Încetare executare silită. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 23-10-2014 în dosarul nr. 27157/245/2014

Dosar nr._

Cod operator: 3171

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 23 Octombrie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M. G. T.

GREFIER M. P.

SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2014

Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe contestator F. A. și pe intimat A. - ADMINISTRAȚIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE IASI, având ca obiect contestație la executare încetare executare silită.

Cauza a fost reținută spre soluționare în ședința publică din data de 16.10.2014, încheierea de ședință de la aceea dată făcând parte integrantă din prezenta, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberări, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când instanța, în aceeași compunere, a hotărât:

INSTANȚA,

Asupra cauzei civile de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr. de dosar_ din 23.07.2014, contestatoarea F. A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata A. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași anularea actelor de executare somația nr.22/30/1/245/_ și titlul executoriu nr._ efectuate împotriva sa în dosarul de executare nr._/22/_ /_ și încetarea executării silite.

În fapt, a arătat contestatoarea că titlul executoriu a fost emis în baza dec. Acc. nr._/31.03.2014 pentru suma de 570 lei și a dec. acc. nr._/31.03.2014 pentru suma de 323 lei. Aceste decizii cuprind doar accesorii la o sumă neidentificată și neimputată de intimată.

Executarea pentru suma de 235 lei este nelegală, întrucât intimata nu poate face dovada comunicării deciziilor prin care a fost stabilită suma. Pentru anul 2014 au fost emise mai multe decizii de calcul pentru sume diferite, deși unele dintre aceste decizii prezintă aceeași dată, decizia de impunere pentru suma principală și pentru accesorii nu i-au fost comunicate, sumele trecute în titlul executoriu sunt prea mari față de veniturile pe care le realizează și declarate la A..

În drept, au fost invocate disp. art.172, 173 C.pr.fiscală, art.711 și urm. C.pr.civ., art.411 alin.1 pct.2 și art. 453 C.pr.civ.

Alăturat cererii, a anexat înscrisuri, în copie certificată, f.8-12.

Contestația a fost legal timbrată.

Intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.

A invocat excepția inadmisibilității contestației motivat de faptul că, prin cererea cu care a fost învestită instanța, contestatorul invocă argumente care privesc fondul cauzei, care pot fi invocate în fața instanței de contencios administrativ pe calea contestației formulată împotriva actului administrativ fiscal.

Obligația de a declara veniturile și a face dovada plății contribuțiilor revine în primul rând contestatorului. Neândeplinirea acestei obligații nu poate avea caracter exonerator de la plata contribuției legale, ci dimpotrivă are caracter sancționator, contravențional.

Deoarece contestatorul a desfășurat activități independente avea obligația legală de a depune declarații la CAS Iași și de a plăti contribuțiile, obligații pe care nu le-a îndeplinit.

A comunicat copia certificată a dosarului de executare silită.

Față de întâmpinarea intimatei, contestatoarea a formulat răspuns scris.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Față de considerentele pentru care a fost invocată, de către intimată, excepția inadmisibilității instanța califică excepția ca fiind o apărare de fond și urmează să o analizeze ca atare.

Executarea silită a debitoarei F. A. a fost demarată de către organul de executare Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași pentru recuperarea sumei totale de 893 lei, reprezentând accesorii.

Somația nr. 22/30/1/245/_/03.07.2014 și titlul executoriu nr._/03.07.2014, f.8-9, au fost emise în temeiul deciziilor acc._/31.03.2014 pentru suma de 570 lei și a dec. acc. nr._/31.03.2014 pentru suma de 323 lei, care reprezintă titlu de creanță.

Articolul 205 din O. G. nr.92/2003 prevede la alin.1 că „împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.

Cele două decizii privind obligațiile de plată accesorii au fost comunicate contestatoarei-debitoare prin poștă cu confirmare de primire, la data de 28.04.2014, astfel cum reiese din înscrisurile depuse la dosar de către intimată.

Potrivit dispozițiilor art. 172 C. pr. fiscală, „persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii. Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre data de o instanța judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.”

Legalitatea și temeinicia obligațiilor de plată stabilite în sarcina contribuabililor nu pot fi analizate pe calea contestației la executare propriu zise, ce este destinată să înlăture neregularitățile comise cu prilejul urmăririi silite.

Or, analizând procedura de executare silită dedusă analizei instanței, se constată că somația de executare și titlul executoriu cuprind elementele prevăzute de lege și nu prezintă vicii de esență, ele având ca scop avertizarea debitorului cu privire la obligația de plată a sumelor cuprinse în decizia de impunere.

De altfel, contestatoarea a invocat în susținerea cererii sale motive care țin de temeinicia impunerii obligațiilor de plată comunicate, cum ar fi lipsa caracterului cert al creanței, lipsa contractului de asigurare încheiat cu CAS Iași, motive care se circumscriu unei contestații la titlu și care nu pot face obiectul unei contestații la executare.

Față de considerentele expuse instanța constată netemeinicia contestației la executare formulată de F. A., prin urmare, o va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea F. A., având CNP_, cu domiciliul procedural ales la cabinet avocat C. C. M. în Iași, .. 40, jud. Iași, în contradictoriu cu intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași, având CUI_, cu sediul în Iași, .. 26, jud. Iași.

Cu drept de apel în 10 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 23.10.2014.

Președinte, Grefier,

M.G.T.M.P.

Red./Tehnored. M.G.T.

4 ex. /27.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încetare executare silită. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI