Pretenţii. Hotărâre din 31-07-2013, Judecătoria IAŞI
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 31-07-2013 în dosarul nr. 21868/245/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 31 Iulie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE O. I. I.
Grefier I. A. V.
SENTINȚA CIVILĂ Nr._
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAȘI SPRL și pe pârâta ASOCIAȚIA DE proprietari . TĂTĂRAȘI- LA .>, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța constată că, dezbaterile asupra excepției și fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 24.07.2013, susținerile fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 31.07.2013, când,
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub numărul de mai sus reclamanta S . PRIN ADM. JUD. MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAȘI SPRL a chemat în judecată pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI . TĂTĂRAȘI solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 2468,39 RON reprezentând contravaloare energie termică furnizată și facturată în perioada 12._ și suma de_,87 lei penalități de întârziere în perioada 11._.
În drept reclamanta a invocat prevederile contractului încheiat cu pârâta, art.1270 cod civil Legea nr. 325/2006, Ordinul ANRSC nr.438/2008.
Pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea cererii. Pe fondul cererii a invocat încălcarea contractului nr.355/15.02.2011 potrivit căruia valoarea totală a majorărilor nu va depăși valoarea facturii restante la plată.
Instanța a invocat din oficiu excepția prescripției extinctive pentru penalitățile la facturile pentru care ultima plată a avut loc cu mai mult de 3 ani înainte de data cererii de chemare în judecată, excepție care a fost unită cu fondul cauzei potrivit art. 137 alin.2 C.proc.civ.
La dosar au fost depuse contractul de furnizare a energiei termice nr.355/15.02.2011 facturi, tabel de calcul alte înscrisuri. A fost administrată proba cu expertiză contabilă.
Analizând lucrările cauzei, instanța reține:
Pârâta a beneficiat de energie termică în perioada 11._ furnizată de Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice SA și ulterior de continuatoarea acesteia, reclamanta din prezenta cauză pe baza contracte de furnizare a energiei termice între care contractul nr. 355/15.02.2011 încheiat între părțile din prezenta cauză, pârâta fiind obligată la plata facturilor la scadență iar în caz contrar la plata penalităților de întârziere la nivelul majorărilor pentru întârzierea la plata obligațiilor bugetare potrivit 38 din Legea nr.325/2006 și art.42 alin.10 din Legea nr.51/2006.
În privința sumei de 2468,39 lei pretinsă cu titlul de preț, instanța reține în baza tabelului de calcul „componență sold” că aceasta corespunde facturilor emise în perioada 12._, că pârâta nu a contestat efectivitatea acestei prestații și nici cuantumul de plată ca atare în condițiile în care potrivit raportului de expertiză după decembrie 2010 nu au mai fost făcute plăți, astfel că în baza art. 969 Cod civil de 1864 în vigoare la data încheierii contractului va admite acest capăt de cerere.
Referitor la penalitățile de întârziere pretinse, instanța reține din tabelele de calcul anexe 2006-2010 la raportul de expertiză că pentru facturile emise anterior facturii_/31.10.2007 ( anexa 2007/2) ultima plată, echivalând recunoaștere și întrerupere a cursului prescripției, s-a produs anterior datei de 13.07.2009, astfel că a intervenit prescripția pentru penalități pretenții accesorii ca și pentru eventuala diferență de preț rămasă neachitat. În consecință instanța va obliga pârâta numai la plata sumelor calculate de expert cu titlul de penalități începând cu această factură până la factura_/30.10.2011 ( deși reclamanta a făcut referire pentru penalități la perioada 11._ se constată că ultima factură pentru care solicită facturi este într-adevăr factura_/31.10.2011-f.38)
În consecință, în baza art. 969 Cod civil de 1864 în vigoare la data încheierii contractului, instanța va admite în parte cerere, în lumina celor de mai sus, celelalte pretenții ale reclamantei fiind prescrise.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripție extinctive pentru parte din penalități.
Admite în parte cererea formulată de reclamanta ., prin administrator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași S.P.R.L. cu sediul în Iași, . în contradictoriu cu pârâta Asociația de Proprietari . 23 Tatarași, cu sediul în Iași, ..590, .> Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 2468,39 lei cu titlul de preț energie termică potrivit facturilor emise în perioada 12._.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 2982,23 lei cu titlul de penalități pentru întârzierea la plata energiei termice furnizate potrivit facturilor emise în perioada 11._.
Respinge cererea reclamantei privind plata altor sume cu titlul de penalități ca prescrisă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 31.07.2013.
Președinte, Grefier,
O.I.I. I.A.V.
Red./TehnoredO.I.I.
4 ex./ 22.10.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... | Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 2013/2013.... → |
---|