității de a repara integral prejudiciul, întrucât însăși clauza penală prevăzută are această finalitate – de a asigura anticipat o reparare integrală, atât prin raportare la prejudiciul efectiv cât și la beneficiul nerealizat, aceasta conținând ambele elemente în structura sa. În același sens, se reține că nu este permisă realizarea unui cumul a două instituții prevăzute, convențional și legal, în realizarea aceluiași scop, respectiv repararea daunelor cauzate prin neexecutare.
Cerința exigibilității creanței, sub aspectul contravalorii serviciilor prestate în baza convenției părților, este, în aprecierea instanței, îndeplinită prin raportare la condițiile contractuale (pct. 5 al contractului), plata fiind scadentă în termen de 14 zile calendaristice de la data emiterii facturii.
În considerarea celor anterior expuse, instanța va admite în parte cererea de emitere a ordonanței de plată și va obliga debitoarea la plata sumei de 3282,41 lei reprezentând contravaloarea facturilor fiscale emise în baza contractului de servicii de telecomunicații integrate seria_/16.09.2010.
În temeiul art. 10 alin. 3 din OUG nr. 119/2007, instanța apreciază că un termen de 10 zile de la data comunicării prezentei ordonanțe este suficient pentru a acorda debitoarei posibilitatea efectuării plății, în considerarea perioadei deja trecute de la data exigibilității obligațiilor contractuale.
În baza art. 274 C.pr.civ., reținând culpa procesuală a debitoarei, instanța o va obliga la plata sumei de 68,09 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 39 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, 0,3 lei timbru judiciar și 28,79 lei cheltuieli de citare prin publicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
ORDONĂ
Admite în parte cererea formulată de creditoarea . SRL, cu sediul în mun. București, .. 10A, sector 2, înregistrată în registrul comerțului sub nr. J40/_/2002, având cod unic de înregistrare_,împotriva debitoarei .., cu sediul în ., județul Iași, înregistrată în registrul comerțului sub nr. J_, având cod unic de înregistrare_.
Obligă debitoarea la plata sumei de 3282,41 lei reprezentând debit principal constând în contravaloarea facturilor fiscale emise în baza contractului de servicii de telecomunicații integrate seria_/16.09.2010, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei.
Obligă debitorul la plata către creditoare a sumei de 68,09 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 39 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, suma de 0,3 lei reprezentând timbru judiciar și suma de 28,79 lei reprezentând cheltuieli de citare prin publicitate.
Cu drept de acțiune în anulare, în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.09.2013.
PreședinteGrefier
T. I. C. C.
Red./Tehnored./T.I.
4 ex./15.11.2013
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 27/2013. Judecătoria IAŞI → |
|---|
