Plângere contravenţională. Sentința nr. 9567/2013. Judecătoria IAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 9567/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 21-06-2013 în dosarul nr. 36142/245/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din 21 iunie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – G. A.
GREFIER-D. A.
SENTINȚA CIVILĂ Nr.9567
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe petenta . SA, in contradictoriu cu intimata I.- I. DE STAT PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORT RUTIER, având ca obiect plângere contraventionala.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile din prezenta cauză au avut loc în ședința publica din data de 14.06.2013, fiind consemnate in încheierea de ședință din acea dată, care face parte din prezenta hotărâre, când, instanța, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
INSTANȚA:
Asupra procesului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr._, petenta . SA prin reprezentant legal a solicitat anularea procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională nr._ din data de 16.11.2012 încheiat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurilor - I. DE STAT PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORT RUTIER.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că prin procesul verbal contestat se constată la auto_, la controlul efectuat în punctul Valea L. Iași „lipsa hârtiei necesare pentru imprimarea raportului în trafic” ori în OG nr. 37/2007, cu modificările și completările ulterioare, la pct. 11 al art. 8 (3) este înscrisă ca faptă contravențională doar neasigurarea hârtiei necesare pentru imprimarea rapoartelor de control în trafic iar – pe de altă parte – mențiunea din actul sancționator: că „ a prezentat o rolă de hârtie neomologată pentru tipul de tahograf existent pe mașină” nu întrunește elementele contravenției reținute.
Adăugând la cele de mai sus și faptul că vehiculul nu avea nici o încărcătură – nici periculoasă, nici obișnuită – precum și explicația dat de șoferul G. A. care obligat de anumite sarcini de serviciu să rămână în zona Iași mai multe zile, nu a găsit banda de hârtie omologată, consideră că pentru toate aceste circumstanțe: autovehicul fără încărcătură, prezentarea unei role de hârtie chiar neomologate, prevederile din OG 37/2007 din care lipsește obligația de a prezenta rola omologată, coroborată cu explicațiile șoferului, privind negăsirea în zonă a materialului corespunzător, solicită fie anularea procesului-verbal de contravenție, fie aplicarea art. 7 alin. 2 și 3 din OG nr. 2/2001.
Solicită judecarea cauzei în conformitate cu art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
I. de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier – I.S.C.T.R. formulează în termen legal întâmpinare la plângerea formulată de . SA împotriva procesului-verbal de contravenție I._/16.11.2012, întocmit de I. de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier – I.S.C.T.R., I. Teritorial nr. 3 Zona N-E, plângere pe care o consideră netemeinică și nelegală având în vedere următoarele:
În fapt, la controlul efectuat în trafic de către inspectorii I. din data de 16.11.2012, ora 08:38, pe DN 28 localitatea Valea L.,jud. Iași, asupra vehiculului cu numărul de înmatriculare_, ce tracta semiremorca cu nr._, deținut și utilizat pe numele petentei și condus de către G. A., s-a constatat lipsa hârtiei necesare pentru imprimarea rapoartelor la controlul în trafic, prezentând o rolă de hârtie neomologată pentru tipul de tahograf existent pe mașină, abatere ce constituie contravenție în conformitate cu disp. art. 8 alin. 3 pct. 11 din OG nr. 37/2007, modificată prin OG nr. 2/2009 și Legea nr. 52/2010 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora.
Art. 8 alin. 3 din OG nr. 37/2007 modificată prin OG nr. 21/2009 și Legea nr. 52/2010 constituie contravenție în alin. 3, pct. 11* neasigurarea hârtiei necesare pentru imprimarea rapoartelor la controlul în trafic.
Din cauza lipsei hârtiei omologate, pentru tipul de tahograf existent în mașină, conducătorul auto nu putea prezenta inspectorului I., unele documente solicitate, chiar dacă petenta susține că, acesta ar fi cumpărat o rolă neomologată, dar ca aceasta nu a fost recunoscută de către inspectorul respectiv.
Petenta, a fost sancționată pentru neasigurarea hârtiei necesare pentru imprimarea rapoartelor la controlul în trafic.
Petenta nu se află la prima abatere în ceea ce privește transporturile rutiere, fiind sancționată de către inspectorii I. în 25 rânduri fiind întocmite procese verbale de contravenție, unele dintre ele achitate, iar altele contestate la instanțele de judecată și aflate pe rolul Judecătoriei Iași și față de cele precizate sancțiunea avertismentului nu se impune pentru ca o atare situație ca cea sancționată în cauza de față, nu poate fi socotită drept o faptă cu gravitate redusă în sensul art. 7 alin. 2 din OG nr. 2/2001.
Avertismentul se aplică atunci când fapta are gravitate redusă, ori nu se poate susține un astfel de caracter mai puțin grav, unei fapte pe care legiuitorul o prevede sub sancțiunea minimă de 1500 lei, cea maximă fiind de 3000 lei.
Având în vedere cele de mai sus să se respingă plângerea ca nelegală și nefondată și să fie menținut procesul verbal I._/16.11.2012 ca temeinic și legal.
În drept, se invocă prevederile art. 115-118 C.pr.civ., ale OG nr. 2/2001, OG nr. 37/2007 modificată prin OG nr. 2/2009 și Lg. nr. 52/2010, Ordinul MTI nr. 980/2011, Ordinul MTI nr. 995/2011, cu aplicarea art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Petenta a solicitat si instanța a încuviințat si a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând probele administrate in cauza, instanța retine că, prin procesul-verbal contestat petenta a fost sancționată contravențional cu amenda in cuantum de 1500 lei reținându-se in sarcina sa ca la controlul efectuat în trafic de către inspectorii I. din data de 16.11.2012, ora 08:38, pe DN 28 localitatea Valea L.,jud. Iași, asupra vehiculului cu numărul de înmatriculare_, ce tracta semiremorca cu nr._, deținut și utilizat pe numele petentei și condus de către G. A., s-a constatat lipsa hârtiei necesare pentru imprimarea rapoartelor la controlul în trafic, prezentând o rolă de hârtie neomologată pentru tipul de tahograf existent pe mașină,
Sub aspectul legalității procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute, sub sancțiunea nulității, în procesul-verbal.
Cu privire la temeinicia procesului verbal instanța retine următoarele:
Instanța, ținând cont de dispozițiile art. 20 alin. 2 din Constituția României, constată că în ipoteza în care există neconcordanțe între pactele și tratatele internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile. In plus, legiuitorul constituant a inclus dreptul la un proces echitabil și prezumția de nevinovăție în categoria drepturilor fundamentale ale omului inscriindu-le in art. 21 alin. 3 și art. 23 alin. 11 din Constituție.
F. de aceste imprejurari si avand in vedere principiul aplicarii directe in dreptul intern a jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, instanta va analiza prezenta plangere in lumina dispozitiilor art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului ce instituie dreptul la un proces echitabil, cu toate garantiile procedurale ce rezulta din continutul acestuia.
Potrivit art. 1 din O.G. nr. 2/2001 legea contravențională apără valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală. Constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a consiliului județean ori a Consiliului General al Municipiului București.
Aceste caracteristici generale ale contravenției care se regăsesc și în norma specială ce reglementează fapta reținută în sarcina petentului, determină caracterizarea acesteia ca „acuzație în materie penală” (in sensul autonom al acestei notiuni care nu se suprapune in mod identic cu notiunea de fapte incriminate prin legea penala in dreptul intern) și deci includerea în câmpul de aplicare al art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Retinerea contraventiei mentionate în sarcina petentului întrunește elementele unei „acuzatii in materie penala” în sensul art. 6 par. 1 din CEDO întrucât norma juridica in baza careia a fost sanctionat petentul are caracter general, iar sancțiunea instituită de lege are un caracter preventiv și represiv.
De altfel, Curtea Europeana a Drepturilor Omului s-a pronuntat in mai multe randuri asupra includerii contraventiilor in domeniul „acuzatiilor in materie penala” cu toate consecintele privind asigurarea garantiilor procedurale, printre care si prezumtia de nevinovatie: cauza Ozturk c. Germaniei, cauza Lauko c. Slovaciei, cauza Kadubec c. Slovaciei, cauzele Blum si Fehr c. Austriei, precum si cauza A. c. Romaniei (hotararea din 4.10.2007).
Pe cale de consecință, în cauză, petentei îi sunt recunoscute și garanțiile procedurale specifice în materie penală, în ceea ce privește dreptul la un proces echitabil, printre care și prezumția de nevinovăție, prevăzută de par. 2 al art. 6 din CEDO, în condițiile in care legea română nu cunoaște garanții în acest sens in favoarea persoanelor cărora li se imputa savarsirea unor contraventii.
Această prezumție, ca orice prezumție legală relativă, conduce la răsturnarea sarcinii probei, astfel că în materie „penală” (sensul autonom dezvoltat de jurisprudența CEDO), inclusiv în materia plângerii contravenționale, cel care trebuie să facă dovada existenței faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia este organul constatator.
În cauza de față, intimata a propus prin întâmpinare ca unică probă în susținerea „acuzației” aduse petentei următoarele înscrisuri: proces verbal . nr._, confirmare de primire, copie conformă nr._ pentru transportul rutier internațional de mărfuri contra cost în numele unui terț., certificat de înmatriculare, permis de conducere, raport de control cu vehicule verificate la data de 16.11.2012, plic.
Cu privire la natura juridică a procesului-verbal de contravenție, instanța îl consideră ca reprezentând, în primul rând, actul prin care petentul este acuzat de săvârșirea contravenției și sancționat în consecință.
In ce privește valoarea probatorie a procesului-verbal de contravenție, instanța apreciază, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, cu referire particulară la cauza A. imp. Romania, că administrarea acestuia ca unică probă poate atrage în raport de circumstanțele cauzei încălcarea prezumției de nevinovăției prin răsturnarea sarcinii probei în defavoarea petentului pretins contravenient.
În cauza de față, instanța constată că observațiile de mai-sus își găsesc întru totul aplicare in condițiile în care agentul constatator s-a limitat în cuprinsul procesului-verbal de contravenție doar la a relua textul din norma de încriminare, fără a prezenta în mod efectiv și detaliat situația de fapt imputată petentei și motivul pentru care nu a înțeles să - și exprime punctul de vedere față de rola de hârtie neomologată pentru tipul de tahograf existent pe mașină și prezentată de G. A., nu a putut fi acceptată cât timp legiuitorul nu impune și nu folosește sintagma de „ hârtie omologată”.De asemenea legiuitorul nu a reglementat noțiunea de „hârtie omologată” fiind utilizat termenul „neasigurarea hârtiei necesare pentru imprimarea rapoartelor la controlul în trafic” art. 8 alin. 3 din OG nr. 37/2007 modificată prin OG nr. 21/2009 și Lg. 52/2010 (alin. 3 pct. 11*).
Astfel, instanța apreciază că în contextul prezentei cauza, reținerea procesului-verbal de contravenție ca unic mijloc de probă in susținerea „acuzației” aduse petentei și pentru respingerea plângerii contravenționale, este de natura a încălca prezumția de nevinovăție a petentului. Mai mult din probele administrate in cauza de catre petentă si din lipsa unui punct de vedere al intimatei raportat la existența unei role de hârtie cum cer dispozițiile legale, considerente în lumina cărora instanța, rețină că petenta a făcut dovada că cele consemnate în procesul verbal nu corespund adevărului.
Față de cele arătate în precedent, în baza art. 34 din O.G. nr. 2/2001, art. 21 alin. 3 rap. la art. 20 din Constituția României, art. 6 pct. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin prisma jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului [cauzele Ozturk imp. Germania, Engel împ. Olanda, Lauko împ. Slovacia, Jussila împ. Finlanda, A. împ. Romania], instanta urmeaza să admita plângerea și să anuleze procesul-verbal de contravenție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea formulată de petenta . SA cu sediul în București, Calea Dorobanților, nr. 2, sector1, în contradictoriu cu intimatul Inspectorul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier – I. – I. Teritorial nr. 3 Suceava, cu sediul în .. 16, jud. Suceava, referitor la procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 16.11.2012.
Anulează procesul verbal . nr._ încheiat la data de 16.11.2012.
Exonerează petenta de sancțiunile aplicate prin procesul verbal . nr._ încheiat la data de 16.11.2012.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21 iunie 2013.
Președinte, Grefier,
G. A. D. A.
Red/tehnored.G.A.
4ex/I.L. – 30.08.2013
← Acţiune în constatare. Hotărâre din 02-12-2013, Judecătoria IAŞI | Actiune in regres. Sentința nr. 9757/2013. Judecătoria IAŞI → |
---|