Contestaţie la executare. Sentința nr. 7045/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 7045/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 16-05-2014 în dosarul nr. 37956/245/2013

Dosar nr._

Cod operator: 3171

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din data de 16 mai 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – V. V. C.

GREFIER - C. D. C.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7045/2014

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestatorul B. A. în contradictoriu cu intimații F. I. și F. S., având ca obiect contestație la executare suspendare executare silită.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, sunt lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile asupra cererii de suspendare a executării silite și a fondului cauzei au avut loc în ședință publică din data de 09.05.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, din lipsă de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru azi, 16.05.2014, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, la data de 25.11.2013, sub nr._, contestatorul B. A. a formulat, în contradictoriu cu intimații F. I. și F. Ș., contestație la executare împotriva încheierii nr. 1227/2013, în dosarul nr. 1227/2013 al B.E.J. Zabolodni Stefănică .

În motivare, contestatorul a învederat instanței următoarele:

Prin decizia penală nr. 284/14.03.2013 pronunțată în dosarul penal nr._ a Curții de Apel Iași contestatorul a fost obligat să achite intimaților suma de 4772,30 lei despăgubiri civile, suma de 3772,30 cheltuieli judiciare plus sumele ce reprezintă cheltuieli de executare.

Precizează contestatorul faptul că suma de 3772,30 lei despăgubiri civile nu rezultă din conținutul deciziei penale la ce autoturism se referă și nici în dispozitivul acestei decizii.

Totodată arată acesta faptul că din conținutul deciziei penale se face referire la un autoturism IS- FSI și din motivele de recurs depuse de către intimați se face referire permanent la un autoturism cu număr de înmatriculare 51-IS-FSZ. Deoarece susține acesta că actul care cuprinde suma de 3772,3 lei nu este datat, nu apare persoana care a eliberat acest act, nefiind cunoscut emitentul actului.

În această situație suma de 3772,3 lei nu poate fi pusă în executare pentru un autoturism care nu există în realitate.

De asemenea, cheltuielile de executare trebuie să fie supuse controlului instanței și se solicită anularea titlului executoriu motivat de incertitudinea creanței și anularea actelor de executare silită întocmite de executorul judecătoresc în dosarul 1227/2013.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 711 și 712 din Cod procedură civilă .

La contestație au fost anexate în copie înscrisuri ( filele 4-12) ds.

Legal citați în cauză,intimații nu au formulat întâmpinare, dar au depus la dosarul cauzei concluzii scrise prin care au solicitat respingerea cererii privind suspendarea la executare ca neîntemeiată întrucât nu se încadrează în situațiile prevăzute de textul de lege, iar pe fond au solicitat respingerea contestației la executare ca nefondată motivele invocate au fost deja analizate în căile de atac, în dispozitivul deciziei penale neexistând vreo referire la vreun număr de înmatriculare a unei mașini ci sunt stabilite sume reprezentând despăgubiri civile.

Instanța a încuviințat probele cu înscrisurile depuse la dosar de către părți iar în virtutea rolului activ prevăzut de art. 129 Cod procedură civilă și pentru justa soluționare a cauzei, a dispus atașarea dosarului de executare nr. 1227/2013 al B.E.J. Zabolodni Stefănică.

Petentul a solicitat suspendarea executării silite începute în dosarul de executare nr. 1227/2013 al B.E.J. Zabolodni Stefănică motivat de faptul că aceasta îi lezează grav interesele.

Astfel ,instanța apreciază că nu s-au făcut dovezi privind necesitatea instituirii unei astfel de măsuri nefiind îndeplinite condițiile privind urgența precum și riscul producerii unui prejudiciu iminent și major în patrimoniul contestatorului ca urmare a executării silite, motiv pentru care urmează să o respingă ca neîntemeiată.

Analizând și coroborând actele și lucrările dosarului instanța apreciază ca fiind nefondată contestația la executare promovată în cauză din următoarele considerente:

Contestația la executare reprezintă mijlocul procedural prin care se contestă actele de executare silită care nu sunt îndeplinite cu respectarea prevederilor legale, cu consecința prejudicierii drepturilor părților sau altor persoane.

Examinând conținutul contestației la executare formulate, se poate sesiza faptul că inițiatorul acestui mijloc procedural invocă chestiuni privind fondul cauzei. Această din urmă cerere este inadmisibilă în această etapă a procesului civil în care nu pot fi reiterate probleme de fond întrucât s-ar încălca principiul autorității lucrului judecat potrivit art. 1201 Cod civil.

Prin decizia penală nr.284/14.03.2013 ce reprezintă titlul executoriu contestat petentul a fost obligat să achite intimaților suma de 3772,3 lei despăgubiri civile.

Prin aceeași decizie s-a dispus ca petentul să achite intimaților suma de 1000 lei reprezentând cheltuieli judiciare.

Contestatorul din cauza de față și-a exprimat criticile împotriva sentinței penale ce reprezintă titlul executoriu, atât la instanța de fond cât și în căile de atac. Cu o motivare amplă ,în recurs s-a statuat că intimații au fost prejudiciați prin avarierea autoturismului potrivit devizului estimativ de lucrări de reparații pentru suma de 3772,3 lei.

Prin intermediul mijlocului procedural prevăzut de dispozițiile art. 711 alin. (1) C.proc.civ. nu pot fi invocate motive referitoare la chestiuni de fond, care să pună în discuție, în fața instanței de executare, legalitatea și temeinicia titlului executoriu, deoarece, prin aceasta, s-ar aduce atingere puterii de lucru judecat. Deci câtă vreme s-a pronunțat o hotărâre definitivă și irevocabilă, considerentele avute în vedere de instanță la pronunțarea ei nu mai pot fi cenzurate pe calea contestației la executare, prin antamarea, din nou, a problemelor de fond, care nu pot fi cercetate decât cu ocazia constituirii titlului sau, eventual, în căile de atac.

În consecință, invocarea dispozițiilor art. 3712 C.pr.civ. nu se justifică dacă printr-o hotărâre judecătorească s-a instituit o obligație de plată a unor despăgubiri, reprezentând contravaloarea reparațiilor autoturismului. Chiar dacă valoarea despăgubirilor nu a fost precizată pentru care autoturism s-a acordat prin titlul executor, nu se poate susține că hotărârea, nu este susceptibilă de executare cât timp creanța creditorului este certă (existența acesteia rezultând din actul de creanță-titlul executor), lichidă (câtimea acesteia fiind determinată în actului de creanță-titlul executor) și exigibilă (la data rămânerii definitive a hotărârii), în sensul art.379 C.pr.civ.

În consecință, executarea unei hotărâri judecătorești se face cu bună credință și de bună voie iar obligația de a achita cheltuielile de judecată trebuia adusă la îndeplinire de către debitoare tocmai pentru a nu se solicita executarea silită de către părțile îndreptățite și a nu fi obligată la cheltuieli suplimentare reprezentate de spezele executării.

Contestația la executare este reglementată de legiuitor ca o modalitate procedurală de a supune controlului instanței actele de executare și modul în care sunt îndeplinite,fiind posibilă invocarea apărărilor de fond doar în condiții restrictive, care nu sunt îndeplinite în cauză, titlurile executorii fiind hotărâri judecătorești.

Față de considerentele expuse, instanța reține că executarea silită a fost demarată în mod legal, formele de executare din dosarul nr. 1227/2013 al B.E.J. Zabolodni Stefănică nefiind viciate iar motivele invocate de contestatoare pe calea prezentei cereri sunt nefondate, urmând a respinge contestația la executare formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea formulată de contestatorul B. A. cu privire la cererea de suspendare a executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 1227/2013 al B.E.J. Zabolodni Stefănică, declanșată la cererea creditorilor F. I. și F. Ș. ca neîntemeiată .

Cu drept de apel la Tribunalul Iași în termen de 5 zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria Iași.

Respinge contestația la executare formulată de contestatorul B. A., cu domiciliul în Iași, ., ., ., jud. Iași în contradictoriu cu intimații F. I. și F. Ș. ambii cu domiciliul în Iași, ., ., ., jud. Iași ca nefondată.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată .

Cu drept de apel la Tribunalul Iași în termen de 10 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședința publică astăzi16.05.2014.

Președinte, Grefier,

V. V. C. C. D. C.

RED./ TEHNORED.:V.V.C.

21.05.2014/ 5ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 7045/2014. Judecătoria IAŞI