Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 20-11-2013 în dosarul nr. 7414/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr._/2013

Ședința publică de la 20 Noiembrie 2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN :

PREȘEDINTE T. B.

Grefier C. A.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petenta C. L. în contradictoriu cu intimații O.C.P.I. IAȘI și ASOCIAȚIA DE proprietari PT 13 D., având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă av. Istov pentru intimata Asociația de proprietari PT 13 D., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței, că pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită, după care.

Av. Istov pentru intimata Asociația de proprietari PT 13 D., arată că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul la dezbateri pe fondul cauzei

Av. Istov pentru intimata Asociația de proprietari PT 13 D. solicită respingerea acțiunii. Arată că petenta a mai fost acționată în judecată pentru debite restante de către intimată, iar la acest moment petenta de achitat debite către intimata Asociația de proprietari PT 13 D.. Solicită plata cheltuielilor de judecată.

Instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Prin cererea, legal timbrată, înregistrată la instanță sub numărul_ /01.03.2013, petenta C. L. a chemat în judecată pe intimații O.C.P.I. Iași și Asociația de Proprietari P.T. 13 D., solicitând să se dispună prin hotărâre judecătorească:

- anularea încheierii nr. 7889/28.01.2013 emisă de O.C.P.I. Iași;

- anularea încheierii nr. 4049/2013 emisă de O.C.P.I. Iași în dosarul 4049/2013 emisă de O.C.P.I. Iași în dosarul 4049/16.01.2013;

- radierea privilegiului înscris prin încheierea mai sus menționată.

Petenta arată că intimata Asociația de Proprietari P.T. 13 D. a înscris la O.C.P.I. Iași privilegiul imobiliar în sumă de_,94 lei asupra apartamentului pe care îl are în proprietate, însă nu datorează această sumă.

Precizează că prin sentința civilă nr._/24.11.2011 irevocabilă prin decizia pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._/245/2010, s-a reținut că datorează suma de 2190,58 lei cu titlu de penalități.

În dovedirea acțiunii a depus înscrisuri.

În drept, a invocat dispozițiile Legii nr. 7/1996.

Intimata Asociația de Proprietari P.T. 13 D. a depus întâmpinare,prin care a solicitat respingerea acțiunii întrucât reclamanta, ulterior pronunțării sentinței civile nr._/2011 de Judecătoria Iași a acumulat alte datorii ulterior lunii noiembrie 2010, astfel că a înscris privilegiul imobiliar la O.C.P.I. Iași pentru a o împiedica să vândă apartamentul.

În drept, a invocat dispozițiile art. 205-208 Cod procedură civilă, art. 453 Cod procedură civilă.

Totodată, a solicitat cheltuieli de judecată.

Intimatul O.C.P.I. Iași nu și-a precizat poziția procesuală, deși a fost legal citat.

La cererea părților s-a administrat proba cu înscrisuri.

Din analiza probelor administrate, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr._/2011 pronunțată de Judecătoria Iași s-a dispus obligarea petentei la plata sumei de 2190,58 lei cu titlu de penalități pentru perioada 12.2007 – 10.2008.

Potrivit tabelelor aflate la filele 38-42, reclamanta figurează cu suma de 3017,69 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere restante acumulate până în luna aprilie 2013 inclusiv și cu suma de 9660 lei cu titlu de penalități.

În perioada 01.04.2010 – 30.04.2013 reclamanta a achitat suma de 1099,39 lei cu titlu de penalizări potrivit tabelului aflat la fila 42 dosar.

Reclamanta a realizat o expertiză extrajudiciară (filele 57-83) care a concluzionat că a achitat în totalitate debitul de 7060,99 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere și că nu datorează vreo sumă pentru această perioadă, însă datorează suma de 1887,62 lei cu titlu de penalități pentru aceeași perioadă.

Expertiza a fost realizată în perioada 15-31.05.2013 și a avut în vedere ordinele de plată aflate la filele 66-83 emise în perioada 05.01.2011 – 31.05.2013 de B.C.R. Iași.

La data de 16.07.2013 reclamanta a achitat suma de 794,58 lei cu titlu de penalități aferente sentinței civile nr._/2011.

Reclamanta nu a achitat penalitățile în cuantum de 1887,62 lei cu titlu de penalități stabilite prin raportul de expertiză judiciară, pentru perioada 01.11.2010 – 28.02.2013 și nu a făcut dovada achitării cheltuielilor de întreținere începând cu luna martie 2913, figurând cu alte debite la asociația de proprietari.

Aceasta nu a depus o adeverință emisă de asociația de proprietari, din care să rezulte că a achitat integral debitele datorate până la 28.01.2013, când s-a înscris privilegiul imobiliar.

Plângerea formulată este neîntemeiată și urmează a fi respinsă potrivit dispozițiilor Legii nr. 7/1996.

Pârâta Asociația de proprietari PT 13 D. nu a făcut dovada că a efectuat cheltuieli de judecată, astfel că cererea formulată în acest sens urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea formulată de petenta C. L. cu domiciliul ales în Iași, .. 1 B, .. A, . cu pârâții:

-O.C.P.I. Iași;

- Asociația de proprietari P.T. 13 D., . B.

Respinge ca nedovedită cererea pârâtei Asociația de Proprietari P.T. 13 D. privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, ce se va înregistra la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20.11.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Redactat B.T.

Tehnored. U.E.

5 ex./08.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI