Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 19-11-2013 în dosarul nr. 23977/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr._/2013
Ședința publică de la 19 Noiembrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. B.
Grefier F. C.
Pe rol se află judecarea cauzei privind pe reclamant ASOCIAȚIA DE proprietari PRIMĂVERII 11 P1 și pe pârât G. V., pârât G. M., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. H. pentru reclamanta, lipsă pârâții
Procedura de citare este legal îndeplinită..
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care arată că s-a solicitat judecata in lipsă
Instanța procedează cu prioritate la verificarea competenței în baza dispozițiilor art. 131 alin.1 Noul Cod de Procedură Civilă și constată că este competentă material, general și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Instanța, în ceea ce privește estimarea duratei procesului, conform dispozițiilor art. 238 Noul Cod de Procedură Civilă, estimează durata de circa 6 luni.
În temeiul dispozițiilor art. 255 alin.1 Noul Cod de Procedură Civilă încuviințează pentru părți probele solicitate, proba cu înscrisuri, depuse la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri, instanța constată cauza in stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Av. H. solicită admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată
INSTANȚA,
Asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ reclamanta Asociația de Proprietari Primăverii 11-P1, cu sediul în Iași, ., . în judecată pârâții G. V. și G. M. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați la plata sumei de 2526,30 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante pentru perioada aprilie 2011 - mai 2013 și suma de 450,78 lei cu titlu de penalități de întârziere perioada iunie 2010 - mai 2013. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâților în cuantum de 0,04% calculate pentru suma de 2526,30 lei, începând cu data de 01.06.2013 și până la achitarea întregii sume datorate, iar în temeiul art. 6 din H.G. 933/2004, reclamanta a solicitat debranșarea de la apă rece și de la agent termic a apartamentului proprietatea pârâților.
De asemenea, reclamanta a solicitat instanței să oblige pârâții la plata cheltuielilor de judecată.
Cererea este scutită de la plata timbrului judiciar și a taxei judiciare de timbru.
În motivarea acțiunii reclamanta a susținut că pârâții, în calitate de proprietari al apartamentului în care locuiesc, nu au mai achitat în totalitate cotele de întreținere aferente din luna aprilie 2011 și până în luna mai 2013, cuantumul total al debitului fiind de 2526,30 lei, la care se adaugă suma de 450,78 lei ce reprezintă penalitățile aferente perioadei iunie 2010 - mai 2013, calculate conform sistemului propriu de penalizări al asociației (după 30 zile de neplată de la data afișării listei de plată) sau facturate de către furnizorii de utilități și repartizate proporțional cu contravaloarea consumului aferent apartamentului pârâților și neachitat de aceștia .
A mai arătat reclamanta că listele au fost afișate lunar la loc vizibil, nefiind contestate de pârâți în termenul legal de 10 zile de la afișare, și, de asemenea, reclamanta i-a somat pe pârâți să plătească, dar aceștia nu au înțeles să-și achite datoriile.
Totodată, reclamanta, în temeiul art. 6 din H.G. 933/2004, a solicitat debranșarea de la apă rece și de la agent termic a apartamentului proprietatea pârâților, apreciind că, în caz contrar, toți proprietarii blocului riscă să rămână fără utilitățile respective, chiar dacă majoritatea achită la zi utilitățile, fiind de bună credință.
În drept a invocat reclamanta dispozițiile art. 31 alin. 1 din Regulamentul cadru al asociațiilor de proprietari, Legea 114/1996, Legea 230/2007, H.G. 1275/2000, H.G. 933/2004, Legea 198/1997 și art. 25 din Legea 326/2001.
În temeiul art. 223 Cod Procedură civilă reclamanta a solicitat judecata în lipsă.
Alăturat acțiunii reclamanta a depus copii ale listei de plată și a fișei individuală de solduri (f.8-9), precizări ale reclamantei privind obiectul cererii de chemare în judecată (f.7), copia somațiilor emise de asociație în data de 31.05.2012 și 30.04.2013 în care i se pune în vederea pârâților să plătească debitele restante (f.10), copia încheierii nr._ din 04.10.2012 a ANCPI - Iași din care rezultă reclamanta a constituit un privilegiu imobiliar împotriva pârâților pentru suma de 2236,08 lei (f.11), copia sentinței nr._/2003 a Judecătoriei Iași prin care pârâții au fost obligați să plătească debitele restante la întreținere și penalități de întârziere aferente lunilor aprilie 2002 - februarie 2003, copii ale facturilor emise de Apavital pentru reclamantă (f.13-15, 25-27), precizări ale reclamantei privind penalitățile (f.16), copia statutului asociației de P. Primăverii 11 și copia procesului-verbal a adunării generale a proprietarilor din 21.03.2010 (f.17), copia deciziilor comitetului asociației din 28.08.2007 (f.22), din 11.10.2010 (f.23) și din 11.01.2011 (f.24), copia unei facturi emise de Salubris - Iași pentru reclamantă (f.28), copii ale facturilor emise de Dalkia pentru reclamantă (f.29-34) și copia sentinței nr. 404/1998 a Judecătoriei Iași din care rezultă că reclamanta s-a constituit în mod legal ca Asociația de Proprietari (f.36).
Legal citați, pârâții nu au depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat pentru a-și exprima poziția procesuală față de acțiunea promovată de reclamantă.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă în termenul legal.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța de judecată reține următoarele.
În baza prev. art. 46 din Legea nr.230/2007 “T. proprietarii au obligatia sa plăteasca lunar, conform listei de plata a cheltuielilor asociatiei de proprietari, in avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contributie ce le revine la cheltuielile asociatiei de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociatia de proprietari.”, iar potrivit art.50 din Legea nr.230/2007 prin care a fost abrogată Anexa 2 la Legea nr.114/1996, reclamanta are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar în cazul neplății acestor cheltuieli, timp de mai mult de 90 de zile de la scadență.
Totodată, sunt incidente dispozițiile art. 25 din H.G. nr. 1588/2007 ce arată că „asociația de proprietari poate calcula și percepe penalizări de întârziere pentru suma neachitată, în condițiile stabilite și aprobate de comitetul executiv al asociației de proprietari, în limitele stabilite de art. 49 alin. (1) din Legea nr. 230/2007”. Articolul 49 alin. (1) din Legea nr. 230/2007” prevede că „asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat”.
De asemenea, instanța va avea în vedere și art. 19 din statutul asociației de proprietari Primăverii 11-P1 (f.17), având în vedere că acest articol din statut stabilește obligația proprietarilor de a plăti cotele de întreținere și a eventualelor penalități în caz de neplată a cotelor de întreținere, penalități calculate conform sistemului propriu de penalizări al asociației.
În speță, din listele de plată și fișa individuală de solduri (f.8-9) se constată faptul că pârâții figurează cu restanțe la plata cheltuielilor de întreținere, ce însumează 2526,30 lei pentru perioada menționată în cerere, debit pe care aceștia nu au înțeles să-l achite de bunăvoie, deși aceștia au fost somați de reclamantă să facă acest lucru, conform somațiilor emise de asociație în data de 31.05.2012 și 30.04.2013 în care li se pune în vederea pârâților să plătească debitele restante (f.10). Mai mult, împotriva pârâților reclamanta a constituit la data de 04.10.2012 un privilegiu imobiliar pentru suma restantă la acea dată, conform copiei încheierii nr._ din 04.10.2012 a ANCPI - Iași (f.11), privilegiu care nu a fost contestat de pârâți, ceea ce demonstrează faptul că aceștia, chiar și în aceste condiții, nu au înțeles să achite voluntar debitele restante.
Totodată, din analiza fișei individuale de solduri (f.9) se poate constată că pârâții au făcut plați parțiale ale debitului la datele de 11.04.2011, 03.04.2012 și 08.11.2012, ceea ce arată faptul că pârâții nu au contestat existența debitului, însă nu și-au îndeplinit obligațiile ce le reveneau și pentru restul debitului restant.
Astfel, având în vedere probatoriul administrat în ceea ce privește acest capăt de cerere și raportat la atitudinea procesuală a pârâților, instanța apreciază că acțiunea reclamantei este întemeiată în ceea ce privește acest capăt de cerere și urmează a fi admisă pentru această sumă, prin obligarea pârâților la plata sumei de 2526,30 lei către asociație.
Totodată, instanța constată din înscrisurile depuse la dosar - copia procesului-verbal a adunării generale a proprietarilor din 21.03.2010 (f.17) și deciziile comitetului asociației din datele 28.08.2007 (f.22), 11.10.2010 (f.23) și 11.01.2011 (f.24) - faptul că pretențiile reclamantei sunt întemeiate și pentru penalitățile de întârziere.
Acestea au fost calculate prin aplicarea unui procent de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere la cotele de cheltuieli de întreținere restante, stabilit de Adunarea Generală după cum reiese din procesul verbal a adunării generale a proprietarilor din 21.03.2010 (f.17) și din decizia comitetului asociației din 28.08.2007 (f.22), procent valabil în perioada iunie 2010 – august 2010, și care a fost modificat de la 0,1 % la 0,05% prin decizia comitetului asociației din 11.10.2010 (f.23), procent ce a fost valabil pentru perioada septembrie 2010 – noiembrie 2010. Prin decizia comitetului asociației din 11.01.2011 (f.24) procentul privind penalitățile pentru fiecare zi de întârziere la cotele de cheltuieli de întreținere restante a fost modificat de la 0,05% la 0,04%, procent valabil în perioada decembrie 2010 – mai 2013.
Raportat la aceste procente, pârâții au acumulat suma de 450,78 lei, potrivit mențiunilor din listele de plată (f.8) și a precizărilor reclamantei privind calculul penalizărilor (f 16), astfel că instanța va obliga pârâții la plata acestei sume către asociație și, totodată, instanța îi va obliga pe pârâții la plata, în continuare, a penalităților în cuantum de 0,4 % pe zi din suma datorată până la achitarea integrală a debitului.
În ceea ce privește cererea reclamantei ca, în temeiul art. 6 din H.G. 933/2004, apartamentul proprietatea pârâților să fie debranșat de la apă rece și de la agent termic, instanța constată că art. 6 din H.G. 933/2004 prevede că: „pentru restanțele la plata facturilor pe o perioadă mai mare de trei luni, furnizorii de energie termică vor sista prestarea serviciului către consumatorii rău-platnici”, astfel încât instanța va respinge acest capăt de cerere deoarece actul normativ invocat de reclamantă se referă la dreptul furnizorilor de energie termică de a sista prestarea serviciului și nu al asociației de proprietari. Mai mult instanța constată că actul normativ invocat se referă furnizorii de energie termică și nu la cei de apă rece, astfel încât cererea reclamantei de a debranșa apartamentul pârâților de la apă rece este lipsită de fundament legal.
În temeiul art. 451 și art. 453 Cod procedură civilă, și având în vedere chitanța de plată a onorariului de avocat de către reclamantă (f. 6), instanța va obliga pârâții la plata către reclamantă a sumei de 350 lei reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta Asociația de Proprietari Primăverii 11-P1, cu sediul în Iași, ., ., parter în contradictoriu cu pârâții G. V. și G. M., ambii domiciliați în Iași, ., ., ..
Obligă pârâții să plătească reclamantei suma de 2526,30 lei cu titlu de cheltuieli de întreținerea restante pentru perioada 04._, suma de 450,78 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente perioadei 06._ și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,04% pe zi de întârziere aferente debitului calculate în continuare până la achitarea integrală a debitului.
Respinge cererea privind debranșarea de la apa rece și de la agentul termic a imobilului proprietatea pârâților.
Obligă pârâții să plătească reclamantei suma de 350 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 19.11.2013.
Președinte, Grefier,
Red./Tehnored.: M.B.
5 ex/16.12..2013
← Plângere contravenţională. Hotărâre din 03-07-2013,... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria... → |
---|