Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1940/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1940/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 07-02-2014 în dosarul nr. 33159/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 1940/2014
Ședința din Camera de consiliu de la 07 Februarie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE C. C.
Grefier S. M. M.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamant . și pe pârât B. V., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința din Camera de consiliu, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită..
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința din Camera de consiliu din 31 ianuarie 2014, când instanța a reținut cauza în pronunțare și, din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru data de 07 februarie 2014, când,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 14.10.2013 sub nr._, reclamanta . a solicitat obligarea pârâtului B. V. la plata sumei de 2454,38 lei, reprezentând contravaloare facturi fiscale emise în baza contractului de funrizare servicii telefonie nr._/20.11.2012, precum și a penalizărilor de întarziere aferente, respectiv a contravalorii clauzei penale în privința echipamentelor predate în custodie și nerecuperate.
Totodată, a solicitat reclamanta obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecată.
Cererea fost legal timbrată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în baza contractului menționat, s-a convenit ca paratul să beneficieze de serviciile specificate, în schimbul plății tarifelor agreate, dar acesta nu și-a respectat obligația corelativă deși a beneficiat de prestarea lor.
A menționat reclamantul că, pentru nerespectarea termenului de scadență la plată, pe langă debitul restant, paratul datorează și penalizările de întarziere de 0,2% pentru fiecare zi, conform disp. art. 3 pct.3.3, 3.4, 3.5 și 3.6 din contract, calcuate începand cu a zecea zi a lunii următoare termenului de plată, dar și cu titlu de clauză penală, contravaloarea echipamentelor ce i-au fost predate în custodie și nerecuperate, constand în suma de 1550,00 lei.
Conform susținerilor reclamantului a denunțat unilateral contractul, în baza pactului comisoriu de grad IV inserat la art.5.2 lit.a și g, astfel că, în condițiile semnării contractului și procesului verbal de predare primire de către parat și a faptului că este evidentă intenția acestuia de fraudare a societății, întrucat a dorit doar să obțină telefonul SAMSUNG GALAXY SII fără să achite sumele de bani aferente, se impune admiterea cererii, inclusiv în privința sumei de 1550,00 lei dată de diferența dintre prețul de listă al telefonului și suma achitată efectiv de acesta .
În drept au fost invocate disp. art.1025-1032 Noul Cod de procedură civilă, art.969 și urm. C.civ, art.1270 NCC, art.1 pct.1.2, art.2, art.3 pct. 3.3, 3.4, 3.5 și 3.6 din contract, prevedrile procesului verbal de predare-primire.
În dovedirea celor susținute, reclamanta a depus înscrisuri în copie certificată „conform cu originalul” (f.7-30).
Legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În speță în baza contractului de furnizare servicii nr._/20.11. 2012 între părți s-au derulat raporturi de natură comercială, în baza cărora paratul a beneficiat de servicii de telefonie mobilă, iar pentru recuperarea contravalorii acestora reclamanta a emis următoarele facturi fiscale, a căror contravaloare nu a fost achitată de B. V., deși acesta a semnat contractul: nr._/19. 12.2012, nr._/18.01.2013, nr._/19.02.2013, nr._/19. 03.2013, nr._/8.04.2013 și nr._/20.05.2013, acumulandu-se astfel un debit restant în sumă de 719,34 lei.
La suma datorată cu titlu de debit avand în vedere neplata acestora reclamanta a calculat penalități în procent de 0,2% pentru fiecare zi de întarziere, potrivit art. 3.6 din contract, ce însumează conform calculului depus la dosar 185,04 lei, iar pe de altă parte, avand în vedere depășirea cu mai mult de 20 zile a datei de scadență la plata facturilor creditoarea a denunțat unilateral contractul, prevalandu-se de clauza de la art. 5.2 lit.a și g ce conține pactul comisoriu de gradul IV convenit de părți .
În condițiile în care prin procesul verbal de predare primire încheiat la data de 10.08.2012 i-a fost predat paratului în custodie telefonul mobil, iar Anexa 1 conține clauza penală potrivit căreia acesta are obligația de a achita creditoarei, în cazul încetării contractului înainte de termen, diferența de preț dintre contravaloarea aparatului contractat la preț subvenționat și c/v prețului de listă reclamanta pretinde și suma de 1550,00 lei, cu titlu de contravaloare discount acordat la data încheierii contractului.
În speță instanța constată incidența disp. art.1.025 al.1 NCPC ce prevede că procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.
Totodată, din punct de vedere al aplicarii legii civile in timp, art. 6 alin. 1 si 2 din Noul cod civil stipuleaza ca legea civila este aplicabila cat timp este in vigoare, acesta nu are putere retroactiva, iar actele si faptele juridice incheiate ori, dupa caz, savarsite sau produse inainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decat cele prevazute de legea in vigoare la data incheierii sau, dupa caz, a savarsirii ori producerii lor iar în condițiile în care facturile fiscale ce fac obecitul litigiului sunt emise în 2012 instanta retine ca prezenta cauză este supus legii in vigoare la data incheierii sale, respectiv prevederile NCC.
În ce privește contractul de furnizare servicii nr._/20.11.2012 pe care-și întemeiază pretențiile reclamanta, acesta reprezintă legea părților în accepțiunea art. 1270 NCC, iar paratul a beneficiat în baza contractului de serviciile prestate fără a plăti contravaloarea acestora începând cu luna decembrie 2012, acumulând un debit restant de 719,34 lei, conform calcului depus de reclamantă (f.9) la care se adaugă penalitățile de întarziere în cuantum de 185,04 lei calculate conform art.3.6 și de asemenea a prmit în custodie telefonul mobil fără a-l restitui în termen de 2 zile de la încetarea contractului ca urmare intervenirii pactului comsioriu de grad IV astfel că datorează și suma de 1550,00 lei în baza clauzei penale de la art.5.5.1, în condițiile art.1538 și urm. NCC., ce reprezintă o modalitate de evaluare anticipată a prejudiciului cauzat reclamantei în caz de neexecutare sau executare cu întârziere a obligațiilor de către cealaltă parte.
Având în vedere considerentele arătate și ținând seama de disp. art. 1516 NCC în condițiile nedovedirii stingerii obligației de plată a debitului și penalităților menționate precum și a c/v clauzei penale, împrejurare ce constituie o încălcare a principiilor de drept enunțate de art.1170 și art.1270 NCC, instanța va admite cererea și obliga paratul la achitarea acestor sume către reclamantă .
În temeiul art. 1031 alin. 1 NCPC va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 200,00 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând c/v taxă judiciară de timbru .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta ., cu sediul ales în Iași, ..63, jud. Iași în contradictoriu cu pârâtul B. V., cu domiciliul în ., jud. Iași.
Obligă pârâtul să achite reclamantei suma totală de 2454,38 lei compusă din suma de 719,34 lei, reprezentând c/v a 6 (șase) facturi fiscale restante emise în baza contractului de furnizare servicii (telefonie) nr._/20.11.2012, suma de 185,04 lei, reprezentând c/v penalități de întârziere aferente, precum și din suma de 1550,00 lei, reprezentând c/v discount acordat la încheiere contract.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 200,00 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând c/v taxă de timbru .
Executorie.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.
Dată în Camera de Consiliu.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.02.2014.
Președinte, Grefier,
C.C. S.M.M.
Red. Pr.C.C.
4 ex./12.06.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6194/2014.... | Pretenţii. Sentința nr. 2551/2014. Judecătoria IAŞI → |
|---|








