Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 26-09-2013 în dosarul nr. 5215/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr._/2013
Ședința publică de la 26 Septembrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. B.
Grefier I. A. C.-C.
Potrivit procesului verbal nr. 964/25.09.2013 întocmit de judecătorul delegat pentru evidența incidentelor procedurale, președintele completului de judecată C10, d-na judecător C. L. M. Ș. aflată în concediu medical, este înlocuită de d-na judecător B. M..
Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe petent D. C. A. și pe intimat A. NAȚIONALĂ A VĂMILOR - D.R.A.O.V. IAȘI, intimat A. NAȚIONALĂ A VĂMILOR, având ca obiect plângere contraventionala.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la ordine, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA,
Asupra cauzei civile de față:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ petentul D. C. A. a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 24.01.2013 de către intimata A.N.V. – Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași, prin care a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea faptei prev. de art. 652 lit. d din HG 707/2006, constând în aceea că la data menționată conducea autoturismul, cu număr de înmatriculare CR AH 426, se afla pe sensul de ieșire din țară, spre Republica M. și nu a oprit la culoarea roșie a semaforului.
În conformitate cu prevederile art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției este scutită de taxa judiciară de timbru, iar conform art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995, este scutită și de plata timbrului judiciar.
În motivarea plângerii petentul a susținut că s-a oprit la vamă, la barieră a prezentat actele la control după care i s-a comunicat că poate continua drumul și a pus mașina în mișcare. Când a ajuns la punctul de control moldovenesc, în timp ce aștepta să-i vină rândul la control au venit la el mai multe persoane care i-au solicitat să revină la vama românească, a revenit și i s-a comunicat că a plecat fără a se prezenta la controlul vamal. A explicat că fusese supus unui control și i s-a spus că poate pleca, astfel că nu a încercat să eludeze controlul.
A mai precizat că la cabina biroului vamal nu exista barieră, acest lucru ducându-l în eroare, a aflat ulterior că aceasta era ruptă.
A susținut petentul că nu se face vinovat de săvârșirea faptei contravenționale.
Petentul nu a indicat temeiul de drept al plângerii.
Alăturat plângerii petentul a depus copia procesului-verbal de contravenție contestat.
Legal citată, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, procesul-verbal fiind legal și temeinic întocmit, petentul făcându-se vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa.
În dovedirea plângerii petentul a solicitat, în dovedirea celor susținute în plângere, proba testimonială, probă pe care instanța de judecată a apreciat-o ca fiind utilă și concludentă în soluționarea cauzei, a încuviințat-o și a pus în vedere petentul să indice numele și adresa martorului, sub sancțiunea decăderii.
La termenul din 26.09.2013, instanța, constatând că petentul nu a indicat adresa martorului și nici nu l-a prezentat în instanță, a făcut aplicarea dispozițiilor art. 186 alin 4 Cod procedură civilă raportate la dispozițiile art. 170 alin 4 Cod procedură civilă, decăzând petentul din proba încuviințată.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța de judecată reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 24.01.2013 de către intimata A.N.V. – Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași petentul a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea faptei prev. de art. 652 lit. d din HG 707/2006, constând în aceea că la data menționată conducea autoturismul, cu număr de înmatriculare CR AH 426, se afla pe sensul de ieșire din țară, spre Republica M. și nu a oprit la culoarea roșie a semaforului.
Verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 34 al.1 din O.G. nr. 2/2001 legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Analizând temeinicia procesului-verbal, potrivit art. 34 din OG 2/2001 instanța administrează orice alte probe prevăzute de lege necesare verificării acesteia și hotărăște asupra sancțiunii.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului nu rezultă o altă situație de fapt decât cea reținută în procesul verbal atacat.
Potrivit art. 1169 cod civil cel ce face o propunere înaintea judecății, trebuie să o dovedească.
Persoana împotriva căreia s-a întocmit procesul-verbal de constatare a contravenției nu este pusă în fața unui verdict definitiv de vinovăție și de răspundere, ci doar în fața unui act administrativ de constatare, al cărui cuprins poate fi contestat prin formularea de obiecțiuni în momentul întocmirii și ale cărui efecte pot fi înlăturate prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege. Procesul-verbal de constatare a contravenției stabilește definitiv vinovăția persoanei în cauză numai în condițiile în care aceasta nu înțelege să se folosească de căile prevăzute de lege pentru a-l contesta, în care intră și dreptul de a face obiecțiuni.
Or, în speță petentul nu a dovedit o situație de fapt contrară, ba mai mult decât atât, prin plângere, partea finală, a confirmat săvârșirea faptei reținute în sarcina sa.
Din analiza probelor administrate în cauză, rezultă că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției, instanța urmând să rețină situația de fapt așa cum este descrisă în procesul verbal, având în vedere că acesta este încheiat în conformitate cu dispozițiile art. 1171 Cod civil, având valoarea unui înscris autentic .
Cu privire la sancțiunea aplicată - art. 5 alin.5 din OG 2/2001 prevede că sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. De asemenea, potrivit art. 21 alin. 3 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Ținând cont de prevederile art. 21 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, respectiv de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de modalitatea de săvârșirii a acesteia, instanța apreciază că sancțiunea aplicată este corespunzătoare .
Pentru toate aceste considerente, urmează a fi respinsă plângerea ca neîntemeiată .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul D. C. A., domiciliat în Iași, ., ., apt. 9 în contradictoriu cu intimata A.N.V. – Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 26.09.2013.
Președinte, Grefier,
Red./Tehnored.: M.B.
4 ex/12.12..2013
← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria... → |
---|