Obligaţie de a face. Sentința nr. 5202/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 5202/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 08-04-2014 în dosarul nr. 37935/245/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr. 5202/2014

Ședința publică de la 08 Aprilie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE- C. D. B.

Grefier -D. V.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta POLIȚIA L. IAȘI în contradictoriu cu pârâții S. I., S. E., P. M. IAȘI, având ca obiect obligație de a face Lg.50/1991.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită; părțile au fost citate cu mențiunea: „în vederea discutării perimării”; a trecut mai mult de un an de la ultimul act de procedură îndeplinit în cauză, acesta datând din data de 05.06.2012.

Instanța invocă excepția perimării acțiunii și rămâne în pronunțare pe excepția invocată.

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile de față introdusă la data de 18.07.2012:

Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 05.06.2012, când cauza a fost suspendată în temeiul disp. art. 244 alin.1 Cod procedură civilă, până la soluționarea irevocabilă a ds. nr._/245/2011; având în vedere că dosarul nr._/245/2011 a fost pronunțat în data de 12.10.2012 și redactat la data de 19.12.2012 și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților.

Văzând că în conformitate cu dispoziția art. 248 C.pr.civ.orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art. 252 C.pr.civ., perimarea se poate constata și din oficiu.

Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură, în vederea judecării pricinii de mai mult de un an, instanța urmează a constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția perimării cererii privind pe reclamanta POLIȚIA L. IAȘI în contradictoriu cu pârâții S. I., S. E., P. M. IAȘI .

Constată perimată acțiunea.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 08.04.2014.

Președinte Grefier,

B.C.D. D. V.

Red./teh. B.C.D.

2 ex. – 10.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 5202/2014. Judecătoria IAŞI