Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 25-11-2013 în dosarul nr. 17443/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 25 Noiembrie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE B. Ș.

Grefier O. B.

Sentința civilă Nr._/2013

Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant S. S. și pe pârât ., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică sunt lipsă părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 11.11.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când, din lipsă de timp pentru a delibera s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, când,

INSTANȚA,

Prin acțiunea formulată, reclamanta S. S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta . obligarea pârâtei:

- la plata sumei de 32.258,01 lei, reprezentând contravaloare debit,

- la plata dobânzii legale de la data creării obligației de plată și până la plata efectivă a debitului, invocând următoarele motive de fapt:

Prin cererea ce face obiectul dosarului_/99/2011, creditorii . SRL și . SRL, solicită deschiderea procedurii generale de insolvență prevăzută de Legea nr. 85/2006, împotriva debitorului . INSTALAȚII SRL, pentru recuperarea creanțelor în sumă de 51.558,94 lei, respectiv 123.017,37 lei.

Debitorul legal citat, nu a formulat contestație, iar prin Sentința civilă nr. 936/29.05.2012 este admisă cererea creditorului, se deschide procedura generală de insolvență împotriva debitorului, este desemnat administratorul judiciar și sunt stabilite termenele procedurale, iar prin Sentința civilă nr. 444/19.03.2013 se dispune deschiderea procedurii generale de faliment împotriva debitorului, este desemnat lichidatorul judiciar și sunt stabilite termenele procedurale.

În baza atribuțiilor prevăzute de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței și a celor dispuse de instanța de judecată prin hotărârea de desemnare, lichidatorul judiciar a notificat administratorul statutar al debitoarei să depună la dosarul cauzei și să predea lichidatorului judiciar documentele și informațiile prevăzute de art. 28 și art. 44 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, respectiv documentele de înființare și cele financiar contabile ale debitoarei din cei trei ani anteriori deschiderii procedurii.

In urma analizării acestor documente a rezultat că în baza raporturilor contractuale dintre . INSTALAȚII SRL în calitate de prestator și . în calitate de beneficiar, cea de-a doua a rămas datoare către prima cu suma de 32.258,01 lei.

Astfel . INSTALAȚII SRL a efectuat servicii către . în valoare totală de 159.946,19 lei, conform facturilor nr._/25.11.2009, nr._/18.12.2009,_/12.05.2010 și nr._/19.03.2010 din care . a achitat suma de 107.638,71 lei rămânând de achitat suma de 52.307,48 lei.

În baza acelorași relații comerciale . a livrat către . INSTALAȚII SRL materiale în valoare de 20.049,47 lei, conform situației centralizatoare pe conturi analitice anexă.

Făcând compensarea între cele două sume până la valoarea celei mai mici reiese că . mai are de achitat către . INSTALAȚII SRL suma de 32.258,01 lei.

In conformitate cu prevederile Legii nr.85/2006 privind procedura insolvenței, lichidatorul judiciar are obligația de a face toate demersurile legale în vederea recuperării creanțelor din lista debitorilor.

Astfel, prin convocatorul înregistrat sub nr. 51/801/17.01.2013 a convocat debitoarea . pentru data de 08.02.2013 ora 12 în vederea soluționării litigiului existent între . INSTALAȚII SRL și . în conformitate cu prevederile art. 720 indic. 1 din C.. Conform procesului verbal nr. 366/801/08.02.2013 la conciliere s-a prezentat debitoarea, însă prin adresa nr. 1043/07.02.2013 comunicată prin fax, solicită prorogarea termenului pentru conciliere întrucât reprezentanții împuterniciți să reprezinte societatea nu se află în țară, drept pentru care termenul de conciliere directă s-a prorogat pentru data de 14.02.2013, ora 12.

Conform procesului-verbal nr. 455/801/14.02.2013 . prin reprezentant prezintă fișa relațiilor contractuale cu . INSTALAȚII SRL din care reiese că aceasta din urmă datorează către . suma de 20.049,47 lei, iar . datorează către . INSTALAȚII ȘRL suma de 52.307,48 lei, în urma compensării dintre-cele două solduri până la concurența celui mai mic, reieșind că . datorează către . INSTALAȚII SRL suma de 32.258,01 lei.

De asemenea comunică lichidatorului judiciar două extrase de cont respectiv din data de 06.07.2010 și din data 19.10.2010 prin care . achită către . INSTALAȚII SRL suma de 12.573,47 lei, respectiv suma de 6.720,43 lei, reprezentând plată parțială a facturii nr._/12.05.2010 și respectiv restituire garanții 5%, concluzionând fă la data încheierii procesului-verbal nr. 455/801/14.02.2013 . datorează la . INSTALAȚII SRL suma de 32.258,01 lei.

Având în vedere că nici până la această dată debitoarea . nu și-a achitat obligațiile de plată în totalitate către . INSTALAȚII SRL a promovat prezenta acțiune prin care solicită obligarea debitoarei la plata sumei de 32.258,01 lei.

De asemenea, consideră că debitoarea datorează dobândă legală de la data creării obligației de plată și până la plata efectivă a debitului.

Față de motivele invocate, solicită obligarea pârâtei . la plata sumei de 32.258,01 lei, reprezentând contravaloare debit și la plata dobânzii legale de la data creării obligației de plată și până la plata efectivă a debitului.

În drept se invocă dispozițiile art. 194, art. 116 și art. 119 Noul Cod de Procedură Civilă

Conform art. 77 din Legea nr. 85 / 2006 privind procedura insolvenței toate acțiunile promovate de lichidatorul judiciar pentru recuperarea creanțelor debitoarei sunt scutite de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.

În temeiul art. 411, alin. 2 din C.P.C. solicită judecarea cauzei și în lipsa

În conformitate cu dispozițiile art. 451 N.CP.C. solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

În dovedirea acțiunii anexează copii după: Sentința Civilă nr. 444/19.03.2013; convocarea nr. 51/801/17.01.2013 și copie după confirmarea de primire 3rocesele verbale de conciliere nr. 366/801/08.02.2013 și nr. 455/801/14.02.2013; facturile nr._/25.11.2009, nr._/18.12.2009,_/12.05.2010 și nr._/19.03.2010; situații centralizatoare pe conturi analitice extras de cont.

Pârâta a formulat întâmpinare, invocând apărări de fond privitoare la: achitarea către antreprenori . INSTALAȚII SRL și Instalații SRL facturile emise în baza contractului de subantrepriză în limita sumelor încasate de la angajatorul .>

Analizând cererea prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate de reclamantă, a apărărilor formulate de părți, precum și de dispozițiile legale incidente, prezenta instanță apreciază:

●Este de esența oricăror raporturi juridice comerciale sau/și civile, faptul că părțile – titulare ale raportului juridice sunt și rămân obligate la prestațiile asupra cărora au convenit prin convenție.

Astfel, reclamanta în calitate de lichidator judiciar al . INSTALAȚII SRL,potrivit legii 85/2006 are legitimarea procesuală de a solicita plata debitului în calitate de beneficiar, executarea în tot a obligațiilor contractuale statornicite în decursul derulării raporturilor comerciale.

În speță, reclamanta a prestat servicii către debitoarea-pârâtă în valoare totală de 159.946,19 lei – din care a rămas un debit neachitat de_,48 lei.

Coroborând aserțiunile reclamantei care afirmă în susținerea probelor că „în baza acestor relații comerciale . a livrat către . INSTALAȚII SRL materiale în valoare de 20.049,47 lei, iar prin compensare suma rămasă este 32.258,01 lei cu achiesarea implicită a pârâtei făcută prin întâmpinare „…s-a achitat în limita sumelor încasate de la CET…” se conchide faptul că temeiul juridic obligațional fiind contractul de subantrepriză, pârâta are obligația de a-și executa integral obligațiile asumate, independent de relațiile debitoarei cu terții.

Ca atare, recunoașterea debitului fiind expresă prin procesul verbal 455/2013, aceasta va fi obligată sumei de_,01 lei contravaloare debit și a dobânzii legale aferente de la momentul convocării debitoarei – 8.02.2013 și până la momentul plății efective.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta S. S. – lichidator judiciar al . INSTALAȚII SRL în contradictoriu cu pârâta ..

Obligă pârâta la plata sumei de_,01 lei contravaloare debit și a dobânzii legale aferente de la momentul convocării debitoarei – 8.02.2013 și până la momentul plății efective.

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată astăzi, 25 Noiembrie 2013, în ședință publică.

Președinte, Pentru Grefier,

pentru care a expirat perioada de detașare,

semnează Grefierul șef al Secției civile,

redactat B.Ș.

tehnored. 4 ex. I.L. – 31.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI