Plângere contravenţională. Hotărâre din 27-10-2014, Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 27-10-2014 în dosarul nr. 18023/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 27 Octombrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE –Ș. A. P.
GREFIER-C. L. R.
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul V. C.-B. în contradictoriu cu intimatul M. A. INTERNE-IPJ IAȘI-SERVICIUL/BIROUL RUTIER, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică din data de 13.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 23.05.2014, sub nr._, petentul V. C. B. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Iași, anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/13.05.2014, încheiat de intimat.
În motivare, petentul a arătat că pietonul despre care se face vorbire în procesul-verbal de contravenție se afla dincolo de axul drumului, pe celălalt sens de mers, astfel încât nu se impunea acordarea priorității de trecere.
În drept, petenta a invocat prevederile OG nr. 2/2001, OUG nr. 195/2002,
Cererea a fost legal timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru.
Intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată. Intimatul a depus la dosarul cauzei raport scris al agentului constatator privind fapta.
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța constată următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/13.05.2014 petentul a fost sancționat contravențional cu o amendă în cuantum de 340 lei și sancțiunea complementară a reținerii permisului de conducere în vederea suspendării pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100 alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002, constând în aceea că la data de 13.05.2014, conducând autoturismul Ford cu nr._ dinspre șos A. spre .. Iași, la intersecția celor două artere nu a oprit și nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat în traversarea regulamentară pe trecere de pietoni. Prin același proces-verbal de contravenție petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 510 lei pentru săvârșirea contravenției prev de art. 101 alin. 1 pct. 18 in OUG nr. 195/2002, constând în aceea că nu avea asupra sa polița de asigurare RCA.
Instanța, analizând procesul-verbal de contravenție atacat, constată că, din punct de vedere al formei, acesta întrunește cerințele legale, neexistând nici unul dintre cazurile prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, care ar atrage nulitatea procesului-verbal și care pot fi invocate din oficiu de către instanță. Procesul-verbal de contravenție este suficient de lizibil, iar fapta a fost corect încadrată juridic.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, se constată că fapta reținută în sarcina petentului a fost constatată în mod direct de agentul constatator, astfel încât procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție de temeinicie. Petentul nu a administrat nicio probă care să dovedească faptul că descrierea data faptei în cuprinsul procesului-verbal de contravenție nu ar corespunde realității. În schimb, petentul a semnat procesul-verbal de contravenție conținând mențiunea ”nu am obiecțiuni”, ceea ce instituie o prezumție puternică în sensul că descrierea faptelor săvârșite este corectă. În consecință, instanța va considera că procesul-verbal de contravenție este temeinic întocmit.
Referitor la sancțiunea aplicată pentru săvârșirea contravenției prev de art. 101 alin. 1 pct. 18 in OUG nr. 195/2002, având în vedere criteriile de individualizare a sancțiunii contravenționale prevăzute de art. 21 alin. 3 din OUG nr. 2/2001, împrejurarea că fapta prezintă un pericol social concret relativ scăzut, nu a produs împrejurări grave, instanța apreciază că aplicarea sancțiunii avertismentului este suficientă pentru a asigura, respectarea, pe viitor, de către petent, a dispozițiilor legale încălcate. În consecința, instanța urmează a admite în parte plângerea petentului și a dispune înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției pentru săvârșirea contravenției prev de art. 101 alin. 1 pct. 18 in OUG nr. 195/2002cu sancțiunea avertismentului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea formulată de petentul V. C., CNP_, domiciliat în Iași, ., ., . cu intimatul IPJ Iași, împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/13.05.2014.
Înlocuiește amenda în cuantum de 510 lei aplicată petentului pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG nr. 195/2002 cu sancțiunea avertismentului.
Menține celelalte dispoziții ale procesului-verbal de contravenție contestat.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, eventuala cerere de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.10.2014.
Președinte, Grefier
P. Ș. A. R. C. L.
Red/tehnored.P.Ș.A./R.C.L.
4ex/02.12.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 8696/2014.... | Plângere contravenţională. Hotărâre din 24-11-2014,... → |
|---|








