Cerere de valoare redusă. Hotărâre din 20-10-2014, Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 20-10-2014 în dosarul nr. 23493/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din camera de consiliu din data de 20 Octombrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE –Ș. A. P.
GREFIER-C. L. R.
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta E.ON E. ROMANIA SA în contradictoriu cu pârâtul A. D., având ca obiect cerere de valoare redusă .
La apelul nominal făcut în camera de consiliu, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică din data de 13.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 27.06.2014 sub nr._, reclamanta E.ON E. Romania SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A. D., pronunțarea, în procedura cu privire la cererile de valoare redusă, a unei hotărâri prin care pârâtul să fie obligat la plata sumei de 2132,57 lei reprezentând consumul de gaze naturale și a sumei de 378,73 lei cu titlu de penalități de întârziere. S-au solicitat și cheltuieli de judecată.
În fapt, reclamanta a arătat că în baza contractului încheiat cu pârâtul a livrat acestuia gaze naturale pentru locul de consum specificat în contract. Pârâtul nu a achitat însă facturile reprezentând consumul de gaze naturale aferent facturilor depuse la dosar, în valoare totală de 2132,57 lei. În baza dispozițiilor contractului încheiat de părți s-au calculat penalități de întârziere în cuantum de 378,73 lei, la nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, penalități calculate până la data de 02.05.2014.
În drept, s-au invocat prevederile Titlului X (art. 1025 și urm. )N.C.p.c.
Acțiunea a fost legal timbrată, cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 lei.
Pârâtul, legal citat, nu a depus formularul de răspuns completat și nici nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța constată următoarele:
Între reclamantă, în calitate de furnizor și pârât, în calitate de consumator, s-au desfășurat raporturi comerciale în baza contractului de furnizare a gazelor naturale încheiat la 01.10.2009 (f25,26). În temeiul acestui contract reclamanta a livrat pârâtului gaze naturale pentru locul de consum situat în loc. Tomești, jud. Iași, proprietatea pârâtului, iar pârâtul având obligația să achite contravaloarea acestor servicii, conform art. 6.2 din contract.
Conform prevederilor art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71 / 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287 / 2009 privind Codul civil „ contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat, în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa”. Deoarece contactul a fost încheiat anterior intrării în vigoare a Noului Cod Civil, tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa se va circumscrie prevederilor Codului civil din 1864 în vigoare la data încheierii contractului între părți, nefiind aplicabile dispozițiile noului cod civil intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011.
Potrivit art. 1025 N.C.p.c. procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în calcul dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței. Această condiție este îndeplinită în speță, iar cererea formulată nu se încadrează între cele pentru care N.C.p.c. a interzis aplicarea procedurii speciale a cererii cu valoare redusă, potrivit art. 1025 alin. 2 și 3.
Reclamanta a făcut dovada, prin depunerea, la dosar, a facturilor fiscale de la filele 31-74 emise în perioada 29.07._13, ce nu au fost contestate de pârât, a faptului că a livrat acestuia gaze naturale la locul de consum menționat în contract. Revenea pârâtului obligația de a proba faptul că a achitat costul acestui serviciu. Întrucât pârâtul nu a probat că ar fi achitat facturile menționate, în baza art. 969, 1073 C.civ de la 1865 va fi obligat să plătească reclamantei suma de 2132,57 lei, cu titlu de contravaloare gaze naturale. De asemenea, în baza art. 6.3 din contractul încheiat de părți neachitarea facturii de către consumator în termen de 15 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare. În consecință, pârâtul va fi obligat să plătească reclamantei și suma de 378,73 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente neplății la scadență a facturilor de la filele 31-74.
În baza art. 1031 N.C.p.c., întrucât pârâtul a căzut în pretenții, va fi obligat să plătească reclamantei suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta E. E. Romania SA, cu sediul procesual ales în București, Calea Floreasca nr. 39, sector 1, în contradictoriu cu pârâtul A. D., domiciliat în ., jud. Iași.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 2132,57 lei cu titlu de contravaloare gaze naturale și suma de 378,73 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente neplății la termen a facturilor de gaze naturale.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, eventuala cerere de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.10.2014.
Președinte, Grefier
P. Ș. A. R. C. L.
Red/tehnored.P.Ș.A./R.C.L.
4ex/26.11.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 9709/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014.... → |
|---|








