Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 20-10-2014 în dosarul nr. 26145/245/2014

Dosar nr._ Cod operator: 3171

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința camerei de consiliu din data de 20 octombrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - C. C.

GREFIER - A. E.

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2014

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta O. V. INSURANCE GROUP S.A., în contradictoriu cu pârâta B. M. I., având ca obiect ,,cerere de valoare redusă’’.

La apelul nominal, făcut în ședința camerei de consiliu, sunt lipsă părțile.

Procedură de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, pentru acest termen de judecată, procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Instanța rămâne în pronunțare asupra cererii formulate de reclamanta O. V. Insurance Group S.A., în contradictoriu cu pârâta B. M. I.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 16.07.2014 sub nr._, reclamanta O. V. INSURANCE GROUP SA a solicitat obligarea pârâtei Barcă M. I. la plata sumei de 2824,35 lei cu titlu de despăgubiri, precum și a dobanzii legale de la data înregistrării cererii de chemare în judecată .Totodată, a solicitat reclamanta obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecată.

Cererea a fost legal timbrată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 19.11.2012 parata a provocat un accident de circulație, în timp ce conducea auto cu nr. de înmatriculare_, din care a rezultat avarierea auto marca Peugeot 4007 cu nr. de înmatriculare_, aflat în proprietatea . SRL.

Conform susținerilor reclamantei, în baza poliței de asigurare facultativă . nr._, de care a beneficiat auto avariat, a fost achitată indemnizația de asigurare în valoare de 2824,35 lei, cu titlu de despăgubire, cu mențiunea că parata n-a respectat disp. art. 10 din OUG nr.195/2002 și, potrivit disp. 2210 NCPC, ce-i conferă societății de asigurare un drept de regres, coroborat cu art. 1357 NCPC, conform căruia Barcă M. C. are obligația de a răspunde pentru fapta proprie, se impune admiterea acțiunii, mai ales că vinovăția paratei a fost constatată prin proces verbal de contravenție ._.

În drept au fost invocate disp. art. 1357, art. 2210 și urm. C.civ, art.10 și 76 din OUGnr.195/2002, art. 1025 și urm. C.p.c.

La cerere au fost anexate înscrisuri în copie certificate" conform cu originalul" (f.5-24) .

Parata nu a formulat întampinare în termen legal și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și exprima poziția procesuală.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În speță prin declarația din 20.11.2012 numitul C. P. a arătat că, a condus auto cu nr. de înmatriculare_ în seara zilei de 19.11.2012 pe . mun. Iași, din direcția Baza 3 către P. R. și a fost acroșat de auto cu nr.de înmatriculare_, iar pe de altă parte, prin procesul verbal de contravenție . nr._/20.11.2012, întocmit de IPJ Iași, a fost sancționată contravențional parata Barcă M. I., întrucat nu a păstrat o distanță corespunzătoare între mașini și se face vinovată astfel de producerea accidentului.

În ce privește avariile, acestea au fost constatate atat prin autorizație de reparații emisă de IPJ Iași . nr._/2011.2012 cat și prin nota O. V. INSURANCE GROUP SA din 20.11.2012, întocmită în calitate de asigurator CASCO pentru autoturismul cu nr. de înmatriculare_, conform poliței AVA nr._ din 09.04.2012, iar contravaloarea despăgubirii, în sumă de 2824,35 lei, solicitată prin cererea formulată în acest scop de C. P., a fost achitată către ., care a efectuat reparațiile mașinii în baza contractului nr._/23.04.2013, cu OP nr.FIN-08-_/10.06.2013.

În speță în condițiile în care se pretinde prin cerere plata sumei de 2824,35 lei cu titlu de despăgubiri achitată cu OP menționat, instanța constată incidența disp. art.1.025 al.1 NCPC, ce prevede că procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.

Totodată, din punct de vedere al aplicarii legii civile in timp, art. 6 alin. 1 si 2 din Noul cod civil stipuleaza ca legea civila este aplicabila cat timp este in vigoare, acesta nu are putere retroactiva, iar actele si faptele juridice incheiate ori, dupa caz, savarsite sau produse inainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decat cele prevazute de legea in vigoare la data incheierii sau, dupa caz, a savarsirii ori producerii lor, ori în condițiile în care evenimentul rutier ce a generat dreptul la despăgubiri s-a produs în 2012 prezenta cauză este supusă, din punct de vedere al dreptului substanțial, legii in vigoare la data incheierii sale, respectiv prevederilor NCC.

Astfel, în condițiile în care s-a dovedit faptul că a fost achitată c/v reparațiilor către asigurat reclamanta este îndreptățită să se subroge în drepturile acesteia pentru a recupera suma plătită de la cel vinovat, beneficiind de subrogația legală instituită de art. 2210 NCC, potrivit căruia:” În limitele indemnizației plătite, asiguratorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane” .

Pe de altă parte art 1349 NCC prevede că:” (1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.(2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.” fiind instituită prin art. 1357 NCC răspunderea pentru fapta proprie a celui care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție.

În speță așadar, raportat la situația de fapt reținută, instanța va admite în parte cererea urmand să oblige parata la plata sumei de 2824,35 lei, conform considerentelor arătate iar în același timp, în privința dobanzii legale pretinse sunt incidente disp. O.G. nr.13/2011, aplicabilă de la 01.09.2011, potrivit cărora:” (3) Dobanda datorata de debitorul obligatiei banesti pentru neindeplinirea obligatiei respective la scadenta este denumita dobanda penalizatoare”, iar aceasta se datorează de la data punerii în întarziere, reprezentată în speță de data introducerii prezentei cereri de chemare în judecată, astfel că instanța urmează să oblige parata și la achitarea acesteia, începand cu data de 16.07.2014 pană la stingerea integrală a debitului menționat.

În temeiul art. 1031 alin. 1 NCPC va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 200,00 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentand c/v taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta . GROUP SA, cu sediul ales la Societatea Civilă de Avocați „ I. &O.” din București, ..3, ., . în contradictoriu cu pârâta B. M. I., cu domiciliul în Iași, ..54, ., jud.Iași.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 2824,35 lei, reprezentând c/v despăgubiri precum și dobânda legală, calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată (16.07.2014 ) până la plata efectivă a sumei menționate.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200,00 lei, reprezentând c/v taxă de timbru, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare la Tribunalul Iași ( se depune la Judecătoria Iași).

Pronunțată în ședință publică, azi, 20.10.2014.

Președinte, Grefier,

C.C. E.A.

Red. Pr.C.C.

4 ex./21.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI