Contestaţie la executare. Sentința nr. 1546/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1546/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 04-02-2014 în dosarul nr. 29574/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1546/2014
Ședința publică de la 04 Februarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE L. H.
Grefier M. G. P.
Pe rol se află judecarea acțiunii civile formulate de contestatoarea C. Județeană de Fond Funciar Iași în contradictoriu cu intimata S. E. D., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 21.01.2014, susținerile apărătorului ales al intimatei fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din hotărâre, când, din lipsă de timp pentru deliberări, s-a amânat pronunțarea la data de 28.01.2014 și pentru azi, când,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de fata constata următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 13.09.2013 sub nr._ contestatoarea C. Județeană de Fond Funciar Iași, a chemat in judecata pe intimata S. E. D., pentru ca în contradictoriu cu aceasta să se dispună anularea încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare și a somației Biroului Executorilor Judecătorești Asociația M. I. și M. L. la cererea creditoarei intimate.
In motivarea cererii, contestatoarea a arătat cu privire la plata sumei de bani că raportat la dispozițiile art. 622 NCPC, creditoarea nu s-a adresat cu o solicitare instituției pentru executarea de bunăvoie a obligației, aceasta adresându-se direct executorului judecătoresc. Executarea silită a debitorului nu poate constitui temei de culpă pentru solicitarea cheltuielilor de executare.
Ordonanța nr. 22 din 2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, aprobată prin Legea nr. 288 din 2002, reglementează o procedură derogatorie de la dreptul comun în materia executării silite împotriva instituțiilor publice, prevederile acestui act fiind imperative. Aceste norme au și caracter de norme de protecție de interes general întrucât este de neconceput ca pe calea executării silite a unui titlu executoriu să se ajungă la lipsirea unei instituții publice de resursele sale financiare necesare acoperirii altor cheltuieli decât cele stabilite prin titlul executoriu.
Actul normativ instituie o relație directă între creditor și debitor, creditorul adresându-se debitorului pentru a dispune măsuri de asigurare a creditelor bugetare proprii necesare plăților sumelor stabilite prin titluri executorii.
Conform art. 3 din ordonanță dacă instituția publică nu își îndeplinește obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2 creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură Civilă. Conform art. 2 din Legea nr. 340 din 2004, prefectul este ordonator terțiar de credite și potrivit art. 7 activitatea instituției prefectului este finanțată de la bugetul de stat.
La art. 1 din OG nr. 22 din 2002 se arată că creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice se achită din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora sau după caz de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Referitor la onorariul avocatului în suma de 1900 lei, astfel cum este menționat în încheierea din data de 4.09.2013 adresată instituției de executorul judecătoresc, acesta nu este justificat dacă ținem cont de procedura simplă pe care creditorul avea posibilitatea să o urmeze în vederea punerii în aplicare a hotărârii judecătorești. Judecătorii au dreptul de a mări sau micșora onorariile avocaților iar în aprecierea cuantumului onorariului instanța trebuie să aibă în vedere atât valoarea pricinii cât și proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului. În consecință onorariul executorului judecătoresc cât și al avocatului trebuie să reprezinte echivalentul muncii prestate de aceștia și nu să constituie un mijloc de rotunjire a veniturilor în detrimentul debitorului urmărit.
De asemenea, dovada onorariului avocatului se face prin înscrisuri, respectiv factură fiscală și chitanță sau bon fiscal din care să rezulte cuantumul acestuia și activitățile prestate de avocat pentru care a fost achitat, în acest sens nefiind atașate dovezi ale achitării lor.
Cu privire la obligația de a face, eliberarea titlului de proprietate în beneficiul creditoarei, a precizat contestatoarea că nu poate să își îndeplinească obligația decât după îndeplinirea obligației de către C. Locală de Fond Funciar M.. Această din urmă comisie trebuie să întocmească documentația necesară eliberării titlului de proprietate și apoi să o înainteze comisiei județene în vederea emiterii actului de proprietate, conform HG 890 din 2005.
În drept s-au invocat dispozițiile OG nr. 22 din 2002, Legea nr. 340 din 2004, Codul Civil, Codul de procedură Civilă.
Alăturat s-a depus copii inscrisuri.
Cererea a fost legal timbrata. Contestatorul a solicitat judecata cauzei si in lipsa reprezentantului legal.
Intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii. C. contestatoare nu și-a manifestat niciodată intenția de a își executa de bunăvoie obligația stabilită prin titlul executoriu. Executarea de bunăvoie nu presupune formularea vreunei cereri din partea creditoarei. C. a avut o atitudine pasivă neintenționând aducerea la îndeplinire a dispozițiilor instanței de judecată. C. trebuia să prevadă în buget suma cu titlu de cheltuieli de judecată, neprocedând astfel a determinat introducerea de către creditoare a cererii de executare silită.
Onorariul de avocat este justificat de activitatea depusă de acesta constând în depunerea cererii de executare silită, depunerea la dosar a punctelor de vedere pentru și in numele creditoarei, formularea de cereri, reprezentarea creditoarei la sediul debitoarei. Mai mult si prezenta expertului topometrist care a confirmat amplasamentul terenurilor prin măsurătorile efectuate a fost asigurată de avocatul creditoarei. Aceste împrejurări sunt dovedite cu procesele verbale întocmite în cauză. La dosar sunt atașate dovezi ale achitării onorariului de avocat și ale activității avocatului.
Obligația de a face menționată în titlul executoriu este indivizibilă ambele comisii debitoare fiind obligate la punerea în posesie pe suprafetele de teren situate în . eliberarea titlului de proprietate, ceea ce presupune o colaborare a comisiilor pentru aducerea la îndeplinire a dispozițiilor menționate în titlul executoriu.
C. Județeană nu a făcut dovada întreprinderii niciunui demers pentru a obține de la comisia locală documentația necesară emiterii titlului de proprietate pe toată perioada de la pronunțarea deciziei civile nr. 1684 din 2012 și până la începerea executării silite în data de 5.08.2013, nu a întreprins nimic nici după această dată.
Contestatoarea nu a dovedit interes în executarea de bunăvoie a obligațiilor menționate în titlul executoriu, nici după începerea executării silite nu a întreprins nici un demers în acest sens.
A solicitat proba cu înscrisuri. S-au atașat fotocopii de pe dosarul de executare 289/2013 al Biroului Executorilor Judecătorești Asociați M. L. și M. I..
Instanța a încuviințat ambelor părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Contestatia la executare a fost formulata în termenul legal.
Analizând sustinerile părtilor, raportat la probatoriul administrat, instanța retine următoarele:
Executarea silită constituie mijlocul legal pentru realizarea, prin constrângere, a drepturilor stabilite printr-un titlu executoriu.
Regula generală este că nimeni nu poate fi urmărit decât dacă datorează ceva conform unui titlu executoriu, iar procedura de urmărire silită este tocmai activitatea în cadrul căreia o persoană urmărește să își realizeze drepturile consfințite în titlul executoriu, drepturi ce le are față de o altă persoană.
Contestatoarea a invocat nerespectarea de către creditoare și executorul judecătoresc a dispozițiilor art. 2 din OG nr. 22 din 2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, conform cărora dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a își îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.
Din interpretarea dispozițiilor legale menționate anterior, rezultă că termenul de 6 luni se referă numai la situația în care instituția publică debitoare nu are fonduri suficiente pentru îndeplinirea obligației prevăzute în titlul executor. În cauza de față contestatoarea nu a depus înscrisuri și nu a administrat nici un fel de dovezi din care să rezulte insuficiența fondurilor sale, pentru a se putea reține incidența dispozițiilor legale invocate.
Această opinie este îmbrățișată și de Înalta Curte de Casație și Justiție care prin decizia nr. 624 din 10 februarie 2012 pronunțată în dosarul nr._ a reținut, printre altele, că pentru a putea beneficia de termenul de grație pentru efectuarea plății recurenta-debitoare trebuia să facă dovada că neexecutarea până în prezent a obligației de plată s-a datorat lipsei de fonduri întrucât, conform dispoziției legale menționate, procedura nu operează ope legis față de toți debitorii care sunt instituții publice, ci numai față de acei debitori care nu au putut începe sau continua executarea obligației de plată din cauza lipsei fondurilor. Se apreciază că cererea cu care a fost învestită instanța de fond are un caracter formal, iar instanța de judecată nu este chemată ea însăși să identifice soluții pentru ca instituțiile statului să onoreze obligațiile de plată care derivă din titlurile executorii.(…)Dispozițiile legale cuprinse în O.U.G. nr. 4/2011 prevăd doar posibilitatea instanței de a acorda un termen de grație, respectiv a unei eșalonări la plată și nu a unei obligații fără ca prin aceasta să se aducă vreo atingere dreptului conferit de lege, exercitarea acestuia neputându-se face decât în condițiile prevăzute.(…). Dispozițiile O.U.G. nr. 4/2011 prin care a fost modificată O.G. nr. 22/2002 privesc nu numai imposibilitatea temporară de a executa titlul dar și faptul că debitoarea va dispune de sumele necesare efectuării plăților în perioada următoare în cadrul termenelor prevăzute de lege.
Este necesar ca debitoarea să dea o garanție că plata va putea fi făcută în limitele termenului de grație sau conform unei eșalonări, producând dovezi în acest sens, dovezi ce nu au fost făcute însă în cauza de față.
Mai mult decât atât, titlul executoriu este reprezentat de decizia civilă nr. 1684 din 4 iulie 2012 a Tribunalului Iași, decizie pronunțată în condiții de contradictorialitate, contestatoarea având cunoștință de obligațiile stabilite în sarcina sa, și totodată de posibilitatea de a lua orice măsuri pentru a aduce la îndeplinire de bunăvoie această obligație.
O hotărâre judecătorească – titlul executoriu în cauză – nu poate rămâne fără efecte în plan patrimonial, atât timp cât s-a dispus obligarea debitorului la plata unor cheltuieli de judecată și la emiterea unui titlu de proprietate. De altfel, neexecutarea hotărârii judecătorești în cauză, ar duce la încălcarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, articol care consacră dreptul persoanei la un proces echitabil. Astfel Curtea Europeană s-a pronunțat în mod constant în sensul că dreptul la un proces echitabil ar fi iluzoriu dacă ordinea publică internă a unui stat ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie să rămână neoperantă în detrimentul uneia din părți. Neexecutarea unei hotărâri poate în mod indirect să ducă la lăsarea fără conținut a dreptului de acces la o instanță.
C. Județeană de Fond Funciar Iași face parte din aparatul administrativ al statului și, în calitatea sa de debitoare, nu poate invoca faptul că nu i s-a solicitat în prealabil de către debitoare executarea obligațiilor de bunăvoie. Această executare de bunăvoie nu presupune un demers al creditorului, care a obținut titlul executoriu, ci presupune o manifestare activă a debitorului care prin orice act dă semne că are cel puțin intenția de a își îndeplini obligațiile, punându-l astfel în temă pe creditor că nu este necesară parcurgerea etapei de executare silită. Deci regula este executarea de bunăvoie, executarea silită reprezentând o excepție, ce intră în calcul atunci când lipsește manifestarea debitorului de a aduce la îndeplinire obligația stabilită prin titlul executoriu.
Din contestația formulată nu rezultă intenția contestatoarei de a aduce la îndeplinire obligațiile stabilite prin titlul executoriu, ci se invocă doar nelegalitatea actelor din perspectiva faptului că nu s-ar fi acordat termenul de grație cu scopul evident de a temporiza procedura executării silite pentru un termen nedefinit.
Nici apărările contestatoarei privind faptul că nu și-ar putea îndeplini obligația de a emite titlul de proprietate pe numele debitoarei nu pot fi primite, întrucât potrivit art. 6 din HG nr. 890 din 2005 comisia județeană de fond funciar are atribuții de îndrumare și control cu privire la activitatea desfășurată de comisia locală de fond funciar. De asemenea, potrivit Legii nr. 18 din 1991, contravențiile în această materie sunt constatate și sancționate de către prefect, cel care are calitatea de președinte al comisiei județene de fond funciar. Prin urmare, faptul că o comisie locală nu întocmește documentația necesară eliberării sau emiterii titlului de proprietate nu exonerează comisia județeană de aducerea la îndeplinire a obligației sale, întrucât are posibilitatea de a controla și sancționa activitatea sau inactivitatea comisiei locale.
În ceea ce privește cheltuielile de executare, se constată că onorariul executorului judecătoresc a fost stabilit în conformitate cu dispozițiile Ordinului Ministrului Justiției nr. 2550/2006 iar celelalte sume cum ar fi taxa de timbru executare, taxe postale, redactare adrese, fotocopii, reprezintă costurile realizate în faza de executare silită, costuri ce urmează a fi suportate de contestatoare, cea care nu a întreprins demersuri în vederea executării de bunăvoie a obligației stabilite prin titlul executoriu.
Onorariul apărătorului în faza de executare silită a fost dovedit cu chitanța depusă în copie în dosarul de executare silită și reflectă munca depusă de avocat, care a participat activ în cadrul executării silite, fiind prezent la întocmirea actelor de executare. Prin urmare, instanța apreciază că acest onorariu este proporțional cu volumul de muncă depus de avocat, reflectă complexitatea cauzei, fiind evident că pentru aducerea pe calea executării silite a obligațiilor din titlul executoriu sunt necesare demersuri ample, neîntrezărindu-se finalul acestei activități, având în vedere opoziția manifestată de debitori. Prin urmare, instanța nu va proceda la reducerea onorariului avocatului suportat de creditoare în faza executării silite.
În consecință, apreciind că motivele invocate de contestatoare nu tind sa afecteze legalitatea actelor de executare si a executarii silite efectuate in dosarul de executare nr. 531 din 2013 instanta va respinge cererea formulata ca neîntemeiata.
Referitor la cheltuielile de judecată, instanța constată că intimata creditoare a solicitat în prezenta cauză suma de 3000 lei cu titlu de onorariu avocațial suportat cu derularea prezentului proces. Instanța va avea în vedere dispozițiile art. 451 al. 2 din NCPC, potrivit cărora instanța poate chiar și din oficiu să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei, măsura luată de instanță neavând nici un efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.
În prezenta cauză s-au acordat 2 termene de judecată, al doilea termen fiind acordat întrucât copia dosarului de executare silită nu se afla atașata la dosarul cauzei, deși aceasta se afla depusă la registratura instanței. Intimata a depus întâmpinare în etapa scrisă a procedurii, formulând apărări pe fondul cauzei. Volumul de muncă depus de avocat este apreciat de instanță dar nu justifică cuantumul ridicat al onorariului solicitat de 3000 lei. În consecință, dispunând reducerea acestuia până la 1000 lei, instanța va obliga contestatoarea la plată către intimată a cuantumului redus, conform art. 453 din Noul Cod de procedură Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea C. Județeană de Fond Funciar Iași, cu sediul la Instituția Prefectului Județului Iași, în .. 60, în contradictoriu cu intimata S. E. D., domiciliată în Iași, B-l C. I, nr. 21, CNP_, cu domiciliul ales în Iași, .. 114, ., parter, . Avocat O. D. L..
Obligă pe contestatoare să plătească intimatei suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Cu apel in 10 zile de la comunicare, apelul depunându-se la Judecătoria Iași.
Pronunțată in ședință publică azi, 4.02.2014.
Președinte, Grefier,
HL PM
RED/TEHN: HL
4 EX/ 15.04.2014
| ← Validare poprire. Sentința nr. 8923/2014. Judecătoria IAŞI | Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 722/2014.... → |
|---|
