Contestaţie la executare. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 26-11-2014 în dosarul nr. 11383/245/2014

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr._/2014

Ședința publică de la 26 Noiembrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE R. E. I.

Grefier A. G. M.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestator S.N.T.F.M. C. MARFĂ SA -SUCURSALA M. și pe intimat B. E. JUDECĂTORESTI D. A., intimat P. E., intimat P. P. D., intimat S. E. A. (P. ), având ca obiect contestație la executare .

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 19.11.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberări s-a amânat pronunțarea pentru azi când,

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 31 martie 2014, sub număr dosar_, contestatoarea Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „C. MARFĂ” S.A. București, prin reprezentant S.N.T.F.M. „C. MARFĂ” S.A. –Sucursala M., in contradictoriu cu intimații B. Executorului Judecătoresc D. A., P. E., P., P. D., P. E. A., a solicitat anularea somației nr. 163/2014, a înștiințării nr. 163/2014 și a celorlalte acte de executare emise ulterior in dosarul nr. 163/2014, al Biroului Executorului Judecătoresc D. A. din Iași.

In motivarea contestației a arătat că prin sentința penală nr. 1823/19.06.2014, pronunțată de Judecătoria Iași in dosarul nr._/245/2010*, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 1258/2013 a Curții de Apel Iași, contestatoarea a fost obligată in solidar cu P. D., I. E. și V. T. să plătească intimaților

- P. E. – suma de_ lei, actualizată în raport cu rata de inflație, începând cu data de 11.09.1997 și până la plata efectivă a debitului, cu titlu de daune morale;

- P. P. D. și S. (P.) E. A. suma de_ lei pentru fiecare, actualizată în raport cu rata de inflație, începând cu data de 11.09.1007 și până la plata efectivă a debitului, cu titlu de daune morale;

- O sumă de bani ce reprezintă diferența dintre pensia de urmaș primită de P. P. D. și S. (P.) E. A., în calitate de copii ai victimei și venitul pe care l-ar fi realizat P. M., calcul ce se va realize în conformitate cu art.371/2 alin. 2 Cod proc.civ., începând cu data de 11.09.1997 și până la împlinirea de 18 ani de către fiecare copil, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 ani, respective de 26 ani în funcție de norma de învățământ, dacă vreumul dintre ei se află în continuarea studiilor.

Intimații au solicitat punerea in executare a titlului executoriu, iar la data de 14 martie 2014 a fost emisă somația nr. 163/2014 și înștiințarea din aceeași dată pentru debitoarea Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „C. MARFĂ” S.A. București.

A invocat contestatoarea că actele emise de executorul judecătoresc sunt nelegale întrucât nu au fost respectate prevederile art. 651 alineat 1 lit. a-c, biroul executorului nefiind competent teritorial, raportat la sediul debitoarei care este situat in București.

Totodată a mai arătat că suma prevăzută in somație a fost stabilită in mod eronat, calculul sumei datorate trebuia făcut de un expert agreat de părți și nu de către executorul judecătoresc.

A precizat contestatoarea că nici onorariul nu este stabilit in mod corect, raportat la considerentele anterior enunțate.

In drept, au fost invocate prevederile art. 711-716, art. 719, art. 662, art. 148, art. 223, art. 661, art. 669, art. 651, art. 411 și art. 451 Cod procedură civilă.

Contestatoarea a solicitat obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

S-a solicitat judecata cauzei in lipsă și încuviințarea probei cu înscrisuri.

A depus la dosar fotocopii de pe următoarele înscrisuri: procura judiciară, contract prestări servicii, împuternicire, somația din 14 martie 2014, înștiințarea din 14 martie 2014, încheierea din 14 martie 2014, încheierea din 3 martie 2014 a Judecătoriei Iași, sentința penală nr. 1823/19.06.2014, pronunțată de Judecătoria Iași in dosarul nr._/245/2010*, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 1258/2013 a Curții de Apel Iași.

Contestația a fost legal timbrată cu suma de 1000 lei.

B. Executorului Judecătoresc D. A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui intimat.

In susținerea excepției a arătat că executorul judecătoresc nu are calitatea de parte in dosar, contestația la executare se judecă in contradictoriu cu părțile dosarului de executare, executorul fiind ținut să respectele efectele pe care produce o astfel de hotărâre.

Pe fond, a solicitat respingerea contestației întrucât executorul este competent din punct de vedere teritorial să efectueze acte de executare întrucât contestatoarea a fost obligată in solidar cu inculpații P. G., I. E. și V. T., inculpați ale căror domicilii și bunuri se află in circumscripția Curții de Apel Iași.

A mai arătat că creanța este certă, lichidă și exigibilă, fiind stabilită prin sentință penală rămasă definitivă, iar titlul executoriu evocă inclusiv dispozițiile art. 371 indice 2 alineat 2 din vechiul Cod de procedură civilă, in vigoare la data pronunțării titlului executoriu. Prin urmare, organul de executare are competența și obligația de a calcula sumele de bani datorate de către debitori, fiind nefundat motivul invocat de contestatoare ce se referă la calculul acestor sume de către un expert.

S-a depus, in copie, dosarul de executare nr. 163/2014 al executorului judecătoresc D. A..

A fost încuviințată proba cu înscrisuri.

La termenul de judecată din data de 16 iulie 2014, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Biroului Executorului Judecătoresc D. A., pentru motivele expuse in încheierea de ședință din acea zi (filele nr. 131-132 dosar).

Analizând actele și lucrările dosarului, raportat la dispozițiile legale incidente in cauză, instanța reține următoarele:

In fapt:

Prin sentința penală nr. 1823/19.06.2014, pronunțată de Judecătoria Iași in dosarul nr._/245/2010*, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 1258/2013 a Curții de Apel Iași, contestatoarea a fost obligată in solidar cu P. D., I. E. și V. T. să plătească intimaților

- P. E. – suma de_ lei, actualizată în raport cu rata de inflație, începând cu data de 11.09.1997 și până la plata efectivă a debitului, cu titlu de daune morale;

- P. P. D. și S. (P.) E. A. suma de_ lei pentru fiecare, actualizată în raport cu rata de inflație, începând cu data de 11.09.1007 și până la plata efectivă a debitului, cu titlu de daune morale;

- O sumă de bani ce reprezintă diferența dintre pensia de urmaș primită de P. P. D. și S. (P.) E. A., în calitate de copii ai victimei și venitul pe care l-ar fi realizat P. M., calcul ce se va realize în conformitate cu art.371/2 alin. 2 Cod proc.civ., începând cu data de 11.09.1997 și până la împlinirea de 18 ani de către fiecare copil, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 ani, respective de 26 ani în funcție de norma de învățământ, dacă vreumul dintre ei se află în continuarea studiilor.

Intimații s-au adresat Biroului Executorului Judecătoresc D. A. și au solicitat punerea in executare a titlului executoriu.

Prin încheierea din data de 3 martie 2014, Judecătoria Iași a încuviințat executarea silită a titlului executoriu Decizia penală nr. 1258/3.12.2013 a Curții de Apel Iași.

La data de 14 martie 2014 a fost emisă somația nr. 163/2014 și înștiințarea din aceeași dată pentru debitoarea Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „C. MARFĂ” S.A. București.

Debitoarea Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „C. MARFĂ” S.A. București a formulat contestație la executare, înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 31 martie 2014.

In drept:

Conform art. 711 alin. 1 din Codul de procedură civilă, împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.

Potrivit art. 651 Cod procedură civilă, Dacă prin lege nu se dispune altfel, hotărârile judecătorești și celelalte titluri executorii se execută de către executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel, după cum urmează:

a) în cazul urmăririi silite a bunurilor imobile, al urmăririi silite a fructelor prinse de rădăcini și al executării silite directe imobiliare, executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel unde se află imobilul;

b) în cazul urmăririi silite a bunurilor mobile și al executării silite directe mobiliare, executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel unde se află domiciliul sau, după caz, sediul debitorului;

c) în cazul executării silite a obligațiilor de a face și a obligațiilor de a nu face, executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel unde urmează să se facă executarea.

(2) Dacă bunurile urmăribile, mobile sau imobile, se află în circumscripțiile mai multor curți de apel, oricare dintre executorii judecătorești care funcționează pe lângă una dintre acestea este competent să realizeze executarea, inclusiv cu privire la bunurile urmăribile aflate în raza celorlalte curți de apel.

(3) Dacă bunul mobil care face obiectul urmăririi silite ori al executării silite directe a fost mutat în timpul procedurii de executare, competent teritorial este executorul judecătoresc care a început procedura de executare.

(4) Nerespectarea dispozițiilor prezentului articol atrage nulitatea necondiționată a actelor de procedură efectuate.

Art. 662 Cod procedură civilă prevede: Executarea silită nu se poate face decât dacă creanța este certă, lichidă și exigibilă.

(2) Creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu.

(3) Creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui.

(4) Creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plata.

Art. 371 indice 2 alineat 2 și 3 din vechiul Cod procedură civilă, prevedea următoarele: În cazul în care prin titlul executoriu au fost acordate dobânzi, penalități sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de organul de executare, potrivit legii. (3)Dacă titlul executoriu conține suficiente criterii în funcție de care organul de executare poate actualiza valoarea obligației principale stabilite în bani, indiferent de izvorul ei, se va proceda, la cererea creditorului, și la actualizarea acestei sume. În cazul în care titlul executoriu nu conține niciun asemenea criteriu, organul de executare va proceda la actualizare în funcție de rata inflației, calculată de la data când hotărârea judecătorească a devenit executorie sau, în cazul celorlalte titluri executorii, de la data când creanța a devenit exigibilă și până la data plății efective a obligației cuprinse în oricare dintre aceste titluri.

Soluția instanței:

Cu privire la primul motiv invocat in contestație, ce se referă la nerespectarea prevederilor art. 651 Cod procedură civilă, instanța reține că se invocă necompetența teritorială a B.E.J. D. A., cu sediul in Iași. In titlul executoriu ce a stat la baza acestei executări silite s-a stabilit, in baza dispozițiilor art. 346 raportat la art. 14 Cod procedură penală (in vigoare la data soluționării dosarului penal), coroborat cu dispozițiile art. 998 din vechiul Cod civil, obligarea inculpaților I. E., P. G. și V. T. in solidar cu partea responsabilă civilmente R.A. S.N.C.F.R. București la plata anumitor sume de bani către părțile civile din dosarul nr._/245/2010* al Judecătoriei Iași.

Reține instanța că deși sediul debitoarei contestatoare este in București, ceilalți debitori au domiciliul pe raza teritorială a municipiului Iași, ceea ce atrage competența oricărui executor de pe lângă Curtea de Apel Iași. Astfel, sunt aplicabile prevederile art. 651 alineat 2 din Codul de procedură civilă. In consecință, motivul invocat este nefondat, biroul executorului judecătoresc sesizat fiind competent să realizeze executarea silită.

Cu privire la caracterul creanței, contestatoarea invocă faptul că această creanță nu este certă, lichidă și exigibilă. Deși se invocă că era nevoie de expertiză pentru calcularea sumei datorate, instanța reține că in cuprinsul titlului executoriu se prevede că acest calcul se va efectua in conformitate cu prevederile art. 371 indice 2 alineat 2 din vechiul Cod de procedură civilă. Potrivit acestui text de lege, dacă titlul executoriu conține suficiente criterii în funcție de care organul de executare poate actualiza valoarea obligației principale stabilite în bani, indiferent de izvorul ei, se va proceda, la cererea creditorului, și la actualizarea acestei sume. În cazul în care titlul executoriu nu conține niciun asemenea criteriu, organul de executare va proceda la actualizare în funcție de rata inflației, calculată de la data când hotărârea judecătorească a devenit executorie sau, în cazul celorlalte titluri executorii, de la data când creanța a devenit exigibilă și până la data plății efective a obligației cuprinse în oricare dintre aceste titluri.

Reține instanța că nu există nicio prevedere legală care să stabilească că acest calcul se face apelându-se la experți, ci se menționează că organul de executare este cel ce va proceda la actualizare.

Executorul judecătoresc, la solicitarea instanței de judecată, a comunicat modalitatea de calcul a despăgubirilor datorate și a anexat înscrisuri in acest sens, ce au fost atașate la dosar la filele nr. 147-155, fila 175 și fila nr. 184.

Mai reține instanța că această creanță este prevăzută . ce a rămas definitivă, este executorie, nefiind afectată de nici un termen sau condiție, iar cuantumul acestor sume este determinabil, organul de executare fiind competent să le calculeze. Chiar și după . noului Cod de procedură civilă s-a preluat această dispoziție legală, executorul judecătoresc fiind cel ce procedează la actualizarea creanței – art. 628 Cod procedură civilă.

Și ultimul motiv invocat este nefondat. Instanța reține că se critică cuantumul cheltuielilor de executare, care se raportează la valoarea debitului urmărit, debit contestat. Având in vedere că acest motiv este dependent de motivul anterior analizat, instanța constatând că suma prevăzută in titlul executoriu este stabilită cu respectarea dispozițiilor legale, rezultă că nu poate fi reținută nici această critică.

Față de toate cele expuse, urmează a fi respinsă, ca nefondată, contestația formulată de R.A. Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „ C. Marfă ” S.A. București, prin S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă S.A. Sucursala M., in contradictoriu cu intimații P. E., P. P. D., și S. (P.) E. A..

Având in vedere soluția pronunțată cu privire la excepția invocată, urmează a fi respinsă contestația formulată de R.A. Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „C. Marfă ” S.A. București, prin S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă S.A. Sucursala M., in contradictoriu cu B. Executorului Judecătoresc D. A., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală in cauză.

Cheltuielile de judecată:

Potrivit art. 453 alineat 1 Cod procedură civilă Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Conform art. 452 Cod procedură civilă, Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

Având in vedere soluția ce urmează a se pronunța, constatând culpa procesuală a contestatoarei, va obliga R.A. Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „ C. Marfă ” S.A. București să plătească B. Executorului Judecătoresc D. A. suma de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată – onorariu avocat, conform chitanței nr. 457 din 20 mai 2014 (fila nr. 128 din dosar).

Totodată, va respinge cererea contestatoarei de obligare a intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca neîntemeiată, contestația formulată de R.A. Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „ C. Marfă ” S.A. București, cu sediul in București, .. 38, Sector 1, J_, CUI_, prin S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă S.A. Sucursala M., cu sediul in Iași, Piața Gării, nr. 1, Corp B, ., jud. Iași, in contradictoriu cu intimații P. E., cu domiciliul in Iași, ., ., ., P. P. D., cu domiciliul in Iași, ., ., ., jud. Iași și S. (P.) E. A., cu domiciliul in Iași, .. 15, ., ., jud. Iași.

Respinge contestația formulată de R.A. Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „C. Marfă ” S.A. București, prin S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă S.A. Sucursala M., in contradictoriu cu B. Executorului Judecătoresc D. A., cu sediul in Iași, .. 1, ., jud. Iași, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală in cauză.

Obligă contestatoarea R.A. Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „ C. Marfă ” S.A. București să plătească B. Executorului Judecătoresc D. A. suma de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Respinge cererea contestatoarei de obligare a intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată in ședință publică, astăzi, 26 noiembrie 2014.

Președinte,Grefier,

I. R. ElenaMatei A. G.

Red. și tehnored.: I.E.R. – 4 decembrie 2014 / 7 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI