Pretenţii. Sentința nr. 26/2013. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 26/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 26-11-2013 în dosarul nr. 21726/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr._

Ședința publică de la 26 Noiembrie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE R. M. F.

Grefier A. - M. P.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta .-PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAȘI SPRL IAȘI și pe pârâții D. V., D. D., având ca obiect pretenții.

Procedură legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că, pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 5.11.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru data de 19.11.2013, apoi pentru 26.11.2013, când,

INSTANȚA,

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub numărul de mai sus reclamanta . PRIN ADM. JUD. MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAȘI SPRL a chemat în judecată pârâții D. V., D. D. solicitând obligarea acestora la plata sumei de 254,67 RON reprezentând contravaloare penalități de întârziere în perioada 12._.

În drept reclamanta a invocat prevederile contractului încheiat cu pârâta, art.1270 cod civil Legea nr. 325/2006, Ordinul ANRSC nr.438/2008.

Pârâtii nu au formulat întâmpinare.

La dosar au fost depuse inscrisuri.

Instanța a invocat din oficiu excepția prescripției extinctive cu privire la sumele pretinse cu titlul de penalități de întârziere mai vechi de 3 ani și a dispus unirea ei cu fondul cauzei potrivit art. 248 alin.4 C.proc.civ.

Analizând lucrările cauzei, instanța reține:

Între pârâti și . s-a încheiat conventia de facturare individuala a consumurilor de energie termica- anexă la contractul de furnizare a energiei termice nr. 2085/20.12.2006.

Reclamanta a furnizat paratilor energie termică în perioada 12._, pârâtii fiind obligati la plata facturilor la scadență iar în caz contrar la plata penalităților de întârziere la nivelul majorărilor pentru întârzierea la plata obligațiilor bugetare potrivit 38 din Legea nr.325/2006 și art.42 alin.10 din Legea nr.51/2006.

În privința penalităților de întârziere solicitate instanța reține, față de tabelul de calcul depus la dosar de catre reclamanta, că pentru suma de 228,16 lei aferentă facturii_/_ din 20.12.2006 a intervenit prescripția extinctivă potrivit Decretului nr.167/1958 întrucât de la data scadenței sau de la data ultimei plăți parțiale care, echivalând cu o recunoaștere din partea pârâtei, a determinat o întrerupere a cursului prescripției și până la data cererii de chemare în judecată, a trecut mai mult de 3 ani.

În privința sumei de 26,51 lei-penalități aferente facturii_/31.12.2008, instanța reține că pârâtii nu au contestat efectivitatea prestațiilor sau cuantumul facturat, modalitatea de calcul a penalităților rezultând din tabelul care face referire la suma penalizată, coeficientul de penalitate în lumina evoluției legislative și numărul de zile de întârziere.

În consecință în baza art. 969 Cod civil de 1864 în vigoare la data încheierii contractului instanța va admite în parte capătul de cerere privitor la penalități potrivit celor expuse anterior.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite exceptia prescriptiei dreptului material la actiune in ceea ce priveste pretentiile aferente facturii_/_ din 20.12.2006 și respinge cererea în ceea ce priveste pretentiile aferente acestei facturi.

Admite in parte cererea formulata de reclamanta . prin administrator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași cu sediul în Iași, .. 82, județul Iași în contradictoriu cu pârâții D. V. și D. D., domiciliați în Iași, ., ., ., județul Iași.

Obligă pârâții la plata sumei de 26,51 lei-penalități aferente facturii_/31.12.2008.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 26.11.2013.

Președinte, Grefier,

F. R. M. P. A. M.

RED.TEHN.R.M.F./07.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 26/2013. Judecătoria IAŞI