Plângere contravenţională. Sentința nr. 8696/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 8696/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 19-06-2014 în dosarul nr. 3567/245/2014

Dosar nr._ Cod operator: 3171

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 19 Iunie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M. G. T.

GREFIER M. P.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8696/2014

Pe rol se află judecarea cauzei Civile privind pe petent . și pe intimat I. I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER - I.S.C.T.R., PRIN I. TERITORIAL NR. 3 ZONA N-E SUCEAVA, intimat I. 3, având ca obiect plângere contraventionala.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza a fost reținută spre soluționare în ședința publică de la 12.06.2014, când, din lipsă de timp pentru deliberări, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, când,

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față:

Sub nr._ a fost înregistrată pe rolul instanței plângerea formulată de petenta S.C. S. .. în contradictoriu cu intimatul I. de S. pentru Controlul în Transportul Rutier - I.S.C.T.R., prin care a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din 14.01.2014.

În fapt, a arătat petenta că procesul-verbal de contravenție este lovit de nulitate întrucât au fost menționate în mod greșit datele de identificare ale persoanei care reprezintă societatea, administratorul acesteea fiind M. I. Aleodor și nu M. Daneluța. Actul sancționator este lovit de nulitate și pentru lipsa mențiunilor referitoare la prezența unui martor asistent, fiind întocmit cu încălcarea prevederilor art.19 din O.G. nr.2/2001, precum și pentru nerespectarea prevederilor art.16 pct.7 din OG nr.2/2001, întrucât nu a fost adus la cunoștința petentei dreptul de a face obiecțiuni.

Pe fondul cauzei, a învederat petenta, cât privește prima faptă reținută în sarcina sa, că șoferul autotractorului a început activitatea la firmă la data de 14.01.2014, astfel cum reiese din contractul de muncă al acestuia, data constatării contravenției fiind prima sa zi de lucru.

A anexat înscrisuri, în copie certificată, f.6-19.

La data de 04.03.2014, petenta a depus la dosar precizări scrise prin care a solicitat înlocuirea amenzii aplicate cu avertisment sau reducerea cu 50% a cuantumului amenzii aplicate. Anexat precizărilor, a depus înscrisuri, în copie certificată, f27-31

Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat, cu prioritate respingerea motivelor de nulitate a procesului-verbal invocate de către petentă.

Pe fondul cauzei, a solicitat intimatul respingerea plângerii, motivat, în esență de următoarele considerente:

Arată intimatul, invocând Regulamentul CEE nr.3821/1985 și Ordinul nr.1058 din 19.10.2007, că toți operatorii de transport sunt obligați să înmâneze o dovadă a activității șoferului, la plecarea acestuia în cursă, formularul tipizat care se completează cu datele de identificare ale conducătorului auto și în care se menționează dacă acesta a avut o perioadă de concediu de odihnă sau medical sau o altă situație și reprezintă o dovadă ce vine în scopul de a justifica lipsa diagramelor la bordul vehiculului dar la momentul controlului, această fișă de activitate nu exista la bordul autovehiculului.

Având în vedere că fapta contravențională este o faptă de pericol, pentru care legiuitorul a instituit sancțiuni severe, a precizat intimatul că nu poate fi dispusă înlocuirea amenzii cu avertismentul.

A fost anexată documentația care a stat la baza întocmirii procesului-verbal, f.52-60.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 14.01.2014, petenta S.C. S. .. a fost sancționată cu amendă în valoare de 4000 lei pentru fapta prevăzută de art.8 alin. 1 pct.31 din O.G. nr. 37/2007, constând în aceea că la data de 14.01.2014, ora 13,50, pe DN 24, în localitatea P., jud. Iași, a fost oprit și controlat ansamblul de vehicule format din autotractor cu nr. de înmatriculare_ și semiremorca cu nr. de înmatriculare_, aparținând S.C. S. .., condus de către M. I.-D., ce transporta lemn rotund rășinoase, conform aviz nr._/14.01.2014, constatându-se că conducătorul auto nu a prezentat numărul necesar de diagrame tahograf prevăzut de legislația în vigoare, respectiv diagrama din aparatul tahograf și diagrame pentru 28 de zile anterioare, acesta prezentând doar diagrama din aparat fără celelalte diagrame privind activitatea din ultimele 28 de zile sau vreun document justificativ al activității pentru perioada lipsă.

Analizând cu prioritate aspectele de legalitate ale procesului verbal contestat, instanța apreciază că acesta este de natură a răspunde cerințelor legale imperative prevăzute de O.G. nr.2/2001.

Cât privește încălcarea prevederilor art.19 din O.G. nr.2/2001, cu privire la semnarea de către contravenient a procesului-verbal, instanța apreciază că nu poate fi reținută.

Potrivit art.19 din O.G. nr.2/2001, „procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator și de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia. Nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator. În lipsa unui martor. agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.”

Încheierea procesului-verbal în prezența contravenientului, persoană juridică se realizează în situația în care reprezentantul legal al societății este de față la întocmirea actului sancționator.

În cauză, reține instanța că procesul-verbal a fost încheiat în prezența conducătorului auto, petenta nu a dovedit că această persoană avea calitate de reprezentant legal al societății sau avea mandat din partea reprezentantului legal să semneze procesul-verbal. Astfel, în mod corect, agentul constatator a consemnat că la întocmirea procesului-verbal reprezentantul legal al contravenientului, respectiv S.C. S. .. nu se află de față, astfel încât nu poate face obiecțiuni.

De asemenea, potrivit mențiunilor înscrise la punctul 10 lit. b) din procesul-verbal de contravenție, agentul constatator a motivat lipsa semnăturii unui martor care să ateste lipsa contravenientului întrucât nu s-a putut identifica nici un martor la fața locului iar persoanele de față sunt agenți constatatori care nu pot avea calitatea de martori.

Cu privire la temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța reține următoarele:

Potrivit disp. art.8 alin. 1 pct.31 reprezintă încălcări foarte grave ale dispozițiilor Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului (CE) nr. 561/2006, ale Regulamentului (CEE) nr. 3.821/85 și, după caz, ale Acordului AETR și constituie contravenții, dacă acestea nu sunt considerate infracțiuni potrivit legii penale: neprezentarea în trafic a numărului necesar de diagrame tahografice, a cartelei tahografice sau a listărilor efectuate cu imprimanta tahografului digital.

Sancționarea petentei s-a dispus pentru că s-a constatat la controlul efectuat de către agentul intimatei, lipsa la bordul vehiculului utilizat pentru transportarea mărfurilor a numărului necesar de înregistrări tahografice conform legislației în vigoare (ziua în curs și cele utilizate în ultimele 28 de zile.), prezentând doar diagrama din aparat fără alte documente justificative privind activitatea din ultimele 28 de zile.

Instanța reține că la bordul autovehiculului aparținând petentei trebuia să existe, la momentul controlului un document justificativ din care să reiasă că șoferul vehiculului a fost angajat la data de 14.01.2014, aceasta fiind prima sa zi de lucru.s

Observând existența reală, obiectivă a faptelor contravenționale, instanța va proceda în continuare la analiza incidenței criteriilor de individualizare a sancțiunii.

Se poate observa că intimatul a aplicat sancțiunea principală a amenzii în cuantum minim, în considerarea gradului de pericol social semnificativ a faptelor, pericolul social existând prin însăși fapta săvârșită. Instanța apreciază că sancțiunea avertismentului nu poate răspunde în concret celor două scopuri fundamentale ale oricărei sancțiuni: de represiune și de reeducare.

Apreciind, în ansamblul probatoriului administrat că fapta contravențională reținută are o existență reală, că a fost săvârșită cu vinovăție și că, de asemenea, în raport de împrejurările comiterii acesteia este aptă de a justifica pe deplin aplicarea sancțiunii amenzii, instanța urmează a respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta ., în contradictoriu cu intimatul I. de S. pentru Controlul în Transportul Rutier - I.S.C.T.R.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta S.C. S. .., având J_ și C._, cu sediul în localitatea Gura Humorului, ., jud. Suceava, în contradictoriu cu intimatul I. de S. pentru Controlul în Transportul Rutier – I.S.C.T.R., prin I. Teritorial nr.3, Zona N-E Suceava, cu sediul procedural ales în Suceava, .. 16, jud. Suceava.

Înlocuiește cu avertisment sancțiunea amenzii contravenționale aplicată petentei prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 14.01.2014.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 19.06.2014.

Președinte, Grefier,

T.M.G.P.M.

Red./Tehnored. T.M.G

5 ex. /15.12.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 8696/2014. Judecătoria IAŞI