Plângere contravenţională. Sentința nr. 7491/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 7491/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 26-05-2014 în dosarul nr. 34682/245/2013

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 26 Mai 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE I. Z.

GREFIER N. Z.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7491/2014

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petent P. T. și pe intimat I. IAȘI - SERV. POLIȚIEI RUTIERE, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică sunt lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care relevă instanței faptul că pentru acest termen de judecată procedura este legal îndeplinită.

Instanța a reținut cauza spre soluționare la termenul de judecată din data de 28.04.2014 în baza art. 394 N.C.P.C, față de solicitarea părților de judecare a cauzelor în lipsă, apoi, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru termenul de judecată din 12.05.2014, pentru termenul din 19.05.2014 apoi, din aceleași motive pentru termenul de astăzi, când:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 28.10.2013 s-a înregistrat plângerea petentului P. T. împotriva procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/02.10.2013, fără cheltuieli de judecată.

În motivarea plângerii, așa cum a fost ea precizată ( filele 32 si 60 ds), petentul a arătat că el solicita anularea procesului verbal de contravenție motivat de împrejurarea ca:

- petentul arată că suspectează o eroare de inregistrare /funcționare a aparatului radar, mentionând ca agentul ar fi trebuit să aplica si Norma Metrologică nr. 021-05 referitoare la eroarea tolerată; or, daca ar fi aplicat aceasta norma, atunci ar fi trebuit să se consemneze ca a circulat cu viteza de 98,88 km/h, ceea ce nu ar fi presupus ridicarea si suspendarea permisului de conducere;de altfel, cele doua masini, adica cea condusa de el si cea condusa de I. se aflau in miscare, acesta situatie de fapt generând cele mai mari erori;

- în procesul verbal nu sunt mentionate ocupatia si locul său de muncă;

- în procesul verbal se mentioneaza ca suspendarea incepe cu data de 18.10.2013, in timp ce din dovada de circulatie reiesă ca, daca ar fi condus pe data de 17.10.2013, nu ar mai fi avut dreptul de a conduce; de altfel, precizarea din procesul verbal de contraventie este eronata;

- nu s-a specificat in procesul verbal ca aparatul radar a fost verificat de Metrologie;

- suspendarea permisului poate afecta serios activitatea societătii comerciale al cărei administrator este si in plus, consemnarea in statistica personala a I. a suspendării permisului este o vătămare morala care ii poate cauza si pe viitor vătămări;

Plângerea a fost motivata în drept pe prev. Normei 021-05.

In sustinere, a atașat înscrisuri ( filele 7-10, 35,36 ds) .

Acțiunea a fost legal timbrată .

Intimata, legal citată, a formulat întâmpinare.

În motivarea ei, a arătat ca ei considera ca petentul a fost legal sancționat, anexând in acest sens documentația care a stat la baza încheierii procesului verbal de contravenție ( filele 29,47-52,59 ds.) .

Instanta a admis pentru ambele părti proba cu inscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că petentul a fost sancționat pentru faptul că la data de 02.10.2013, a fost înregistrat cu aparatul radar circulând pe un sector de drum cu viteza de 103 km/h pe un sector de drum cu limita de viteza de 50 km/h.

Procesul verbal a fost încheiat în prezența contravenientului, care a semnat procesului-verbal, acesta precizând ca nu a avut aceasta viteză, împotriva acestuia petentul formulând în termenul legal de 15 zile (art. 31 din OG nr. 2/2001), prezenta plângere.

Verificând, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/_, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenție . nr._/02.10.2013, instanța constată că procesul verbal de contravenție cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 17 din O.G. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute, iar in plus motivele invocate de petent sub aspectul formei fiind neîntemeiate, fiind respectate prevederile legale mentionate in cuprinsul OG nr. 2/2001 raportat la prev. Regulamentului de punere in aplicare a OUG nr 195/2002.

În ceea ce privește susținerile petentului din cadrul plângerii formulate, mentionate mai sus, instanța arata ca eventualele discordante intre procesul verbal de contraventie si dovada de circulație cu privire la data de la care ar fi avut dreptul de a conduce reprezinta o simpla eroare materială, inclusiv împrejurarea ca nu s-a trecut ocupatia si locul de muncă al petentului nu sunt de natura a atrage sanctiunea nulității absolute sau relative a procesului verbal de contravenție. De altfel, pentru a fi incidenta sanctiunea nulității relative a procesului-verbal, era in sarcina petentului de face dovada vătămării si a imposibilității înlăturării ei altfel decât prin anularea actului, dovada ce insă nu a fost făcuta de petent.

Față de temeinicia procesului verbal de contravenție instanța arată următoarele:

Astfel, instanța reține că materia contravențională este asimilată în interpretarea Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului, materiei penale, în ce privește respectarea dreptului la apărare al contravenientului. În consecință, contravenientul beneficiază de o prezumție de nevinovăție. Este adevărat deci că prezumția de legalitate și netemeinicie a procesului verbal de contravenție poate veni în flagrantă contradicție cu prezumția nevinovăție a contravenientului, dacă înfrânge în mod nerezonabil posibilitatea acestuia de a se apăra. O astfel de prezumție nu este însă în dezacord cu prezumția de nevinovăție dacă, raportat la gravitatea mizei, ea nu depășește o limită rezonabilă.

Instanța constată că procesul verbal de contravenție constituie un act administrativ, care, în privința constatărilor personale (prin propriile simțuri) ale agentului constatator se bucură de o prezumție relativă de adevăr, agentul constatator fiind împuternicit de stat a constata faptele antisociale.

În cauză, fapta a fost constatată pe baza documentației care a stat la baza încheierii procesului verbal de contravenție.

Astfel, instanța va avea in vedere conținutul procesului verbal de contravenție emis pe numele petentului coroborat cu probele administrate de părti. Cu referire la petent, instanta arată că, deși petentul a făcut susținerea conform căreia situația de fapt redata in procesul verbal de contraventie nu este cea reală, acesta nu a administrat probatorii cu privire la situația de fapt care să vina in combaterea celor probate de intimata, intimata făcând dovada sustinerilor din cadrul procesului verbal de contraventie prin depunerea documentatiei care a stat la baza incheierii acestuia.

De altfel, din coroborarea pozelor cu înregistrările efectuate rezulta clar săvârșirea contraventiei imputate petentului, neexistând vicii care să duca la neluarea in considerare a inregistrărilor făcute .

În plus, instanța învederează că autotestarea aparatelor radar este o operațiune care se realizează automat de către aparatul respectiv, la pornirea acestuia, așa cum rezultă din art. 3.2.6 alin. 2 din Norma de Metrologie Legală, Ordin 301/2005, privind aparatele pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre); potrivit aceluiași text legal, persoana care operează aparatul radar are posibilitatea de a activa manual funcția de autotestare a aparatului, atunci când consideră necesar, dar această autotestare se efectuează automat de aparat la pornirea acestuia.

Omologarea aparatului radar este o operațiune prealabilă realizării verificării metrologice pentru fiecare aparat radar de acel tip în parte, astfel încât prin prezentarea buletinului de verificare metrologică se face, implicit, și dovada faptului că respectivul model de cinemometru a fost omologat.

Prin depunerea atestatului de operator radar al agentului constatator se creează o prezumție că au fost respectate toate normele ce reglementează exploatarea cinemometrului.

Marja de eroare prevăzută de NML 021-05 se aplică doar cu ocazia verificării metrologice a aparatelor radar, nu și la măsurarea vitezei de deplasare a autovehiculelor în trafic, o interpretare contrară conducând la crearea unei stări de incertitudine cu privire la valabilitatea valorilor vitezelor măsurate cu aparatele radar, fapt ce ar afecta sancționarea contravenției de depășire a vitezei legale și, implicit scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea drept contravenție a acestei fapte.

Instanta mai arată că înregistrarea depusă la dosarul cauzei de intimat respectă prevederile art. 3.5.1 din NML-021-05 din 23.11.2005, potrivit cu care aceasta trebuie să cuprindă: data și ora la care a fost efectuată măsurarea, valoarea vitezei măsurate, sensul de deplasare a autovehiculului, imaginea autovehiculului în care este pus clar în evidență numărul de înmatriculare. Cinemometrul este certificat, măsoară în regim staționar și în regim de deplasare și este verificat metrologic conform buletinului anexat, fiind în termenul de valabilitate.

Instanta mai dorește să sublinieze ca, din o simplă vizualizare a CD-ului, rezultă cum petentul a inregistrat viteza mentionata in cuprinsul procesului verbal de contraventie, petentul necontestând prin modul de formulare a plângerii împrejurarea ca nu s-ar fi aflat in zona de restrictionare a vitezei.

Instanța reține că, potrivit dispozițiilor art.249 din Codul de proc civilă, cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească. O simplă afirmație a petentului prin care se susține o situație de fapt contrară celei reținute prin procesul verbal, nu face dovada netemeiniciei acestuia, în lipsa altor elemente probatorii.

În plus, instanța considera că s-a făcut o individualizare corecta a sancțiunii de către agentul constatator în conformitate cu prev art 21 din OG 2/2001.

F. de cele reținute mai sus, constatând ca procesul verbal a fost întocmit cu respectarea prev. art. 16 si 19 din OG 2/2001 aprobata prin Legea 180/2002 si ca nu pot fi invocate, din oficiu, nici una din cauzele de nulitate absoluta prev. de art. 17, instanța, in baza art. 32-34 din același act normativ, va respinge plângerea ca neîntemeiata, menținând procesul verbal ca legal si temeinic .

În temeiul principiului disponibilității, va lua act cu privire la faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecata de către petent.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiata plângerea contravențională formulata de petentul P. T., domiciliat in S., ., jud Prahova, CNP_ in contradictoriu cu intimata I. IAȘI - SERV. POLIȚIEI RUTIERE, cu sediul in IAȘI, .. 29.

Ia act cu privire la faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Judecătoria Iasi .

Pronunțată în ședință publică azi 26.05.2014.

Președinte,Grefier,

Z. I. Z. N.

Red./tehnored./Z.I.

4 exempl./14.07.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 7491/2014. Judecătoria IAŞI