Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 26-11-2014 în dosarul nr. 21947/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2014
Ședința publică de la 26 Noiembrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE T. B.
Grefier L. T.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamant . pe pârât B. A., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsind:
- pârât - B. A.
- reclamant - .>
Procedura de citare este legal îndeplinită..
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 19.11.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi 26.11.2014, când în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Prin acțiunea înregistrată sub nr._/20.06.2014 reclamanta . chemat in judecată pe paratul B. A. solicitând să se dispună prin hotărâre judecătorească obligarea acestuia la:
- plata sumei de 163,85 lei cu titlu de preț;
- plata sumei de 27,02 lei cu titlu de penalități;
- plata cheltuielilor de judecată.
Reclamanta arată că a prestat paratei servicii de salubritate in baza contractului nr._/2008, insă aceștia nu au plătit prețul facturilor aferente perioadei sep. 2011 – sept. 2013 in sumă de 163,85 lei, astfel că datorează și suma de 27,02 lei cu titlu de penalități potrivit art. 58 din contract.
Paratul nu a depus întâmpinare, deși a fost legal citat și nici chitanțe cu care să facă dovada achitării debitului.
In dovedirea pretențiilor reclamanta a depus înscrisuri.
In drept a invocat disp. art. 1516 Cod Civil, art. 223 și art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod Procedură Civilă.
De asemenea a făcut dovada că a convocat pe pârât în vederea realizării concilierii prevăzute de art. 720 ind. 1 C. pr. Civilă și a medierii.
Examinând actele dosarului instanța constată că reclamanta a prestat pârâtei servicii de salubritate în perioada sept. 2011 – sept. 2013 în valoare de 163,85 lei, însă aceasta nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a prețului la termenul fixat, astfel că îi datorează și suma de 27,02 lei cu titlu de penalități potrivit art. 8 din contract.
Acțiunea formulată este întemeiată și urmează a fi admisă potrivit disp. art. 1516 din Noul Cod Civil.
În temeiul art. 453 C. pr. civ. obligă pe pârâtă la plata sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta . sediul in Iași, ., in contradictoriu cu pârâtul B. A. cu domiciliul in Iași, ., ., .> Obligă pe parat să plătească reclamantei suma de 163,85 lei cu titlu de preț, suma de 27,02 lei cu titlu de penalități și suma de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va înregistra la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.11.2014.
Președinte, Grefier,
B. T. T. L.
Red jud. B.T./Tehnored.: R.M.G.
4 ex., 18.12.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014.... | Fond funciar. Sentința nr. 1343/2014. Judecătoria IAŞI → |
|---|








