Revendicare imobiliară. Hotărâre din 03-07-2013, Judecătoria IAŞI
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 03-07-2013 în dosarul nr. 23647/245/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din 03.07.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – A. D. C.
Grefier - L. C.
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamant G. N., reclamant G. I. D. și pe pârâta V. A. R., având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 27.06.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din data de 27.06.2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea hotărârii pentru astăzi, 03.07.2013, când în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA:
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._/30.07.2012 la Judecătoria Iași, reclamanții G. N. și G. I.-D. au solicitat în contradictoriu cu pârâta V. A.-R. ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată aceasta a-i lasă în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 19 mp, sector cadastral 75, ./1, nr. cadastral 8092 și suprafața de 25 mp, sector cadastral 14, ./2, nr. cadastral 5268, situate în Iași, . nr. 35.
Au mai solicitat a se dispune rectificarea intabulării în cartea funciară și radierea dreptului de servitute de trecere din cartea funciară.
S-au solicitat cheltuieli de judecată.
În motivare, au precizat că sunt proprietarii celor două suprafețe de teren, cf. sentinței civile nr. 9427/16.11.2005 a Judecătoriei Iași.
Acest teren se află însă în posesia pârâtei, din data de 12.11.2007.
Prin sentința civilă nr._/2007 s-a stabilit un drept de servitute asupra terenului în favoarea pârâtei, aceasta judecându-se în contradictoriu cu numitul D. N., de la care ei, reclamanții, au cumpărat respectivele suprafețe, deși acesta nu mai avea calitatea de proprietar la data la care a fost pronunțată acțiunea în stabilirea servituții.
Au mai precizat că această hotărâre nu le este opozabilă, iar pârâta a obținut fără acordul lor, înscrierea în cartea funciară a dreptului de servitute.
În drept, au fost invocate prevederile art. 563, 908,910,911 Cod civil.
A solicitat administrarea probelor cu înscrisuri, interogatoriul și expertiza topometrică – fila 98 dosar.
Pârâta nu a formulat întâmpinare și nu a propus probe în contradovadă.
Prin încheierea din data de 19.03.2013, s-a admis în parte cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamanți, în sensul eșalonării taxei de timbru pentru primul capăt de cerere, de 1554,30 lei, în 10 rate lunare, a câte 155,43 lei, plătibile până pe data de 15 a fiecărei luni, începând cu aprilie 2013.
Reclamanții au achitat timbru judiciar în valoare de 5,3 lei și taxă de timbru în valoare de 8 lei pentru al doilea capăt de cerere, iar până la rămânerea în pronunțare a dosarului, au achitat și taxa de timbru în valoarea de 300 de lei din totalul de 1554,30 lei pentru primul capăt de cerere.
Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 9427/16.11.2005 pronunțată în dosarul nr. 7643/2005 Judecătoria Iași a admis acțiunea reclamanților G. N. și G. I.-D. în contradictoriu cu pârâtul D. N., dispunând transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 239 mp situat în Iași, .. 35, sector cadastral 14, ./2), cu nr, cadastral 5268, categoria curți-construcții, de la pârât în calitate de vânzător, la reclamanți în calitate de cumpărători (copie fila 6-8 dosar).
Prin încheierea din 13.09.2007 pronunțată în dosarul nr. 7643/2005, s-a admis cererea de îndreptare eroare materială, dispunându-se rectificarea dispozitivului sentinței civile nr. 9427/16.11.2005, în sensul de a fi trecute următoarele coordonate cadastrale – teren situat în Iași, .. 35, distribuit astfel – 25 mp în sector cadastral 14, ./2, nr. cadastral 5268, 100 mp în sector cadastral 14, ./1, nr. cadastral 5267, 91 mp în sector cadastral 75, ./1, nr. cadastral 7552 și 19 mp, ./1, nr. cadastral 8092 (fila 5 dosar).
Prin sentința civilă nr._/12.11.2007 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/245/2007 a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta V. A.-R. în contradictoriu cu pârâtul D. N. și constituită în favoarea proprietății reclamantei o servitute de trecere pe terenul proprietatea pârâtului (fila 96-97 dosar).
Cf. raportului de expertiză efectuat în prezenta cauză, servitutea de trecere a fost constituită pe terenul reclamanților, parcelele 1(2639/1/2) și !/1 (2639/2/1/1) teren cu privire la care s-a pronunțat sentința civilă nr. 9427/16.11.2005.
Prin urmare, la momentul constituirii dreptului de servitute, proprietarul terenului nu mai era D. N., ci reclamanții.
Cf. expertizei, ambele suprafețe de teren de 19 mp și de 25 mp sunt ocupate de către pârâtă, însă aceasta a intabulat dreptul se servitute doar pe suprafața de 19 mp, cu nr. cadastral 8092/1, înscris în Cartea Funciară nr._.
S-a mai constatat, prin raportul de expertiză, că suprafața de 25 mp este situată, de fapt, în . nr. 33, sectorul cadastral 75, ./1/2) și nu în sector cadastral 14, ./2).
În ceea ce privește dreptul de servitute, se reține că, deși sentința civilă nr._/2007 nu este opozabilă reclamanților, are putere de lucru judecat ergas omnes.
Mai mult, nu s-a dovedit că s-a schimbat situația de fapt stabilită prin hotărâre irevocabilă, în sensul că pârâta ar avea, în prezent, ieșire la drumul public sau că s-ar fi desființat dreptul de servitute, pentru a se putea dispune radierea acestuia din cartea funciară.
Prin urmare, având în vedere că reclamanții că pârâta le ocupă, fără drept, cele două suprafețe de teren, văzând și dispoz. art. 563 Noul Cod Civil, instanța va admite, în parte, acțiunea și va obliga pârâta să le lase acestora în deplină proprietate și liniștită posesie cele două suprafețe, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză.
Va respinge capătul de cerere referitor la rectificarea intabulării și radierea dreptului de servitute din cartea funciară, ca nefondat.
În temeiul art. 274 Cod de procedură civilă, va obliga pârâta să achite reclamanților cheltuieli de judecată (timbru judiciar, taxă de timbru, onorariu expert).
Va constata că reclamanții au achitat parțial taxa de timbru pentru primul capăt de cerere și va dispune înaintarea de copii de pe încheierea din 19.03.2013 și de pe hotărâre către A.F.P. Iași, în vederea recuperării diferenței de debit (taxa de timbru).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite, în parte, acțiunea civilă formulată de către reclamanții G. N. și G. I.-D. domiciliați în Iași, .. 3, . în contradictoriu cu pârâta V. A.-R. domiciliată în Iași, ., ., . și în consecință:
Obligă pârâta să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 19 mp. teren situată în Iași, . nr. 35, sector cadastral 75, ./1, nr. cadastral 8092 și suprafața de 25 mp. teren situată în Iași, . nr. 33, sector cadastral 14, ./2, nr. cadastral 5268, identificate pe planul de amplasament și delimitare anexă la raportul de expertiză (exp. Keller Viktor).
Respinge capătul de cerere cu privire la rectificarea întabulării și radierea dreptului de servitute din cartea funciară, ca nefondat.
Obligă pârâta să achite reclamanților suma de 2.439 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Constată că reclamanții au achitat suma de 300 lei, din totalul de 1554,30 lei, reprezentând taxă de timbru cu privire la care s-a dispus eșalonarea prin încheierea din 19.03.2013 și dispune înaintarea unor copii de pe încheierea din 19.03.2013 și de pe prezenta hotărâre către A.F.P. Iași, în vederea recuperării diferenței de debit (taxă de timbru) în valoare de 1254,3 lei.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.07.2013.
Președinte, Grefier,
A. D. C. L. C.
Pentru președinte aflat în C.O.
semnează jud. I. O. I.,
desemnată să îndeplinească atribuțiile specifice
funcției de președinte secție civilă
Red. și tehnored. A.D.C/L.M.P.
2 ex. – 02.08.2013
← Pretenţii. Hotărâre din 21-11-2013, Judecătoria IAŞI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... → |
---|